Administrație publică

Ca modalităţi majore de organizare şi gestionare a serviciului public, în general, se pot distinge: gestiunea directă şi gestiunea delegată.

1. Prin gestiune directă, sau regie, se înţeleg acele cazuri în care colectivitatea statală sau locală, prin autorităţile sale reprezentative, asigură ea însăsi serviciul public sau îl transferă unei instituţiei publice strâns legată de autoritatea administrativă respectivă.
   1. Regia directă - în acest sistem, serviciul public este înglobat activităţi directe a autorităţii administrative, fără o individualizare administrativă sau financiară. În principiu, regia directă este rezervată serviciilor administrative, iar organizarea şi conducerea serviciului sunt asigurate de către autorităţile fireşti ale colectivităţii.
   2. Regia depersonalizată - în acest sistem, serviciul public va fi asigurat de către administraţie, care constituie un organism distinct dar fără personalitate juridică. Acest tip de regie este în general, specific serviciilor publice industriale şi comerciale. Regia dispune de o individualizare financiară în cadrul bugetului local, sub forma unui buget anexă.
   3. Regia autonomă - în ipoteza regiei autonome administraţia desprinde o parte din patrimoniul său şi crează o entitate nouă înzestrată cu personalitate juridică, dar aflată în subordinea sa. Această entitate capătă o autonomie gestionară, i se permite să încaseze tarife din care trebuie să-şi acopere cheltuielile. Regia autonomă dispune de un buget autonom, supus principiului echilibrului şi regulilor contabilităţii publice.
   4. Prin gestiunea delegată, administraţia încredinţează dreptul de exercitare a dreptului public sub supravegherea sa unui particular pe baza unui contract administrativ.
      1. O formă de realizare a gestiunii delegate este concesionarea serviciului public către o entitate privată. Întotdeauna, delegarea gestiunii în serviciul public trebuie să facă obiectul deliberării administraţiei respective, care este obligat să întocmească un ansamblu de cerinţe şi de standarde pe care concesionarul să le respecte. Aceste cerinţe sunt înscrise într-un caiet de sarcini, pe care administraţia publică trebuie să-l adopte odată cu hotărârea de a gestiona în această gestiune serviciul public.
      2. O altă modalitate de delegare a serviciului public de către particulari este participarea asociaţiilor, a fundaţiilor ca entităţi fără scop lucrativ la realizarea unor sarcini publice : şcoala particulară sau o asociaţie care acţionează pentru sprijinirea unor persoane cu handicap, etc. Pentru o astfel de ipoteză, administraţia publică are dreptul să stabilească standardele care trebuie repsectate în asigurarea serviciului public. Administraţia este chemată să verifice dacă asociaţia sau fundaţia respectivă este capabilă să îndeplinească obiectivele pe care şi le asumă, administraţia este chemată să verifice felul în care astfel de entităţi nelucrative îndeplinesc efectiv serviciul asumat.

Aceste entităţi, fără scop lucrativ pot dobândi statut de utilitate publică. Recunoaşterea statului de utilitate publică îi conferă asociaţiei sau fundaţiei unele avantaje cum ar fi: posibilitatea de a primi bunuri publice, pe care să le folosească în asigurarea serviciului public cu titlul de folosinţă gratuită, pe o perioadă determinată de timp ori posibilitatea de a beneficia ce sume din bugetul public pe care să le utilizeze în asigurarea serviciilor respective.

Se constată, că şi în ipoteza asociaţiilor si fundaţiilor suntem în faţa unei gestiuni delegate, serviciul public fiind încredinţat unei entităţi din afara acesteia numai că încredinţarea nu se face prin contract ci prin act unilateral, ca act de putere publică.

2.Serviciul de asigurare a ordinii publice - metode de realizare a poliţiei administrative

O altă formă, pe care administraţia o realizează este poliţia administrativă. Când spunem poliţie putem distinge doua sensuri: un sens material şi unul formal.

În limbajul comun, poliţia este asociată cu acea a instituţiei publice care desfăşoară activităţi vizând ordinea publică, siguranţa pesoanelor.

În limbajul ştiinţelor administrative poliţia administrativă este un concept cu semnificaţie mai largă. Poliţia administrativă, ca formă fundamentală a administraţiei, reprezintă un ansamblu de acţiuni de dispoziţie în principal, prin care este asigurată ordinea, rigoarea şi respectarea legii.

Activitatea de poliţie administrativă este legată de conceptul de ordine publică. Ordinea publică, în societate, vizează menţinerea siguranţei persoanei, asigurarea liniştii publice, protecţia mediului etc.

Pentru a asigura ordinea publică administraţia desfăşoară acţiuni de poliţie administrativă. Nu trebuie confundată poliţia administrativă cu poliţia judiciară. Poliţia administrativă are un rol preventiv menit să asigure ordinea publică. Poliţia judiciară acţioneză postfactum, intervenţia sa fiind menită să restabilească ordinea publică încălcată.

Metode de realizare a poliţiei administrative

1. Reglementarea presupune construirea unor norme generale care să organizeze activitatea în sesnsul asigurării ordinii publice. ( Exemplu: circulaţia pe drumul public este reglementată prin norme care stabilesc mersul pe partea dreaptă a drumului public, conducerea autovehicolelor numai de către o persoană autorizată, regelemenatrea interseţiilor etc.)
2. Autorizarea presupune aplicarea normelor generale la situaţii individuale (ipoteza autorizării unei adunări publice, autorizarea unei construcţii)
3. Constrângerea - exemplu : executarea silită.

În anumite situaţii, putem asista la extinderi excepţionale ale puterii de poliţie administrativă. În situaţia stării de asediu, în situaţii de urgenţă, de criză, puterile de poliţie administrativă se extind, administraţiile în numele ordinii publice putând să limiteze exerciţiul unor drepturi sau libertăţi publice.

Puterea de poliţie administrativă este limitată, are o seamă de restricţii, cea mai importantă fiind legea; ca activitate a administraţiei publice şi poliţia administrativă trebuie să se conformeze cerinţelor legii, să nu depăşească limitele admise de aceasta.

Exercitarea puterii de poliţie publică, ca formă de activitate a administraţiei publice, presupune adecvarea procedeelor utilizate la finalitatea urmărită, presupunând aşadar înlăturarea exceselor în exercitarea acestor puteri.

De asemenea, exercitarea poliţiei administrative este limitată de obligativitatea instituirii polibilităţii de control al respectării legii în acest proces.

Exercitarea poliţiei administrative, însemnând o constrângere a persoanelor, este necesar să existe şi mecanisme pentru ca cel nemulţumit să poată să declanşeze cu jurisdicţie care să verifice legalitatea demersurilor administraţiei.

Aşadar, ordinea publică asigură prin procedeele poliţiei administrative nu poate să fie temei pentru abuz, pentru arbitrariu.

Poliţia administrativă trebuie înţeleasă ca o dimensiune normală a activităţilor de asigurare a intereselor generale, ca o dimensiune normală a administraţiei publice.

Aşadar, poliţia administrativă prestează servicii prin care îndeplineşte şi în acelaşi timp veghează la respectarea ordinii publice, la respectarea legii.