Orice activitate de control financiar-contabil are ca obiect cercetarea unor operaţiuni sau procese economice în scopul determinării evoluţiei, stadiului sau corectitudinii acestora în raport cu programul, obiectivele fixate, cu normele legale care le reglementează.
Sub aspect teoretic, dar mai ales practic, metoda controlului financiar reprezintă modul de cercetare şi acţiune într-un sistem de intercondiţionare reciprocă a tuturor procedeelor, tehnicilor, instrumentelor de control, în vederea prevenirii, constatării şi înlăturării eventualelor lipsuri, abateri sau deficienţe constatate în derularea activităţilor economico-financiare şi contabile. Deci metoda reprezintă sistemul logic ce presupune o cale ştiinţifică de cercetare şi acţiune, un sistem metodologic cu ajutorul căruia să se oglindească realitatea, legalitatea şi eficienţa în activităţile controlate.
Calitatea activităţii de control şi rezultatele ei depind în mare măsură de procedeele, tehnicile şi instrumentele utilizate.
Pentru atingerea scopului urmărit de control sunt utilizate diferite tehnici şi procedee de verificare a activităţii supuse controlului, care diferă şi au un conţinut specific, adaptat împrejurărilor concrete, în funcţie de: natura activităţilor controlate; formele de control financiar; sursele de informare; posibilităţile de perfecţionare a activităţii controlate.[1]
Controlul financiar-contabil este o activitate cu un pronunţat caracter aplicativ. Alegerea corespunzătoare a criteriilor, tehnicilor şi procedeelor de control, contribuie decisiv la realizarea obiectivului stabilit. Există mai multe procedee de control specifice (figura 2.5.) care au apărut din necesităţi practice de control şi vizează creşterea eficienţei acestuia.
Procedeul de control reprezintă un ansamblu de reguli specifice, tehnici şi instrumente care îmbinate cu profesionalism, se aplică în vederea soluţionării concrete a problemelor ce decurg din funcţiile controlului.
Aplicarea cu discernământ a tehnicilor şi procedeelor specifice de control, de către organele de control, permite aprecierea stării economico-financiare a unităţii patrimoniale şi sugerează căile de eficientizare a unităţii.
[1] D. Petică Roman - „Dreptul finanţelor publice", Ed. Alma Mater, Sibiu, 2002, p.78.