loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În ştiinţa administraţiei şi în activitatea din administraţia publică sunt utilizate, atât principii cu un caracter general, aplicabile în toate domeniile de activitate administrativă, cât şi principii specifice, anumitor activităţi din acest domeniu, precum: organizarea; conducerea şi aplicarea metodelor.

1. PRINCIPII GENERALE FOLOSITE ÎN ŞTIINŢA ADMINISTRAŢIEI

Principiile generale folosite în ştiinţa administraţiei sunt:

  • administraţia publică este în serviciul cetăţeanului;
  • administraţia publică se subordonează interesului public;
  • adaptarea administraţiei trebuie să se raporteze la mediul în care îşi desfăşoară activitatea;
  • cunoaşterea cerinţelor sociale actuale şi prevederea celor viitoare;
  • respectarea normelor de drept în înfăptuirea administraţiei publice;
  • asigurarea profesionalizării funcţiunii publice;
  • creşterea eficienţei administraţiei prin îmbunătăţirea permanentă a activităţii şi structurii administrative.
  1. Administraţia publică este în serviciul cetăţeanului

Acest principiu este unul din cele mai importante, constituind fundamentul, raţiunea activităţii administraţiei publice.

Plecând de la faptul că, misiunea administraţiei publice este aceea de a-i servi pe oameni şi ca atare toate resursele şi metodele administraţiei sunt subordonate acestui scop, acest prim principiu nici nu trebuie demonstrat.

El este însă fundamental, pentru că activitatea administraţiei publice se bazează pe moralitate, etică şi respect faţă de om. Aceste precizări sunt prezente şi în Constituţia din anul 2003, republicată chiar în primul articol; astfel la alineatul al 3-lea România este considerată "stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate."

Dreptatea se înfăptuieşte prin judecata după lege, după conştiinţă şi moralitate.

Aplicarea aceluiaşi principiu necesită soluţionarea unor probleme diverse şi generează totodată nevoia de a răspunde la întrebări, cum sunt:

  • dacă activitatea administraţiei dintr-o ţară sau alta se sprijină întotdeauna pe acest principiu;
  • care metode şi tehnici administrative corespund cel mai bine concepţiei democratice;
  • cetăţeanul poate fi convins de obligaţiile pe care le are în comunitate, prin metode de constrângere sau dimpotrivă, conştientizează singur acest lucru;

Răspunsuri la întrebările menţionate mai sus sunt necesare pentru a evita transformarea administraţiei într-o instituţie aflată în slujba ei însăşi, care ar deveni un sistem închis şi cu o structură încărcată, excesiv de birocratizată.

Funcţionarul public nu se află în slujba statului, ci a cetăţeanului.

  1. Administraţia publică se subordonează interesului public

Principiul reprezintă o consecinţă şi este intercondiţionat cu precedentul principiu. Dacă administraţia publică are ca obiectiv servirea cetăţenilor, fără îndoială că trebuie să-i servească pe toţi membrii colectivităţii respective. În acest mod, este acoperit interesul public.

De multe ori însă, în societate, primează interesele comune ale membrilor majoritari colectivităţii; interesul general are mai mare importanţă decât interesul unui singur om. Ca atare, în activitatea administraţiei publice trebuie să se respecte această prioritate.

Administraţia publică este obligată să satisfacă interesele generale, apărarea societăţii şi a ordinii publice, mergând până la a sacrifica interesele individuale.

Privilegierea cerinţelor generale, de către administraţie, nu diminuează importanţa primului principiu. Tocmai faptul de a fi în slujba omului impune administraţiei publice să dea prioritate satisfacerii cerinţelor sociale, altfel fiind periclitată însăşi existenţa umană, existenţa societăţii.

  1. Adaptarea administraţiei trebuie să se raporteze la mediul în care îşi desfăşoară activitatea

Un rol hotărâtor în înţelegerea organizării şi funcţionarii administraţiei publice o au studierea şi clasificarea raporturilor şi interdependenţelor administraţiei publice cu mediul în care aceasta aste organizată şi funcţionează.

Doctrina de specialitate a constatat că administraţia publică este influenţată şi influenţează, la rândul său, în măsura cea mai mare şi mai evidentă raporturile sale cu mediul social, mediul politic şi mediul juridic .

Administraţia publică răspunde la nevoile şi cerinţele cetăţenilor. Societatea umană, în continuă evoluţie, generează cvasi-continuu noi cerinţe şi necesităţi. Este obligatoriu ca administraţia publică să adapteze în mod continuu mediului în care evoluează, să poată răspunde în timp real noilor solicitări şi situaţii.

Astfel, se creează posibilitatea ca aparatul ei administrativ să fie pregătit, în orice moment, pentru a face faţă circumstanţelor aflate în continuă transformare.

Acest principiu apare şi ca o obligaţie a administraţiei publice de a gestiona şi acoperi, cu resursele disponibile, necesităţile mereu crescânde ale vieţii sociale.

Punerea în aplicare a acestui principiu asigură concretizarea în practică prin administraţia publică a sarcinilor încredinţate de puterea politică.

  1. Cunoaşterea cerinţelor sociale actuale şi prevederea celor viitoare

Administraţia trebuie să fie organizată temeinic, pentru a răspunde exigenţelor

cetăţenilor. Este necesară cunoaşterea profundă a cerinţelor fiecărei colectivităţi. Pe baza studierii datelor statistice şi a altor metode de cercetare, administraţia trebuie să prevadă care sunt domeniile în care se înregistrează mutaţii mari, unde, cerinţele vor creşte mai mult, pentru orientarea adecvată şi intensificarea eforturilor sale.

  1. Respectarea normelor de drept în înfăptuirea administraţiei publice

Toată activitatea administraţiei publice, funcţionarea aparatului instituţional trebuie să se realizeze în cadru legal, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare.

Acest principiu decurge din cel al legalităţii, principiu fundamental al administraţiei publice. Prin aplicarea acestui principiu se creează în administraţie premise pentru o activitate raţională şi eficientă, în interesului cetăţeanului şi al societăţii.

  1. Asigurarea profesionalizării funcţiunii publice

Aplicarea principiilor menţionate anterior, necesită o pregătire profesională corespunzătoare a personalului organelor administrative. Acest aspect este deosebit de important, deoarece nivelul calitativ profesional al funcţionarilor, alături de resursele disponibile, determină calitatea actului de administrare.

Profesionalizarea, specializarea continuă a funcţionarilor public, constituie elemente fundamentale pentru dezvoltarea administraţiei publice, elemente pe care le vom trata, pe larg, într-un capitol distinct.

  1. Creşterea eficienţei administraţiei prin îmbunătăţirea permanentă a activităţii şi structurii administrative

Pentru satisfacerea acestui principiu, studiile şi cercetările întreprinse în administraţia publică urmăresc îmbunătăţirea continuă a activităţii şi structurii acesteia.

Mersul ascendent al societăţii impune pentru ştiinţa administraţiei publice elaborarea unor noi soluţii, metode, tehnici, procedee şi modele adaptate mereu realităţilor economice şi sociale.

În acelaşi timp, toate obiectivele administraţiei publice nu pot fi concepute şi materializate decât în condiţii de eficienţă şi raţionalitate. De aceea, ştiinţa administraţiei a fost caracterizată şi ca o ştiinţă a principiilor raţionale ale administraţiei, iar administraţia publică este privită şi ca ştiinţa eficienţei administrative, deoarece eficienţa apare ca un deziderat, fundamental ce vizează îndeplinirea sarcinilor cu rezultate pozitive maxime, dar cu un consum minim de resurse.

2. PRINCIPII SPECIFICE FOLOSITE ÎN ŞTIINŢA ADMINISTRAŢIEI

Alături de principiile generale, există şi principii specifice ale ştiinţei administraţiei, care se aplică numai în anumite segmente de activitate, cum sunt organizarea, conducerea, metodologia utilizată.

Aceste principii sunt:

  • organizarea unitară a administraţiei publice;
  • autonomia organizatorică;
  • conducerea unitară;
  • participarea funcţionarilor publici la conducerea instituţiilor;
  • comunicarea directă dintre nivelurile ierarhic superioare şi cele inferioare;
  • recunoaşterea meritelor funcţionarilor;
  • simplificarea activităţii şi structurii administraţiei

Literatura europeană de specialitate reţine şi alte principii specifice administraţiei, care pot avea fie efect de activare (principii proactive), fie de restrângere (principii de restricţionare) a activităţii acestui sector.

Aceste principii caracterizează sectorul public şi arată prin ce se diferenţiază o organizaţie publică de una privată. Sunt două grupe de principii - principii restrictive şi principiile de acţiune (proactive).

Principiile de restricţionare sunt: legalitatea, egalitatea, obiectivitatea şi continuitatea.

Aceste principii se caracterizează prin obligativitatea îndeplinirii lor de către puterile publice, iar în caz contrar, cetăţeanul poate formula o plângere la tribunal. Se întâlnesc în textele Constituţiei într-o formă explicită şi au un caracter reactiv.

Principiul legalităţii presupune că prestarea serviciilor trebuie să se realizeze în conformitate cu norma aplicabilă (legea) şi cu supunerea faţă de principiile dreptului, atât în administraţia publică cât şi în cea privată.

Egalitatea urmăreşte promovarea echităţii cu privire la accesul la serviciile publice, atât din punct de vedere geografic, cât şi din cel al diferitelor categorii de utilizatori (ex: scrisorile trebuie să ajungă în orice colţ al ţării, timbrul costând la fel).

Obiectivitatea are în vedere ca serviciile să fie prestate cu imparţialitate, justiţie şi interes general.

Pe baza principiului continuităţii, prestarea serviciilor trebuie să se realizeze (ţinând cont de specificul fiecărui sector) de o manieră permanentă, regulată şi neîntreruptă (ex: poşta trebuie să funcţioneze permanent, poliţia trebuie să protejeze cetăţenii mereu etc.).

Principiile proactive - pot apărea în textele constituţionale, dar nu sunt exigibile în faţa tribunalelor. Aceste principii demonstrează dorinţa prestării serviciului în condiţiile cele mai bune, din partea organizaţiei.

Faţă de principiile reactive, aceste principii propun ca administraţia să întâmpine evenimentele, să caute o soluţie la probleme chiar înainte ca acestea să apară, să conteze pe ajutorul cetăţenilor săi.

Transparenţa - cu excepţia serviciilor secrete ale statului - trebuie să dea posibilitatea cetăţenilor şi utilizatorilor să participe la asigurarea unei funcţionări corecte a activităţii, să dispună de informaţie, ca bază de dialog între administraţie şi cetăţean. De asemenea, transparenţa trebuie să servească drept instrument de control a administraţiei publice din partea cetăţenilor. Acest principiu nu operează în sectorul privat.

Participarea statuează concepţia potrivit căreia, cetăţeanul este în acelaşi timp "utilizator şi proprietar" al serviciilor publice private, în calitatea sa de contribuabil. Rezultă astfel că, participarea sa este garantată pentru ca serviciul să fie prestat corect, chiar prin implicarea cetăţeanului în colaborare cu unitatea prestatoare.

Responsabilitatea se referă la măsura în care organizaţia publică se face responsabilă de prestarea serviciului (în faţa Parlamentului dar şi în faţa cetăţenilor). Este responsabilitatea statului în faţa societăţii civile, nu numai pentru serviciile pe care el le prestează dar, în general, şi pentru bunăstarea generală pe care o realizează prin intermediul altor participanţi implicaţi în crearea avuţiei naţionale.

Economia, eficienţa, eficacitatea. Toate aceste trei principii se orientează spre acelaşi scop şi anume, o utilizare mai bună a banilor contribuabililor. Astfel, prin economie, sectorul public trebuie să aplice reguli de austeritate pentru a se reduce cheltuiala publică la cât mai mult posibil. Acest principiu se relaţionează direct cu principiul eficienţei, conform căruia obiectivele publice trebuie să se obţină cu cel mai mic număr de resurse posibile.

Eficacitatea se referă, în exclusivitate la îndeplinirea obiectivelor în condiţii corespunzătoare bazate, fie pe maximizarea efectelor, fie pe minimizarea eforturilor.

Loading...