. Date istorice
Pe teritoriul Danemarcei de astăzi, locuit iniţial de popoare germanice, s-au aşezat în decursul timpului triburile daneze, care au întemeiat un stat ce în perioada lui Knud cel Mare (1019-1035) aveau să capete o mare extindere, incluzând în hotarele sale atât Norvegia, cât şi Anglia şi Scoţia[1].
Danemarca s-a manifestat ca o prezenţă puternică în zona nordică a Europei, dominând întreaga zonă baltică în timpul lui Valdemar I, Canut al VI-lea şi Valdemar al II-lea.
Danemarca, Norvegia şi Suedia au rămas unite până în 1297. Prima care s-a desprins din uniune a fost Suedia, a cărei independenţă a fost recunoscută în 1523. Încercările Danemarcei de a recupera Suedia s-au soldat cu un eşec militar. În secolul XII danezii se creştinează, iar în secolul XVI în Danemarca se răspândeşte religia reformată.
Aliată a Franţei, Danemarca este constrânsă să cedeze Norvegia Suediei, prin pacea de la Kiel (1814). Ca urmare a razboiului din 1864, Danemarca pierde, în favoarea Prusiei şi Austriei, provinciile Lauerburgh, Schleswig şi Holstein, dar partea de Nord a Schleswigului revine Danemarcei în 1920, în urma unui plebiscit.
În timpul primului război mondial, Danemarca este neutră, dar în timpul celui de al doilea război mondial este ocupată de trupele germane între 1940-1945. În 1945 Danemarca recunoaşte independenţa Islandei, iar în 1948 acordă autonomie insulelor Feroe. Din 1949 devine membru fondator al N.A.T.O., alăturându-se EFTA în 1960 şi Comunităţii Economice Europene în 1973[2].
În 1972, Margareta a II-a devine prima femeie regină a Danemarcei în ultimii 600 de ani, ea aflându-se şi astăzi în fruntea statului. În urma unui referendum naţional, la 2 iunie 1992, Danemarca respinge Tratatul de la Maastricht, măsuri ulterioare fiind adoptate pentru organizarea celui de al doilea referendum, desfăşurat la 18 mai 1993, care s-a soldat cu acceptarea Tratatului cu o majoritate de 56,8%[3]. Danemarca a semnat însă cu rezerve Tratatul de la Amsterdam, din 1997.
3.7.1.2. Organizarea constituţională
Danemarca este o monarhie constituţională, a cărei constituţie datează din 1849 şi care a fost de mai multe ori revizuită, cea mai importantă revizuire fiind efectuată în 1953[4].
Constituţia Danemarcei este în general similară constituţiilor ţărilor cu regim monarhic. Ea cuprinde 89 articole şi o anexă: "Legea privind succesiunea la tron".
Dintre prevederile generale menţionăm cele privind forma de guvernământ a monarhiei constituţionale, cu specificarea că puterea regală se transmite ereditar bărbaţilor şi femeilor, potrivit regulilor stabilite prin legea cu privire la succesiunea la tron din 27 martie 1953. Regele şi regina trebuie să aparţină bisericii evanghelice luterane. Regele este major la împlinirea vârstei de 18 ani, iar înainte de a începe să-şi exercite puterile trebuie să prezinte Consiliului de Miniştri o declaraţie solemnă prin care se angajează să observe inviolabilitatea Constituţiei.
Regina nu este responsabilă pentru acţiunile sale, persoana sa fiind sacră şi inviolabilă. În schimb, miniştrii săi sunt reponsabili de modul în care îşi exercită atribuţiile, în conformitate cu prevederile legii.
În ceea ce priveşte puterea legiuitoare, aceasta aparţine Folketing-ului (Parlament unicameral) care se compune din 179 deputaţi, dintre care doi sunt aleşi de insulele Feroe şi doi de Groenlanda.
Membrii Folketing-ului sunt aleşi pe un termen de patru ani. El decide singur asupra validităţii alegerii membrilor săi, precum şi asupra situaţiilor când un membru al său şi-ar pierde eligibilitatea.
O prevedere importantă este cea înscrisă în art.34, potrivit căruia "Folketing-ul este inviolabil. Oricine atentează la siguranţa sau la libertatea sa, oricine dă sau execută un ordin în acest scop se face vinovat de înaltă trădare".
Procedura legislativă implică adoptarea proiectelor de legi de către Parlament sau pe calea unui referendum. Proiectele de legi bugetare trebuie să fie însă supuse Folketing-ului cu cel puţin patru luni înaintea deschiderii exerciţiului bugetar. În cazul în care discutarea bugetului nu poate fi încheiată înaintea începerii noului exerciţiu bugetar, un proiect de buget provizoriu trebuie să fie prezentat Folketing-ului.
Potrivit Constituţiei daneze, puterea executivă aparţine reginei, care o exercită prin miniştrii săi. Regina numeşte şi revocă pe primul ministru şi pe ceilalţi miniştri. Regina are dreptul să prezideze Consiliul de Miniştri. Ea are şi dreptul să convoace şedinţe restrânse ale Cabinetului, în care se votează diverse hotărâri cu majoritate de voturi. Regina poate accepta aceste hotărâri sau le poate transmite spre o nouă discuţie în cadrul Consiliului de Miniştri, organ mai larg.
Deşi dispune de prerogative pe planul reprezentării ţării, regina nu poate să folosească forţele armate împotriva unui stat străin fără consimţământul Folketing-ului. În cazul în care acesta nu este în sesiune, el trebuie să fie convocat de urgenţă. Regina are dreptul oricând să dizolve Folketing-ul, dar nu poate convoca noi alegeri înainte ca un prim-ministru desemnat să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a-şi prezenta programul. Asemenea dizolvări s-au produs în 1993 şi, mai recent, la 19 februarie 1998, când primul ministru Poul Nyrup Rasmussen (Partidul Social Democrat) a solicitat noi alegeri "pentru a cere alegătorilor dacă doresc un nou Parlament care să constituie o politică puternică". Ca urmare a alegerilor anticipate, coaliţia condusă de Rasmussen, care se baza numai pe sprijinul a 70 deputaţi din 179, a obţinut 90 de mandate (faţă de 89 care au revenit opoziţiei), iar Rasmussen a fost reinvestit prim-ministru la 25 ianuarie 1993[5].
De remarcat că, potrivit Constituţiei daneze, şi regele are drept de iniţiativă legislativă, depunând proiecte de legi la biroul Folketing-ului şi solicitând organizarea unei dezbateri pe marginea lor. În cazuri de urgenţă şi atunci când este imposibil să fie convocat Folketing-ul, regina poate decreta legi provizorii, care nu pot fi contrare Constituţiei şi care trebuie să fie prezentate Folketing-ului după reluarea lucrărilor sale. Acesta poate să le aprobe, dar şi să le respingă.
Constituţia daneză cuprinde prevederi legate de Înalta Curte de Justiţie. Aceasta are dreptul să judece acţiunile intentate împotriva miniştrilor de către regină sau de către Folketing. Cu consimţământul Folketing-ului, regina poate de asemenea să trimită în faţa Înaltei Curţi de Justiţie şi alte persoane, pentru fapte pe care le-ar considera periculoase pentru stat.
Constituţia daneză cuprinde un important capitol consacrat drepturilor şi libertăţilor, elaborat în spiritul constituţiilor moderne. Reţinem, printre altele, libertatea individuală, inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea proprietăţii, dreptul la muncă, dreptul la învăţământ gratuit şi obligatoriu în şcolile elementare, dreptul de a-şi publica ideile prin presă, prin scris sau prin cuvinte, dreptul de asociere etc.
În ceea ce priveşte modificarea Constituţiei, Constituţia daneză prevede că dacă Folketing-ul votează propunerea ca noi dispoziţii să fie inserate în Constituţie, iar Guvernul este de acord cu aceasta, vor fi convocate noi alegeri legislative. În cazul în care proiectul va fi adoptat fără amendamente de Folketing-ul nou ales, el va fi prezentat alegătorilor în cele şase luni care urmează, pentru a fi aprobat sau respins printr-un scrutin direct. Reglementări speciale pentru un asemenea referendum vor fi stabilite prin lege. În cazul în care majoritatea votanţilor, reunind cel puţin 40% din toţi alegătorii înscrişi, ar vota pentru hotărârea Folketing-ului şi regina va sancţiona această hotărâre, ea va căpăta forţă de lege constituţională.
[1] Horia C.Matei, Silviu Neguţ, Ion Nicolae, Statele lumii de la A la Z, ediţia 8-a, Editura Meronia, Bucureşti, 2002, pag.165.
[2] Webster's New World Encyclopedia, College édition, Prentice Hall, General References, New York, 1993, pag.308.
[3] Viorel Marcu, Drept instituţional comunitar, ediţia II-a, revăzută şi adăugită, Editura "Lumina Lex", Bucureşti, 2001, pag.41.
[4] Les Constitutions de l'Europe des Douze, Textes et documents rassemblés et présentés par Henri Oberdorff, La Documentation française, Paris, 1992, pag.79.
[5] INTERNET http:/WWW.ipu.org.80/Cgi/multigat...tml & l.