Aşa cum am mai subliniat în cursurile precedente serviciile reprezintă o activitate umană, cu un conţinut specializat având ca rezultat efecte utile, imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale.
Ele sunt autonomizate în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate distinct într-un sector numit sector terţiar.
Serviciile prezintă o serie de trăsături caracteristice care permit, pe de o parte, identificarea lor, iar, pe de altă parte, se pot constitui în criterii de delimitare faţă de celelalte domenii ale activităţii economico-sociale.
Este de remarcat faptul ca sfera serviciilor este largă şi eterogenă , fapt pentru care aceste trăsături, pot să nu se regăsească în totalitatea lor în fiecare tip de serviciu.
Delimitarea categoriei serviciilor publice de celelalte categorii de servicii a fost impusă din următoarele motive :
1serviciile publice constituie activiăţi de interes general din care cea mai mare parte produc bunuri publice furnizate de administratii si colectivitati locale. Scopul lor este îndreptat spre recuperarea costului de producţie şi nu spre obţinerea profitului. 2 organizarea şi funcţionarea serviciilor revine în mare parte organelor autoritatii publice (administraţia centrala - ministere , alte organe subordonate guvernului ; administraţia locală - primării, prefecturi, consilii comunale şi intreprinderi publice - regii autonome de transport , poştă ) Până în 1939 persoanele juridice private nu aveau dreptul să presteze servicii publice, însă datorită faptului că statul numai făcea faţă cerinţelor sociale, s-a pus problema delegării unor servicii de interes general pentru societate unor persoane juridice private. În domeniul serviciilor publice statul are rolul de a supraveghea firmele private care au preluat sarcina producerii serviciilor publice.
Consumul de servicii publice constituie un indicator important al calităţii vietii într-o ţară (de exemplu: modul de organizare a serviciilor publice de sănătate, educaţie, transporturi, protecţie şi pază, salubritate etc. oferă informaţii asupra nivelului de trai al consumatorilor, asupra existenţei preocupărilor pentru conservarea mediului inconjurator etc.) .
Aşa cum am mai arătat, serviciile publice prezintă caracteristici comune cu ale serviciilor în general (imaterialitatea, nestocabilitatea, intagibilitatea, indivizibilitatea, inseparabilitatea etc.) dar au şi caracteristici specifice :
1scopul exclusiv al serviciilor publice: satisfacerea continuă şi eficientă a nevoilor permanente, de interes general ale întregii populaţii sau numai a unor categorii distincte ale acesteia :
2gratuitatea serviciilor publice: unele sunt furnizate gratuit. Există, însă şi servicii publice al căror preţ trebuie să asigure recuperarea cheltuielilor şi asigurarea unui profit minim.
Calitatea serviciilor publice este dată de gradul în care acestea satisfac nacesităţile permanente, de interes ale consumatorilor, ce poate fi exprimat prin timpul cheltuit pentru prestarea serviciilor, sau prin gradul de confort asigurat de serviciile respective, ori prin efectul pe care îl au asupra intlectului, sînătăţii, siguranţei, integrităţii consumatorilor .
Strategia şi implementarea politicilor în statele membre este responsabilitatea unei varietăţi de organizaţii publice, precum ministere din cadrul guvernelor, departamente ale autorităţilor locale sau agenţii specifice. Pentru a putea contribui la calitatea, la eficienţa şi la succesul acestor politici şi servicii, organizaţiile au nevoie de capacităţi moderne administrative şi de management.
În statele membre şi regiunile mai puţin dezvoltate, serviciile publice responsabile cu dezvoltarea şi cu implementarea strategiilor privind ocuparea forţei de muncă pot duce lipsă de capacităţile necesare pentru a realiza acest fapt în mod coerent şi eficient din punct de vedere al costurilor. Din acest motiv, unele fonduri pentru programele din cadrul FSE 2007-2013 sunt destinate întăririi capacităţii instituţionale şi administrative în regiunile de convergenţă şi în statele membre care primesc finanţări în conformitate cu politica de coeziune.
Aspectele tipice ale capacităţii instituţionale şi administrative care pot avea nevoie de susţinere pot include:
1 calitatea funcţionarilor publici care pot avea nevoie de o formare mai bună; 2introducerea tehnologiilor informaţionale, acolo unde o utilizare mai intensă a IT poate promova eficienţa şi partajarea informaţiilor; şi modalitatea în care organizaţiile interacţionează cu mediul socio-economic, care ar putea să beneficieze mai mult din abordarea orientată spre „parteneriate". Acestea sunt doar câteva exemple. Suportul are la bază o abordare strategică în care statele membre identifică zonele cu puncte slabe din administraţiile naţionale, regionale şi locale şi îmbunătăţirile care vor aduce cele mai mari beneficii socio-economice. La identificarea punctelor slabe, s-a acordat o atenţie deosebită dezvoltării de mecanisme care să îmbunătăţească buna formare a politicilor şi a programelor, precum şi întăririi capacităţii serviciilor publice de implementare a acestor politici şi programe.
Întărirea instituţiilor şi a serviciilor publice din domeniul pieţelor muncii şi a capacităţii lor de a produce strategii sociale şi de ocupare a forţei de muncă, de înaltă calitate. Finanţările sunt acordate proiectelor din următoarele domenii:
1modernizarea şi întărirea instituţiilor de pe piaţa muncii, precum serviciile şi birourile de
ocupare a forţei de muncă; 2îmbunătăţirea sistemelor educaţionale şi de formare, de exemplu prin noi planuri de
învăţământ sau calificări sau prin actualizarea calificărilor formatorilor; 3asigurarea unei bune guvernanţe, de exemplu, prin promovarea implicării tuturor partenerilor sociali în conceperea şi implementarea programelor; încurajarea participării ONG-urilor în cadrul iniţiativelor privind ocuparea, dar şi în programarea şi proiectele aferente, în special în domeniul incluziunii sociale, a egalităţii între femei şi bărbaţi şi a şanselor egale.