Administrație publică

1. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI²⁵

ROL

Conform constituţiei preşedintele României reprezintă statul român si este garantul independenţei naţionale, al unităţii si al integrităţii teritoriale a ţării.

Preşedintele României veghează la respectarea constituţiei si la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum si între stat si societate.

Dispoziţiile constituţionale conturează trei funcţii prezidenţiale:

• funcţia de reprezentare;
• funcţia de garant;
• funcţia de mediere.

ALEGEREA ŞI MANDAT

Preşedintele României se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile legii. Alegătorul are dreptul la un singur vot, în fiecare tur de scrutin organizat pentru alegerea Preşedintelui României, potrivit prevederilor din Constituţia României, republicată.

Preşedintele României este ales prin vot direct, o dată la 5 ani, printr-un sistem de majoritate, în care câştigător este declarat cel care acumulează 50% + 1 din voturile corect exprimate.

Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea

Constituţională.

Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor si a Senatului, în şedinţă comună, jurământul.

Mandatul este de 5 ani durând până la data depunerii jurământului de către presedintele nou ales.

RĂSPUNDEREA POLITICĂ ŞI PENALĂ

Conform Constituţiei preşedintele se bucură de imunitate doar în ceea ce priveşte opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Răspunderea politică.

Denumim astfel această răspundere pentru a o deosebi de răspunderea penală, pentru că urmările acestei răspunderi sunt de fapt politico-juridice. Această răspundere îşi are temeiul juridic în art.95 din constituţie şi ea intervine atunci când preşedintele României săvârşeşte fapte grave prin care încalcă prevederile constituţiei.

Într-o asemenea situaţie, se poate propune suspendarea sa din funcţie, de către cel puţin o treime din numărul deputaţilor si senatorilor. această iniţiativă se comunică neîntârziat si preşedintelui României. Discutând propunerea, camera deputaţilor si senatul, în sedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor si senatorilor, după consultarea curţii constituţionale, pot hotărî suspendarea din funcţie a preşedintelui României.

Constituţia acordă preşedintelui dreptul să dea parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. În cazul în care propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, demiterea preşedintelui României se poate decide numai prin referendum, care se organizează în cel mult 30 de zile.

Răspunderea penală.

Această răspundere intervine în situaţia în care seful statului ar comite crima

de înaltă trădare. În acest caz, punerea sub acuzare poate fi hotărâtă de camera deputaţilor si senat în şedinţă comună cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor si senatorilor. competenţa de judecată aparţine înaltei curţi de casaţie si justiţie. Dacă s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare, preşedintele este demis de drept. În legătură cu răspunderea sefului de stat, trebuie să menţionăm că, potrivit art.98 din constituţie, si preşedintelui interimar i se aplică dispoziţiile privind răspunderea politică.

ATRIBUŢII ŞI ACTE ALE PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI.

Atribuţiile generale ale Preşedintelui României

Din punct de vedere al autorilor de drept constituţional, atribuţiile Preşedintelui României se clasifică în:

• atribuţii privind legiferarea;
• atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice;
• atribuţii privind alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorităţi publice;
• atribuţii în domeniul politicii externe;
• alte atribuţii, precum conferirea decoraţiilor şi titlurilor de onoare, acordarea graţierii individuale, acordarea gradelor de mareşal, de general, de amiral şi, respectiv, chestor de poliţie.

Atribuţii privind legiferarea

Preşedintele României promulgă legile (art.77), având dreptul de a cere, o singură dată, reexaminarea legii; semnează legile în vederea publicării lor în „Monitorul Oficial"; poate sesiza Curtea Constituţională în legătură cu neconstituţionalitatea legilor.

Atribuţii privind organizarea si funcţionarea puterilor publice

Din caracterizarea instituţiei sefului de stat, aşa cum stabilesc dispoziţiile art.80 (2) din

Constituţie, rezultă că Preşedintele României exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum si între stat si societate. Aceste atribuţii sunt: prezentarea de mesaje parlamentului, cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii (art.88); consultarea Guvernului cu privire la problemele urgente si de importanţă deosebită (art.86); participarea la şedinţele Guvernului si prezidarea acestor şedinţe în condiţiile (art.87); organizarea referendumului în probleme de interes naţional, după aprobarea prealabilă a Parlamentului (art.90).

Atribuţii privind alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorităţi publice

Atribuţiile ce revin preşedintelui României în acest domeniu sunt: dizolvarea Parlamentului în condiţiile art.89; desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, numirea Guvernului pe baza votului de încredere acordat de Parlament, revocarea si numirea unor miniştri în caz de remaniere guvernamentală sau vacanţă a postului, la propunerea primului ministru (art.85 din Constituţie); numirea a trei judecători la Curtea Constituţională, potrivit art.142 (3) din Constituţie; numirea în funcţie a magistraţilor în condiţiile art.125 si 134 din Constituţie; numiri în funcţii publice potrivit art.94 din Constituţie; acordarea gradelor de mareşal, de general si de amiral.

Atribuţii în domeniul apărării ţării si asigurării ordinii publice

În cadrul acestor atribuţii includem: declararea, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, a mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate. În situaţii excepţionale, Preşedintele României poate lua această măsură, hotărârea fiind supusă aprobării prealabile a Parlamentului în cel mult 5 zile de la adoptare; luarea de măsuri pentru respingerea oricărei agresiuni armate îndreptate împotriva României - printr-un mesaj, el aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului această situaţie; instituirea stării de asediu sau stării de urgenţă parţiale sau totale. Preşedintele va solicita Parlamentului încuviinţarea măsurii instituirii stării de urgenţă totale. Preşedintele va solicita Parlamentului încuviinţarea măsurilor adoptate în cel mult 5 zile de la luarea acestor măsuri.

Atribuţii în domeniul politicii externe

În această categorie cuprindem: încheierea, în numele României, a tratatelor negociate de Guvern si supunerea lor spre ratificare Parlamentului în termen de 60 de zile; acreditarea si rechemarea, la propunerea Guvernului, a reprezentanţilor diplomatici ai României; aprobarea înfiinţării sau desfiinţării rangului misiunilor diplomatice; acreditarea în România a reprezentanţilor diplomatici ai altor state.

Atribuţii în raport cu Parlamentul

După consultarea preşedinţilor celor două Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat doar o singură dată. Parlamentul nu poate fi dizolvat: în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui; în timpul stării de asediu; în timpul stării de urgenţă. Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.

Alte atribuţii

În această categorie se includ: conferirea decoraţiilor si titlurilor de onoare; acordarea graţierii individuale.

ACTELE PREŞEDINTELUI

Pentru a-şi putea exercita prerogativele care îi sunt stabilite prin Constituţie şi prin alte legi, Preşedintele României are la dispoziţie Administraţia Prezidenţială, aceasta reprezintă o instituţie publică, cu personalitate juridică, formată din servicii publice puse la dispoziţia acestuia, pentru îndeplinirea atribuţiilor sale.

În literatura de specialitate se face o distincţie între actele politice ale preşedintelui: mesaje, declaraţii, apeluri etc. şi actele juridice la care se referă dispoziţiile art.100 din Constituţia României, în acest fel aici se menţionează că, în exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României, iar nepublicarea acestora atrage inexistenţa lor din punct de vedere juridic.

Decretele reprezintă una din formele prin care Preşedintele îşi duce la îndeplinire atribuţiile, cea juridică, fiind acte cu caracter complex, politic şi juridic, în egală măsură.

2. GUVERNUL ROMÂNIEI ŞI PRIMUL MINISTRU

ROLUL GUVERNULUI²⁶

Art. 102 alin. 2 din Constituţie precizează că Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Art.1 alin.1 din Legea nr.90/200, legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor defineşte Guvernul ca fiind autoritatea publică a puterii executive care funcţionează pe baza votului de încredere acordat de către Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Guvernul este, în primul rând, o instituţie politică, fiind emanaţia partidului sau coaliţiei de partide care a format majoritatea parlamentară şi şi-a asumat formarea sa.

ATRIBUTII

O primă categorie este aceea a atribuţiilor prin care Guvernul îşi exercită rolul politic, asigurând realizarea politicii interne şi externe a ţării, atribuţii specifice guvernării, deosebite de cele care sunt specifice administraţiei.

O a doua categorie este formată din atribuţiile privind conducerea generală a administraţiei publice şi, în primul rând a administraţiei ministeriale subordonată direct sau indirect Guvernului.

O altă categorie este aceea a atribuţiilor legate de sarcinile economice, financiare şi sociale, privind aprobarea strategiei şi programelor de dezvoltare economică a ţării pe ramuri, domenii şi sectoare de activitate, cele privind executarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor fondurilor speciale, cele privind administrarea proprietăţii publice şi private a statului, precum şi cele privind realizarea programelor de protecţie socială, de protecţie a mediului şi asigurarea echilibrului ecologic.

O categorie aparte de atribuţii este legată de apărarea ordinii de drept,a liniştii publice şi a siguranţei cetăţeanului şi de respectare a drepturilor şi libertăţilor acestuia, de asigurare a capacităţii de apărare şi de înzestrare a forţelor armate.

O altă categorie de atribuţii ale Guvernului sunt cele legate de realizarea politicii externe a ţării care vizează prioritar integrarea României în structurile europene şi internaţionale.

ORGANIZARE SI STRUCTURĂ

Componenţa Guvernului este precizată din punct de vedere constituţional de art.102 alin.3 din Constituţia din 1991, unde se arată că Guvernule este alcătuit din prim-ministru, miniştrii şi alţi membrii stabiliţi prin lege organică.

Condiţiile legale pentru funcţia de membru al Guvernului sunt enumerate de art.2 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. şi anume condiţia de a avea cetăţenia română şi domiciliul în ţară, de a se bucura de exerciţiul drepturilor electorale, de a nu fi suferit condamnări penale şi de a nu se afla în unul dintre cazurile de incompatibilitate.

Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma:

• demisiei;
• revocării;
• pierderii drepturilor electorale;
• stării de incompatibilitate;
• decesului;
• demiterii.

Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care deţine majoritatea absolută în Parlament, ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului si a întregii liste a Guvernului.

Programul si lista Guvernului se dezbat de către Camera Deputaţilor si Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor si senatorilor. Pe baza votului de încredere acordat de către Parlament, Preşedintele României

numeşte Guvernul.

Primul-ministru si ceilalţi membri al Guvernului depun individual, în faţa Preşedintelui României, jurământul de credinţă faţă de ţară si popor. Guvernul în întregul său si fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.

FUNCŢIONARE

Guvernul se întâlneşte, de regulă, săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea primului-ministru. Cvorumul necesar pentru şedinţele Guvernului este reprezentat de majoritatea membrilor.

Preşedintele României poate participa la şedinţele Guvernului care au ca obiect probleme de interes naţional privind politica externă a Guvernului, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice, la cererea primului-ministru, în alte situaţii (art.87).În cazul în care este prezent, Preşedintele României prezidează şedinţa Guvernului.

La şedinţele Guvernului pot participa ca invitaţi şefi de departamente, secretari de stat ce nu sunt membri ai Guvernului, precum si orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă, potrivit deciziei primului-ministru.

Membrii Guvernului pot propune proiecte de hotărâri privind ramura sau domeniul de activitate de care răspund.

Conform art. 109 alin. 1 din Constituţie, Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

În cazul răspunderii penale, conform art. 109 alin. 2 din Constituţie, numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie.

Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

ACTELE JURIDICE

Potrivit art.108 alin.1 din Constituţie şi art.27 alin.1 din Legea nr. 90/2001, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.

Hotărârile sunt adoptate de Guvern pentru organizarea executării legilor, în cazul hotărârilor cu caracter normativ, ori pentru executarea în concret a legilor, în cazul hotărârilor cu caracter individual.

Ordonanţele sunt adoptate de Guvern în temeiul prevederilor art.115 din Constituţie, fie în baza unei legi speciale de abilitare, fie în situaţii extraordinare a căror reglementare nu comportă amânarea.

Hotărârile Guvernului, ca si ordonanţele, de altfel, se semnează de către primul-ministru si se contrasemnează de către miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare.

Atât hotărârile, cât si ordonanţele sunt supuse obligaţiei de publicare în „Monitorul Oficial", cu excepţia celor cu caracter militar, care se comunică numai instituţiilor interesate.

PRIMUL MINISTRU

Primul-ministru conduce Guvernul si coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor legale care le revin.

Primul-ministru reprezintă Guvernul în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Preşedintele României, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorităţi si instituţii publice, partidele si alianţele politice, sindicatele, cu alte organizaţii neguvernamentale, precum si în relaţiile internaţionale.

Primul-ministru este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a ţării si exercită toate atribuţiile care derivă din această calitate.

Primul-ministru numeşte si eliberează din funcţie:

1. conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia persoanelor

care au calitatea de membru al Guvernului;

1. secretarul general si secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, în cazul utilizării acestor funcţii;
2. personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru;
3. secretarii de stat;
4. alte persoane care îndeplinesc funcţii publice, în cazurile prevăzute de lege.

Primul-ministru prezintă Camerei Deputaţilor si Senatului rapoarte si declaraţii cu

privire la politica Guvernului si răspunde la întrebările ori interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori.

3. AUTORITĂŢI ADMINISTRATIVE AUTONOME ŞI ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ DE SPECIALITATE.

CONSIDERAŢII PRIVIND AUTORITĂŢILE ADMINISTRATIVE AUTONOME

Potrivit Constituţiei, art. 116 în afara ministerelor organizate în subordinea Guvernului, se pot înfiinţa alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, care se pot organiza în subordinea Guvernului, ministerelor sau sub forma autorităţilor administrative autonome.

Conform art. 117 alin 3, autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.

Autorităţile administrativ autonome, sunt instituţii autonome ale administraţiei publice centrale ce îşi exercită atribuţiile fie sub controlul Camerelor Parlamentului, unor comisii permanente ale acestora sau de ex. în afara unui control constituţional reglementat în sens expres, precum Consiliul Superior al Magistraturii.

Consecinţa evidenţiată de doctrină, este sustragerea actelor emise de aceste autorităţi controlului Guvernului.

Reţinem că autorităţile administrativ autonome, sunt autorităţi executive ale statului, independente faţă de Guvern, cu personalitate juridică, aflate sub controlul exclusiv al Parlamentului, căruia îi prezintă rapoarte de activitate, pentru care Parlamentul nu poate cere angajarea raspunderii politice sau juridice a acestora.

Actele administrative ale instituţiilor administrative autonome sunt în principiu - hotărâri, regulamente, avize, decizii.

Exemple de autorităţi administrativ autonome sunt:

Avocatul Poporului - este definită ca fiind autoritatea publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, vând drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în raporturile acestora cu autorităţile publice.

Curtea de Conturi - este instituţia supremă de control financiar ulterior extern asupra modului de formare, administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării - angajează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de stabilire a păcii.

Consiliul Superior al Magistraturii - nu face parte din sistemul puterii judecătoreşti, el nefăcând parte din sistemul instanţelor judecătoreşti care, în frunte cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, realizează activitatea de justiţie în România.

De asemenea menţionăm Consiliul Legislativ şi Serviciul Român de Informaţii şi lista

poate continua.

MINISTERE ŞI ORGANE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE DE SPECIALITATE

Ministerele sunt organe centrale care conduc şi coordonează administraţia publică în diferite domenii şi ramuri de activitate.

Organizarea ministerelor poate fi abordată din două puncte de vedere. Primul este acela din perspectiva compartimentelor din care este formată structura internă a ministerelor, compartimente prin intermediul cărora se exercită atribuţiile generale şi specifice ale administraţiei ministeriale.

Din al doilea punct de vedere, organizarea ministerelor poate fi abordată din perspectiva sarcinilor pe care le au prin organizarea conducerii ministerelor şi a administraţiei propriu-zise.

Structura organizatorică internă a ministerelor este formată din compartimentele interne ale ministerelor, care pot fi împărţite în compartimente de specialitate, compartimente funcţionale sau generale şi compartimente auxiliare. De asemenea structura organizatorică a ministerelor, în funcţie de volumul, complexitatea şi specificul activităţii acestora, poate să cuprindă birouri, servicii, direcţii, direcţii generale, departamente.

Un alt aspect este că ministerele, organe centrale de specialitate pot avea servicii descentralizate în orice municipiu reşedinţă de judeţ de pe teritoriul României.

Conducerea ministerelor se realizează, potrivit art.46 alin.1 din Legea nr.90/2001, în mod exclusiv de către miniştri. Ministrul este cel care reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte organe, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi străinătate, precum şi în justiţie. Ministrul răspunde pentru întreaga activitate a ministerului, pe care îl conduce şi îl reprezintă, în faţa Parlamentului, în solidar cu ceilalţi membri ai Guvernului, în cazul unei moţiuni, dar şi separat, în cazul interpelărilor şi întrebărilor puse de senatori şi deputaţi, ori al anchetelor parlamentare, potrivit prevederilor art.112 şi 113 din Constituţie, dar şi în faţa Guvernului, primul-ministru având posibilitatea să propună Preşedintelui României revocarea unora dintre miniştri, conform dispoziţiilor art.85 alin.2 din Constituţia României.

Ministerele au câte un secretar şi unul sau doi secretari generali adjuncţi.

Rolul declarat al secretarului general este acela de a asigura stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile ministerului, constituind zona de legătură a acţiunii administrative cu voinţa politică.

În calitate de membri ai Guvernului, miniştrii participă la adoptarea tuturor actelor politice şi juridice ale Guvernului, în timp ce în calitate de şefi ai ministerelor pe care le conduc vor emite actele administrative prevăzute de lege pentru îndeplinirea atribuţiilor lor.

Atribuţiile ministerelor sunt expresia juridică a sarcinilor pe care acestea le au de îndeplinit în domeniul de activitate în care funcţionează fiecare. Atribuţiile conferite fiecărui minister formează, în ansamblul lor, competenţa acelui minister şi au ca scop realizarea sarcinilor din domeniul de activitate pentru care ministerul respectiv este specializat.

În literatura de specialitate, unii autori au grupat atribuţiile generale în două mari categorii: atribuţii de prospectare şi planificare şi atribuţii de conducere.

Ministerele au o categorie de atribuţii care vizează realizarea sarcinilor de concepţie şi conducere în diferite domenii şi sectoare de activitate ale administraţiei publice ministeriale.

O altă categorie de atribuţii pe care le au ministerele, ca organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, vizează realizarea sarcinilor de conducere, îndrumare şi control al activităţilor care se desfăşoară în cadrul acestor organe, precum şi în cadrul structurilor subordonate.

O ultimă categorie de atribuţii este formată de atribuţiile specifice, prin care ministerele se individualizează, şi anume atribuţiile prin care se realizează sarcinile tehnice şi de gestiune ale administraţiei publice de specialitate.

Ordinele sunt acte administrative cu caracter individual şi sunt emise de către miniştri

pentru executarea în concret a prevederilor legale.

Instrucţiunile sunt acte administrative de autoritate cu caracter normativ care se emit de către miniştri, precum şi de către ceilalţi conducători al organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, pentru organizarea executării legilor, a ordonanţelor sau a hotărârilor cu caracter normativ ale Guvernului.

Astfel organele administraţiei centrale de specialitate pot să emită acte juridice care să aibă atât caracter normativ cât şi caracter individual, ce pot fi supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele de contencios administrativ.