"Numai fundamentată ştiinţific administraţia publică va putea să facă faţă solicitărilor multiple si complexe ale societăţii contemporane si, în acest context, a principalului său component si beneficiar, cetăţeanul.
În acest cadru, în doctrină, s-a afirmat că unele activităţi ale administraţiei publice sunt cercetate de diferite ştiinţe sociale. Dar, aceste ştiinţe sociale nu examinează activitatea administraţiei publice - a statului si a colectivităţilor locale - în integralitatea sa, ci doar secvenţial.
Ca atare, s-a impus cu necesitate ştiinţa administraţiei, adică acea ştiinţă socială care cercetează atât structura cât si activitatea autorităţilor administraţiei publice si a administraţiei publice în totalitate, folosind, în acest sens, contribuţia tuturor ştiinţelor sociale care au ca obiect de cercetare administraţia publică[1]".
Obiectul de cercetare al acestei ştiinţe se poate sintetiza ca fiind studierea administraţiei publice, în ansamblul său, cu toate implicaţiile, relaţiile şi corelaţiile acesteia cu celelalte elemente ale sistemului social. Particularităţile, specificitatea acestei activităţi, rezultă din particularităţile faptelor sociale ce se produc cu prilejul realizării ei.
În ceea ce priveşte metoda de studiere a faptului administrativ, teoria şi practica au conturat două modalităţi de abordare a activităţii administraţiei publice:
O primă modalitate propune cunoaşterea faptului administrativ, a administraţiei de stat şi a administraţiei colectivităţilor locale prin studierea cu ajutorul analizei juridice a normelor juridice care le reglementează; acest mod de abordare tinde să limiteze cunoaşterea doar la aspectele juridice;
A doua modalitate este abordarea global-concretă a faptului administrativ, care se realizează nu numai din punct de vedere juridic, ci urmăreşte surprinderea şi explicarea şi a aspectelor nejuridice. Această modalitate de abordare presupune utilizarea unui complex de metode de investigare foarte variate, specifice şi altor ştiinţe cu care ştiinţa administraţiei se interferează, în special, cele de tip sociologic, cum ar fi: metoda statistică, a anchetelor, interviurilor , care permit în final, prin metoda inductivă, să se formuleze concluzii care pot fi general-utilizabile, uneori în urma unei experimentări sociale parţiale, ca mijloc de verificare a valabilităţii soluţiilor propuse de cercetare.
Direcţiile de cercetare cu privire la obiectul şi natura ştiinţei administraţiei sunt variate şi cuprind idei care marchează rolul acesteia fiind însă de multe ori considerată o ştiinţă socială, economică, politică, introducere în ştiinţa dreptului administrativ, o ştiinţă tehnică, sau o ramură a ştiinţei conducerii.
Considerăm însă că ne aflăm în faţa unei autonomii proprii de cercetare, care însă este caracterizată de multidisciplinaritate.
Ştiinţa administraţiei se poate defini ca o ştiinţă social-politică, care are drept obiect studierea globală a activităţii administrative a statului şi a colectivităţilor locale, cu toate implicaţiile, relaţiile şi corelaţiile acesteia cu celelalte elemente ale sistemului social, în vederea eficientizării ei, cu scopul realizării în condiţii optime a funcţiilor ce le are în cadrul sistemului social-global.
[1] Cezar Manda, Noi tendinţe conceptuale în evoluţia ştiinţei administraţiei în perioada modernă, Studii de ştiinţă şi cultură, 2009.