- ACTIVITATEA/DECIZIA ADMINISTRATIVĂ
În cadrul formelor concrete de realizare a activităţii administraţiei publice se pot distinge două mari categorii:
- formele concrete producătoare de efecte juridice - acte administrative, contracte administrative, acte civile, acte de drept al muncii şi fapte juridice materiale care dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice;
- forme de activitate care nu produc efecte juridice - operaţiunile tehnico-administrative şi actele exclusiv politice ale organelor administrative
Între toate acestea, locul central îl ocupă actele administrative, cu toate caracteristicile, componentele şi clasificarea lor.
Un aspect deosebit pentru lucrarea noastră îl constituie legătura, raportul dintre două noţiuni fundamentale ale domeniului şi anume: actul administrativ şi decizia administrativă, studiul deciziei administrative şi procesului decizional fiind important.
În literatura de specialitate şi în practică sunt întâlnite numeroase definiţii pentru "decizie", însă, în esenţă, majoritatea acestora se referă la acţiunea de determinare a modului de evoluţie a realizării unei probleme, a unei cerinţe sau a unei activităţi din mai multe alternative posibile.
Existând mai multe categorii principate de decizii, cum ar fi cele politice, manageriale sau cele administrative, vom realiza o scurtă delimitare a acestora.
În general decizia este un semn calitativ distinct al procesului de administraţie. Ea trebuie să fie caracterizată de următoarele principii generale:
Să fie fundamentată ştiinţifică (să fie adoptată în conformitate cu cerinţele legale).
Să fie în concordanţă cu condiţiile concrete ale perioadei la care se referă aplicarea;
Să fie în concordanţă cu tendinţele imprimate dezvoltării societăţii în ansamblu;
Să fie luată de decidentul legal;
Să asigure eficienţă maximă;
Să se manifeste strict coordonată, respectiv corelată cu deciziile anterioare luate pentru acelaşi domeniu sau problemă;
Să aibă precizie (să nu genereze interpretări diferite);
Să fie luată operativ;
Să pună în valoare, pe cât posibil toate resursele umane, materiale şi financiare ale sistemului administrativ supus transformărilor;
Să stimuleze iniţiativa oamenilor;
Să soluţioneze la timp contradicţiile;
Să fie clare, simple, concise;
Să aibă succesiune logică.
Decizia administrativă
Obiectul deciziei administrative
Decizia administrativă poate fi definită ca un proces complex de alegere a unei variante decizionale din mai multe posibile, în vederea realizării unui obiectiv al administraţiei publice, care influenţează activitatea a cel puţin unei alte persoane din sistem, a sistemului administrativ în ansamblul lui sau a societăţii, în general.
Obiectul deciziei administrative constă în realizarea voinţei publice, aşa cum este ea determinată în Constituţie.
Condiţiile şi elementele deciziei administrative.
Ca la orice decizie, şi la decizia administrativă trebuie să fie reunite cele două elemente apar în dualitatea legalitate-oportunitate.
Legea reglementează acţiunea organelor administraţiei publice, dar nu o face în mod amănunţit, şi nici nu trebuie să facă acest lucru. Tipuri de decizii administrative
Există mai multe tipuri de clasificări ale deciziilor administrative: După situaţia concretă la care se referă:
- Decizii normative
- Decizii individuale
După nivelul ierarhic pe care se află decidentul:
- Decizii de nivel superior
- Decizii de nivel mediu
- Decizii de nivel inferior
După orizontul de timp la care se referă:
- Decizii administrative pe termen nelimitat
- Decizii administrative pe termen lung
- Decizii administrative pe termen mediu
- Decizii curente După frecvenţa adoptării:
- Decizii periodice
- Decizii unice
După amploarea sferei decizionale a decidentului:
- Decizii integrale
- Decizii avizate
După numărul persoanelor participante la procesul de fundamentare:
- Decizii de grup
- Decizii individuale
Din punct de vedere al conţinutului şi al modificărilor pe care le aduc în ordinea juridică se disting:
- Decizii generale
- Decizii specifice
- Decizii determinate de cererea de servicii publice
- Decizii determinate de schimbările în structura unei instituţii publice. Din punct de vedere al competenţei decidentului:
- Decizii executorii
- Decizii de administrare Circuitul deciziei administrative.
Circuitul deciziei administrative comportă două faze principale:
- prima fază cuprinde acţiunea pregătitoare, înainte ca decizia să fi fost luată
- cea de doua fază cuprinde acţiunea deciziei după ce aceasta a fost luată. Acţiunea internă a deciziei administrative.
Mişcarea (acţiunea) internă a deciziei administrative începe prin determinarea scopului şi fixarea obiectivelor.
Aceste operaţiuni nu sunt statice prin însăşi natura lor, denotă însuşiri de schimbare în starea de lucruri, schimbare faţă de care acţiunea administrativă urmează să ia atitudine.
După alegerea obiectivelor şi a mijloacelor, se procedează la operaţia următoare, stabilirea priorităţilor.
Factorul timp în cadrul acţiunii deciziei administrative.
Lipsa de timp pentru a lua o deciziei sau folosirea unui timp prea îndelungat în acest scop pot anula valoarea deciziei. Acţiunea deciziei va fi mai amplă dacă termenul e aplicare a acesteia este mai îndelungat, pentru că şi investigaţiile sunt mai complexe şi mai numeroase.
Participanţii la decizia administrativă.
La procesul de luare a deciziei administrative participă diferite grupe de oameni cu titluri diferite şi mijloace variate, precum şi la niveluri variate, diferite.
Analiza problemei şi atingerea scopului deciziei administrative.
Recunoscând scopul acţiunii sale, administraţia procedează la o analiză a unei problemei, concretizând măsurile pe care trebuie să le ia în vederea împlinirii scopului.
Acest proces reprezintă fixarea unor obiective pe care trebuie să le realizeze administraţia publică.
Dacă scopul se prezintă într-o formă mai mult sau mai puţin abstractă, obiectivul trebuie să fie întotdeauna concret.
Executarea deciziei administrative.
Decizia administrativă nu devine realitate decât atunci când este executată.
Dar nu se poate spune că executarea este un element inerent deciziei administrative, pentru că multe decizii administrative care au fost luate, dar care n-au fost niciodată executate.
Decizia administrativă nu îşi găseşte raţiunea de a fi luată, dacă nu este urmată de realizarea sa, dacă nu deschide calea spre o nouă stare de fapt.
Controlul şi evaluarea deciziei
Controlul executării deciziei administrative reprezintă condiţia bunei funcţionări a administraţiei publice.
În sens larg, activ, controlul trebuie să includă şi aspectul eficienţei conţinutului muncii administrative - faptul administrativ.
Atunci când avem de a face cu mai multe soluţii pentru aceeaşi problemă, iar decidentul este pus în postura de a alege una dintre ele, aceste variante pot fi, la rândul lor, „cântărite" folosind diverse metode cantitative şi calitative:
Metodele calitative se folosesc mai ales atunci când problema este una focalizată, restrânsă, când sunt puţine date cantitative disponibile, iar credibilitatea lor ridică anumite semne de întrebare, respectiv când gradul de deschidere al instituţiilor implicate în soluţionarea problemei este relativ mare (ex: interviuri, analiza SWOT, focus-grupuri, brainstorming, medierea şi negocierea etc.).
Metodele cantitative se utilizează atunci când problema pe care ne propunem să o rezolvăm este extinsă (afectează grupuri - ţintă largi), există date statistice disponibile, iar gradul de deschidere al instituţiilor implicate este redus. (ex: analiza multi-criterială, analiza cost-beneficiu, analiza de risc, analiza senzitivităţii, analiza cost-eficacitate).
Pentru adoptarea unei decizii putem identifica cel puţin patru modele: modelul raţional de luare a deciziilor, cel gradual (incremental), modelul examinării mixte si cel aşa numit al coşului de gunoi.
Etapa de decizie din cadrul procesului de formare şi aplicare a unei politici publice a primit o atenţie deosebită îndeosebi în anii '50 şi '60, când analizele se centrau pe modelele de luare a deciziilor în cadrul organizaţiilor şi, îndeosebi, al instituţiilor administraţiei publice. Atunci au fost elaborate principalele modele ale deciziei privind politicile publice: cel raţional şi cel incremental.
Teoriile care au ca obiect modul în care se iau deciziile sunt importante pentru că ne permit să înţelegem relaţiile complexe în care se produc şi se aplică politicile publice.
Pe baza lor vom putea să abordăm cazuri concrete şi să examinăm comportamentul actorilor politici, precum şi multiple probleme şi situaţii în care este nevoie să se ia decizii.