Sarcinile caracteristice administraţiei publice se pot clasifica după mai multe criterii, şi anume:
- criteriul material, al conţinutului lor ca activitate cerută, care impune studierea mijloacelor juridice şi a resurselor umane, materiale şi financiare, utilizabile pentru îndeplinirea sarcinilor;
- criteriul organic, care determină descrierea unei categorii de organe de specialitate; aceasta înseamnă enumerarea unor structuri administrative diversificate, precum sunt acelea ale organelor centrale ale administraţiei publice.
- criteriul finalităţii, adica al scopului tehnic şi specific urmărit în îndeplinirea fiecărei sarcini. Aceste scopuri pot fi clasificate, din punct de vedere geografic, în funcţie de teritoriul în care se înfăptuiesc.
Astfel, sarcinile îndeplinite de organele centrale ale administraţiei au o importanţă generală, fiind înfăptuite în acelaşi mod pe tot teritoriul ţării. Alte sarcini sunt locale, limitate la un judeţ, oraş sau comună, urmărindu-se satisfacerea unor cerinţe sociale specifice.
Pornind de la criteriul finalităţii, în literatura de specialitate se întâlnesc diverse clasificări ale sarcinilor administraţiei. Aşa, de pildă, în opinia lui L.D. White, sarcinile administraţiei pot fi clasificate în:
- •sarcini (misiuni) operaţionale; •sarcini auxiliare; •sarcini de conducere.
Misiunile operaţionale reprezintă categoria principală de sarcini a administraţiei şi se diferenţiază prin conţinut în: sarcini politice (apărare, poliţie), educative (învăţământ, cultură), sociale (sănătate, asistenţă) şi economice. Prin aceste sarcini, administraţia furnizează prestaţii publicului, în mod direct, prin activitatea instituţiilor specializate, cum sunt: armata, poliţia, şcoala etc.
Sarcinile auxiliare sunt menite să sprijine înfăptuirea celor principale, dar funcţionarii care le înfăptuiesc nu vin în contact direct cu publicul şi nu furnizează prestaţii, decât diferitelor compartimente administrative: personal, contabilitate, documentare, oficii juridice, etc.
Sarcinile de conducere sau de stat major sunt îndeplinite de către conducătorii instituţiilor publice aflaţi în contact direct cu activitatea politică şi implică dirijarea activităţii administrative şi elaborarea politicii acestor instituţii.
Profesorul francez Roland Drago reduce la patru categorii sarcinile principale ale administraţiei, şi anume:
- •misiunea de informare care constituie punctul de plecare necesar oricărei acţiuni administrative. Fie că informaţia este spontană sau obţinută la cererea administraţiei, fie că ea priveşte în detaliu dorinţele publicului sau principiile unei reforme importante, ea reprezintă baza esenţială a oricărei acţiuni administrative, indiferent de nivelul acesteia. Documentarea se realizează cu ajutorul unor compartimente specializate; •misiunea de studiu. Sarcina de studiu are loc după faza de informare şi este premergătoare deciziei. Misiunea de studiu este obligatorie pentru administraţie, chiar dacă se creează organisme administrative specializate în studii, la orice nivel s-ar afla ele;
- •misiunea de pregătire a deciziilor aparţine întotdeauna administraţiei şi de aceea se acordă o deosebită importanţă, studierii procesului decisional;
- •misiunea de executare şi adaptare - este sarcina cea mai importantă a administraţiei şi realizează contactul acesteia cu populaţia. În îndeplinirea acestei sarcini de executare şi adaptare a deciziilor la exigenţele cetăţenilor, procesul decizional se repetă până la cele mai mici activităţi administrative. De asemenea, administraţia, în realizarea sarcinii sale de a se adapta la cerinţele publicului, se poate îndepărta uneori, de la linia deciziilor luate. În aceste cazuri, dreptul administrativ înregistrează abateri de la regulile juridice; abaterile devin obiect de studiu pentru ştiinţa administraţiei, deoarece măresc eficienţa activităţii instituţiilor publice.
Pe lângă sarcinile principale, administraţia are de îndeplinit şi sarcini secundare cum sunt cele de informare a publicului, de a realiza o activitate de relaţii publice, de a-şi îmbunătăţi metodele şi a organiza compartimentele. Sarcinile secundare pot fi: interne şi externe. Cele interne se produc în interiorul aparatului administrativ. Îndeplinirea lor contribuie şi la realizarea sarcinilor externe, vizând misiuni prin care instituţiile publice intră în contact cu publicul.
În afară de clasificarea prezentată a sarcinilor administraţiei, sunt folosite şi criterii de realizare optimă a sarcinilor, dintre care se remarcă:
- criteriul dublei întrebuinţări, care are în vedere eliminarea paralelismelor în activitatea instituţiilor sau organelor publice. Aplicarea acestui criteriu permite identificarea situaţiilor în care se impune desfiinţarea unor compartimente inutile; atunci când mai multe organe ale administraţiei publice urmăresc îndeplinirea aceloraşi misiuni, fără ca acestea să se refere la compartimente de activitate distincte, se impune, fie fuziunea lor, fie desfiinţarea unora dintre ele. În mod concret, se analizează care dintre asemenea organe administrative se vor suprima, urmând ca resursele umane, materiale şi financiare, ale activităţilor desfiinţate, să se utilizeze în alte scopuri;
- criteriul simplificării, care urmăreşte evitarea supraaglomerării şi reducerea volumului lucrărilor din administraţie. Simplificarea trebuie concepută şi efectuată în concordanţă cu cerinţele reale ale organelor administraţiei, deoarece făcută neraţional, în unele cazuri, poate avea consecinţe dăunătoare.
- criteriul raţionalizării şi al randamentului maxim. În raport cu acest criteriu, se urmăresc obiective cum sunt:
- •creşterea operativităţii instituţiilor publice;
- •sporirea eficienţei activităţilor de conducere şi execuţie;
- •utilizarea judicioasă a forţei de muncă;
- •reducerea la strictul necesar a numărului funcţionarilor administrativi.
- criteriul utilităţii şi al valorii sociale. În raport cu acest criteriu, creşterea eficienţei în activitatea din sfera administraţiei publice nu reprezintă un scop în sine ci se subordonează utilităţii pe care serviciile administrative o au pentru societate. Într-un stat de drept, valoarea admi-nistraţiei se apreciază în funcţie de modul cum au fost îndeplinite sarcinile, de caracterul democrat, legal şi moral al activităţii desfăşurate.