Ştiinţa administraţiei s-a dezvoltat în paralel şi în strânsă conexiune cu dreptul administrativ.
Primul autor român care face referire la obiectul ştiinţei administraţiei şi la delimitarea acesteia faţă de ştiinţa dreptului administrativ este, după cum am menţionat mai sus, profesorul de drept public Constantin G.Dissescu.
Adevărata şcoala românească de ştiinţă a administraţiei s-a format în primele decenii ale secolului XX, iar cel care poate fi considerat pionierul acestei şcoli este elevul şi continuatorul lui Constantin Dissescu, respectiv, Profesorul Paul Negulescu, care, în lucrarea sa „Tratat de drept administrativ" subliniază că ştiinţa administraţiei se ocupă cu organizarea diferitelor autorităţi administrative, cu atribuţiile şi modul lor de funcţionare în relaţiile cu ierarhia.
La 30 iunie 1925 profesorul Paul Negulescu înfiinţează fără niciun sprijin oficial sau subvenţie din partea statului Institutul de Ştiinţe Administrative al României, al cărui conducător a fost până la sfârşitul vieţii (1946).
În perioada interbelică, Institutul de Ştiinţe Administrative a fost unul dintre cei mai importanţi promotori ai ideii de creare şi dezvoltare în România a unui învăţământ special pentru formarea şi perfecţionarea resurselor umane din administraţia publică şi prima instituţie românească care a reuşit să realizeze acest deziderat social de importanţă naţională la un nivel de largă recunoaştere europeană.
Această acţiune se încadra în curentul european al vremii, în care s-au format reprezentanţii de seamă ai Institutului, deveniţi apoi activi în spaţiul ştiinţific mondial al ştiinţelor dministrative, mai ales că, în anul 1930, Institutul de Ştiinţe Administrative al României a devenit secţia naţională a Institutului Internaţional de Ştiinţe Administrative cu sediul, şi astăzi, la Bruxelles.
Pe fondul unui curent european ce promova interesul faţă de crearea unui învăţământ pentru administraţia publică, a fost creată în ţara noastră, în anul 1872, Şcoala liberă de ştiinţe politice şi administrative, transformată în anul 1926 în Şcoala superioară de ştiinţe de stat.
La sfârşitul secolului, s-a adăugat, pentru o scurtă perioadă de timp, între anii 1890-1892, Şcoala de finanţe, condusă de Grigore Cantacuzino.
Evoluţia instituţională educaţională a fost iniţiată prin adoptarea Legii administrative din 1936 (Monitorul Oficial nr. 73/1936) care dispunea că în România perfecţionarea profesională administrativă se realizează prin institutul de Ştiinţe Administrative (Partea a IV-a, Titlul I, Capitolul I).