Administrație publică

1. TERMINOLOGII ŞI NOŢIUNI

Legea nr. 188 /1999 reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite raporturi de serviciu, scopul legii fiind asigurarea unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în interesul cetăţenilor, precum şi al autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală.

FUNCŢIA PUBLICĂ reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome (Art. 2. - (1).

În acest context, FUNCŢIONARUL PUBLIC este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, persoana eliberată din funcţia publică dar aflată în corpul de rezervă al funcţionarilor publici păstrându-şi calitatea de funcţionar public (Art. 2. - (2).

Legea nr.7 din 2004 - Codul de conduită a funcţionarilor publici legiferat prin reglementează normele de conduită profesională a funcţionarilor publici.

Normele de conduită profesională prevăzute de codul de conduită sunt obligatorii pentru persoanele care ocupă o funcţie publică în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi în cadrul autorităţilor administrative autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice.

În înţelesul Codului de conduită a funcţionarilor publici, definim următorii termeni:

1. funcţionar public - persoana numită într-o funcţie publică ;
2. funcţie publică - ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale;
3. interes public - acel interes care implică garantarea şi respectarea de către instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi tratatele internaţionale la care România este parte;
4. interes personal - orice avantaj material sau de altă natură, urmărit ori obţinut, în mod direct sau indirect, pentru sine ori pentru alţii, de către funcţionarii publici prin folosirea reputaţiei, influenţei, facilităţilor, relaţiilor, informaţiilor la care au acces, ca urmare a exercitării funcţiei publice;
5. conflict de interese - acea situaţie sau împrejurare în care interesul personal, direct ori indirect, al funcţionarului public contravine interesului public, astfel încât afectează sau ar putea afecta independenţa şi imparţialitatea sa în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp şi cu obiectivitate a îndatoririlor care îi revin în exercitarea funcţiei publice deţinute;
6. informaţie de interes public - orice informaţie care priveşte activităţile sau care rezultă din activităţile unei autorităţi publice ori instituţii publice, indiferent de suportul ei;
7. informaţie cu privire la date personale - orice informaţie privind o persoană identificată sau identificabilă.

2. FUNCŢIILE PUBLICE - CLASIFICARE

Din start trebuie să menţionăm că - prevederile Legii nr.188 din 1999 nu se aplică:

1. personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii;
2. personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului; corpului magistraţilor;
   1. cadrelor didactice;
   2. persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.

Conform art. 7. - (1) din Legea nr. 188 din 1999, Funcţiile publice se clasifică după cum urmează:

1. funcţii publice generale şi funcţii publice specifice;
2. funcţii publice din clasa I, funcţii publice din clasa a II-a, funcţii publice din clasa a IlI-a;

1. funcţii publice de stat, funcţii publice teritoriale şi funcţii publice locale.

Funcţiile publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în vederea realizării competenţelor lor generale.

Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice, stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice, sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice.

Funcţiile publice de stat sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în cadrul autorităţilor administrative autonome.

Funcţiile publice teritoriale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

Funcţiile publice locale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora.

Funcţiile publice se împart în 3 clase, definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcţiei publice, după cum urmează:

• clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
• clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă;
• clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale,

respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.

3. CATEGORII DE FUNCŢIONARI

Articolul 10 din Legea 188 din 1999 este de esenţă pentru stabilirea categoriilor de funcţionari.

Astfel, după nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice, funcţiile publice se împart în trei categorii după cum urmează:

1. funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici;
2. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere;
3. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie.

Conform legii, funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii publice de execuţie.

O altă clasificare urmăreşte să introducă categoriile de funcţionari publici debutanţi sau definitivi.

Pot fi numite funcţionari publici debutanţi persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant.

Pot fi numiţi funcţionari publici definitivi:

1. funcţionarii publici debutanţi care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege şi au obţinut rezultat corespunzător la evaluare;
2. persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici prin concurs şi care au vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice de minimum 12 luni, 8 luni şi, respectiv, 6 luni, în funcţie de nivelul studiilor absolvite.

Categoria înalţilor funcţionari publici

Conform art. 12 din Statut, categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcţii publice:

1. secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului;
2. secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
3. prefect;
4. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
5. subprefect;
6. inspector guvernamental.

Categoria funcţionarilor publici de conducere

Conform art. 12 din Statut, categoria funcţionarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în una dintre următoarele funcţii publice:

1. director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora;
2. director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora;
3. secretar al unităţii administrativ-teritoriale;
4. director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora;
5. şef serviciu, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia;
6. şef birou, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia.

Categoria funcţionarilor publici de execuţie

Conform art. 14 din Statut, funcţionarii publici de execuţie sunt împărţiţi pe clase după cum urmează:

1. funcţionari publici de execuţie din clasa I persoanele numite în următoarele funcţii publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora.
2. funcţionari publici de execuţie din clasa a II-a persoanele numite în funcţia publică generală de referent de specialitate, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia.
3. funcţionari publici de execuţie din clasa a III-a persoanele numite în funcţia publică generală de referent, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia.

În ceea ce priveşte gradele profesionale asociate funcţiilor publice de execuţie, art. 15 din Statut distinge între următoarele grade:

1. superior, ca nivel maxim;
2. principal;
3. asistent;

4. CATEGORIA ÎNALŢILOR FUNCŢIONARI PUBLICI. DEZVOLTARE.

După cum am menţionat anterior, conform art. 12 din Statut, categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde:

1. secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului;
2. secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
3. prefect;
4. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
5. subprefect;
6. inspector guvernamental.

Condiţii de ocupare a unei funcţii corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici

Conform art. 16 din Statut, înalţii funcţionari publici realizează managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome.

Pentru a ocupa o funcţie publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici persoana trebuie să îndeplinească în primul rând condiţiile minime de recrutare în corpul funcţionarilor publici şi următoarele condiţii specifice:

1. cele prevăzute la art. 54 din Statut, detaliate ulterior în Sinteză;
2. studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
3. cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
4. a absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici ori a exercitat un mandat complet de parlamentar;
5. a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici.

Recrutare şi concurs de ocupare a unei funcţii corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici

Intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici se face prin concurs naţional. Recrutarea se face de către o comisie permanentă, independentă, formată din 7 membri, numiţi prin decizie a primului-ministru. Membrii comisiei au mandate fixe de 10 ani şi jumătate şi sunt numiţi prin rotaţie. Structura, criteriile de desemnare a membrilor, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale comisiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Persoanele care au promovat acest concurs naţional pot fi numite în funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici.

Elemente specifice asociate raportului de serviciu

Conform art. 19 al Statutului, numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu, precum şi sancţionarea disciplinară a înalţilor funcţionari publici se fac, în condiţiile legii, de către Guvern (pentru - secretarul general al Guvernului şi secretarul general adjunct al Guvernului; prefect; subprefect) şi primul-ministru (pentru secretarul general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale; secretarul general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale; inspectorul guvernamental).

Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale înalţilor funcţionari publici se face anual, în condiţiile legii.

Evaluarea generală a înalţilor funcţionari publici se face o dată la 2 ani, în scopul confirmării cunoştinţelor profesionale, aptitudinilor şi abilităţilor necesare exercitării funcţiei publice.

Cele două tipuri de evaluări sunt făcute de către o comisie de evaluare, ai cărei membri sunt numiţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului internelor şi reformei administrative.

La eliberarea din funcţia publică, înalţii funcţionari publici au dreptul la compensaţii materiale, stabilite potrivit legii privind sistemul unitar de salarizare a funcţionarilor publici.