Metoda sau metodologia înseamnă un mod organizat, sistematizat de gândire şi activitate şi implică o direcţie susceptibilă de a fi definită şi urmată cu regularitate în operaţiunile mintale. Metodologia, în general, reflectă complexitatea vieţii sociale pe care omul caută să o cunoască mai bine, iar conţinutul său este independent de obiectul cercetării. Ansamblul metodologic se află într-o continuă evoluţie, pe măsura amplificării domeniului de investigare şi de cunoaştere. Metodologia este unitară, şi urmăreşte un obiectiv dublu: cunoaşterea şi acţiunea.
Alături de metodologia cunoaşterii există o metodologie a acţiunii. În această concepţie, metodologia constituie folosirea coerentă a diferitelor mijloace, în vederea obţinerii unui rezultat. Prin prisma acestui conţinut dual, metodologia se găseşte implicată în acţiunea dinamică şi contribuie la cercetarea eficienţei. Finalitatea sa constă în a contribui la o mai bună cu-noaştere pentru a acţiona mai bine.
Metodologia cunoaşterii în administraţia constă dintr-un ansamblu de mijloace şi proceduri utile, pentru a studia şi înţelege faptul şi fenomenul administrativ. A aplica metodologia cunoaşterii la obiectul de cercetare alcătuit de administraţie, înseamnă a constitui un sistem coerent de investi-gare, care asigură posibilitatea de a percepe şi înţelege realitatea administrativă din oricare domeniu.
A percepe, a sesiza cu ajutorul gândirii, obiectul administraţiei înseamnă delimitarea domeniului de investigare şi descoperirea elementelor sale constitutive. Metodologia cunoaşterii facilitează înţelegerea realităţii administrative şi implicit definirea obiectului cercetat.
Însăşi noţiunea de metodă în administraţia publică apare ca rezultatul unui proces de teoretizare şi generalizare. Temeiul generalizării îl constituie activitatea specifică domeniului administrativ, referitoare la rezolvarea problemelor concrete. Din punct de vedere metodologic, în administraţia publică se pot distinge metode de cercetare a administraţiei şi metode de organizare a acesteia. În demersul său, cercetătorul care studiază administraţia publică trebuie să aibă în vedere două probleme:
- delimitarea domeniului de studiu;
- stabilirea tehnicilor de investigare pe care le va utiliza.
În privinţa delimitării domeniului de cercetare, studiile consacrate administraţiei pot fi împărţite în două categorii şi anume: parţiale şi globale.
În cadrul studiilor parţiale intră monografiile de diferite tipuri care abordează: un serviciu, un grup de servicii sau o direcţie administrativă, un corp de funcţionari publici, administraţia urbană sau cea rurală, administraţia locală, etc.
În categoria studiilor globale (de ansamblu)se includ lucrări cu caracter general, tratându-se în mod sistematic, ansamblul problemelor administraţiei.
La rândul lor tehnicile de investigare în administraţie ca ştiinţă socială, sunt similare celor întâlnite la ştiinţele umaniste. Dintre asemenea tehnici şi metode, cele mai importante sunt:
O cercetarea documentară, care se bazează pe studierea unor documente administrative, precum statistici, acte normative, organigrame, ce permit o vedere clară şi o înţelegere rapidă a unui serviciu administrativ. Analiza acestor elemente de studiu se poate face, atât după o metodă de interpretare clasică (în care intră interpretarea sociologică sau psihologică), cât şi după metoda cantitativă, care permite formularea unor reguli sau principii;
O cercetarea directă, care poate fi extinsă atunci când vizează un organ administrativ al statului, studiat prin sistemul eşantionului reprezentativ. De asemenea, se poate utiliza cercetarea directă intensivă care presupune convorbiri cu funcţionarii publici;
O utilizarea chestionarelor şi anchetelor. Această metodă constă în formularea unei serii de întrebări concrete, lipsite de echivoc (pentru a nu genera interpretări diferite) şi colectarea răspunsurilor de la persoane reprezentative din colectivitatea interogată. Ancheta se concretizează într-un chestionar statistic şi priveşte situaţii care nu se pot exprima în unităţi de măsură, iar aprecierea rezultatelor trebuie să rezulte doar din prelucrarea materialului adunat.
Culegerea de informaţii prin metoda chestionării pe teren, se deosebeşte de anchete prin faptul că răspunsurile definitive la un anumit grup de întrebări nu mai sunt formulate direct de persoanele întrebate, ci de persoana care chestionează.
O metoda cazurilor, care este specifică administraţiei publice şi se utilizează cu precădere în SUA şi Franţa. Cazurile concrete se pot referi, fie la o problemă generală (elaborarea unei lucrări sau a unui plan de urbanism), fie la o problemă specială (revocarea unui funcţionar). Cazul poate fi studiat şi dezbătut într-o instituţie universitară sau într-un organism însărcinat cu formarea şi perfecţionarea funcţionarilor. Studiul permite, fie descoperirea unor soluţii de îmbunătăţire a organizării administrative, fie formularea de propuneri privind remedierea deficienţelor şi identificarea tendinţelor generale;
O metoda statistică, de cercetare a faptelor, se caracterizează prin studierea cantităţii fenomenelor. Ea se utilizează acolo unde fenomenele pot fi apreciate cantitativ, iar valoarea metodei este determinată de comensurabilitatea cifrelor care permite determinarea proporţiilor dintre fenomenele, în prealabil, evaluate.