Administrație publică

Noţiunea de control provine din expresia latină 'controrolus' = verificarea concordanţei între actul original cu duplicatul acestuia care se află spre păstrare la o altă persoană.

Controlul, în sens larg, constă în a verifica dacă totul a fost efectuat în conformitate cu programul fixat după ordinele date şi principiile stabilite, înseamnă o supraveghere sistematică şi continuă a unei activităţi.

Controlul ca activitate de sine stătătoare este omniprezentă în oricare domeniu al activităţii socio-umane şi este impusă ca necesitate de nevoia de cunoaştere. Activitatea de control este indispensabilă şi reprezintă o funcţie de bază a conducerii activităţii atât la nivel microeconomic, cât şi macroeconomic.

Conducerea este un proces ce stabileşte un raport social între cei ce conduc şi cei conduşi. Conducerea presupune câteva trăsături: cunoaştere, acţiune, perfecţionare.

Atributele conducerii au fost formulate într-o manieră complexă de către economistul Henry Fayol, care a fost considerat părintele ştiinţei conducerii şi care arăta că această activitate presupune: •prevedere

• •organizare •coordonare •comandă •control

Controlul este o necesitate atât obiectivă, cât şi subiectivă, dar nu ca scop în sine, ci ca mijloc de perfecţionare al oricărei activităţi şi chiar a procesului de conducere.

Controlul activităţii economico-socială, ca sistem de cunoaştere şi de acţiune este structurat ca forme de acţiune: control tehnic şi tehnologic, controlul calităţii produselor, control sanitar- veterinar etc.

Formele controlului într-o societate structurată se îmbină strâns şi acţionează convergent, se completează reciproc şi alcătuiesc împreună un sistem integrat general cu caracter unitar asigurând obţinerea unor rezultate superioare.

Direcţiile esenţiale ale oricărei forme de control, indiferent de domeniul în care se exercită

sunt:

-organizarea şi desfăşurarea mai bună a muncii şi întregii activităţi a domeniului respectiv

• întărirea ordinii şi disciplinii
• gospodărirea mai eficientă a resurselor materiale, umane şi financiare
• menţinerea activităţii în stare normală
• soluţionarea cu inteligenţă şi competenţă a problemelor ce apar în desfăşurarea activităţii urmărite
• identificarea cauzelor ce au provocat neajunsurile şi abaterile de la starea normală
• stabilirea şi proiectarea măsurilor pentru soluţionarea problemelor apărute.

Administratia, ca structura prin intermediul careia se urmareste realizarea interesului general al societatii, sau ca prestatoare de servicii, constituie una dintre cele mai utile activitati umane, contribuind la punerea in valoare a bogatiilor sociale.

Activitatea de control are rolul de a regla executarea deciziei administrative si a insasi actului decizional, fiind o importanta latura a factorilor de conducere sociala. Controlul este, de asemenea, si un important mijloc de realizare a functiilor de reglare si autoreglare a intregului sistem.

Necesitatea si insemnatatea controlului activitatii administrative rezulta din specificul acesteia, de a fi in continua confruntare cu realitatea, pentru realizarea permananta a conformitatii actelor administrative, emise de organele inferioare, cu prevederile actelor normative cu forta juridica superioara.

Noţiunea controlului administrativ

Prin conceptul de control se are in vedere acţiunea de descoperire si constatare a stărilor de fapt negative, a dereglarilor si neconcorcondantelor din activitatea controlata, urmata de aplicarea de catre organele competente, a unor sanctiuni sau a altor masuri prevazute de lege. Controlul administrativ nu este instituit numai pentru a constata abaterile si a aplica sanctiunile ci si pentru a indruma activitatea administratiei si a trege invataminte din cele constate pentru perfectionarea muncii administrative.

Constatarile facute de organele de control sunt materializate in acte si operatiuni tehnico- materiale, pentru ca altfel controlul ar insemna o activitate lipsita de semnificatie si eficienta.

Actele intocmite in urma controlului trebuie se reflecte latura de indrumare si spirjin alaturi de latura coerciva, fara a se exclude reciproc sau sa se absolutizeze una din ele.

Complexitatea sarcinilor administratiei publice si diversificarea continua, a impus necesitatea specializarii controlului in functie de multiplele laturi ale activitatii economice si sociale. Specializarea controlului este un principiu valabil atat pentru controlul efectuat in cadrul fiecarei autoritati administrative, pe compartimente, cat si pentru controlul ce se exercita din afara, de catre organisme special create, pe domenii de activitate.

Cea mai frecventa forma de control intern specializat este controlul financiar propriu prin care se asigura, in toate compartimentele administratiei publice, disciplina financiara si bugetara. Acest control se execita de regula de catre contabilul sef si de catre corpul de control financiar intern.

Formele de control ale activitatii administratiei publice

In primul rand asupra activitatii autoritatilor administratiei publice se exercita un control parlamentar prin mijioace si metode specifice. Acest control are prin excelenta un caracter politic care se manifesta prin verificarea activitatii executive, nu numai pe baza unor considerente juridice, ci si pe motivatii politice. Ca urmare, controlul parlamentar vizeaza atat legalitatea, cat si oportunitatea actelor administrative, dar prin aceasta forma de control nu se poate sanctiona ilegalitatea actelor administrative, decat tot prin mijioace politice.

Controlul parlamentar asupra activitatii executive isi are legitimitatea in rolul parlamentului de a fi organul reprezentativ suprem al poporului, care exercita atributiile suveranitatii nationale. Institutia controlului parlamentar este consacrata in articolul 111 din Constitutia Romaniei. In acest articol se prevede ca Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice, in cadrul controlului parlamentar al activitatii lor, sunt obligate sa prezinte informatiile si documentele cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul presedintilor acestora.

In al doilea rand administratia publica exercita un control asupra propriei sale activitati, care cuprinde atat activitatea desfasurata in forma juridica, cat si cea realizata prin operatiuni materiale si tehnice, de prestari de servicii si chiar productive. Sfera larga a acestui control se manifesta si prin aceea ca el nu se reduce numai la confruntarea actelor sau operatiunilor materiale tehnice cu dispozitiile legale in vigoare, ci vizeaza activitatea organelor controlate sub multiple aspecte, in care rolul esential il ocupa aprecierea oportunitatii acestora, in scopul obtinerii celor mai eficiente rezultate.

Controlul exercitat de autoritatile administratiei publice poate sa fie un control intern sau extern, in functie de pozitia pe care o are organul controlat, fata de cel care controleaza.

Controlul intern are o pondere mai mare decat cel extern, deoarece raspunderea pentru bunul mers al activitatii autoritatilor administrative revine in primul rand conducerii unitatii care trebuie sa previna si sa sesizeze operativ neajunsurile. Din acest punct de vedere, controlul intern este un instrument indispensabil procesului decizional al conducerii autoritatii administrative.

Aceasta forma de control administrativ este consecinta subordonarii ierarhice a compartimentelor autoritatilor administrative si a functionarilor ce le alcatuiesc. El are un caracter general si permanent, privind deopotriva atat legalitatea, cat si oportunitatea actelor si faptelor celor controlati. Acest control se realizeaza din oficiu sau la cererea si sesizarea altor

persoane, din interiorul organului administrativ ori din afara acestuia.

Cand controlul a fost declansat printr-o reclamatie sau o sesizare, poarta denumirea de recurs gratios (reclamatie administrativa), care constituie, in caz de litigiu, o conditie prealabila a exercitarii actiunii de contencios administrativ.

Potrivit legii controlul intern reprezinta ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entitatii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere in concordanta cu obiectivele acesteia si cu reglementarile legale, in vederea asigurarii administraţii fondurilor in mod economic, eficient si eficace. Totodata controlul intern include structurile organizatorice, metodele si procedurile de control.

Auditul public intern este o activitate functional independenta si obiectiva, prin care se da asigurari si consiliere conducerii entitatii publice, pentru buna administrare a veniturilor si cheltuielilor publice si care contribuie la indeplinirea obiectivelor stabilite, printr-o abordare sistematica si metodica, imbunatatind eficienta si eficacitatea sistemului de conducere, bazat pe gestiunea riscului, a controlului si a proceselor de administrare.

Sfera auditului public intern cuprinde:

1. activitati financiare sau cu implicatii financiare, desfasurate de entitatea publica din momentul constituirii angajamentului pana la utilizarea fondurilor de catre beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din asistenta externa;
2. constituirea veniturilor publice, respectiv autorizarea si stabilirea titlurilor de creanta, precum si a facilitatilor acordate la incasarea acestora;
3. administrarea patrimoniului public, precum si vanzarea, gajarea, concesionarea sau inchirierea de bunuri din domeniul privat/public al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale;
4. sistemele de management financiar si control, inclusiv contabilitatea si sistemele informatice aferente.

Tipurile de audit sunt urmatoarele:

1. auditul de sistem, care reprezinta o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere si control intern, cu scopul de a stabili daca acestea functioneaza economic, eficace si eficient pentru identificarea deficientelor si formularea de recomandari pentru corectarea acestora;
2. auditul performantei, care examineaza daca criteriile stabilite pentru implementarea obiectivelor si sarcinilor entitatii publice sunt corecte, pentru evaluarea rezultatelor si apreciaza daca rezultatele sunt conforme cu obiectivele;
3. auditul de regularitate, care reprezinta examinarea actiunilor asupra efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respectarii ansamblului principiilor, regulilor procedurale si metodologice care el sunt aplicate.

Activitatea de audit public intern se realizeaza in cadrul compartimentului de specialitate de catre auditori interni care au calitatea de functionari publici, numiti in functie de conducatorul entitatii publice, cu avizul conducatorului compartimentului de audit public intern. Prin urmare auditul implica o munca de analiza si diagnosticare si poate fi general sau limitat, la o anumita componenta a activitatii entitatii publice.

Controlul financiar-preventiv este activitatea prin care se verifica legalitatea si regularitatea operatiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, inainte de aprobarea acestora. Acest control se organizeaza si se exercita sub forma controlului propriu, la toate entitatile publice si asupra tuturor operatiunilor cu impact financiar precum si asupra fondurilor publice si a patrimoniului public, si sub forma controlului delegat, realizat de

catre controlori delegati ai Ministerului Finantelor publice, la ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, precum si ai bugetului oricarui fond special, la Fondul national si la agentiile de implementare a fondurilor comunitare, precum si la alte entitati publice cu risc ridicat.

Potrivit prevederilor O.G. nr. 119/1999, cu modificarile ulterioare, privind auditul public intern si controlul financiar preventiv, Ministerul Finanţelor Publice este autoritatea de coordonare şi reglementare a controlului financiar preventiv pentru toate entităţile publice. Controlul financiar preventiv se organizează şi se exercită de autorităţi competente, în mod unitar, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe şi ale actelor normative emise în aplicarea acesteia.

Controlul financiar preventiv se organizează şi se exercită în următoarele forme:

1. controlul financiar preventiv propriu, la toate entităţile publice şi asupra tuturor operaţiunilor cu impact financiar asupra fondurilor publice şi a patrimoniului public;
2. controlul financiar preventiv delegat, la ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi ai bugetului oricărui fond special, la Fondul naţional şi la agenţiile de implementare a fondurilor comunitare, precum şi la alte entităţi publice cu risc ridicat, prin controlori delegaţi ai Ministerului Finanţelor Publice.

Controlul financiar preventiv se va integra în mod treptat în sfera răspunderii manageriale, proces ce trebuie finalizat până la data aderării României la Uniunea Europeană, pe măsură ce controlul managerial va asigura eliminarea riscurilor în administrarea fondurilor publice. Atingerea acestui nivel va fi evaluată de auditul public intern din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

Controlul financiar preventiv propriu se exercita prin viza, de catre persoane din cadrul compartimentelor de specialitate, desemnate in acest scop de catre conducatorul entitatii publice, altele decat cele care initiaza operatiunea supusa vizei. Persoanele in drept sa exercite controlul financiar preventiv delegat acorda sau refuza acordarea vizei de legalitate numai in scris, pe formular tipizat care poarta semnatura si sigiliul personal al controlorului delegat competent.

înainte de a emite un refuz de viza, controlorul delegat are obligatia sa informeze, in scris, in legatura cu intentia sa pe ordonatorul de credite, precizand motivele refuzului. Controlorii delegati fac parte din Corpul controlorilor delegati care reprezinta un compartiment distinct in structura Ministerului Finantelor Publice, atat la nivel central, cat si teritorial.

Actul de numire va cuprinde şi limitele de competenţă în exercitarea controlului financiar preventiv propriu. Persoanele desemnate să efectueze această activitate sunt altele decât cele care iniţiază operaţiunea supusă vizei.

Numirea, suspendarea, destituirea sau schimbarea personalului care desfăşoară activităţi de control financiar preventiv propriu se face de către conducătorul entităţii publice, cu acordul entităţii publice superioare, iar în cazul entităţilor publice în care se exercită funcţia de ordonator principal de credite al bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat sau al bugetului oricărui fond special, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice. Persoanele desemnate cu exercitarea activităţii de control financiar preventiv propriu trebuie să aibă competenţele profesionale solicitate de această activitate. Ele vor respecta un cod specific de norme profesionale, elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, care va cuprinde şi condiţiile şi criteriile unitare pe care entităţile publice trebuie să le respecte în cazul numirii, suspendării, destituirii sau schimbării personalului care desfăşoară această activitate.

Persoanele în drept să exercite controlul financiar preventiv propriu răspund, potrivit legii,

în raport de culpa lor, pentru legalitatea, regularitatea şi încadrarea în limitele angajamentelor bugetare aprobate, în privinţa operaţiunilor pentru care au acordat viza de control financiar preventiv propriu.

Controlul financiar public intern cuprinde intregul sistem de control intern din sectorul public, format din sistemele de control ale entitatilor publice, ale altor structuri abilitate de Guvern si dintr-o unitate centrala care este responsabila de armonizarea si implementarea principiilor si standardelor de control si audit.

Auditul financiar reprezinta activitatea de examinare, in vederea exprimarii de catre auditorii financiari, a unei opinii asupra situatiilor financiare, in conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internationale de audit si adoptate de Camera Auditorilor Financiari din Romania.

Auditul public intern se deosebeste de auditul financiar atat in ce priveste obiectul activitatii si entitatii auditate, cat si in privinta formei de exercitare a auditului si dobandirea calitatii de auditor.

Auditul financiar are ca object principal verificarea situatiilor financiare anuale ale agentilor economici iar auditul intern priveste cu precadere utilizarea fondurilor publice de catre autoritatile sau institutiile publice. Ca forma de exercitare, auditul financiar se desfasoara in mod independent de catre persoane care au dobandit calitatea de auditor financiar, in timp ce auditul public intern se realizeaza in cadrul structurii interne a entitatilor publice de catre persoane care au independenta functionala si care raporteaza conducerii toate constatarile facute si masurile propuse pentru eliminarea deficientelor existente.

Controlul extern este efectuat de organisme specializate si exercita o deosebita influenta asupra controlului intern, contribuind la perfectionarea acestuia si la eficientizarea actului decizional. El poate imbraca forma controlului ierarhic, a controlului specializat si a controlului de tutela administrativa, fiind exercitat de catre functionari sau organe din afara celor controlate.

Controlul ierarhic nu este prevazut expres de lege si nici nu este legat de vreun termen de efectuare. El este o consecinta a principiului subordonarii ierarhice a organelor administratiei de stat si are un caracter general, vizand intreaga activitate desfasurata de catre autoritatea controlata atat sub aspectui legalitatii, cat si a oportunitatii. Controlul ierarhic se declanseaza din oficiu sau la cererea oricarei persoane fizice sau juridice interesate, in apararea intereselor lor legitime. Cand controlul este efectuat ca urmare a unei sesizari sau reclamatii, el poarta denumirea de recurs ierarhic, fiind o importanta cale oferita de lege celor vatamati in drepturile lor, de a-si valorifica aceste drepturi, inainte de a se adresa instantei de judecata.

Controlul extern specializat difera de controlul ierarhic, deoarece este infaptuit de organe ce nu se afla intr-o anumita ierarhie, iar activitatea lor priveste numai acele activitati ce sunt prevazute de lege si se incadreaza in sfera competentei lor materiale.

Controlul de tutela administrativa se exercita de catre prefect, asupra actelor administrative ale autoritatilor publice locale, constituite pe baza principiului autonomiei locale. Acest control priveste doar legalitatea actelor administrative si se infaptuieste prin atacarea actului ilegal, la instanta de contencios administrativ, actui fiind suspendat de drept.

Controlul administrativ jurisdictional intervine pentru solutionarea unor litigii din sfera administratiei publice si se realizeaza dupa o procedura bazata pe principiul independentei si al contradictorialitatii. Acest control priveste doar legalitatea actelor administrative, iar actul de control poarta denumirea de act administrativ-jurisdictional, fiind irevocabil si cu autoritate de lucru judecat.

Potrivit Legii contenciosului administrativ, actele administrative jurisdictionale pot fi

atacate cu recurs, dupa epuizarea cailor administrativ jurisdictionale, in termen de 15 zile de la comunicare, la sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie.

Controlul judecătoresc priveste apararea drepturilor si a intereselor legitime ale cetatenilor, impotriva abuzurilor administratiei. Aecst control se infaptuieste de catre instantele de drept comun si de catre instantele de contencios administrativ. Alaturi de controlul instantelor judecatoresti, asupra autoritatilor administratiei publice se exercita un control si din partea Ministerului Public, care face parte din structura autoritatilor judecatoresti. Acest control are un caracter nejurisdictional si priveste verificarea actelor organelor administrative de cercetare si urmarire penala, precum si a organelor de administrare a locurilor de detinere si executare a pedepselor.

Controlul economic

Caracteristica economiei de piaţă este aceea că oricare agent economic doreşte să realizeze profit. În realizarea acestui scop, agenţii economici sunt supuşi unui examen riguros şi exigent al pieţei având la bază raportul cerere - ofertă care operează după criteriul eficienţei, al concordanţei activităţii economice cu nevoile reale ale consumatorilor.

În aceste condiţii, în aceste exigenţe pentru a obţine profit, agenţii economici pe lângă iniţiativa liberă, pe lângă resursele materiale, financiare, umane şi de inteligenţă, o condiţie esenţială a obţinerii profitului este informaţia reală şi operativă cu privire la patrimoniu, la activitatea economică şi comercială cu privire la rezultatele acestuia care pot fi pozitive sau negative.

Toate aceste informaţii se obţin prin control economic. Putem spune deci că controlul economic urmăreşte cunoaşterea situaţiei patrimoniului unui agent economic, a capacităţii acestui patrimoniu de a genera profit, a solvenţei comerciale ori de faliment în care se pot afla agenţii economici la un moment dat. Această cunoaştere este asigurată prin datele oferite de contabilitate, de evidenţele gestionare, dar în cea mai mare parte şi în cea mai exactă formă sunt obţinute prin controlul economic când acesta este organizat şi se desfăşoară în condiţii de exigenţă şi competenţă.

Cunoaşterea pe care o oferă controlul economic este necesară în primul rând conducerii entităţii economice, deoarece acesta este nivelul decizional de la acest nivel emană hotărârile, soluţiile.

În al doilea rând, informaţia reală, corectă este necesară agenţilor economici parteneri de afară. Controlul economic ca formă de cunoaştere este lipsit de sens, dacă nu se manifestă şi ca formă de perfecţionare a modului de gestionare a patrimoniului şi organizarea şi desfăşurare a procesului de producţie. Potrivit legislaţiei existente şi practicii actuale, prin control economic se

înţelege :

• o analiză permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei situaţii în general pentru a urmării modul de desfăşurare şi a dispune măsurile de îmbunătăţire a respectivei activităţi
• o supraveghere continuă pentru a stăpânii permanent activitatea respectivă şi a o menţine în parametrii legali
• o inspecţie atentă a corectitudinii unui act, a unei acţiuni, înseamnă o supraveghere minuţioasă
• un instrument de cunoaştere a realităţii şi de corectare a erorilor
• este o componentă intrinsec a managementului oricărei entităţi economice
• este o activitate care serveşte nu doar conducerii ci şi partenerilor de afaceri şi mai cu seamă autorităţilor publice

Managementul reprezintă din punct de vedere economic un efort depus pentru a organiza şi derula o activitate în raport cu legile economiei de piaţă şi cu scopurile programate, respectiv al obţinerii profiturilor planificate. Un management adevărat este o adevărată stare de spirit care se opune rămânerii în urmă, se opune pasivităţii cu scopul obţinerii eficienţei maxime.

Managementul şi controlul economic încearcă să armonizeze interesele individuale cu cele ale întregii colectivităţi într-un tot unitar.

La nivelul unei entităţi economice, managementul se manifestă pe 3 paliere diferite : gestiunea resurselor, gestiunea economică şi gestiunea financiară.

Gestiunea resurselor are scopul să asigure sistematică fondurile necesare în conformitate cu obiectivele activităţii desfăşurate la timp şi la cel mai mic cost fără să-şi afecteze independen­ţa sa faţă de terţi, buna utilizare a fondurilor etc.

Gestiunea economică constă în ansamblul în operaţiuni prin care se asigură gospodărirea, administrarea şi valorificarea patrimoniului unui agent economic încredinţat unei persoane numit administrator. Presupune : primirea, păstrarea, manipularea valorilor materiale şi băneşti pe o anumită perioadă de timp în vederea obţinerii de profit.

Gestiunea financiară este o latură esenţială a gestiunii economice, este un principiu fundamental pe baza căruia funcţionează toate societăţile comerciale şi constă în totalitatea relaţiilor financiare pe care agentul economic le are în legătură cu formarea, dezvoltarea, repartizarea şi utilizarea fondurilor cu maxim de eficienţă în vederea obţinerii unor rezultate financiare cât mai bune.

Controlul financiar cuprinde în sfera sa de activitate aspectul legalităţii în domeniul

economic şi financiar atât la nivel microeconomic de utilitate economică cât şi macroeconomic la nivel de ramură sau economie naţională. Controlul economiei urmăreşte la cele două nivele corectitudinea operaţiilor desfăşurate, a înregistrărilor din evidenţele financiar contabile cât şi eficienţa cu care sunt utilizate resursele materiale, financiare şi umane.

Controlul financiar ca cea mai importantă componentă a controlului economic urmăreşte o multitudine de obiective, se întinde şi prezintă interes de la cea mai mică unitate producătoare de venit până la ansamblul economiei naţionale. Între principalele obiective ale controlului financiar se pot enumera:

• cunoaşterea de către stat a modului cum sunt administrate mijloacele materiale şi financiare de către agenţii economici cu capital parţial sau integral de stat.
• modul de realizare şi de cheltuire a banilor publici
• asigurarea echilibrului financiar
• asigurarea eficienţei economico-financiare ca bază de dezvoltare a economiei naţionale
• cunoaşterea şi respectarea legislaţiei cu caracter economic şi financiar
• identificarea deficienţelor şi luarea măsurilor necesare pentru restabilirea legalităţii
• stabilirea răspunderii pentru pagubele produse sau pentru nerespectarea disciplinei de gestiune
• primirea angajării de cheltuieli fără justificare economică

Controlul financiar este un important instrument al politicii financiare al unui stat şi urmăreşte buna desfăşurare a activităţilor economice.

Obiectivele oricărui control financiar pot fi sintetizate şi concentrate în 3 direcţii :

1. direcţia resurselor financiare în care se urmăreşte constituirea, utilizarea şi echilibrul financiar
2. resursele materiale sub aspectul gestionării, utilizării şi al eficienţei consumului acestuia
3. natura şi volumul obligaţiilor din punct de vedere al corectei determinări, evidenţierii şi mai ales al onorării al acestor obligaţii către terţii beneficiari.

Controlul financiar la nivel parlamentar

Parlamentul e organul suprem al puterii de stat având menirea de a examina şi edicta legi. În temeiul acestor prerogative, Parlamentul adoptă şi modifică legea finanţelor publice, legea datoriei publice, legea activităţii bancare, legea activităţii burselor de măsuri şi valori, precum şi o altă serie de reglementări în domeniul relaţiilor financiare şi de credit în interiorul ţării.

De asemenea Parlamentul adoptă legea administraţiei centrale de stat, legea bugetului de stat, legea bugetelor speciale, legi în domeniul monetar şi al creditului bancar.

Având în vedere cele prezentate, rezultă că Parlamentul ţării este cel care se pronunţă în primă şi ultimă instanţă asupra politicii financiare, monetare şi de credit propusă de Guvern, de Banca Naţională sau iniţiată de grupurile parlamentare.

Controlul Parlamentului

Se situează la vârful piramidei în conformitate cu locul pe care îl deţine Parlamentul între instituţiile statului, stabilit de către Constituţia ţării.

Parlamentul e organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, exercitând controlul legislativ şi politic.

Controlul parlamentar în domeniul financiar se realizează :

• în dezbaterea legilor cu prilejul adoptării acestora prin aprecierea parlamentară
• în comisiile de specialitate ale celor două camere
• prin întrebări adresate miniştrilor şi Primului ministru cu privire la gestionarea fondurilor şi cheltuirea acestora
• indirect prin instituţia specializată, creată în acest scop şi anume Curtea de Conturi a României

Principalul instrument prin care se exercită controlul parlamentar în domeniul financiar şi de gestiune, îl reprezintă bugetul public.

1..Etapa alocării resurselor financiare are loc odată cu adoptarea legii bugetului anual de stat al asigurărilor sociale şi al fondurilor speciale, respectiv înaintea începerii exerciţiului bugetului.

2..Etapa aprobării contului anual de execuţie şi anume, controlul exercitat asupra contului de execuţie la încheierea exerciţiului bugetar, ocazie prin care se verifică şi analizează dacă s-au realizat toate veniturile şi s-au efectuat toate cheltuielile aşa cum au fost ele prevăzute în buget.

Controlului parlamentar are urmatoarele caracteristici:

• este un control de anvergură stabilit la nivelul fondurilor şi nivelul maxim al cheltuielilor
• acest control urmăreşte proporţiile şi corelaţia între principalele domenii
• nu surprinde detaliile şi nu identifică posibilităţile de abatere şi încălcare a legilor

Controlul Curţii de Conturi

Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar şi funcţionează din punct de vedere ierarhic la nivel parlamentar. Prin Curtea de Conturi, controlul parlamentar se face indirect. Necesitatea şi importanţa Curţii de Conturi sunt determinate de faptul că în conformitate cu principiile democratice ale organizării şi funcţionării statului populaţia trebuie să cunoască fie sursa independentă şi competentă, dacă impozitele plătite şi cererea publică sunt administrate conform legii. Prin modul cum este realizată şi organizată, Curtea de Conturi care funcţionează lângă Parlament şi îşi exercită funcţiile în deplină siguranţă însă sub rigorile legii şi ale Constituţiei, are menirea a asigura populaţia dacă banii de care aceasta se dispersează din impozite, sunt cheltuiţi conform legii precum şi convingerii că toţi cei care nu respectă legea sunt obligaţi la răspundere şi la recuperarea prejudiciilor cauzate

Legea organică care a creat instituţia a stabilit structura şi a atribuit competenţele, este Legea nr.94/92 care a cunoscut modificări şi completări ulterioare. Ultima este adusă prin Legea nr.217/08.

Curtea de Conturi este organizată şi funcţionează pe principiu independenţei. Acest lucru înseamnă :

• Curtea de Conturi se supune numai legii
• programul său de control este decis autonom
• sunt obligatorii numai hotărârile Camerei Deputaţilor şi ale Senatului prin care se cere Curţii de Conturi să efectueze control
• nici o altă autoritate publică nu o mai poate obliga
• principiul independenţei Curţii de Conturi este stabilit prin lege. Prin lege este prevăzută siguranţa membrilor Curţii de Conturi
• au buget propriu
• stabilirea salariului prin lege specială
• autonomie în recrutarea personalului în control
• acces neîngrădit la informaţiile necesare

Curtea desfăşoară activitate de control şi audit.

Activitatea de control se desfăşoară pentru anul în curs şi pentru anii precedenţi. Controlul se desfăşoară pe probleme actuale pe o problematică anume.

Auditul Curţii de Conturi se desfăşoară asupra exerciţiului financiar încheiat în anul precedent. Auditul este :

• financiar (de legalitate) prin care se încearcă a se stabilii măsura în care a fost respectată legalitatea atât privind formarea veniturilor, dar mai ales legat de efectuarea cheltuielilor
• de performanţă - urmăreşte 3 indicatori de bază : economicitate, eficienţă, oportunitate.

Activitatea Curţii de Conturi se regăseşte anual în raportul public, care cuprinde concluziile şi rezultatele verificării pe bugete. Astfel bugetul de stat se regăseşte în raportul public anual care se prezintă în interval de 6 luni de la încheierea exerciţiului bugetar la Parlament. Bugetele locale se regăsesc la raportul public local.

Rezultatele verificate dintr-o primărie se regăsesc în raportul public al primăriei, care se prezintă Consiliului local spre dezbatere şi analiză.