loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Punctul de pornire, în problema organizării controlului, este rolul special al acestora de a observa evoluţia situaţiei sau a stărilor de fapt, cu scopul adoptării de soluţii necesare pentru îmbunătăţirea activităţii controlate. În plus, acţiunile de control şi implicit cele de constatare, sunt indisolubil legate de funcţia de conducere. De aceea, la organizarea controlului, trebuie să se ţină seama de următoarele cerinţe:

  • orice conducător al unei instituţii publice trebuie să-şi exercite atribuţiile de control, atât în ceea ce priveşte activitatea funcţionarilor din subordinea sa, cât şi în privinţa rezultatelor acţiunii organului administrativ, în ansamblu.
  • apropierea compartimentului organizatoric care îndeplineşte funcţia de control, de personalul din conducere capabil să ia măsuri de reme-diere, în scopul diminuării distanţei dintre constatarea făcută şi măsura luată.
  • operaţiunea de control şi întocmirea anterioară a rapoartelor de activitate să se realizeze de funcţionarii publici independenţi care nu răspund direct de domeniul controlat. Altfel, materialele prezentate de către aceştia nu oferă o garanţie de apreciere obiectivă a activităţii din instituţia respec-tivă. În plus, ele ar putea să nu corespundă pe deplin realităţii şi să fie excesiv de optimiste.
  • controlul nu este exonerat de orice răspundere. Controlorul trebuie să răspundă personal, dacă nu constată la timp o situaţie care trebuie remediată şi dacă nu efectuează o analiză completă şi obiectivă a împre-jurărilor de fapt. Însă, controlul nu poartă răspunderea, în totalitate, pentru modul în care sunt aplicate soluţiile.
  • persoanele care efectuează controlul trebuie să aibă capacitate profesională deosebită, competenţă şi calităţi personale. Ele trebuie să ocupe, sub raport organizatoric, o poziţie care să le faciliteze misiunea şi să nu le-o îngreuneze. Această poziţie poate fi stabilită ţinând cont de două criterii principale şi anume:
  • ■ primul criteriu priveşte răspunderea şi subordonarea controlorului faţă de serviciul controlat. Acela care face controlul nu trebuie să poarte răspunderea pentru starea de fapt existentă, pentru a păstra caracterul obiectiv al constatărilor sale;
  • ■ al doilea criteriu îl constituie modul în care calitatea activităţii con-trolorului influenţează cariera lui personală; dacă salarizarea şi promovarea depind de promptitudinea şi precizia informaţiilor acumulate sau de eficienţa activităţii sale de control. Pentru a asigura obiectivitatea controlorului, cointeresarea sa materială trebuie să depindă de eficienţa muncii sale.

6) la stabilirea volumului controlului, trebuie să se ţină seama de faptul că amplificarea exigenţei, faţă de activitatea administraţiei, atrage în mod necesar, creşterea calităţii şi a numărului organelor de control. Fără un număr suficient de organe de control, nu se poate analiza întreaga activitate a administraţiei.

Totodată, din raţiuni de ordin economic, nu este de dorit un număr prea mare de organe de control, care pe de o parte, ar consuma un volum ridicat de resurse ale administraţiei, iar pe de altă parte ar frâna activitatea acesteia.

În fine, pentru evitarea unor aspecte negative, este necesară coordo-narea acţiunilor de control, efectuând verificarea simultană a tutror compartimentelor instituţiei publice şi realizându-se însemnate economii de timp şi de resurse. La raţionalizarea activităţii de control, aduce o contribuţie importantă organizarea sistematică a acestuia, favorizând munca în echipă, dar şi autocontrolul fiecărui funcţionar.

Loading...