Ideea de autonomie locală este avută în vedere pentru administraţia publică din ţara noastră, pentru prima dată, în Regulamentele Organice, dar cu referire numai la oraşe. Astfel dreptul de a fi aleşi în « sfatul » (consiliul) oraşului îl aveau cei care domiciliau în oraşul respectiv şi dispuneau de proprietăţi imobiliare în valoare de cel puţin 8 000 de piaştri. Aceste « sfaturi » aveau ca stribuţii principale, administrarea şi gospodărirea oraşului în cele mai diverse domenii şi sectoare. Regulamentele cuprindeau dispoziţii precise care se refereau la:
O votarea bugetului;
O încheierea de contracte;
O pavarea şi iluminatul oraşelor;
O politica urbanistică de înfrumuseţare a oraşului.
Localităţile de tipul satelor au fost lăsate de Regulamentele Organice în situaţia lor anterioară, fiind conduse de anumite comisii cu funcţii anuale; locuitorii satelor puteau să-şi aleagă câte un pârcălab (Ţara Românească) sau vornic (Moldova), însă cu ştirea stăpânului judeţului şi al moşiei.
Administraţia modernă pe plan local în România se instituie prin legile domnitorului Al.I.Cuza. În concepţia acelor acte normative, judeţul şi comuna erau circumscripţii teritorial- administrative investite cu personalitate juridică, având atribuţii cu caracter patrimonial şi de putere publică.
Organizările administrative ulterioare, pe baza Constituţiilor şi a legilor ordinare ce au fost adoptate până la instaurarea republicii, au căutat să consacre soluţii cu privire la realizarea administraţiei de stat pe plan local, oscilând între descentralizare, desconcentrare, autonomie şi centralizare.
După 1948, organele locale ale puterii de stat au început să fie constituite sub denumirea de « consilii populare », conform modelului sovietic. În baza acestor reglementări, organele locale se subordonau orizontal - faţă de comitetul executiv şi programul de partid unic, iar vertical - faţă de secţiunea imediat superioară, în condiţiile unei centralizări excesive în plan administrativ. În anul 1957 se înfiinţează sfaturile populare, iar în 1965 - birourile executive ale « Sfaturilor » sau Consiliilor populare.
În perioada postdecembristă, prin Constituţiile adoptate în 1991 şi 2003, s-au adus schimbări importante în ceea ce priveşte reglementarea funcţionării organelor locale, care se subordonează pe orizontală faţă de prefect şi pe verticală faţă de ministru. Constituţia cuprinde două principii ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale: autonomia locală şi descentralizarea serviciilor publice. Legea administraţiei publice locale adaugă la principiile anterioare, principiile eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit. Însă, aplicarea acestor principii nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României.
Conform Legii administraţiei publice locale, prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii. Acest drept se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene, care sunt autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat. Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele legii.
Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice locale din comune şi oraşe şi autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean, se bazează pe principiile autonomiei, legalităţii, responsabilităţii, cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ.
La rândul său, principiul descentralizării serviciilor publice prevede înfiinţarea unor servicii publice în comune şi oraşe şi desfiinţarea lor la nivelul judeţelor sau la nivel central.
Aşadar, administraţia publică locală se realizează în comune şi oraşe de către consiliile locale şi primari, iar la nivelul judeţului, de consiliul judeţean. În relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean, pe de o parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.
Prin Constituţia din 2003 s-au adus schimbări importante în ceea ce priveşte reglementarea organelor locale care se subordonează pe orizontală faţă de prefect şi pe verticală faţă de ministru.
Conform Constituţiei României, administraţia publică din unităţile administrativ- teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.
Aplicareaprincipiului autonomiei locale, pus la baza raporturilor dintre autorităţile comunale şi orăşeneşti sau judeţene, pe de o parte şi autorităţile statale guvernamentale sau departamentale, pe de altă parte, urmăreşte să asigure independenţă decizională, spirit de iniţiativă şi responsabilitate sporită organelor administrativ-teritoriale.
Aplicarea principiului descentralizării serviciilor publice se concretizează prin înfiinţarea unor servicii publice în comune sau oraşe, concomitent cu renunţarea la cele similare amplasate la nivel judeţean sau central.
La rândul său, aplicarea principiului deconcentrării serviciilor publice, presupune posibilitatea exercitării doar a unei tutele administrative din partea « centrului », implică reducerea activităţilor administrative concentrate la centru şi dispersarea lor la nivel teritorial, respectiv configurarea unei zone de autonomie pentru aceste servicii, în funcţie de nevoile existente.
Autonomia locală în comune şi oraşe (municipii) se realizează prin două autorităţi: consiliul local, respectiv primarul, ambele alese în condiţiile legii. Autorităţile comunale şi orăşeneşti (municipale) nu se află într-un raport de subordonare faţă de vreo autoritate judeţeană sau centrală. Aceasta nu exclude, însă, exercitarea de către consiliul judeţean a prerogativelor sale de autoritate coordonatoare; de către prefect, a dreptului său de control al legalităţii sau de către Guvern - a sarcinii sale de conducător al administraţiei publice.