Din punct de vedere a naturii organului de control (criteriul organic), în administraţia publică se disting două forme de control: control de stat şi control obştesc.
- a) Controlul de stat se efectuează de către organele legiuitoare, administrative şi judecătoreşti. Acesta are următoarele forme:
- Controlul realizat de către organele legislative, care are caracter extern şi general; el se exercită asupra tuturor organelor administraţiei statului, întregii activităţi a acestora, extinzându-se asupra legalităţii şi oportunităţii ansamblului actelor şi deciziilor administrative;
- Controlul realizat de către organele administrative, care din punct de vedere al poziţiei juridice ocupate de organul de control, faţă de instituţia analizată, poate fi:
■ control intern - efectuat de funcţionarii de conducere din interiorul instituţiei verificate, care are caracter general sau de specialitate;
- controlul intern general se exercită asupra actelor şi faptelor (operaţiunilor) administrative efectuate de subordonaţi, analizându-se oportunitatea deciziilor luate de către aceştia;
- controlul intern specializat, care ia forma controlului financiar intern, controlul ierarhic operativ curent şi a controlului preventiv.
Controlul administrativ se diferenţiază de cel de gestiune, prin obiective, surse de informare, tehnici şi instrumente folosite, după cum se observă din Figura de mai jos:
Controlul de |
Controlul administrativ |
|
gestiune |
||
Obiectivul controlului |
Analiza |
Verificarea regularităţii |
performanţelor unei |
actelor administrative |
|
organizaţii |
||
Surse de informare |
Interne |
Interne |
De obicei repetitive |
De obicei specifice |
|
Tehnici şi instrumente |
Contabilitate analitică |
Monografii |
utilizate |
Tabele de bord |
Diferenţieri între controlul administrativ şi controlul de gestiune
3) Controlul judecătoresc constă în verificarea legalităţii actelor emise de organele administrative, dar nu şi a oportunităţii lor. Verificarea se efectuează asupra actelor emise de organele administraţiei, în urma sesizării persoanelor fizice sau juridice, care se consideră nedreptăţite sau vătămate de acţiunile autorităţilor publice.
- b) Controlul obştesc este realizat, atât de organele şi organizaţiile obşteşti, precum şi de cetăţeni. Controlul obştesc faţă de instituţiile adminis-traţiei, are caracter democratic şi eficient. Astfel, prin semnalarea promptă a deficienţelor din instituţiile administrative, el contribuie la întărirea legalităţii şi îmbunătăţirea generală a activităţii administraţiei. Controlul obştesc asupra activităţii aparatului administrativ face ca funcţionarii să păstreze legături strânse cu societatea şi cu cetăţenii pe care îi servesc.
Diversificarea activităţilor în administraţia publică a determinat o varietate de metode de control, care pot fi clasificate astfel:
- După momentul soluţionării unei probleme în administraţie şi metodele utilizate pentru analiza caracterului său raţional şi eficient, controlul poate fi:
- •prealabil,
- •concomitent şi
- •posterior.
În cadrul controlului prealabil, decizia administrativă nu poate fi adoptată, decât dacă verificarea atestă că sunt îndeplinite condiţiile legale. Această formă de control are un caracter preventiv şi prezintă avantajul că, evită comiterea unor neregularităţi. Dezavantajul său constă în îngreunarea procedurii administrative.
Controlul concomitent se practică în acelaşi timp cu derularea activi-tăţii în administraţie, dar el este dificil de realizat şi se întâlneşte mai rar.
Controlul posterior constituie metoda utilizată, în mod obişnuit, în administraţie. El lasă posibilitatea realizării iniţiativei şi activităţii în seama organelor administrative şi stimulează răspunderea acestora pentru acţiunile efectuate. Riscul controlului posterior rezidă în faptul că, uneori, poate interveni cu întârziere.
- După cum se anunţă sau nu data efectuării controlului (prin diverse metode), acesta poate fi:
- •prevăzut (anunţat) şi
- •inopinat (neanunţat).
Controlul prevăzut (anunţat) urmăreşte, atât descoperirea erorilor în activitatea dintr-o instituţie publică, cât mai ales, analiza profundă a activităţii realizate. Această metodă corespunde cerinţelor unui control de tehnică administrativă.
Controlul inopinat are drept scop surprinderea şi evidenţierea deficienţelor organului verificat şi a neregulilor existente în activitatea acestuia. El reprezintă un avertisment pentru funcţionari, în sensul că oricând pot fi controlaţi, astfel încât să nu săvârşească abateri în activitatea lor. Necesitatea unor asemenea acţiuni inopinate poate să apară în unele domenii din administraţie, atunci când un fenomen oarecare trebuie urmărit după modul cum se manifestă zilnic; de exemplu, verificarea modului în care sunt primiţi cetăţenii în instituţiile publice şi le sunt rezolvate problemele.
O asemenea metodă nu se recomandă, atunci când se urmăreşte o analiză în profunzime a activităţilor administrative. Pentru ca verificarea să fie eficientă, este mai raţional ca şi funcţionarii, ale căror acţiuni urmează a fi controlate, să fie informaţi despre aspectele supuse examinării; astfel, ei pot să reflecteze asupra problemelor analizate şi să conlucreze la efectuarea verificării, pregătind materiale şi documente necesare sau formulând propuneri privind îmbunătăţirea activităţii.
Chiar dacă sunt preveniţi asupra controlului, funcţionarii pot încerca să înlăture deficienţele existente, dar problemele pe care le rezolvă administraţia sunt atât de complexe, încât anunţarea controlului nu permite, de obicei, schimbarea situaţiei de fapt.
- După metodele utilizate şi care pot fi axate, pe cazuri, fie individuale, fie generale, se mai pot distinge:
- •controlul pe eşantioane şi
- •controlul exhaustiv.
În controlul pe eşantion se examinează cazuri individuale care se generalizează, pe când în cel exhaustiv se studiază toate elementele domeniului analizat.
Când controlul îşi concentrează atenţia asupra unui singur comparti-ment, se crează condiţii pentru o analiză aprofundată şi rapidă. Dar în acest caz, apare riscul unei imagini limitate asupra instituţiei controlate şi nu se poate analiza multilateral problema studiată. De aceea, numai în cazul unei abordări ample şi complexe a problemelor de specialitate, conducerea insti-tuţiei publice poate lua o decizie corectă.
- O altă clasificare, din punctul de vedere al metodelor folosite, diferenţiază:
- •efectuarea controlului la faţa locului,
- •controlul pe acte, sau pe dosar.
Controlul la faţa locului prezintă avantajul de a lua contact nemijlocit cu funcţionarii a căror activitate se analizează. Prin această metodă, controlorul colectează diferite detalii, fără să obţină o vedere de ansamblu şi să poată compara diferitele detalii, ca în cazul examenului pe dosar.
La controlul pe acte, se solicită instituţiei verificate să înainteze documentele care permit să se aprecieze conformitatea activităţii cu baza de referinţă a analizei. Această metodă este lentă, antrenând un schimb de corespondenţă, cereri complementare, precizări etc. Lipsa unor contacte directe poate determina o verificare şi o apreciere inexacte.
- controlul se mai poate realiza:
- •în mod unilateral sau
- •în contradictoriu.
Controlul unilateral se realizează fără participarea funcţionarului a cărui acrivitate este analizată. Este o metodă autoritară, cu efect de intimi-dare, în care nu se cer explicaţii şi nici funcţionarul controlat nu-şi formu-lează apărarea.
Controlul contradictoriu înseamnă confruntarea opiniilor şi se realizează cu participarea funcţionarului a cărui activitate este analizată. În această metodă democratică, se favorizează eficienţa controlului, evitânduse erorile de interpretare şi deducţiile eronate. Riscul constă în aceea că se oferă prilejul unor funcţionari abili să-l deruteze pe controlor. Dar acest risc este minor faţă de avantajele prezentate.
- controlul mai poate fi efectuat : •în mod liber sau
- •dirijat după normele procedurale.
În organizarea controlului există o anumită doză de libertate, pe care controlorul o are, în reunirea elementelor ce-i permit să-şi formuleze poziţia.
Metoda controlului liber permite o investigare mai suplă şi face posibilă descoperirea unor aspecte pe care controlul dirijat nu ar putea să le pună în evidenţă. Metoda controlului dirijat respectă procedura în materie şi oferă mai multe garanţii de reuşită activităţii realizate.
- Alte metode de control mai sunt:
- •controlul individual, exercitat de un singur controlor, respectiv controlul colegial, efectuat în echipă;
- •controlul de materialitate, care priveşte verificare elementelor concrete, pentru care aprecierea se reduce doar la prezenţa sau absenţa factorilor măsurabili;
- •controlul de regularitate, care asigură confruntarea elementului supus verificării cu o normă sau cu o regulă juridică; el se referă, în general, la actele juridice şi la operaţiuni financiare;
- •control de rentabilitate, care depinde de metodele contabile utili-zate şi are un caracter sintetic, atunci când vizează bunuri şi activităţi al căror cost trebuie evaluat. El face o apreciere a costurilor resurselor utilizate pentru a îndeplini misiunea stabilită; •controlul de eficienţă, implică probleme de apreciere a activităţilor şi rezultatelor care pot fi comparate între ele; el include o anumită dificultate, deoarece rezultatul, obţinut prin diferite procedee, nu se poate evalua întotdeauna în cifre (ca la controlul de rentabilitate).