NOŢIUNEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ a condus la o diversitate de definiţii, în funcţie de diferiţi factori precum evoluţia istorică, mediul economic, social şi politic în care aceasta s-a dezvoltat.
Doctrina identifică trei mari sensuri de abordare a noţiunii de administraţie publică[1]:
- din perspectiva corelaţiei ei cu activitatea executivă - administraţia este o componentă a puterii executive, fără a fi singura componentă a acesteia;
- din punct de vedere funcţional şi organic - este un ansamblu de activităţi şi mijloace prin care anumite persoane morale urmăresc satisfacerea unei nevoi de interes general;
- prin prisma scopurilor, mijloacelor sale şi regimului juridic specific - care presupune realizarea interesului public prin intermediul său cu sprijinul puterii publice[2].
În sistemul românesc, în funcţie de perioada istorică din evoluţia fenomenului administrativ,definirea noţiunilor administraţie publică, administraţie de stat şi privată, cât şi putere executivă, au suferit numeroase nuanţări.
Dintre cei mai cunoscuţi autori ale căror opinii fundamentate ştiinţific sunt şi în prezent de referinţă, amintim:
- Paul Negulescu definea administraţia astfel: „cuprinde activităţile statului reglementate de lege prin raportare la atribuţiile statului modern şi la serviciile publice chemate să asigure satisfacerea intereselor generale ". De aceea, administraţia publică este o "instituţie complexă, care cuprinde toate serviciile publice destinate să satisfacă anumite interese generale, regionale sau comunale. Sunt administraţii publice: statul, judeţul şi comuna[3]".
- In concepţia prof. Anibal Teodorescu pentru a defini administraţia publică ne raportăm la delimitarea a trei noţiuni: putere publică, autoritatea care exercită puterea publică şi competenţa autorităţii.
- Constantin Rarincescu, pornind de la funcţiile statului, admite că, funcţia administrativă constă în a asigura funcţionarea continuă şi regulată a serviciilor publice administrative care constituie în totalitatea lor administraţia unui stat ", precizând totodată că funcţia executivă nu coincide în toate cazurile cu administraţia.
- Marin Văraru[4], analiza administraţia prin intermediul serviciilor publice şi forţei publice. Autorul considera că ''întreaga administraţie publică se înfăptuieşte prin mijlocirea serviciilor publice. Statul, în realizarea funcţiei sale administrative, făcând două feluri de acte: de autoritate şi patrimoniale, iar administraţia este o formă de manifestare a puterii executive".
- Erast Diti Tarangul , pornind de la funcţiile statului, clasifica administraţia publică din punct de vedere formal şi material, examinând ca noţiuni de bază ale administraţiei publice, serviciul public şi interesul general.
Sub influenţa Constituţiei revizuite, administraţia publică poate fi definită "ca fiind ansamblul activităţilor Preşedintelui României, Guvernului, autorităţilor administrative autonome centrale, autorităţilor administrative autonome locale şi, după caz, structurilor subordonate acestora, prin care, în regim de putere publică se aduc la îndeplinire legi sau, în limitele legii, se prestează servicii publice[5]".
Administraţia publică, având rolul de a participa efectiv la realizarea interesului general exprimat prin lege" constituie activitatea prin care se organizează, se execută şi se garantează executarea legii până la fapta materială ".
[1] I.Vida, Puterea executivă şi administraţia publică, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti,1994, p.10
[2] Jürgen Schwarze, European Administrative Law, Office for official publications of the European Communities Sweet and Maxwell,1992, p.2
[3] Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ. Principii generale, vol.I, Ediţia a IV-a, Institutul de Arte Grafice ,,E. Mârvan, Bucureşti 1934, p.38-72
[4] Marin Văraru - Tratat de drept administrativ român, Editura Sacec, Bucureşti, 1923, p. 18-43
[5] Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.I, Ediţia a III-a, Editura All Back, Bucureşti, 2001, p. 82