Administrație publică

Istoric

În antichitate, teritoriul Germaniei de astăzi era populat de triburi germanice, celtice şi slave^[1]. Apoi, în secolele I-IV d.Chr., regiunile de Sud şi de Apus au devenit teritorii ale Imperiului Roman. Mai târziu, o importantă zonă a ceea ce considerăm în prezent Germania a devenit o parte a Statului Franc. Acesta, prin Tratatul de la Verdun (843), a fost împărţit între urmaşii lui Carol cel Mare. Regatul Franc de Răsărit a fost precursorul statului federal german. Otto I (936-973), denumit şi "Otto cel Mare", a fost încoronat în anul 936 de Papa Leon al VII-lea la Aix-la-Chapelle împărat al Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană. Între timp, feudalismul - afirmat poate mai puternic aci decât în alte ţări din Europa - a dus la o fărâmiţare fără precedent a teritoriului german în nenumărate principate, ducate şi comitate autonome, care recunoşteau doar în anumite privinţe autoritatea împăratului. Concomitent cu expansiunea germană spre răsărit şi creşterea puterii Imperiului German apare rivalitatea dintre Imperiul Roman de naţiune germană şi papalitate ("lupta pentru investitură"), care atinge apogeul în vremea lui Henric al IV-lea şi a Papei Grigore al VII-lea Hildebrand. Deşi la Canossa, în 1077, Henric al IV-lea - excomunicat - se supune cu umilinţă puterii papale, în cele din urmă se încheie un compromis între puterea papală reprezentată de Papa Calixt al II-lea şi puterea imperială germană reprezentată de fiul lui Henric, Henric al V-lea (Concordatul de la Worms, din 1122), prin care Papa îşi rezerva numai investirea spirituală a episcopilor germani, investitura temporară a suveranităţii asupra domeniilor bisericeşti revenind împăratului. Cu timpul, pe teritoriul Germaniei încep să se dezvolte oraşe, care devin importante centre economice dar şi politice ("Liga Hanseatică"), iar pe plan spiritual se afirmă ideologia Reformei. Războiul de 30 de ani (1618-1648) transformă întreaga Germanie într-un câmp de bătălie, iar Pacea de la Westphalia din 1648 consfinţeşte fărâmiţarea Germaniei în peste 300 de stătuleţe. Secolul XVIII este marcat de ascensiunea Prusiei şi Austriei, care îşi dispută hegemonia lumii germanice. Congresul de la Viena din 1815 consfinţeşte din nou fărâmiţarea Germaniei, în pofida creării unei Confederaţii Germane sub patronajul Austriei. Anul revoluţionar 1848 se manifestă cu putere în Germania dar, ca şi în alte ţări europene, revoluţia este înnăbuşită de forţele conservatoare. În rivalitatea dintre Prusia şi Austria, Prusia - după războiul împotriva Austriei (186) şi Franţei (1870-1871) - îşi afirmă în cele din urmă supremaţia, devenind forţa unificatoare a întregii Germanii, cu excepţia Austriei care îşi păstrează şi întăreşte propriul imperiu, extinzându-şi dominaţia asupra unor popoare din centrul şi sud-estul Europei. Spre sfârşitul secolului XIX, Germania a devenit una dintre promotoarele Triplei Alianţe, manifestându-şi dorinţa unei reaşezări a echilibrului european în folosul său. Primul război mondial, după numeroase fluctuaţii militare şi evoluţii politico-diplomatice contradictorii, a dus în final la înfrângerea Puterilor Centrale, care au fost nevoite să ceară armistiţiu.

Cu două zile înainte de încheierea armistiţiului, la 9 noiembrie 1918, a fost proclamată Republica Germană, iar Adunarea Naţională Constituantă întrunită la Weimar a votat, la 10 februarie 1919, o

7                                                      ,                                                                                                                                                 5                                                              5

'9    ' '

lege cu privire la guvernul provizoriu al imperiului. După nouă luni de deliberări, Adunarea a adoptat, la 31 iulie 1919, Constituţia de la Weimar, promulgată şi publicată la 11 august 1919^[2].

3.4.1 lPrincpiile Constituţiei de la Weimar.

Constituţia de la Weimar a consfinţit voinţa poporului german de a-şi consolida ţara în

libertate şi justiţie, servind pacea internă şi externă şi promovând progresul social.

In prima parte a Constituţiei se precizează că statul german este o republică în care puterea politică emană de la popor. Teritoriul statului se compune din teritoriile landurilor germane. Regulile de drept internaţional general recunoscute sunt considerate ca fiind "parte integrantă a dreptului Reichului german" (art.4). Trebuie observat că deşi statul este denumit "republică", textul constituţiei păstrează peste tot, din motive istorice şi afective, terminologia de "Reich", dorind să sublinieze prin aceasta continuitatea juridică a tinerei republici cu vechiul stat german.

Constituţia prevedea că Reichul (statul german) este un stat federal în care sunt delimitate prerogativele guvernului central şi cele ale landurilor (statelor). Reichul are dreptul exclusiv⁴ de a legifera în problemele ce privesc relaţiile cu străinătatea, naţionalitatea, organizarea vieţii publice, sistemul monetar, regimul vamal, asigurând unitatea teritorială din punct de vedere vamal şi comercial şi libera circulaţie a mărfurilor.

Intr-o serie de importante domenii, dreptul de legiferare al Reichului nu era exclusiv. Aşa de pildă, Constituţia de la Weimar consacra dreptul de a legifera al autorităţilor centrale în problemele dreptului civil, dreptului penal, procedurii judiciare, regimului paşapoartelor, regimului presei, regimului sanitar, dreptului muncii, dreptului de expropriere, regimului asigurărilor etc. Cu toate acestea, în măsura în care Reichul nu folosea dreptul său de a legifera, landurile îşi conservau dreptul de legiferare, cu excepţia materiilor care intrau în competenţa legislativă executivă a Reichului.

3.4.12Raporturile dintre Reich şi landuri.

Guvernul Reichului exercita supravegherea în toate problemele în care puterea legislativă aparţinea acestuia. Dacă legile Reichului erau executate de autorităţile landurilor, guvernul Reichului putea stabili instrucţiuni cu caracter general. În cazul unei divergenţe între autorităţile Reich-ului şi landuri, în legătură cu interpretarea unor legi, hotărârea revenea Înaltei Curţi de Justiţie

(Staatsgerichtshof).

Constituţiile landurilor trebuiau să fie republicane, Adunările reprezentative fiind alese prin vot universal, egal, direct şi secret, iar guvernele fiecăruia trebuiau să se bucure de încrederea adunărilor.

Diviziunea Reichului în landuri trebuia să favorizeze la maximum dezvoltarea economică şi culturală a ţării, modificările teritoriale sau formarea unor noi landuri neputând să intervină decât în virtutea unor legi ale Reichului, revizuind Constituţia. In acest scop, dând expresie ideii constituţiei flexibile, era suficientă o lege ordinară a Reichului după ce, în prealabil, voinţa populaţiei ar fi fost stabilită pe calea unui plebiscit.

3.4.13Reichstag-ul

Adunarea legislativă o constituia Reichstag-ul (art.20-40), format din deputaţii poporului german aleşi prin vot universal, egal şi secret, de toate persoanele care au împlinit vârsta de 20 de ani. Reichstag­ul era ales pe o perioadă de 4 ani. El avea dreptul să instituie comisii de anchetă, precum şi comisii permanente pentru afacerile externe. Reichstag-ul putea institui însă şi alte comisii. El avea dreptul de a invita să se înfăţişeze înaintea sa pe Cancelarul Reich-ului şi pe ceilalţi miniştri. Landurile aveau dreptul să trimită la aceste şedinţe delegaţi pentru a-şi exprima punctele de vedere.

Pe lângă Reichstag funcţiona un Tribunal electoral care decidea în problema regularităţii alegerilor şi în ceea ce priveşte pierderea mandatului de deputat.

Preşedintele Reichului nu putea să dizolve Reichstag-ul decât o singură dată pentru acelaşi motiv. Membrii Reichstag-ului nu puteau să constituie obiectul unor urmăriri judiciare sau disciplinare. Fără autorizaţia Camerei din care făceau parte, ei nu puteau să fie arestaţi în cursul sesiunii, afară de cazurile de flagrant delict. Autorizaţia Reichstag-ului era, în egală măsură, necesară pentru orice restricţie a libertăţii individului, care ar fi afectat exercitarea mandatului parlamentar.

O dispoziţie oarecum aparte este aceea care dispunea că "membrii Reichstag-ului sau unei Diete au dreptul să refuze să depună mărturie cu privire la persoanele care le-au încredinţat fapte în calitatea lor de deputaţi sau care le-au fost mărturisite în exerciţiul mandatului lor, precum şi cu privire la aceste fapte înseşi. Ei sunt, în ceea ce priveşte păstrarea secretelor, asimilaţi cu persoanele care în mod legal pot să refuze să depună mărturie. Nu se poate proceda la o percheziţie sau confiscarea în localurile Reichstag-ului sau al unei Diete decât cu asentimentul preşedintelui" (art.38).

3.4.14Peşedintele Reichului

Pentru funcţia de preşedinte al Reichului se cerea o vârstă de cel puţin 35 de ani. Preşedintele era ales prin vot universal, pentru o perioadă de 7 ani, putând fi reales. Exista posibilitatea destituirii preşedintelui Reich-ului printr-un plebiscit, la propunerea Reichstag-ului, cu o majoritate de două treimi. Începând din momentul în care Reichstag-ul decidea destituirea preşedintelui, acesta nu mai putea să-şi exercite funcţiile. În cazul în care poporul se pronunţa împotriva destituirii, preşedintele trebuia considerat reales şi Reichstag-ul dizolvat.

Preşedintele era şi comandantul suprem al forţelor armate. Dacă unul din landuri nu executa obligaţiile care îi reveneau în virtutea Constituţiei, Preşedintele putea să-l constrângă la aceasta folosind - dacă era cazul - şi forţa armată.

3.4.15Guvernul Reich-ului

Guvernul Reich-ului se compunea din Cancelar şi miniştri. Aceştia trebuiau să se bucure de încrederea Reichstag-ului. În cazul în care Reichstag-ul retrăgea încrederea Cancelarului sau unuia dintre miniştri, printr-un vot expres, cel în cauză trebuia să-şi prezinte demisia.

Participarea ţărilor germane la elaborarea legislaţiei şi administrarea statului era asigurată prin consiliul Reich-ului (Consiliul de Stat - Reichsrat). În acest consiliu, fiecare land avea cel puţin un vot, landurilor mai importante fiindu-le atribuit un vot pentru 700.000 de locuitori. Un excedent de 300.000 de locuitori dădea dreptul la un vot în plus. Cu toate acestea, nici un land nu putea să dispună mai mult de două treimi din ansamblul voturilor consiliului.

Consiliul Reich-ului şi comisiile sale erau prezidate de către un membru al guvernului.

3.4.16Imtiativa legislativă

Iniţiativa legislativă aparţinea Guvernului şi membrilor Reichstag-ului (art.68). Proiectele de lege prezentate de guvern trebuiau să fie aprobate, în prealabil, de Consiliul de Stat. Dacă acesta refuza aprobarea, Guvernul putea depune proiectul pe biroul Reichstag-ului, dar adăuga şi expunerea părerii divergente a Consiliului de Stat. Dacă Consiliul de Stat vota un proiect de lege pe care Guvernul nu-l aproba, în mod similar proiectul urma să fie transmis Reichstag-ului, cu indicarea punctului de vedere diferit al Guvernului.

Legile adoptate de Reichstag puteau fi supuse unui referendum înainte de publicare, în cazul în care preşedintele Reichului ar fi hotărât astfel, în termen de o lună. Consiliul Reich-ului putea opune însă veto- ul său legilor votate de Reichstag. În acest caz, legea urma să fie supusă unei noi deliberări în cadrul Reichstag-ului.

 

In ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor (art.109-165) se observă consacrarea lor detaliată şi analitică. In afară de drepturile tradiţionale, înscrise în toate constituţiile democratice, sunt de reţinut drepturile economice, ca de pildă libertatea comerţului, cerinţa ca viaţa economică să fie organizată după principii de justiţie. Proprietatea era garantată, ca şi dreptul de moştenire. Constituţia prevedea că repartizarea şi utilizarea solului urmau să fie controlate de către stat, pentru a împiedica abuzurile şi pentru a asigura fiecărui german o habitaţie sănătoasă, iar familiilor numeroase o habitaţie şi o exploatare corespunzând nevoilor lor. Proprietăţile funciare puteau să fie expropriate pentru a satisface nevoile de locuinţă, de a favoriza colonizarea internă şi defrişările sau dezvoltarea agriculturii.

Toate bogăţiile solului şi toate forţele naturale economic utilizabile se găseau sub controlul statului. Munca era plasată sub protecţia specială a statului. Totodată, statul acorda o atenţie deosebită muncii intelectuale, drepturilor de autor, de inventator şi artistice. Constituţia dispunea că salariaţii şi muncitorii aveau dreptul la obţinerea unui timp necesar pentru a-şi îndeplini datoriile civice şi în măsura în care nu ar fi rezultat un prejudiciu grav pentru exploatare, pentru a-şi exercita funcţiile publice onorifice care le erau încredinţate. Statul organiza un sistem de asigurare pentru conservarea sănătăţii şi capacităţii de muncă, pentru protecţia maternităţii şi asigurări împotriva consecinţelor economice la bătrâneţe, în caz de invaliditate şi pentru urmările accidentelor. O dispoziţie interesantă pentru momentul respectiv este şi cea prevăzută de articolul 162, care dispunea că statul va interveni în favoarea unei reglementări internaţionale a muncii, care să asigure clasei muncitoare din lumea întreagă un minimum de drepturi sociale. Constituţia prevedea că fiecărui german trebuia să i se recunoască posibilitatea de a-şi câştiga existenţa printr-o muncă productivă. Legislaţia şi administraţia trebuiau să favorizeze clasa mijlocie independentă în agricultură, industrie şi comerţ, protejând-o, pentru ca ea să nu fie copleşită de sarcini şi nici absorbită. Muncitorii şi funcţionarii erau chemaţi să colaboreze cu întreprinzătorii, pe picior de egalitate, la stabilirea salariilor şi a condiţiilor de muncă. Constituţia prevedea în mod special crearea unor consilii muncitoreşti (art.165) în întreprinderi, districte, regiuni, şi un consiliu al muncitorilor la nivelul statului. Acesta putea propune legi în problemele relaţiilor de muncă şi aviza în mod obligatoriu proiectele de legi întocmite de guvern în această privinţă.

Constituţia de la Weimar a reprezentat, fără îndoială, la timpul său, una dintre constituţiile cele mai evoluate din Europa, în special sub aspectul drepturilor sociale. Din păcate, instaurarea hitlerismului în Germania a dus practic la abolirea acestei Constituţii şi la edificarea unei ordini constituţionale autoritare, cu totul străină principiilor democratice. La 30 ianuarie 1933, devenit cancelar al Reich-ului, Hitler a depus în faţa venerabilului preşedinte von Hindenburg jurământul solemn de a respecta Constituţia de la Weimar^[3]. La 27 februarie 1933, în preajma desfăşurării alegerilor generale, a avut loc însă incendiul Reichstag-ului, înfăptuit de către Goering, incendiu care a constituit pretextul suprimării libertăţilor democratice. Hindenburg s-a lăsat indus în eroare de Hitler şi a semnat un decret privind instituirea stării de asediu, care a adus grave atingeri unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor precum: libertatea persoanei, libertatea de exprimare, libertatea presei, dreptul de asociere şi întrunire, secretul corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului şi a persoanei, dreptul de a nu fi percheziţionat sau arestat fără un mandat emis de organul competent.

De notat este faptul că, devenit Cancelar al Reich-ului, Hitler nu a abolit însă niciodată, în mod expres, Constituţia de la Weimar. Mai curând, după expresia lui Roger Bonnard, a "deconstituţionalizat"-o, stabilind principiul că ea poate fi modificată sau amendată de către Fuhrer în baza unor simple legi ordinare (art.2 din Legea de abilitare din 24 martie 1933 şi art.4 din Legea cu

privire la noua organizare a Reich-ului din 30 ianuarie 1934)^[4].

3.4.1.8. Suprimarea libertăţilor democratice de către regimul nazist

Urmare instituirii regimului de dictatură nazistă, în Germania au fost adoptate o serie de legi care încălcau grav drepturile omului. Aşa, de pildă, prin legea din 7 aprilie 1933 se excludea de la exerciţiul unor funcţiuni (ziarist, avocat etc.) persoanele care nu aparţineau rasei ariene. Pentru a se constata dacă cineva aparţine rasei ariene se cercetau ascendenţii individului - de obicei până la bunici^[5]. Legea pentru cetăţenia germană făcea deosebire între naţionalitate şi cetăţenie, aceasta din urmă fiind subordonată condiţiei de rasă, numai cetăţenii de origine ariană reprezentând poporul german. Legea pentru protecţia sângelui german, emisă tot la 7 aprilie 1933, interzicea căsătoriile între evrei şi naţionalii germani, de sânge german sau înrudit. Erau de asemenea interzise "raporturile extraconjugale între evrei şi naţionalii germani de sânge german sau înrudiţi". Evreii nu puteau angaj a în serviciul lor naţionali germani "de sex femenin, de sânge german sau înrudit, în vârstă mai mică de 45 de ani". Ulterior, această limită a fost redusă la 35 de ani, prin instrucţiunea de aplicare ea aplicându-se la gospodăriile evreieşti "unde exista un bărbat mai mare de 16 ani".

În timpul dominaţiei naziste întreaga ordine de drept a fost subordonată statului totalitar de tip fascist, în baza principiului autoritar al conducerii (Fuhrung). La 15 septembrie 1935 Reichstag-ul a renunţat singur la dreptul său de iniţiativă legislativă, stabilind că nu va putea delibera în viitor decât asupra problemelor care îi vor fi supuse de preşedintele său (Hermann Goering). În afară de faptul că fuseseră interzise libertăţile democratice, este de remarcat că legislaţia fascistă consacra în mod expres obligaţia cetăţenilor germani să denunţe autorităţilor pe cei care unelteau împotriva Reich-ului sau care pronunţau cuvinte injurioase la adresa persoanei Fuhrer-ului.

Evoluţiile intervenite după 1945

După înfrângerea nazismului german şi ocuparea temporară a Germaniei de către Puterile Aliate, împrejurările bine cunoscute au făcut ca pe teritoriul german să apară două state: Republica Federală a Germaniei, în fostele zone de ocupaţie americană, engleză şi franceză, şi Republica Democrată Germană, pe teritoriul fostei zone sovietice. Constituirea celor două state germane şi legalizarea diviziunii Germaniei a reprezentat o consecinţă a războiului rece, a degradării relaţiilor dintre puterile învingătoare în cel de al doilea război mondial. Timp de patru decenii, pe teritoriul german au funcţionat două state separate, naţiunea germană reunificându-se de abia în 1989, ca urmare a prăbuşirii regimului comunist al lui Erick Honecker şi a acceptării Republicii Democrate Germane ca cel de al unsprezecelea land al Republicii Federale a Germaniei.

Constitutia R.F.G. din 1949

Constituţia din 23 mai 1949 a R.F.G. (în prezent Republica Germania) este şi astăzi în vigoare, ea reprezentând un document minuţios elaborat, care se remarcă prin precizia reglementărilor şi cadrul pe deplin democratic pe care îl oferă pentru înfăptuirea drepturilor poporului german la autodeterminare^[6].

Constituţia cuprinde un număr de 146 articole, care sunt grupate în 11 capitole.

Este de remarcat că, deşi elaborată cu patru decenii în urmă, Constituţia germană din 1949 face referire la voinţa germanilor "de a-şi apăra unitatea naţională şi politică şi de a contribui la pacea mondială, ca membru de sine stătător al unei Europe unite". Menţionând landurile care au participat la adoptarea noii Constituţii, se precizează că poporul german "a acţionat, de asemenea, în numele germanilor cărora li s-a interzis să colaboreze la această sarcină", referirea vizând, în mod evident, populaţia germană din fosta zonă sovietică de ocupaţie, devenită ulterior Republica Democrată Germană.

                      Drepturilefundamentale ale omului

Urmând o schemă modernă, constituţia germană înscrie chiar în primul său capitol drepturile fundamentale ale omului. Reţine atenţia, de pildă, prevederea care dispune că demnitatea omului este intangibilă, orice persoană reprezentând autoritatea de stat fiind obligată să o respecte şi să o protejeze. Este de remarcat formularea că "poporul german îi recunoaşte omului drepturi inviolabile şi imprescriptibile, ca fundamentale ale oricărei comunităţi umane, ale păcii şi justiţiei în lume". Este de menţionat şi precizarea că drepturile fundamentale obligă în egală măsură puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judiciară "cu titlu de drept direct aplicabil", prin aceasta înţelegându-se aplicarea directă a tuturor convenţiilor internaţionale privind drepturile omului, a marilor principii juridice care definesc aceste drepturi pe teritoriul german.

Printre drepturile înscrise de Constituţie menţionăm: dreptul la libera dezvoltare a personalităţii, dreptul la viaţă şi la integritatea fizică, egalitatea în faţa legilor, libertatea credinţei, libertatea exprimării opiniilor, protecţia căsătoriei şi familiei, libertatea învăţământului, întrunirilor, asociaţiilor, secretul corespondenţei, libertatea de circulaţie, libera alegere a profesiunii, inviolabilitatea domiciliului, dreptul de proprietate ş.a.

În ceea ce priveşte modul în care sunt enunţate şi reglementate aceste drepturi, sunt de remarcat anumite formulări specifice. Aşa, de pildă, articolul în care se defineşte libertatea credinţei precizează în acelaşi timp că nimeni nu poate fi constrâns împotriva conştiinţei lui la serviciul militar în timp de război. În ceea ce priveşte căsătoria şi familia, o prevedere importantă este aceea care dispune că legislaţia trebuie să asigure copiilor naturali aceleaşi condiţii ca şi copiilor legitimi (art.6 pct.5) cât priveşte dezvoltarea lor fizică şi morală şi situaţia lor socială. În legătură cu învăţământul se prevede că dreptul de a fi înfiinţate şcoli particulare este garantat. Asemenea şcoli trebuie să primească aprobarea statului, dar ele nu trebuie să fie inferioare şcolilor publice în ce priveşte mijloacele aflate în dotare, formaţia ştiinţifică a personalului didactic şi să nu favorizeze în nici un caz o discriminare între elevi în funcţie de averea părinţilor. Cu privire la dreptul de asociere se prevede că dreptul de a forma asociaţii în vederea apărării şi ameliorării condiţiilor de muncă şi condiţiilor economice este garantat pentru toată lumea şi pentru toate profesiile. Acordurile care îngrădesc acest drept sau caută să împiedice exercitarea lui sunt nule, iar măsurile luate în acest sens sunt ilegale.

Constituţia germană conţine prevederi detaliate în capitolul privind drepturile omului în legătură cu serviciul militar. Se prevede că orice persoană care, pe motive de conştiinţă, refuză să îndeplinească serviciul militar pe timp de război poate fi obligată, în schimb, să îndeplinească un serviciu care să-l înlocuiască pe acesta. Durata acestui serviciu nu poate să depăşească însă durata serviciului militar. Modalităţile practice ale organizării unor asemenea servicii urmează a fi reglementate printr-o lege care să prevadă posibilitatea efectuării unui serviciu care să nu aibă nici o legătură cu Forţele armate sau cu Corpul federal al grănicerilor.

Dispoziţii interesante sunt legate de cetăţenie, extrădare şi dreptul de azil. Astfel, se prevede că cetăţenia germană nu se poate retrage nici unei persoane. Pierderea cetăţeniei nu se poate produce decât în virtutea unei legi şi ea nu poate interveni împotriva voinţei persoanei în cauză, dacă are ca efect declararea acestuia drept apatrid. Nici un german nu va putea fi extrădat în străinătate. Cei persecutaţi din punct de vedere politic se bucură de dreptul de azil.

O dispoziţie aparte este aceea care prevede că acele persoane care abuzează de anumite libertăţi, de pildă libertatea presei, libertatea de întrunire, de asociere, libertatea învăţământului, vor pierde aceste drepturi fundamentale pe o durată limitată, printr-o hotărâre a Tribunalului constituţional federal.

In ce priveşte limitarea altor drepturi cu caracter general, aceasta se va putea face numai printr-o lege care să specifice acele drepturi fundamentale ce urmează a fi limitate. Asemenea prevederi - explicabile poate pentru condiţiile "războiului rece" - diminuează valoarea prevederilor înaintate ale Constituţiei germane, remarcabile pentru epoca în care a fost elaborată. Ne exprimăm convingerea că asemenea prevederi vor fi eliminate cu timpul, pentru a se asigura Constituţiei germane o deplină unitate de concepţie cu obiectivele fundamentale pe care se întemeiază.

                      Relaţia dintre Federaţie şi landuri

Al doilea capitol al Constituţiei germane reglementează relaţia dintre Federaţie şi landuri. Constituţia precizează că R.F.G. este un stat federal, democratic şi social, în care suveranitatea emană de la popor, fiind exercitată de acesta prin alegeri şi plebiscite şi prin organele special investite cu putere legislativă, executivă şi judiciară. Constituţia prevede că înfiinţarea partidelor politice este liberă, dar organizarea lor internă trebuie să răspundă principiilor democratice, ele având obligaţia să informeze în mod public despre provenienţa fondurilor lor. Tribunalul Constituţional Federal poate decide caracterul anticonstituţional al unor partide care şi-ar propune să răstoarne ordinea democratică (art.21).

Articolul 23 din Constituţie dispune că "Prezenta Lege fundamentală se aplică imediat pe teritoriul Landurilor Baden, Saxonia de Jos, Bavaria, Bremen, Marele Berlin, Hamburg, Hesse, Renania de Nord-Westphalia, Renania-Palatinat, Slesswig-Hollstein, Wurtemberg-Baden şi Wurtenberg-Hohenzolern. Ea va intra în vigoare în alte regiuni din Germania după aderarea acestora". Acest articol a stat, după cum se ştie, la baza aderării R.D.G. la Federaţia germană, în 1989.

3.4.33Supremaţia dreptului internaţional

Dispoziţii importante sunt şi acelea care prevăd că Federaţia poate transfera, pe cale legislativă, drepturi de suveranitate unor instituţii internaţionale (art.24), recunoscându-se prin aceasta posibilitatea participării Germaniei la activitatea unor organisme cu caracter supranaţional. Recunoscând primatul dreptului internaţional şi al eventualelor reglementări convenite de toate statele în problemele securităţii, Constituţia dispune că "Pentru apărarea păcii, Federaţia poate adera la un sistem de securitate mutuală colectivă. În acest sens, ea va consimţi la limitări ale

’                            9

9

dreptului său de suveranitate care să ducă (la) şi să garanteze o ordine paşnică şi durabilă în Europa şi între popoarele lumii". Totodată, acceptând supremaţia dreptului internaţional, Constituţia prevede că "Pentru reglementarea litigiilor între state, Federaţia va aproba convenţiile asupra unui arbitraj internaţional general, cu valoare universală şi obligatoriu". De altfel, Constituţia germană prevede expres că "Normele generale ale dreptului internaţional public fac parte integrantă din dreptul federal. Ele sunt deasupra legilor şi creează în mod direct drepturi şi obligaţii pentru locuitorii teritoriului federal". Constituţia interzice în mod expres războiul ofensiv, pedepsind persoanele care ar defăşura pregătiri pentru declanşarea unui război de agresiune. Se prevede, totodată, că "Armele destinate războiului nu pot fi fabricate, transportate şi puse în vânzare decât cu aprobarea guvernului federal. Modalităţile vor face obiectul unei legi federale". In ceea ce priveşte landurile, Constituţia dispune că ordinea constituţională în landuri trebuie să fie conformă cu principiile unui stat de drept republican, democratic şi social. In landuri, arondismente şi comune, poporul trebuie să dispună de o reprezentare rezultată din alegeri prin vot universal, direct, liber, egal şi secret. În comune, Adunarea municipală va putea ţine loc de organism ales.

În ceea ce priveşte funcţiile landurilor, se prevede că exercitarea puterii publice şi îndeplinirea sarcinilor revenind statului aparţin landurilor, cu excepţia dispoziţiilor contrare legii fundamentale. Cu toate acestea, "dreptul federal are prioritate faţă de dreptul landului" (art.31).

3.4.34Relaţiile externe

Relaţiile externe sunt de competenţa Federaţiei, dar înaintea încheierii unui tratat care afectează situaţia specială a unui land, acesta trebuie consultat în timp util. De asemenea, este de remarcat prevederea potrivit căreia "în funcţie de competenţa lor legislativă, landurile pot, cu asentimentul guvernului federal, să încheie tratate cu state străine".

3.4.35Bundestagul

Bundestagul - forumul legislativ al Germaniei - compus din 669 deputaţi, este ales pe o perioadă de patru ani de către alegătorii care au împlinit vârsta de 18 ani, prin sufragiu universal, direct, liber, egal şi secret, 328 de deputaţi sunt aleşi în cadrul unor circumscripţii uninominale, iar 328 pe baza listelor de candidaţi, întocmite de partidele politice la nivelul Landurilor sau al statului federal.

Actualul Bundestag a fost ales la 18 septembrie 2005. Partidul Social Democrat dispune în total de 222 de voturi, Uniunea Creştin Democrată - 179, Partidul Verzilor (ecologiştii) - 51.

Ca urmare a sistemului electoral german, care acordă un număr suplimentar de mandate partidelor care au obţinut în circumscripţii un vot mai mare decât în alegerile pe liste, Partidul Social Democrat a obţinut nouă mandate suplimentare.

Dezbaterile din Bundestag sunt publice. Şedinţele cu uşile închise pot avea loc numai ca urmare a unei hotărâri adoptate cu majoritate de două treimi, la cererea unei zecimi din membrii forumului legislativ, sau la cererea guvernului federal. Decizia privind această cerere se ia într-o şedinţă fără participare publică. Bundestagul poate constitui comisii de anchetă pentru cercetarea unor anumite probleme, la solicitarea unei pătrimi din membrii săi. În cadrul Bundestagului funcţionează o comisie pentru afacerile externe, o comisie pentru apărare şi o comisie pentru petiţii.

Deputaţii beneficiază de imunitate parlamentară. Nici un deputat nu poate să constituie obiectul unei urmăriri judiciare sau disciplinare, nici să fie implicat într-un proces în afara Bundestag-ului datorită unui vot dat de el sau a unei declaraţii făcute în Bundestag ori în cadrul unei comisii. Această dispoziţie nu se aplică injuriilor defăimătoare.

Deputatul nu poate fi implicat într-un proces sau arestat în cazul unei infracţiuni decât cu aprobarea Bundestag-ului, în afară de cazul când el a fost prins în flagrant delict sau a doua zi după ce a comis actul respectiv.

Aprobarea Bundestag-ului este, de asemenea, necesară pentru oricare altă limitare (restricţie) adusă libertăţii personale a unui deputat sau pentru introducerea împotriva unui deputat a procedurii de ridicare a imunităţii parlamentare. Deputaţii au dreptul să refuze depunerea unor mărturii în ce priveşte persoanele care le-au încredinţat anumite fapte în calitatea lor de deputaţi, sau cărora le-au încredinţat ei anumite fapte în această calitate, precum şi în ce priveşte chiar faptele respective.

3.4.36Bundesrat-ul

În sistemul german bicameral există şi o a doua Cameră, Bundesrat-ul, compus din 68 reprezentanţi ai guvernelor landurilor. Prin intermediul Bundesrat-ului, landurile participă la legislaţia şi administraţia Federaţiei. Bundesrat-ul decide cu majoritatea voturilor; el poate constitui, pentru probleme specifice, anumite comisii.

Constituţia germană instituie, printre alte organe, şi o comisie comună (art.53 a), alcătuită în proporţie de două treimi din deputaţi ai Bundestag-ului şi o treime din membri ai Bundesrat-ului. Competenţa acestei comisii este stabilită prin regulament, guvernul federal trebuind să informeze comisia comună în legătură cu planurile sale pentru problemele de apărare.

3.4.3 7Preşedintele Republicii

Preşedintele Republicii Federale Germania este ales de Adunarea Federală, pentru această funcţie fiind eligibil orice german având dreptul de vot şi care a împlinit vârsta de 40 de ani. Durata mandatului său este de 5 ani, Preşedintele neputând fi reales decât o singură dată.

Actualul preşedinte al Germaniei este Johanes Rau, aflat în această funcţie de la 1 iulie 1999.

Adunarea Federală se compune din membrii Bundestag-ului şi dintr-un număr egal de membri aleşi potrivit principiului reprezentării proporţionale, în Adunările reprezentative ale landurilor. Preşedintele Republicii Federale nu trebuie să exercite nici o altă funcţie remunerată, nici o meserie şi nici o profesie, şi nu poate să facă parte din conducerea sau din consiliul de administraţie al vreunei întreprinderi cu scop lucrativ. In caz de incapacitate a Preşedintelui Republicii Federale sau de încetare prematură a funcţiei sale, prerogativele sale urmează să fie exercitate de preşedintele Bundesrat-ului.

Preşedintele Republicii Federale reprezintă Federaţia pe plan internaţional. El încheie, în numele Federaţiei, tratate cu alte state. El acreditează şi primeşte trimişii diplomatici. Tratatele care reglementează relaţiile politice ale Federaţiei sau privesc probleme ce ţin de legislaţia federală necesită aprobarea sau intervenţia, sub formă de lege federală, a organelor respective competente în materie de legislaţie federală. Dispoziţiile care guvernează administraţia federală se aplică prin analogie acordurilor administrative.

Pentru a fi valabile, ordonanţele şi decretele Preşedintelui Republicii Federale trebuie să fie contrasemnate de Cancelarul federal sau de ministrul federal competent.

Printre atribuţiile Preşedintelui se pot menţiona: numirea şi revocarea judecătorilor, a funcţionarilor federali, precum şi a ofiţerilor şi subofiţerilor, exercitarea dreptului de graţiere - preşedintele putând delega unele din aceste prerogative altor autorităţi. Pentru cazuri grave, Constituţia instituie procedura punerii sub acuzare a Preşedintelui. Bundestag-ul sau Bundesrat-ul poate pune sub acuzare Preşedintele Republicii în faţa Tribunalului Constituţional Federal pentru violare voluntară a Legii fundamentale sau a unei alte legi federale. Cererea de punere sub acuzare trebuie prezentată de cel puţin o pătrime din membrii Bundestag-ului sau o pătrime din membrii Bundesrat-ului. Decizia de punere sub acuzare trebuie luată cu o majoritate de două treimi din membrii Bundestag-ului sau două treimi din Bundesrat. Acuzaţia va fi susţinută, în faţa Tribunalului Constituţional, de un reprezentant al Adunării care a votat punerea sub acuzaţie.

Dacă Tribunalul Constituţional Federal constată că preşedintele Republicii Federale s-a făcut vinovat de o violare voluntară a Legii fundamentale sau a unei alte legi federale, el îl poate declara eliberat din funcţie. Ca măsură provizorie luată după punerea sub acuzare, el poate declara că Preşedintele Republicii federale este împiedicat să-şi exercite funcţiile.

3.4.38Guvemulfederal

Guvernul federal se compune din Cancelarul federal şi miniştrii federali. Cancelarul federal este ales fără dezbateri de către Bundestag, la propunerea Preşedintelui Republicii, fiind declarat ales candidatul care obţine majoritatea voturilor. Miniştrii federali sunt numiţi şi revocaţi de Preşedintele

Republicii, la propunerea Cancelarului federal.

Cancelarul federal stabileşte liniile directoare ale politicii şi îşi asumă răspunderea pentru traducerea lor în practică (art.65). Acţionând în limitele acestor orientări, fiecare ministru federal conduce departamentul său în mod autonom şi pe propria sa răspundere. Guvernul federal decide asupra divergenţelor de opinie între miniştrii federali. Cancelarul federal conduce afacerile guvernamentale potrivit unui Regulament interior adoptat de guvernul federal şi aprobat de Preşedintele Republicii. Cancelarul şi miniştrii federali nu trebuie să exercite nici o altă funcţie remunerată, meserie sau profesie, ei neputând face parte din consiliul de administraţie al unei întreprinderi cu scopuri lucrative. De la 27 octombrie 1998, noul cancelar al Germaniei este Gerhard Schroder.

3.4.39Controlul executivului de către legislative

Constituţia prevede o serie de măsuri de natură a asigura controlul executivului de către forumul legislativ, instituind o procedură de înlăturare a Cancelarului în cazuri întemeiate. Astfel, Constituţia prevede că Bundestag-ul îşi poate exprima neîncrederea faţă de Cancelarul federal prin alegerea unui succesor al acestuia, cu o majoritate absolută, invitând Preşedintele Republicii federale să-l elibereze din funcţie. Preşedintele Republicii Federale trebuie să răspundă la această cerere şi să numească personalitatea aleasă. Votul asupra moţiunii nu poate interveni decât la expirarea unui interval de 48 de ore.

Constituţia prevede şi posibilitatea respingerii unei moţiuni de încredere şi a dizolvării Bundestag-ului. În cazul în care o moţiune de încredere introdusă de cancelarul federal nu este aprobată de Bundestag printr-o majoritate a membrilor săi, Preşedintele Republicii Federale poate, la propunerea Cancelarului federal, să dizolve Bundestag-ul într-un interval de 21 zile. Dreptul de dizolvare nu operează însă în cazul în care Bundestag-ul a ales un alt Cancelar federal printr-o majoritate a membrilor săi. În asemenea cazuri, votul asupra moţiunii nu poate interveni decât la expirarea unui interval de 48 de ore.

Cancelarul Republicii Federale Germania va desemna un ministru federal pentru a-i ţine locul (art,69). Funcţiile Cancelarului federal sau ale unui ministru federal vor lua întotdeauna sfârşit odată cu reuniunea unui nou Bundestag; funcţiile unui ministru federal iau sfârşit ori de câte ori încetează, pentru alte motive, funcţia Cancelarului federal. Dacă Preşedintele Republicii Federale o cere, Cancelarul este obligat să rezolve problemele curente până la desemnarea succesorului său; la fel trebuie să procedeze şi miniştrii federali atunci când Cancelarul federal sau Preşedintele solicită acest lucru.

ODreptul de legiferare

Landurile au dreptul de a legifera în măsura în care puterea legislativă nu este conferită Federaţiei.

Constituţia R.F.G. distinge - după modelul Constituţiei de la Weimar - două categorii de probleme, unele în care Federaţia are dreptul exclusiv de a legifera, cum sunt problemele apărării, afacerile externe, naţionalităţii federale, libertăţii de circulaţie, paşapoartelor, colaborării în problemele poliţiei criminale, protecţiei împotriva activităţilor care compromit interesele R.F.G. în străinătate ş.a. Alte probleme formează, în schimb, domeniul legislaţiei "concurente", în care landurile au puterea de a legifera atâta timp şi în măsura în care Federaţia nu face uz de dreptul său de a legifera (probleme de drept civil, drept penal, organizare judiciară, stare civilă, prevederi sociale etc.). Sunt de domeniul legislaţiei concurente şi problemele legate de salariile şi pensiile persoanelor din funcţii publice, în măsura în care Federaţia nu are în acest domeniu un drept de legiferare exclusiv.

IProcedura de legiferare

In ceea ce priveşte procedura de legiferare este de notat că proiectele şi propunerile de legi sunt supuse Bundestag-ului de către membrii acestuia sau de către Bundesrat. Proiectele Guvernului Federal urmează să fie supuse mai întâi Bundesrat-ului, care se va pronunţa într-un termen de 6 săptămâni asupra proiectului respectiv. In cazuri urgente, proiectele de legi pot fi trimise direct Bundestag-ului, urmând ca Bundesrat-ul să-şi facă cunoscută poziţia imediat ce îi va parveni proiectul în cauză.

Legile federale sunt adoptate de către Bundestag iar după adoptare, preşedintele Bundestag- ului are obligaţia să le supună de îndată Bundesrat-ului (art.77). Există posibilitatea convocării unei comisii formată din membri ai Bundestag-ului şi Bundesrat-ului în vederea discutării comune a proiectului. Dacă aceasta propune o modificare a textului adoptat, Bundestag-ul va trebui să ia o nouă hotărâre asupra legii în cauză. Guvernul federal, un minister federal sau guvernele landurilor pot fi autorizate prin lege să emită decrete reglementare. O asemenea lege trebuie să stabilească conţinutul, scopul şi întinderea autorizaţiei conferite. Decretul reglementar va trebui întotdeauna să precizeze fundamentul său juridic. In cazul în care legea prevede că o autorizare poate fi subdelegată, este necesar un decret reglementar pentru subdelegare (art.80 alin.1).

In ceea ce priveşte aplicarea legilor federale, Guvernul federal trebuie să vegheze ca landurile să aplice legile federale conform dreptului în vigoare. In acest scop, el va putea să trimită delegaţi pe lângă autorităţile superioare ale landurilor, cu acordul acestora şi în caz de refuz, cu aprobarea Bundesrat-ului. El va putea trimite asemenea delegaţii şi pe lângă autorităţile subalterne.

3.4.312Rolul armatei

In ceea ce priveşte rolul armatei, Constituţia precizează că "forţele armate au puterea de a proteja obiectivele civile şi de a asigura sarcini privind reglementarea traficului, în măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea misiunii lor de apărare". In plus, forţelor armate le poate fi încredinţată protecţia obiectivelor civile prin întărirea pazei efectuate de organele poliţiei; în asemenea situaţii, ele vor colabora cu autorităţile competente. "Pentru a contracara un pericol iminent care ameninţă însăşi existenţa sau libertăţile democratice ale Federaţiei sau ale unui

^y              9         ’                              .                                                 ’      9                                                                                    9                                                                                                                                                                              9

Land, guvernul federal poate, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la articolul 91 alin.2, şi dacă forţele poliţiei şi ale grănicerilor nu sunt suficiente, să detaşeze forţe armate pentru întărirea poliţiei şi corpurilor de grăniceri pentru protejarea obiectivelor civile şi lupta împotriva unor insurgenţi organizaţi militar şi înarmaţi. Angajarea forţelor militare trebuie să fie oprită în cazul în care Bundestag-ul sau Bundesrat-ul o solicită".

3.4.313Putereajudiciară

Puterea judiciară este încredinţatăjudecătorilor, ea fiind exercitată de Tribunalul Constituţional Federal, Tribunalele federale şi tribunalele landurilor.

Tribunalul Constituţional este competent în problemele interpretării legii fundamentale, în ce priveşte extinderea drepturilor şi obligaţiilor unui organ federal, în caz de divergenţe privind compatibilitatea dintre dreptul federal şi dreptul landului cu legea fundamentală, asupra recursurilor constituţionale făcute de către persoanele care consideră că au fost lezate de către puterea publlică într- unul din drepturile fundamentale ş.a.

Pentru domeniul jurisdicţiei ordinare administrative, financiare şi sociale, Federaţia instituţionalizează, ca instanţe de rangul cel mai înalt, Curtea de Casaţie, Tribunalul administrativ federal, Curtea federală supremă în probleme fiscale, Tribunalul federal al muncii şi Curtea federală de arbitraj social. In sistemul Constituţiei germane sunt interzise tribunalele excepţionale, dar pot fi create tribunale pentru probleme speciale, însă numai prin lege. Pedeapsa cu moartea este abolită.

3.4.314Starea de apărare

Dând expresie momentului istoric în care a fost adoptată, Constituţia Germaniei conţine un capitol referitor la "starea de apărare" (de urgenţă), ce poate fi proclamată de către Bundestag cu acordul Bundesrat-ului, în cazurile în care teritoriul ţării face obiectul unui atac armat sau când un asemenea atac ar fi iminent. În astfel de situaţii, autorităţilor federale le-ar reveni anumite competenţe speciale, iar procedura de legiferare ar urma o modalitate mai rapidă. Dacă întrunirea Parlamentului pentru a declara starea de apărare nu poate fi realizată, se va convoca Comisia comună (formată din reprezentanţii celor două Camere), care va îndeplini, pe toată durata stării excepţionale, atribuţiile forumului legislativ.

Sistemul constitutional din R.D.G.

În ceea ce priveşte fosta Republică Democrată Germană, aceasta a fost proclamată la 7 octombrie 1949, pe teritoriul zonei de ocupaţie sovietică din Germania. La 17 iunie 1953 a avut loc o revoltă a sute de mii de cetăţeni est-germani împotriva regimului comunist, reprimată de autorităţile sovietice (21 de morţi). În noaptea de 12/13 august 1961 a fost închisă frontiera zonei de ocupaţie sovietică din Berlinul răsăritean şi s-a început ridicarea "zidului Berlinului".

Din punct de vedere constituţional, Republica Democrată Germană a cunoscut două Constituţii. Prima a fost adoptată de Camera Populară Provizorie la 7 octombrie 1949, când a fost proclamată Republica Democrată Germană (preşedinte al statului Wilhelm Pieck, şi preşedinte al Consiliului de Miniştri - Otto Grothewohl). La 12 septembrie 1960 a fost constituit Consiliul de Stat, al cărui preşedinte reprezenta Republica Democrată Germană în relaţiile cu celelalte state. O nouă Constituţie a fost adoptată la 6 aprilie 1968, amendată ulterior la 7 octombrie 1974.

Potrivit prevederilor Constituţiei R.D.G., aceasta avea un sistem politic unicameral, singurul organ legislativ fiind Camera Poporului (Wolkskammer), aleasă pe 4 ani şi cuprinzând 500 de deputaţi (în timp ce Bundestag-ul vest-german, ales tot pe 4 ani, cuprindea 518 membri; 496 membri aleşi prin sufragiu universal şi 22 de membri aleşi de Camera reprezentanţilor din Berlinul occidental)^[7].

În sistemul constituţional al fostei R.D.G., iniţiativa legislativă aparţinea parlamentarilor, guvernului, Consiliului de Stat (organul prezidenţial de conducere), comisiilor parlamentare şi Confederaţiei muncitorilor germani liberi. Procedura legislativă cuprindea prezentarea proiectelor şi trimiterea lor la comisii, examinarea în comisii şi depunerea de amendamente, dezbaterea în şedinţă plenară - eventual cu mai multe lecturi - şi, în final, adoptarea proiectului, după care urma promulgarea legii de către preşedintele Consiliului de Stat şi publicarea ei în Jurnalul Oficial (Geselzblatt). Legile intrau în vigoare în R.D.G. la 14 zile după publicarea lor, afară de cazul când legea însăşi ar fi stabilit o altă dată. Procedura legislativă din R.F.G. era oarecum similară (intrarea în vigoare la 14 zile de la publicare), dar în ceea ce priveşte modalitatea de adoptare a legii, aceasta consta în trei lecturi în Bundestag, transmiterea textului Bundesrat-ului pentru aprobare, întrunirea - eventual - a unei comisii de mediere pentru a clarifica eventualele dezacorduri şi, în final, semnarea legii de către Preşedintele Federal şi contrasemnarea ei de către Cancelarul Federal şi ministrul de resort. În R.F.G. promulgarea se face prin publicarea în Jurnalul Oficial Federal (Bundesgeselzblatt).

Spre deosebire de R.F.G., în R.D.G. comisiile parlamentare nu puteau respinge proiectele care le erau supuse. În R.D.G. nu exista nici dreptul executivului de a solicita reexaminarea unei legi adoptate şi

 

nici exerciţiul dreptului de veto sau refuzul şefului statului de a sancţiona o lege, posibilităţi consacrate de Constituţia R.F.G.

In sistemul R.D.G. funcţia de şef al statului era exercitată de Consiliul de Stat^[8], organ colegial ales de Camera Populară. Preşedintele Consiliului de Miniştri era ales de Camera Populară, miniştrii fiind desemnaţi de Cameră la propunerea preşedintelui Consiliului de Miniştri. Preşedintele Consiliului de Miniştri trebuia să prezinte programul guvernului său în faţa Camerei care l-a investit. In sistemul R.D.G. Constituţia prevedea responsabilitatea Consiliului de Miniştri faţă de Camera poporului, care îl putea revoca. In fiecare an, Consiliul de Miniştri era obligat să prezinte o informare asupra activităţii sale în faţa Camerei, care se pronunţa asupra acesteia prin vot. Teoretic, Camera putea să revoce Consiliul de Miniştri sau pe un ministru în mod individual. Pentru dizolvarea Camerei poporului era necesară o hotărâre a două treimi din membrii săi. Camera dispunea de prerogativa de a-şi prelungi mandatul prin hotărârea a două treimi a deputaţilor.

Spre deosebire de R.F.G., unde Constituţia permite punerea sub acuzare a preşedintelui federal în caz de violare a Constituţiei, Constituţia R.D.G. nu conţinea nici un fel de asemenea

9     ’                   >                                 >

9    '                    »                                  >

prevederi care ar fi permis forumului legislativ să controleze activitatea organelor supreme ale statului.

Evoluţii politice şi constituţionale

Ca urmare a valului de acţiuni antitotalitariste şi anticomuniste ce a marcat puternic Europa Centrală şi de Răsărit, în anul 1989 s-au produs schimbări importante şi în viaţa R.D.G. In urma mişcărilor populare ce au avut loc la Leipzig şi în Berlinul răsăritean, Erick Honecker a fost înlocuit la conducerea P.S.U.G. şi a R.D.G. cu Egon Krenz. La 7 noiembrie 1989 s-a produs demisia Guvernului condus de Willi Stoph, iar o săptămână mai târziu, comunistul reformator Hans Modrow a devenit prim- ministru. La 9 noiembrie 1989, confruntat cu noi acţiuni populare, Consiliul de Miniştri a decis deschiderea frontierei intergermane şi dărâmarea Zidului Berlinului, care începuse deja să fie demolat din iniţiativa cetăţenilor. La 18 martie 1990 au avut loc primele alegeri legislative libere din istoria R.D.G., în care au ieşit victorioase partidele necomuniste. La 12 aprilie 1990, Camera populară a aprobat componenţa noii coaliţii guvernamentale, condusă de creştin-democratul Lothar de Maiziere. Principalul punct al programului guvernamental l-a constituit unificarea Germaniei. La 1 iulie 1990 a intrat în vigoare uniunea economică, monetară şi socială între R.F.G. şi R.D.G., iar la 16 iulie acelaşi an, cu prilejul întâlnirii Kohl-Gorbaciov, din Caucaz, liderul sovietic şi-a dat acordul pentru apartenenţa Germaniei unite la NATO.

Reunite în sesiune comună, la 26 iulie 1990, Parlamentele din R.F.G. şi R.D.G. au decis ca viitorul parlament german să fie ales printr-un vot unic. La 23 august 1990, Camera Populară din R.D.G. - cu 294 voturi pentru, 62 împotrivă şi 7 abţineri - s-a pronunţat în favoarea aderării R.D.G. la R.F.G. pe data de 3 octombrie 1990, în temeiul articolului 23 din Constituţia R.F.G., care dispune că legea fundamentală va intra în vigoare şi în alte regiuni din Germania, după aderarea acestora. In felul acesta, cele cinci Landuri est-germane sunt integrate în R.F.G., ridicând astfel la 16 numărul provinciilor. Anterior, Constituţia R.F.G. intrase în vigoare în regiunea Saare, în virtutea aceluiaşi articol (articolul 1 al Legii federale din 23 decembrie 1956).

Pe teritoriul actualei Germanii, principala forţă politică ce s-a impus începând din anul 1949 a fost Partidul Democrat Creştin, fondat de Konrad Adenauer. El a guvernat cea mai mare parte a perioadei postbelice Germania, cu excepţia unei perioade de treisprezece ani în care la conducerea ţării s-a aflat Partidul Social Democrat în alianţă cu Partidul Liber Democrat, coaliţie care a dominat alegerile din 1969, 1972, 1976 şi 1980. In toată această perioadă s-au impus, pe planul politicii interne şi internaţionale, conducătorii Partidului Social Democrat Wiily Brandt şi apoi Helmut Schmidt, de numele

 

cărora este legată "Ost politik". În timpul guvernării socialiste împreună cu Partidul Liber Democrat, au fost semnate tratatele cu U.R.S.S. şi Polonia (ratificate în 1972), Tratatul cu R.D.G. din 21 decembrie 1972 şi Tratatul cu Cehoslovacia, din 1973. Ca urmare a disensiunilor dintre P.S.D. şi P.L.D., acesta din urmă s-a retras din Guvern, trecând într-o nouă coaliţie cu Partidul Democrat Creştin şi cu ramura sa bavareză - Uniunea Creştin Socială. De la 1 octombrie 1982, cancelar al Germaniei a devenit Helmut Kohl, care a condus mai multe Guverne.

La 23 mai 1984, candidatul Uniunii Creştin Democrate, dr.Roman Herzog, a fost ales ca fiind cel de al VlI-lea Preşedinte al statului german. Un eveniment important în viaţa politică şi constituţională la constituit şi Hotărârea Curţii Constituţionale a Germaniei din 12 iulie 1994 care a statuat că trupele germane pot participa la misiuni internaţionale de pace peste hotare, cu aprobarea Parlamentului, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile Constituţiei sau ale acordurilor de după cel de-al doilea război mondial.

În Germania s-au desfăşurat festivităţi separate care au marcat, pe de o parte retragerea trupelor ruse din Germania (31 august1994), iar pe de altă parte - retragerea finală a trupelor engleze, franceze şi americane din Berlin (8 septembrie 1994).

Alegerile parlamentare care s-au desfăşurat la 16 octombrie 1994 au consfinţit succesul coaliţiei guvernamentale, formată din U.C.D., U.C.S. şi P.L.D. La 15 noiembrie 1994, Helmut Kohl a fost reales Cancelar federal cu 338 voturi dintr-un Parlament de 672 de membri, "defecţiunea" a 3 membri ai coaliţiei cu prilejul votului secret făcând astfel ca actualul Cancelar să obţină investitura doar cu un singur vot mai mult decât ar fi fost necesar^[9].

Alegerile pentru Bundestag din 29 septembrie 1998 au fost câştigate de Partidul Social-Democrat (40,9% din voturi), care a desemnat pentru funcţia de cancelar pe Gerhard Schroder. U.C.D./U.C.S. care a obţinut cel mai slab rezultat de la proclamarea R.F.G. în 1949 a fost nevoită să traducă în opoziţie, după 16 ani de exercitare neîntreruptă a puterii (Era lui Helmut Kohl, "cancelarul unificării").

În anii care au trecut de la preluarea funcţiei de cancelar de către Gerhard Schroder, Germania a continuat să se afirme ca o importantă forţă economică, politică şi militară. Germania a contribuit cu un efectiv de 8.500 militari la forţele de securitate NATO în Kosovo (KFOR). Pe plan continental se numără printre promotorii cei mai activi şi mai dinamici ai integrării europene, avansând totodată şi propuneri privind viitoarea structură federală a Europei.

La alegerile parlamentare din 22 septembrie 2002 s-au prezentat 79,1% din alegători, iar repartiţia celor 603 mandate în Bundestag a devenit următoarea: P.S.D. - 251 (38,5), C.D.U.- 190 (29,5%), C.S.U. - 58 (9%), Alianţa verde (Ecologist) - 55 (8,6%), Partidul Liber Democrat - 47 (7,4%) şi Partidul Socialismului Democratic (din fosta R.D.G.) - 2 (4,3%)^[10].

Ca urmare a înfrângerii suferite de partidul cancelarului Gerhard Schroder în alegerile din Westphalia de Nord la 22 mai 2005, cancelarul a solicitat dizolvarea Bundestagului şi organizarea de alegeri anticipate. Potrivit Constituţiei germane, dizolvarea Bundesatgului nu se poate face decât de către preşedintele Horst Kohler, deoarece Bundestagul nu are dreptul de a se dizolva singur.

Pe de altă parte, preşedintele nu putea pronunţa o asemenea dizolvare decât în urma eşecului unei moţiuni de încredere în favoarea cancelarului. Acest vot de încredere a fost organizat în iulie 2005, la cererea cancelarului Schroder, iar deputaţii au votat împotriva Guvernului cu 296 de voturi contra 151.

La 21 iulie 2005, Horst Kohler a dizolvat Budnestagul, dispunând organizarea unor alegeri anticipate în ziua de 18 septembrie 2005.

Chiar în ziua votării moţiunii, deputatul ecologist Werner Schulz şi deputata Jelena Hoffmann au sesizat Curtea Constituţională, criticând modalitatea prin care s-a ajuns la discutarea moţiunii de cenzură şi dizolvarea Parlamentului. Curtea Constituţională a respins însă plângerea adresată de cei doi parlamentari, la 25 august 2005, şi a validat decizia preşedintelui de a dizolva Bundestagul.

Rezultatele alegerilor până la desfăşurarea scrutinului din Dresda, indicau un raport de forţe aproximativ egal între Partidul Social Democrat al cancelarului Schroder şi Uniunea Democrat Creştină, condusă de Angela Merkel. Rezultatul alegerilor din Dresda, care s-au desfăşurat la 2 octombrie 2005, au acordat o majoritate de voturi democrat creştinilor, iar Speaker-ul Bundestagului a fost ales Norbert Lammert, un democrat creştin. Noul guvern a fost creat, totuşi, după şapte săptămâni de negocieri, la 11 noiembrie 2005, fiind creată o „Mare coaliţie", a doua din istoria Germaniei (prima „mare coaliţie" a fiinţat între anii 1966-1969, fiind condusă de cancelarul George Kissinger), iar doamna Angela Merkel a fost aleasă cancelar la 22 noiembrie 2005, devenind prima femeie care deţine acest post în istoria Germaniei.

LEGEA FUNDAMENTAL Ă A REPUBLICI I FEDERALE A GERMANI EI

din 23 mai 1949 (cu modificările intervenite până în 1992)

Preambul

Conştient de responsabilitatea sa faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, însufleţit de voinţa de a sluji pacea internaţională în calitate de membru cu drepturi depline într-o Europă unită, poporul german a adoptat, în conformitate cu puterea sa constituţională, prezenta Lege fundamentală.

Germanii din landul Baden-Wurtemberg, Saxonia de Jos, Bavaria, Berlin, Brandenburg, Bremen, Hamburg, Hessen, Mecklemburg-Pomerania occidentală, Renania de Nord-Westfalia, Renania- Palatinat, Sarrland, Saxonia, Saxonia-Anhalt, Schleswig-Holstein şi Turingia, dispunând în mod liber de ele însele, au pus bazele unităţii şi libertăţii Germaniei. Prezenta Lege fundamentală este, de aceea, aplicabilă întregului popor german.

DREPTURILE FUNDAMENTALE Articolul întâi

Protecţia drepturilor omului

Demnitatea omului este intangibilă. Orice putere publică este obligată să o respecte şi să o protejeze.

2.In consecinţă, poporul german recunoaşte omului drepturi inviolabile şi imprescriptibile, pe care le consideră ca fiind fundamentul oricărei comunităţi umane, al păcii şi justiţiei în lume.

3.Drepturile fundamentale specificate în continuare obligă puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judiciară, având forţa unor reguli de drept direct aplicabile.

Articolul 2

Demnitatea persoanei umane

Fiecare     persoană are dreptul la libera dezvoltare a personalităţii sale,       cu condiţia ca să nu    aducă

atingere drepturilor altuia, ordinii constituţionale sau legii morale.

Fiecare     persoană are dreptul la viaţă şi la integritate fizică. Acestor          drepturi nu le pot  fi  aduse

restrângeri decât în baza unei legi.

Articolul 3 Egalitatea în faţa legii

Toţi    oamenii sunt egali în faţa legii.

Bărbaţii    şi femeile au aceleaşi drepturi.

Nimeni     nu poate fi dezavantajat ori favorizat în raţiunea sexului, ascendenţei sale, rasei, limbii, ţării sale şi originii sale, credinţei sale ori concepţiilor religioase sau politice.

Articolul 4

Libertatea credinţei

Libertatea    credinţei şi conştiinţei, precum şi libertatea de a practica convingerile religioase şi filosofice sunt inviolabile.

Libertatea    de a exercita cultul este garantată.

Nimeni        nu trebuie să fie constrâns, împotriva conştiinţei sale, să presteze serviciul militar în timp de război. Modalităţile (de exercitare a acestui drept, n.tr.) vor face obiectul unei legi federale. Articolul 5

Libertatea de exprimare

Fiecare    are dreptul să-şi exprime şi să-şi difuzeze în mod liber opiniile prin cuvânt, prin scris şi prin imagine, precum şi de a se informa în mod liber de la surse general accesibile. Libertatea presei şi libertatea de informare prin radio şi prin film sunt garantate. Nu există cenzură.

Aceste     drepturi sunt limitate prin prevederi ale legilor generale, prin dispoziţii legale asupra protecţiei tineretului şi prin dreptul la respectul onoarei personale.

Arta        şi ştiinţa, cercetarea şi învăţământul sunt libere. Libertatea de învăţământ nu înlătură fidelitatea faţă de Constituţie.

Articolul 6

Căsătoria, familia, copiii din afara căsătoriei

Căsătoria     şi familia se bucură de protecţia deosebită a ordinii politice.

Îngrijirea     acordată copiilor şi educaţia acestora constituie un drept natural al părinţilor şi o obligaţie care le revine în primul rând. Îndeplinirea acestei obligaţii este supravegheată de comunitatea naţională.

Copiii          nu pot fi separaţi de familia lor împotriva voinţei celor care au sarcina de a-i educa decât în temeiul unei legi, atunci când cei din urmă nu-şi îndeplinesc obligaţia lor sau dacă copiii riscă să fie abandonaţi pentru alte motive.

4.Orice mamă are dreptul la protecţie şi la asistenţă din partea comunităţii.

Legislatia trebuie să asigure copiilor naturali aceleaşi condiţii ca şi copiilor legitimi în ceea ce priveşte dezvoltarea lor fizică şi morală şi situaţia lor socială.

Articolul 7

Învăţământul şcolar

1.Orice fel de învăţământ este situat sub supravegherea statului.

Persoanele însărcinate cu educaţia copiilor au dreptul de a decide participarea lor la instrucţia religioasă.

3.Instrucţia religioasă constituie o materie de învăţământ obişnuit în şcolile publice, cu excepţia şcolilor laice. Fără a prejudicia dreptul de supraveghere al statului, instrucţia religioasă va fi asigurată în conformitate cu principiile diferitelor religii. Nici un şcolar nu poate fi constrâns să înveţe o religie împotriva voinţei sale.

Dreptul    de a întemeia şcoli private este garantat. Şcolile private care înlocuiesc şcolile publice sunt supuse aprobării statului şi reglementate prin legi ale landurilor. Aprobarea trebuie să fie dată numai dacă şcolile private nu sunt inferioare şcolilor publice în ce priveşte scopurile învăţământului, dotarea lor, precum şi pregătirea ştiinţifică a personalului de predare şi dacă ele nu favorizează o discriminare între elevi, întemeiată pe starea de bogăţie a părinţilor. Aprobarea trebuie să fie refuzată dacă situaţia economică şi juridică a personalului de învăţământ nu este suficient asigurată.

5.O  şcoală primară privată nu trebuie să fie admisă decât dacă administraţia învăţământului public recunoaşte că ea prezintă un interes pedagogic deosebit sau, la cererea persoanelor însărcinate cu educarea copiilor, dacă această şcoală urmează să aibă un statut confesional, interconfesional sau filozofic, şi nu există şcoală primară publică de acest fel în comună.

Şcolile pregătitoare rămân desfiinţate.

Articolul 8 Libertatea de întrunire

1.Toţi germanii au dreptul de a se întruni în mod paşnic şi fără arme, fără declaraţie şi autorizaţie prealabilă

2.In ce priveşte întrunirile în aer liber, acest drept nu poate fi restrâns decât prin lege sau în temeiul unei legi.

Articolul 9

Libertatea de asociere

Toţi    germanii au dreptul de a crea asociaţii şi societăţi.

Asociaţiile    ale căror scopuri sau activităţi sunt contrare legilor penale sau care sunt îndreptate împotriva ordinii constituţionale, ori împotriva ideii de înţelegere între popoare sunt interzise.

Dreptul         de a crea asociaţii în vederea salvgardării şi îmbunătăţirii condiţiilor de muncă şi condiţiilor economice este garantat pentru toate persoanele şi pentru toate profesiunile. Acordurile care restrâng acest drept sau caută să împiedice exerciţiul său sunt nule iar măsurile adoptate în acest sens sunt ilegale. Nu vor putea fi adoptate măsurile prevăzute la art.12a, 35 alin.2 şi 3, 87a alin.4, şi 91 în cazul conflictelor sociale menite să salvgardeze şi să amelioreze condiţiile de muncă şi condiţiile economice de asociere, în sensul primei fraze a acestui alineat.

Articolul 10

Secretul corespondenţei, al poştei şi telecomunicaţiilor

Secretul corespondenţei, al poştei şi telecomunicaţiilor este inviolabil.

Restricţii la acest secret nu pot fi instituite decât în baza unei legi. In cazul în care restricţia urmăreşte să protejeze regimul liberal şi democratic, existenţa sau securitatea Federaţiei sau a unui Land, legea poate să prevadă ca cel interesat să nu fie informat, iar controlul în loc să urmeze calea judiciară, să fie efectuat de către organe principale şi auxiliare desemnate printr-o reprezentare populară.

Articolul 11

Libertatea de circulaţie

• Toţi germanii se bucură de libertatea de circulaţie pe teritoriul federal.
• Acest drept nu poate fi restrâns decât prin lege sau în virtutea unei legi şi numai în cazurile în care nu există o bază materială satisfăcătoare sau dacă ar rezulta sarcini speciale pentru colectivitate, precum şi în cazurile în care restricţia ar fi necesară pentru a evita un pericol care ameninţă existenţa sau regimul liberal şi democratic al Federaţiei sau a unui Land, pentru a lupta împotriva unui pericol de epidemie, împotriva cataclismelor sau accidentelor deosebit de grave, pentru a apăra tinerii de abandon sau pentru a preveni delicte.

Articolul 12

Alegerea liberă a profesiei

Toţi    germanii au dreptul de a-şi alege în mod liber profesia, munca şi locul în care urmează să dobândească formaţiunea lor profesională. Exerciţiul profesiei poate fi reglementat prin lege sau în baza unei legi.

Nimeni   nu poate fi constrâns la o anumită muncă dacă aceasta nu reprezintă un serviciu în cadrul unei obligaţii cutumiare generale, egală pentru toţi şi cu caracter public.

Munca    forţată nu este permisă decât în cazurile unei pedepse privative de libertate pronunţate de către un tribunal.

Articolul 12 a

Serviciul militar şi alte obligaţii de serviciu

.Bărbaţii pot, la împlinirea vârstei de 18 ani, să fie înrolaţi în forţele armate, în corpul de pază a frontierelor federale sau într-o organizaţie a protecţiei civile.

2.Orice persoană care, pentru motive de conştiinţă, refuză să îndeplinească serviciul militar în timp de război, poate să fie obligat la un serviciu complementar. Durata serviciului complementar nu va putea să depăşească durata serviciului militar. Modalităţile vor fi reglementate printr-o lege care nu trebuie să îngrădească libertatea de conştiinţă şi care trebuie să prevadă, de asemenea, posibilitatea efectuării unui serviciu complementar care să nu aibă în nici un fel legătură cu forţele armate şi corpurile federale de pază a frontierelor.

3 .Persoanele obligate la serviciul militar, care nu s-au înrolat într-un serviciu dintre cele prevăzute la alin. 1 sau 2, pot să fie afectate, în timpul stării de apărare printr-o lege sau în baza unei legi, unui serviciu civil în scopuri de apărare, inclusiv pentru protecţia populaţiei civile, în baza unui contract de muncă; afectările la servicii de drept public nu sunt admise decât pentru asumarea unor sarcini poliţieneşti sau sarcini specifice ale administraţiei publice care nu pot fi îndeplinite decât în cadrul unui contract de serviciu de drept public. Raporturile de muncă prevăzute în fraza I pot să fie înfiinţate pe lângă forţele armate, pe lângă intendenţa lor, ca şi pe lângă administraţia publică; afectările la aprovizionarea populaţiei civile nu sunt admise decât pentru a satisface nevoile sale vitale sau pentru a-i asigura protecţia.

În          cazul în care în timpul stării de apărare cerinţele pentru serviciile civile de stabilimente sanitare civile şi pentru spitalele militare stabile nu pot să fie acoperite în mod voluntar, femeile în vârstă de 18 ani împliniţi până la 55 de ani împliniţi pot să fie afectate acestor servicii printr-o lege sau în baza unei legi. În nici un caz ele nu trebuie să fie folosite într-un srviciu militar.

În     perioada care precede starea de apărare nu se poate proceda la afectări în termenii alin.3 decât în conformitate cu prevederile art.80a alin. 1. În vederea pregătirii prestaţiilor serviciilor prevăzute în termenii alin.3, care implică cunoştinţe sau practică, participarea la un exerciţiu de antrenament poate să fie solicitată în mod obligatoriu prin lege sau în baza unei legi. În acest caz, fraza I nu se aplică.

Dacă,     în timpul stării de apărare, nevoia de mână de lucru a sectoarelor menţionate la alin.3 fraza

nu poate fi acoperită în mod voluntar, libertatea germanilor de a renunţa la exerciţiul unei profesii sau de a părăsi locul lor de muncă poate fi restrânsă printr-o lege sau în baza unei legi pentru a asigura acoperirea acestei nevoi de mână de lucru. Alineatul 5, fraza 1, este aplicabil numai înaintea stării de apărare.

Articolul 13

Inviolabilitatea domiciliului

Domiciliul    este inviolabil.

Nu               pot fi ordonate percheziţii decât de către judecător, iar numai dacă este în pericol locuinţa, de către alte organisme prevăzute de lege; ele nu pot să fie efectuate decât în forma prevăzută de lege.

Nu    pot fi admise nici un fel de derogări şi restricţii acestei inviolabilităţi decât pentru a se evita un pericol comun sau un pericol care ameninţă viaţa individuală, precum şi în virtutea unei legi, pentru a preveni pericole iminente care ar ameninţa securitatea şi ordinea publică, în special pentru a remedia lipsa de locuinţe, pentru a lupta împotriva epidemiilor sau pentru a proteja tinerii aflaţi în pericol.

Articolul 14

Proprietatea, dreptul de succesiune şi exproprierea

Proprietatea     şi dreptul de succesiune sunt garantate. Conţinutul şi limitele lor sunt stabilite prin

legi.

Proprietatea     obligă. Folosirea sa trebuie să contribuie în acelaşi timp la binele public.

Exproprierea    nu este permisă decât în interesul general. Ea nu poate fi efectuată decât prin lege sau în baza unei legi care să stabilească modalitatea şi nivelul indemnizaţiei. Indemnizaţia trebuie să fie stabilită avându-se în vedere atât interesul general cât şi cel al părţilor interesate. Recursul în faţa tribunalelor ordinare este deschis în caz de litigiu asupra nivelului indemnizaţiei.

Articolul 15

Socializarea

Solul, resursele naturale şi mijloacele de producţie pot fi transferate, în scopuri de socializare, în proprietatea colectivă sau în alte forme de economie colectivă printr-o lege care stabileşte felul şi nivelul indemnizaţiei. Alin.3 al art.14, fraza 3 şi 4, se aplică în mod similar indemnizaţiei.

Articolul 16

Pierderea naţionalităţii, extrădarea, dreptul de azil

Naţionalitatea germană nu poate fi retrasă. Pierderea naţionalităţii nu poate avea loc decât în baza unei legi; ea nu poate să intervină împotriva voinţei celui interesat în cazul în care ar avea ca efect transformarea acestuia în apatrid.

Nici un german nu trebuie să fie extrădat străinătăţii. Cei persecutaţi politic se bucură de dreptul de azil.

Articolul 17

Dreptul de petiţionare

Fiecare are dreptul de a se adresa prin scris, individual sau în asociere cu alţii, cu reclamaţii sau plângeri autorităţilor competente şi reprezentanţei poporului.

Articolul 17a

Limitarea drepturilor fundamentale pentru militari

Legile     cu privire la serviciul militar şi la serviciul complementar pot să prevadă pentru membrii forţelor armate şi serviciului complementar, pe timpul duratei serviciului lor, o limitare a dreptului fundamental de a se exprima şi de a difuza în mod liber opiniile lor prin cuvânt, prin scris şi prin imagine (prima parte a primei fraze a alin. 1 din art.5), a dreptului fundamental la libertatea de întrunire (art.8), precum şi a dreptului de petiţionare (art.17), în măsura în care acesta conferă dreptul de a prezenta plângeri şi reclamaţii în asociere cu alţii.

Legile     destinate apărării, înţelegând prin aceasta protecţia populaţiei civile, pot să prevadă limitarea drepturilor fundamentale al libertăţii de mişcare (art. 11) şi al inviolabilităţii domiciliului (art. 13).

Articolul 18

Pierderea (decăderea din) drepturilor fundamentale

Oricine abuzează de libertatea de exprimare, în special de libertatea presei (alin. 1 al art.5), de libertatea învăţământului (art.5 alin.3), de libertatea de întrunire (art.8), de libertatea de asociere (art.9), de secretul corespondenţei, al poştei şi telecomunicaţiilor (art.10), de dreptul de proprietate (art.14) sau de dreptul de azil (alin. 2 al art. 16) pentru a lupta împotriva libertăţii şi democraţiei este declarat decăzut din aceste drepturi fundamentale. Tribunalul constituţional federal pronunţă decăderea şi îi stabileşte limitele. Articolul 19

Restrângerea drepturilor fundamentale

În măsura în care potrivit prezentei legi fundamentale, un drept fundamental poate să fie restrâns printr-o lege sau în baza unei legi, aplicarea acestei legi trebuie să fie generală şi să nu se limiteze la un caz particular. În afară de aceasta, legea trebuie să specifice dreptul fundamental (pe care îl limitează - n.tr.) şi să indice articolul care îl enunţă.

2.In nici un caz nu se poate aduce atingeri substanţiale unui drept fundamental.

Drepturile fundamentale se aplică, de asemenea, persoanelor juridice de drept intern în măsura în care le sunt aplicabile acestora, în funcţie de natura lor.

4.Oricine este lezat în drepturile sale de o autoritate publică poate recurge la calea judiciară. In cazul în care o altă jurisdicţie nu este competentă, se va recurge la jurisdicţia ordinară. Prin aceste prevederi nu sunt afectate dispoziţiile art.10 alin.2 fraza 2.

FEDERAŢIA ŞI LANDURILE Articolul 20

Principii constituţionale. Dreptul la împotrivire

Republica Federală Germania este un stat federal democratic şi social.

2.Suveranitatea emană de la popor. Ea este exercitată de popor prin alegeri şi plebiscite, precum şi prin organele speciale investite cu puterea legislativă, executivă şi judecătorească.

Puterea legislativă se supune ordinii constituţionale; puterile executivă şi judecătorească se supun legii şi dreptului.

Articolul 21

Partidele

Partidele      cooperează la formarea voinţei politice a poporului. Infiinţarea lor este liberă. Organizarea lor internă trebuie să răspundă principiilor democratice. Ele trebuie să informeze în mod public despre provenienţa fondurilor lor şi despre valoarea patrimoniului lor.

Partidele      care prin scopurile şi atitudinea aderenţilor lor caută să aducă atingere ordinii fundamentale libere şi democratice, să o răstoarne sau să compromită existenţa Republicii Federale Germania, sunt anti-constituţionale. Tribunalul Constituţional Federal hotărăşte asupra neconstituţionalităţii.

Modalităţile     (de desfăşurare a acestei proceduri - n.tr.) sunt reglementate prin legi federale. Articolul 22

Drapelul federal

Drapelul federal este negru, roşu şi auriu.

Articolul 23 Abrogat.

Articolul 24

Aderarea la un sistem colectiv de securitate

Pe cale legislativă, Federaţia poate transfera unor instituţii internaţionale drepturi de suveranitate .

In scopul apărării păcii, Federaţia poate adera la un sistem de securitate mutuală colectivă; în acest sens, ea va consimţi la limitări ale dreptului său de suveranitate care să ducă şi să garanteze o ordine paşnică şi durabilă în Europa şi între popoarele lumii.

Pentru reglementarea litigiilor între state, Federaţia va deveni parte la convenţiile care vor institui un arbitraj internaţional general, cu valoare universală şi obligatoriu.

Articolul 25

Dreptul internaţional integrat dreptului federal

Normele generale ale dreptului internaţional public fac parte integrantă din dreptul federal. Ele primează asupra legilor (ca grad de obligativitate - n.tr.) şi creează în mod direct drepturi şi obligaţii pentru locuitorii teritoriului federal.

Articolul 26

Interzicerea războiului agresiv

.Actele susceptibile de a tulbura viaţa în comun şi paşnică a popoarelor şi întreprinse cu această intenţie, în special în vederea pregătirii unui război de agresiune, sunt anticonstituţionale.

Ele trebuie să fie pedepsite de lege.

Armele destinate războiului nu pot fi fabricate, transportate şi puse în vânzare decât cu aprobarea guvernului federal. Modalităţile (aplicării acestei interdicţii - n.tr.) vor face obiectul unei legi federale.

Articolul 27

Flota comercială

Ansamblul navelor de comerţ germane constituie flota comercială unică.

Articolul 28

Garanţia federală a constituţiilor regionale

Ordinea constituţională în Landuri trebuie să fie conformă cu principiile unui stat de drept republican, democratic şi social, în înţelesul prezentei Legi fundamentale.

În Landuri, arondismente şi comune, poporul trebuie să aibă o reprezentare rezultată din alegeri, prin vot universal, direct, liber, egal şi secret. În comune, adunarea municipală poate ţine loc de organism ales.

Comunelor    trebuie s ă li se garanteze dreptul de a reglementa, pe propria lor r ăspundere, în cadrul legilor, toate problemele comunităţii locale. De asemenea, colectivităţile municipale au, în cadrul atribuţiilor lor legale, dreptul de autonomie administrativă conform legilor.

Federaţia       garantează conformitatea ordinii constituţionale a Landurilor cu drepturile fundamentale şi dispoziţiile alineatelor 1 şi 2.

Articolul 29

Reorganizarea teritoriului federal

Teritoriul      federal poate fi restructurat pentru a permite Landurilor să îndeplinească eficient sarcinile care le revin, în funcţie de dimensiunea şi capacitatea lor. Se va ţine cont de afinităţile etnice, de contextul istoric şi cultural, de oportunitatea economică, ca şi de imperativele amenajării teritoriului precum şi de planul de dezvoltare.

Măsurile    de restructurare a teritoriului federal se vor lua în baza unei legi federale, care va trebui să fie confirmată prin referendum. Landurile vizate de aceste măsuri urmează să fie consultate.

Referendumul    are loc în Landurile ale căror teritorii sau diviziuni teritoriale fac parte din Landul care urmează să fie constituit sau redelimitat (Landurile vizate). El urmăreşte să afle dacă Landurile vizate rămân ca atare sau dacă urmează să fie constituit un Land nou sau redelimitat. Referendumul aprobă constituirea unui Land nou sau redelimitat dacă, în viitorul său teritoriu şi în ansamblul teritoriilor sau fracţiuni de teritoriu ale unui anumit Land vizat, a cărui apartenenţă la Land va fi modificată în acest sens, se formează o majoritate care este în favoarea modificării. Referendumul o dezaprobă dacă, în teritoriul unuia din Landurile vizate, se constituie o majoritate opusă modificării; dezaprobarea nu produce, totuşi, nici un fel de consecinţe dacă, într-o fracţiune a teritoriului, a cărui apartenenţă la Landul vizat se are în vedere, dacă o majoritate de două treimi aprobă modificarea, dar în ansamblul teritoriului Landului vizat o majoritate de două treimi se pronunţă împotriva modificării.

Dacă                 într-un spaţiu aglomerat şi care formează o unitate economică bine delimitată, ale cărei părţi diferite se găsesc situate în mai multe Landuri şi care numără cel puţin un milion de locuitori, o zecime din populaţia cu drept de participare la alegerile pentru Bundestag solicită, pe calea unei iniţiative populare ca toate diviziunile acestui teritoriu să aparţină unuia şi aceluiaşi Land, se va decide prin lege federală, în interval de doi ani, fie ca apartenenţa sa să fie modificată conform alin.2, fie ca o consultare populară să se întreprindă în Landurile vizate.

Consultarea populară urmăreşte să constate dacă se aprobă o modificare a apartenenţei, propuse prin lege. Legea poate supune spre consultare populară propuneri diferite, dar nu mai mult de două. Dacă o majoritate se exprimă în favoarea unei propuneri de modificare a apartenenţei, trebuie ca în decurs de doi ani să se decidă prin lege federală dacă apartenenţa se va modifica, conform alin.2 de mai sus. Dacă o propunere supusă consultării populare este aprobată în condiţiile prevăzute de alin.3, fraza 3 şi 4, în termen de doi ani după ce a avut loc consultarea populară urmează să fie promulgată o lege federală care să creeze Landul propus, această lege nu mai are nevoie să fie ratificată prin referendum.

6.In referendum şi în consultarea populară majoritatea voturilor exprimate va fi aceea care cuprinde cel puţin o pătrime din alegătorii cu drept de vot la alegerile pentru Bundestag. In rest, modalităţile desfăşurării referendumului, iniţiativei populare şi consultării populare vor fi reglementate printr-o lege federală; aceasta poate, de asemenea, să prevadă că iniţiativele populare nu pot avea loc decât odată la cinci ani.

Alte modificări ale teritoriului Landurilor se pot efectua prin tratate încheiate între Landurile respective sau prin lege federală cu acordul Bundestag-ului, dacă teritoriul a cărei apartenenţă trebuie modificată are mai puţin de 10.000 locuitori. Modalităţile (de modificare a teritoriului - n.tr.) se reglementează printr-o lege federală care necesită aprobarea Bundesrat-ului şi a majorităţii membrilor Bundestag-ului. Ea trebuie să prevadă consultarea comunelor şi arondismentelor interesate.

Articolul 30

Funcţiile Landurilor

Exercitarea puterii publice şi îndeplinirea sarcinilor revenind statului aparţin Landurilor, exceptând dispoziţiile sau încuviinţările contrarii prevăzute în prezenta Lege fundamentală.

Articolul 31

Prioritatea dreptului federal

Dreptul federal are prioritate faţă de dreptul Landului.

Articolul 32

Relaţiile cu statele străine

Federaţia asigură relaţiile cu statele străine.

2.Inaintea încheierii unui tratat care afectează situaţia specială a unui Land, acest Land trebuie consultat în timp util.

3.In funcţie de competenţa lor legislativă Landurile pot, cu asentimentul guvernului federal, să încheie tratate cu state străine.

Articolul 33

Egalitatea civică a germanilor

Toţi     germanii au, în fiecare Land, aceleaşi drepturi şi obligaţii civice.

Toţi     germanii au acces egal la funcţii publice în funcţie de aptitudinile lor, capacitatea şi calificarea lor profesională.

Folosinţa    drepturilor civile şi politice, accesul la funcţii publice, precum şi drepturile dobândite în funcţia publică sunt independente de credinţa religioasă. Nimeni nu trebuie să sufere prejudicii din cauza profesării sau neprofesării unei credinţe religioase sau filosofice.

În       general, exercitarea dreptului de suveranitate trebuie încredinţat cu titlu permanent funcţionarilor publici ale căror raporturi de serviciu şi fidelitate ţin de dreptul public.

Dreptul     serviciilor publice trebuie să fie întemeiat pe principiile tradiţionale ale serviciului civil profesionist.

Articolul 34

Răspunderea administrativă în cazul încălcării obligaţiilor de serviciu

Dacă o persoană, în exercitarea funcţiei publice care i-a fost încredinţată, încalcă obligaţiile care îi revin în această funcţie faţă de altă persoană, răspunderea revine în principiu statului sau organismului în serviciul căruia se află. Dacă încălcarea s-a făcut intenţionat sau dacă este vorba de o greşeală, se poate face recurs. Calea judiciară obişnuită nu trebuie exclusă, în cazul acelor acţiuni care vizează plata unor despăgubiri şi exercitarea unui recurs.

Articolul 35

Asistenţa judiciară, administrativă şi de poliţie

Toate     autorităţile Federaţiei şi Landurilor îşi acordă reciproc asistenţă judiciară şi administrativă.

În          vederea menţinerii şi restabilirii securităţii sau ordinii publice, un Land poate, în cazuri deosebite, să facă apel la efectivele şi echipamentele corpului federal al grănicerilor pentru a sprijini poliţia, dacă, fără acest ajutor, ea nu este în măsură să-şi îndeplinească misiunea sau o poate face numai cu preţul unor mari dificultăţi. În caz de catastrofă naturală sau de accident foarte grav, un Land poate face apel la ajutoare poliţieneşti din alte Landuri, la efectivele şi echipamentele altor administraţii, ca şi la corpul federal al grănicerilor şi la forţele armate.

Dacă accidentul sau catastrofa naturală pune în pericol un teritoriu mai vast decât un Land, guvernul federal poate, în scopul eficacităţii, să ordone guvernelor Landurilor ca să detaşeze forţe de poliţie ale altor Landuri, precum şi unităţi ale corpului de grăniceri şi ale forţelor armate, pentru a servi ca întăriri forţele de poliţie. Măsurile luate de guvernul federal conform frazei 1 trebuie revocate la cererea Bundesrat-ului, sau imediat după eliminarea pericolului.

Articolul 36

Personalul autorităţilor federale

Functionarii    autorităţilor federale trebuie aleşi în toate Landurile conform unei proporţii chitabile. Persoanele care se află în serviciul celorlalte autorităţi federale trebuie alese, în general, în Landul unde ele îşi exercită funcţiile.

În                  aceeaşi măsură, legile militare vor ţine seama de împărţirea Federaţiei în Landuri şi de condiţiile regionale specifice acestora.

Articolul 37 Constrângerea federală

Dacă      un Land nu îndeplineşte obligaţiile cu caracter federal care îi revin conform Legii fundmentale sau ale altei legi federale, guvernul federal poate, cu aprobarea Bundesrat-ului, să ia măsurile necesare pentru ca Landul să fie obligat, prin constrângere federală, să-şi îndeplinească aceste obligaţii.

Pentru   a asigura aplicarea constrângerii federale, guvernul federal sau mandatarul său are dreptul de a da instrucţiuni tuturor Landurilor şi autorităţilor lor.

BUNDESTAG-ul Articolul 38

Alegeri

Deputaţii pentru Bundestag-ul german sunt aleşi prin sufragiu universal, direct, liber, egal şi secret. Ei reprezintă întregul popor, nu sunt obligaţi să respecte nici un fel de mandat sau instrucţiuni, supunându-se numai propriei lor conştiinţe.

Dreptul     de a alege se dobândeşte la vârsta de 18 ani împliniţi, iar eligibilitatea la vârsta majoratului.

Modalităţile     (de traducere în practică a acestui drept - n.tr.) vor face obiectul unei legi federale. Articolul 39

Reuniune şi legislatură

Bundestag-ul        este ales pe patru ani.            Mandatul său

legislativ ia     sfârşit atunci când se             reuneşte noul

Bundestag. Noile alegeri au loc cel mai devreme la 45 luni şi cel mai târziu la 47 luni după începerea legislaturii. In cazul dizolvării Bundestag-ului, noile alegeri vor avea loc în intervalul de 60 zile.

Bundestag-ul        se reuneşte cel târziu în        a 30-a zi după

alegeri.

Bundestag-ul stabileşte închiderea                          şi reluarea

sesiunilor sale. Preşedintele Bundestag-ului îl poate convoca la o dată anterioară. El este obligat să facă această convocare la cererea unei treimi din membrii săi, a Preşedintelui Republicii Federale sau a Cancelarului federal.

Articolul 40

Preşedinte, regulament interior

Bundestag-ul îşi alege preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarii. El îşi stabileşte regulamentul interior.

Preşedintele este însărcinat să vegheze la siguranţa acestui for şi tot lui îi revin sarcini de poliţie în clădirile Bundestag-ului. Nici o percheziţie sau sechestru nu se poate efectua în localul Bundestag- ului fără autorizaţia sa.

Articolul 41

Verificarea legalităţii mandatelor

Verificarea regularităţii mandatelor este de competenţa Bundestag-ului. De asemenea, acesta se pronunţă şi cu privire la pierderea mandatului de către membrii săi.

2.Impotriva deciziei Bundestag-ului se poate face recurs la Tribunalul Constituţional Federal.

Modalităţile     (de verificare a regularităţii - n.tr.) vor face obiectul unei legi federale.

Articolul 42

Dezbateri, scrutin

Dezbaterile      din Bundestag sunt publice. Dezbaterile fără participarea publicului vor putea fi hotărâte printr-o majoritate de două treimi, la cererea unei zecimi din membrii săi sau la cererea guvernului federal. Decizia privind această cerere se ia cu uşile închise.

Bundestag-ul    adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate, cu excepţia dispoziţiilor contrare ale prezentei Legi fundamentale. Regulamentul interior poate admite unele excepţii pentru scrutinurile la care urmează să recurgă Bundestag-ul.

Rapoartele       autentice ale şedinţelor publice ale Bundestag-ului şi ale comisiilor sale nu angajează (implică) nici o răspundere.

Articolul 43

Prezenţa guvernului federal

Bundestag-ul    şi comisiile sale pot solicita prezenţa (la şedinţele sale - n.tr.) oricărui membru al guvernului federal.

Membrii          Bundesrat-ului şi ai guvernului federal, ca şi delegaţii lor, au acces la toate şedinţele

Bundestag-ului şi ale comisiilor sale. Urmează să li se dea cuvântul oricând solicită aceasta. Articolul 44

Comisiile de anchetă

Bundestag-ul     are dreptul şi, la cererea unei pătrimi din membrii săi, obligaţia să numească o comisie de anchetă însărcinată să strângă probele necesare, prin audieri publice. Aceasta se poate face şi cu uşile închise.

Normele           procedurii penale se aplică prin analogie şi procedurii de administrare a probelor. Secretul corespondenţei, al poştei şi telecomunicaţiilor nu poate fi afectat.

Tribunalele       şi autorităţile administrative sunt obligate să acorde asistenţă judiciară şi administrativă.

Deciziile       comisiilor de anchetă nu sunt supuse examinării de către tribunale. Acestea sunt libere să aprecieze şi să judece faptele care formează obiectul anchetei.

Articolul 45

Comisia permanentă Abrogat.

Articolul 45a

Comisiile pentru afaceri externe şi pentru apărare

Bundestag-ul     numeşte o comisie pentru afacerile externe şi o comisie pentru apărare.

Comisia            pentru apărare are, în mod egal, drepturile unei comisii de anchetă. Ea este obligată să ancheteze într-o anumită problemă, dacă o pătrime din membrii săi o cer.

Alin.1      al art.44 nu se aplică în domeniul apărării.

Articolul 45b

Comisarul pentru apărare

Un comisar pentru probleme de apărare va fi numit de Bundestag în vederea apărării drepturilor fundamentale şi pentru a ajuta Bundestag-ul în exercitarea controlului parlamentar. O lege federală va reglementa modalităţile (de îndeplinire a competenţei acestuia - n.tr.).

Articolul 45c

Comisia pentru petiţii

Bundestag-ul numeşte o comisie pentru petiţii care are sarcina să examineze cererile şi reclamatiile care sunt adresate Bundestag-ului, în temeiul art.17.

2.O   lege federală reglementează prerogativele comisiei în ceea ce priveşte verificarea plângerilor. Articolul 46

Imunitatea parlamentară

Un    deputat nu poate constitui, în nici un moment, obiectul unei urmăriri judiciare sau disciplinare, nici să fie pus în cauză în vreun fel în afara Bundestag-ului, pe motivul unui vot emis sau al unei declaraţii făcute de el în Bundestag sau în cadrul unei comisii. Această dispoziţie nu se aplică injuriilor defăimătoare.

Un    deputat nu poate fi implicat într-un proces sau arestat, dacă a comis un act pedepsit de lege, decât cu aprobarea Bundestag-ului, afară de cazul când el a fost arestat în flagrant delict sau a doua zi după ce a comis actul respectiv.

Aprobarea     Bundestag-ului este, de asemenea, necesară pentru oricare altă restricţie adusă libertăţii personale a unui deputat sau pentru introducerea împotriva unui deputat a procedurii prevăzute la art.18.

4.Orice procedură penală şi orice procedură în sensul art.18, intentată contra unui deputat, orice detenţie şi orice altă limitare a libertăţii sale personale urmează să fie suspendată la cererea Bundestag- ului.

Articolul 47

Dreptul de a refuza depunerea unei mărturii

Deputaţii au dreptul să refuze depunerea unor mărturii în ce priveşte persoanele cre le-au încredinţat anumite fapte în calitatea lor de deputaţi sau cărora le-au încredinţat ei anumite fapte în această calitate, precum şi în ce priveşte chiar faptele respective.

Confiscarea documentelor este interzisă în măsura în care deputaţii au dreptul de a refuza asemenea mărturii.

Articolul 48

Drepturile deputaţilor

1.Orice candidat la un mandat în Bundestag are dreptul la un concediu, necesar pentru pregătirea candidaturii sale în alegeri.

Nimeni      nu poate fi împiedicat să dobândească un mandat parlamentar şi să-l exercite. Orice denunţare a unui contract de muncă sau orice concediere pe acest motiv este interzisă.

Deputaţii   au dreptul la o indemnizaţie echitabilă care le asigură independenţa. Ei au dreptul de a utiliza în mod gratuit toate mijloacele de transport ale statului. Modalităţile (pentru aceasta, n.tr.) vor forma obiectul unei legi federale.

Articolul 49 Abrogat

IV BUNDESRAT-ul Articolul 50

Funcţia

Prin intermediul Bundesrat-ului, Landurile participă la legislaţia şi administrarea Federaţiei.

Articolul 51

Componenţă

Bundesrat-ul    se compune din membrii guvernelor Landurilor, care îi numesc şi îi revocă. Ei pot fi reprezentaţi şi de alţi membri ai guvernului lor.

Fiecare            Land dispune de cel puţin trei voturi. Landurile care au mai mult de două milioane locuitori dispun de patru voturi, cele care au mai mult de şase milioane locuitori dispun de cinci voturi, iar cele care au mai mult de şapte milioane de locuitori au şase.

Fiecare      Land poate delega atâţi membri câte voturi are. Voturile unui Land nu pot fi exprimate însă decât global şi doar de către membrii prezenţi sau suplinitorii lor.

Articolul 52

Preşedinte, regulament interior

Bundesrat-ul îşi alege preşedintele pe o perioadă de un an.

Preşedintele convoacă Bundesrat-ul. El este obligat să

o  facă la cererea reprezentanţilor a cel puţin două Landuri sau a guvernului federal.

Bundesrat-ul adoptă hotărâri cu cel puţin majoritatea voturilor. El îşi stabileşte regulamentul interior. Dezbaterile sale sunt publice. El poate hotărî ca dezbaterile să se desfăşoare cu uşile închise.

Comisiile Bundesrat-ului pot cuprinde şi alţi membri sau delegaţi ai guvernelor Landurilor.

Articolul 53

Participarea guvernului federal

Membrii guvernului federal au dreptul şi, la cerere, obligaţia de a lua parte la dezbaterile

Bundesrat-ului şi ale comisiilor sale. Bundesrat-ul va fi ţinut la curent cu conducerea problemelor de către guvernul federal.

IVa COMISIA COIMUNĂ Articolul 53 a

Comisia comună

Comisia      comună se compune din două treimi alcătuite din deputaţi ai Bundestag-ului şi o treime din membri ai Bundesrat-ului. Deputaţii vor fi desemnaţi de Bundestag, în funcţie de importanţa numerică a grupurilor parlamentare; ei nu pot face parte din guvernul federal. Fiecare Land desemnează un membru al Bundesrat-ului pentru a-l reprezenta; aceşti membri nu se supun unor instrucţiuni. Componenţa comisiei comune şi procedura sa vor fi stabilite printr-un regulament interior, care este votat de Bundestag şi necesită aprobarea Bundesrat-ului.

Guvernul    federal trebuie să informeze comisia comună în legătură cu planurile sale în probleme de apărare. Drepturile Bundestag-ului şi ale comisiilor sale potrivit art.43, alin.1 nu sunt afectate.

PREŞEDINTELE REPUBLICII FEDERALE

Articolul 54

Alegerea de către Adunarea federală

Preşedintele     Republicii Federale este ales fără dezbateri de către Adunarea Federală. Este eligibil orice german având drept de vot în alegerile pentru Bundestag şi în vârstă de 40 de ani împliniţi.

Durata            mandatului Preşedintelui Republicii Federale este de cinci ani. El nu poate fi reales consecutiv decât o singură dată.

Adunarea    Federală se compune din membrii Bundestag-ului şi dintr-un număr egal de membri aleşi potrivit principiului reprezentării proporţionale prin adunările reprezentative ale Landurilor.

Adunarea    Federală se reuneşte cu cel târziu 30 de zile înainte de expirarea funcţiei Preşedintelui Republicii Federale şi, în caz de expirare prematură a acesteia, la cel târziu 30 de zile după această dată. Ea este convocată de preşedintele Bundestag-ului.

La              expirarea legislaturii, intervalul prevăzut la prima frază a alin.4 începe să curgă de la data primei reuniuni a Bundestag-ului.

Este     ales candidatul care obţine majoritatea voturilor membrilor Adunării Federale. In cazul în care nici un candidat nu va obţine această majoritate în cursul a două tururi de scrutin, va fi considerat ales candidatul care va obţine majoritatea voturilor în cursul unui al treilea tur de scrutin.

Modalităţile     (privind această procedură - n.tr.) vor forma obiectul unei legi federale.

Articolul 55

Incompatibilităţi

.Preşedintele Republicii Federale nu poate să facă parte din guvern, nici din organul legislativ al Federaţiei sau al unui Land.

Preşedintele Republicii Federale nu poate să exercite nici o altă funcţie remunerată, nici o meserie şi nici o profesie; de asemenea, el nu poate să facă parte din conducerea sau din consiliul de administraţie al unei întreprinderi cu scop lucrativ.

Articolul 56

Jurământul la preluarea funcţiei

La preluarea funcţiei, Preşedintele Republicii Federale depune următorul jurământ în faţa membrilor Bundestag-ului şi Bundesrat-ului reunite:

"Jur să îmi consacru forţele mele pentru binele poporului german, pentru creşterea bunăstării sale, pentru a-l feri de prejudicii, să respect şi să apăr Legea fundamentală şi legile federale, să-mi îndeplinesc cu conştiinciozitate datoria şi să fiu drept faţă de toţi. Aşa să mă ajute Dumnezeu".

Jurământul se poate rosti, de asemenea, şi fără formulă religioasă.

Articolul 57

Suplinire

În caz de incapacitate a Preşedintelui Republicii federale sau de încetare prematură a funcţiei sale, prerogativele sale vor fi exercitate de preşedintele Bundesrat-ului.

Articolul 58

Contrasemnătură

Pentru a fi valabile, ordonanţele şi decretele Preşedintelui Republicii Federale trebuie să fie contrasemnate de Cancelarul federal sau de ministrul federal competent. Această prevedere nu se aplică la numirea şi revocarea Cancelarului federal, la dizolvarea Bundestag-ului, prevăzută la art.63 şi la solicitarea prevăzută la alin.3 al art.69.

Articolul 59

Dreptul de reprezentare pe plan intenaţional

Preşedintele    Republicii Federale reprezintă Federaţia pe plan internaţional. El încheie tratate cu alte state, în numele Federaţiei. El acreditează şi primeşte trimişii diplomatici.

Tratatele         care reglementează relaţiile politice ale Federaţiei sau care privesc probleme ce ţin de legislaţia federală necesită aprobarea sau intervenţia, pe calea unei legi federale, a organelor respective competente în materie de legislaţie federală. Dispoziţiile care guvernează administraţia federală se vor aplica prin analogie cu acordurile administrative.

Articolul 60

Numirea funcţionarilor şi oficialilor

Cu   excepţia unei dispoziţii legale contrare, Preşedintele Republicii Federale numeşte şi revocă judecătorii şi funcţionarii federali, precum şi persoanele oficiale şi pe locţiitorii acestora.

El    exercită, în numele Federaţiei, dreptul de graţiere.

El    poate delega aceste prerogative altor autorităţi.

Alin.2    şi 4 ale art.46 se aplică, prin analogie, Preşedintelui Republicii Federale.

Articolul 61

Punerea sub acuzare în faţa Tribunalului Constituţional Federal

Bundestag-ul       sau Bundesrat-ul poate pune sub acuzare Preşedintele Republicii în faţa Tribunalului Constituţional Federal pentru violare voluntară a Legii fundamentale sau a unei alte legi federale. Cererea de punere sub acuzare trebuie prezentată de cel puţin o pătrime din membrii Bundestag-ului sau o pătrime din membrii Bundesrat-ului. Decizia de punere sub acuzare trebuie luată cu o majoritate de două treimi din membrii Bundestag-ului sau două treimi din Bundesrat. Acuzaţia va fi susţinută de un reprezentant al Adunării care a votat punerea sub acuzare.

Dacă               Tribunalul Constituţional Federal constată că Preşedintele Republicii Federale s-a făcut vinovat de o violare voluntară a Legii fundamentale sau a unei alte legi federale, îl poate declara eliberat din funcţie. Ca măsură provizorie adoptată după punerea sub acuzare, Tribunalul Constituţional Federal poate statua că Preşedintele Republicii Federale se află în imposibilitate de a-şi exercita funcţiile.

GUVERNUL FEDERAL Articolul 62

Compunere

Guvernul Federal se compune din Cancelarul federal şi miniştrii federali.

Articolul 63

Alegerea Cancelarului. Dizolvarea Bundestag-ului

Cancelarul      federal este ales fără dezbateri de către Bundestag, la propunerea Preşedintelui Republicii Federale.

Va              fi ales candidatul care obţine majoritatea voturilor membrilor Bundestag-ului.

Candidatul ales trebuie să fie numit de către Preşedintele Republicii Federale.

3.In cazul în care candidatul propus nu este ales, Bundestag-ul poate alege cancelarul federal cu o majoritate absolută a membrilor săi, în cele 15 zile care urmează scrutinului.

Dacă alegerea nu se poate face în acest interval, se procedează imediat la un nou tur de scrutin în care va fi ales candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi. Dacă acest candidat obţine majoritatea voturilor membrilor Bundestag-ului, Preşedintele Republicii Federale va trebui să îl numească în cele şapte zile care urmează alegerii. Dacă el nu întruneşte această majoritate, Preşedintele Republicii Federale are obligaţia de a-l numi în următoarele şapte zile sau de a dizolva Bundestag-ul.

Articolul 64

Numirea miniştrilor federali

Miniştrii    federali sunt numiţi şi revocaţi de Preşedintele Republicii Federale, la propunerea Cancelarului federal.

La             intrarea lor în funcţie, Cancelarul federal şi miniştrii federali depun în faţa Bundestag-ului jurământul prevăzut la art.56.

Articolul 65

Repartizarea răspunderii

Cancelarul federal elaborează liniile directoare ale politicii şi îşi asumă răspunderea în acest sens. In aceste limite, fiecare ministru federal conduce departamentul său în mod autonom şi pe propria sa răspundere. Guvernul federal decide asupra divergenţelor de opinie între miniştrii federali. Cancelarul federal conduce afacerile guvernamentale potrivit unui regulament interior adoptat de guvernul federal şi aprobat de Preşedintele Republicii Federale.

Articolul 65a

Autoritatea de comandament

Ministrul federal al apărării exercită funcţia de comandant al forţelor armate.

Articolul 66

Incompatibilităţi

Cancelarul federal şi miniştrii federali nu au dreptul să presteze nici o altă funcţie remunerată, nici

o meserie sau profesie, şi nici nu pot să facă parte din conducerea, iar fără aprobarea Bundestag-ului, nici din consiliul de administraţie al unei întreprinderi cu scopuri lucrative.

Articolul 67 Cenzura

Bundestag-ul    nu  îşi  poate exprima neîncrederea faţă de            Cancelarul federal decât   prin alegerea

unui    succesor cu  o majoritate   absolută        şi prin invitarea     Preşedintelui Republicii   Federale să-l

elibereze din funcţie. Preşedintele Republicii Federale trebuie să răspundă la această cerere şi să numească personalitatea aleasă.

Votul              asupra moţiunii nu poate interveni decât la expirarea unui interval de 48 ore.

Articolul 68

Vot de încredere. Dizolvarea Bundestag-ului

Dacă o moţiune de încredere în Cancelarul federal nu

este aprobată           de Bundestag printr-o     majoritate a

membrilor săi, Preşedintele Republicii Federale poate, la propunerea Cancelarului federal,                                      să dizolve

Bundestag-ul într-un interval de 21 zile. Dreptul de dizolvare încetează de îndată ce Bundestag-ul a ales un alt cancelar federal printr-o majoritate a membrilor săi.

Votul asupra moţiunii nu poate interveni decât la

expirarea unui interval de 48 ore.

Articolul 69

Suplinitorul Cancelarului

Cancelarul   federal desemnează un ministru federal ca suplinitor al său.

Functiile      Cancelarului federal sau ale unui ministru federal iau totdeauna sfârşit după convocarea unui nou Bundestag; funcţiile unui ministru încetează de fiecare dată când, pentru alte motive, ia sfârşit funcţia Cancelarului federal.

Dacă          Preşedintele Republicii Federale o cere, Cancelarul federal este obligat să rezolve problemele curente până la desemnarea succesorului său; la fel trebuie să procedeze miniştrii federali atunci când Cancelarul federal sau Preşedintele Republicii Federale le-o cer.

LEGISLAŢIA FEDERAŢIEI Articolul 70

Legislaţia Federaţiei şi a Landurilor

Landurile   au dreptul de a legifera în măsura în care puterea legislativă nu este conferită Federaţiei prin prezenta Lege fundamentală.

Competenţele     Federaţiei şi ale Landurilor sunt delimitate prin prevederile prezentei Legi fundamentale cu privire la legislaţia exclusivă şi legislaţia concurentă.

Articolul 71

Legislaţia exclusivă a Federaţiei; noţiune

În problemele ce priviesc legislaţia exclusivă a Federaţiei, Landurile au puterea de a legifera numai dacă o lege federală le autorizează în mod expres şi numai în măsura prevăzută de această lege.

Articolul 72

Legislaţia concurentă a Federaţiei; noţiune

În    problemele privind legislaţia concurentă, Landurile au putere de a legifera atâta timp şi în măsura în care Federaţia nu face uz de dreptul său de a legifera.

În    acest domeniu, Federaţia are dreptul de a legifera în măsura în care apare o cerinţă de reglementare legislativă la nivel federal:

pentru că o problemă nu poate fi reglementată eficient de către legislaţia diferitelor Landuri, sau

pentru        că, reglementarea unei probleme de către o lege de Land ar putea afecta interesele altor Landuri sau ale colectivităţii, sau

pentru        că o solicită protecţia unităţii juridice sau economice şi, în mod special, menţinerea omogenităţii condiţiilor de viaţă dincolo de frontierele unui Land, o solicită.

Articolul 73 ’

Legislaţia exclusivă; enumerare

Federaţia are dreptul exclusiv de a legifera în următoarele probleme:

afaceri       externe, apărare, inclusiv protecţia populaţiei civile;

naţionalitatea     în Federaţie;

libertatea           de mişcare, paşapoarte, imigrare, emigrare, extrădare;

schimb,      credit şi monedă, greutăţi şi măsuri, calcul;

unitate       a teritoriului vamal şi comercial, tratate de comerţ şi navigaţie, libertatea circulaţiei mărfurilor, schimburi de mărfuri şi reglementarea plăţilor cu străinătatea, inclusiv protecţia vamală şi protecţia frontierelor;

căi             ferate federale şi trafic aerian;

poştă      şi telecomunicaţii;

statutul      personalului aflat în serviciul Federaţiei şi al organismelor de drept public care depind direct de Federaţie;

protecţia    proprietăţii industriale, drepturile de autor şi drepturile de editare;

colaborarea      Federaţiei şi a Landurilor: a) în problema poliţiei criminale

pentru       apărarea regimului liberal şi democratic, existenţei şi securităţii Federaţiei sau a unui Land (protecţia Constituţiei) şi

protectia    pe teritoriul federal împotriva unor activităţi care, prin utilizarea forţei sau efectuarea de pregătiri în acest sens, compromit interesele pe plan extern ale Republicii Federale Germane, precum şi crearea unui Oficiu federal al poliţiei criminale şi represiunea internaţională a criminalităţii;

statistică           destinată unor scopuri federale.

Articolul 74

Legislaţie concurentă; enumerare

Legislaţia concurentă se extinde asupra domeniilor enumerate mai jos:

drept    civil, drept penal şi regim penitenciar, organizare judiciară, procedură judiciară, barou, notariat şi consultare juridică;

stare     civilă;

dreptul      de asociere şi de întrunire;

dreptul      de rezidenţă şi de stabilire a străinilor;

4a. regimul armelor şi substanţelor explozive;

protejarea   bunurilor culturale germane împotriva exportului lor în străinătate;

refugiaţi     şi expulzaţi;

prevederi   sociale;

naţionalitatea    în Landuri;

pagube             de război şi reparaţii;

asistenţa     mutilaţilor de război şi supravieţuitorilor victimelor războiului, ca şi foştilor prizonieri de război.

10a. morminte militare şi morminte ale altor victime ale războiului şi victime ale tiraniei;

drept          economic (mine, industrie, energie, artizanat, profesii industriale şi comerciale, bănci şi bursă, asigurări de drept privat);

11a. producerea şi utilizarea energiei nucleare în scopuri paşnice, construirea şi exploatarea de instalaţii în acest scop, protecţia împotriva pericolelor ocazionate de eliberarea de energie nucleară ori de către radiaţiile ionizante şi eliminarea substanţelor radioactive;

dreptul      muncii, inclusiv organizarea socială a întreprinderilor, protecţia muncii, plasarea, ca şi asigurări sociale, inclusiv asigurarea de şomaj;

alocaţii      de studii şi ucenicie, încurajarea cercetării ştiinţifice;

dreptul      de expropriere în ceea ce priveşte materiile vizate de art.73 şi 74.

transferarea      de teren, resurse naturale şi mijloace de producţie în proprietate colectivă sau în alte forme de economie colectivă;

prevenirea        abuzurilor de putere economică;

dezvoltarea       producţiei agricole şi forestiere, măsuri destinate asigurării aprovizionării, import şi export de produse agricole şi forestiere, pescuitul în larg şi pescuitul de coastă, protecţia coastelor;

transmiterea      de bunuri funciare, dreptul de proprietate funciară, locuinţe, colonizare interioară şi proprietatea familială;

măsuri împotriva epidemiilor şi epizootiilor periculoase pentru colectivitate, accesul la profesiuni medicale, alte profesii şi activităţi în domeniul terapeuticii, comerţul produselor medicale şi farmaceutice, stupefiantelor şi substanţelor toxice;

19a. securitatea economică a spitalelor şi reglementarea tarifelor de spitalizare;

protecţia       comerţului produselor alimentare şi stimulativelor, produsele de uz curent, furaje, seminţe şi răsaduri agricole, şi forestiere, protecţia arborilor şi plantelor împotriva bolilor şi paraziţilor, ca şi protecţia animalelor;

navigaţia       de cursă lungă, cabotaj, semnalizare maritimă, navigaţie interioară, serviciu meteorologic, rute maritime şi ape interioare care servesc traficului public;

trafic            rutier, circulaţia automobilelor, construcţia, şi repartizarea taxelor pentru utilizarea drumurilor publice de către automobile.

alte        căi ferate decât cele federale, cu excepţia căilor ferate montane;

ridicarea       deşeurilor, lupta împotriva poluării aerului şi împotriva zgomotului.

Articolul 74a

Competenţele legislative concurente pentru salariile şi pensiile funcţionarilor şi judecătorilor

Legislaţia      concurentă se referă şi la salariile şi pensiile persoanelor din funcţii publice, legate printr-un contract de servici şi de fidelitate de drept public, în măsura în care Federaţia nu are drept de legislaţie exclusivă în virtutea art.73 pct.8.

Legile           federale în virtutea alin. 1 necesită aprobarea Bundesrat-ului.

Aprobarea     Bundesrat-ului este necesară, de asemenea, pentru legile federale în virtutea art.73 pct.8, în măsura în care acestea reglementează ierarhia sau calculul salariului şi pensiei, inclusiv evaluarea funcţiilor sau a altor nivele minime sau maxime, baremuri diferite de cele ale legilor federale în virtutea alin. 1.

Alin.1          şi 2 sunt valabile mutatis mutandis pentru salariile şi pensiile judecătorilor de Land. Alin.3 se aplică mutatis mutandis legilor, în virtutea art.98 alin.1.

Articolul 75

Reglementări generale ale Federaţiei; enumerare

Sub rezerva condiţiilor prevăzute la art.72, Federaţia are dreptul de a edicta reglementări generale privind:

1.Statutul persoanelor în serviciul funcţiei publice a Landurilor, comunelor şi altor organisme de drept public, în măsura în care art.74 nu stipulează altfel.

1. Principiile generale ale învăţământului superior.

2.Statutul general al presei şi industriei cinematografice.

Vânătoarea,   protecţia parcurilor naturale şi priveliştilor.

Repartiţia      pământurilor, amenajarea teritoriului şi regimul apelor.

Declaraţiile   de şedere şi identitate.

Articolul 76

Proiecte de legi

Proiectele     şi propunerile de legi sunt prezentate Bundestag-ului de către membrii Bundestag- ului sau de către Bundesrat.

Proiectele     guvernului federal trebuie supuse mai întâi Bundesrat-ului. Acesta are dreptul să se pronunţe, într-un termen de şase săptămâni, cu privire la ele. Guvernul federal poate supune Bundestag- ului în termen de trei săptămâni un proiect pe care-l consideră extraordinar de urgent, chiar dacă luarea de poziţie a Bundesrat-ului nu i-a parvenit încă; aceasta va trebui transmisă Bundestag-ului imediat după ce a fost primită.

Proiectele     de lege ale Bundesrat-ului sunt transmise Bundestag-ului, în termen de trei luni, prin intermediul guvernului federal, care trebuie să-şi expună punctul de vedere referitor la ele.

Articolul 77

Proceduri de votare a legilor. Opoziţia Bundesrat-ului

Legile federale sunt adoptate de către Bundestag. După adoptare, preşedintele Bundestag-ului trebuie să le supună imediat Bundesrat-ului.

În    următoarele trei săptămâni care urmează de la primirea textului de lege adoptat, Bundesrat-ul poate cere convocarea unei comisii formată din membri ai Bundestag-ului şi Bundesrat-ului în vederea unei discuţii comune asupra proiectului. Competenţa şi procedura acestei comisii vor fi stabilite printr- un regulament intern, care este adoptat de către Bundestag şi necesită aprobarea Bundesrat-ului. Membrii Bundesrat-ului delegaţi în această comisie nu trebuie să aplice anumite instrucţiuni. Dacă aprobarea Bundesrat-ului este solicitată pentru o lege, Bundestag-ul şi guvernul federal au, de asemenea, dreptul să solicite convocarea comisiei. În cazul în care Comisia propune o modificare de text a legii adoptate, Bundestag-ul trebuie să adopte o nouă decizie.

Dacă    o lege nu necesită aprobarea Bundesrat şi dacă procedura prevăzută la alin.2 este încheiată, Bundesrat-ul se poate opune într-un termen de două săptămâni unei legi adoptate de către Bundestag. Termenul de opoziţie începe să curgă, în cazul prevăzut în ultima frază a alin.2, de la primirea textului de lege adoptat din nou de către Bundestag, iar în toate celelalte cazuri, de la încheierea procedurii în faţa comisiei prevăzute la alin.2.

În        cazul în care opunerea este decisă cu majoritate de voturi a Bundesrat-ului, ea poate fi respinsă printr-o decizie luată de majoritatea membrilor Bundestag-ului. Dacă Bundesrat-ul a decis opunerea cu o majoritate de cel puţin două treimi a membrilor săi, respingerea de către Bundestag trebuie să fie decisă şi ea cu majoritatea de două treimi, şi nu mai puţin, cu majoritatea membrilor Bundestag- ului.

Articolul 78

Condiţii de adoptare definitivă a legilor

O   lege adoptată de către Bundestag devine definitivă dacă Bundesrat-ul o aprobă, dacă nu face solicitarea prevăzută la alin.2 al art.77, dacă nu se opune în termenul prevăzut de alin.3 al art.77, dacă retrage această opunere sau dacă aceasta este respinsă de către Bundestag.

Articolul 79

Modificarea Legii fundamentale

Legea Fundamentală nu poate să fie modificată decât printr-o lege care modifică sau completează în mod expres textul său. În ceea ce priveşte tratatele internaţionale care au drept obiect încheierea unei păci, pregătirile pentru încheierea unei păci sau abolirea unui regim de ocupaţie, ori care sunt destinate să servească apărării Republicii Federale, va fi de ajuns, pentru a preciza că dispoziţiile Legii Fundamentale nu se opun încheierii şi punerii în aplicare a tratatelor respective, să se adauge la textul Legii fundamentale un supliment, limitându-se să aducă această precizare.

2.O  astfel de lege trebuie să întrunească aprobarea a două treimi din membrii Bundestag-ului şi a două treimi din voturile Bundesrat-ului.

Nu va putea fi admis nici un amendament la prezenta Lege Fundamentală, care ar afecta împărţirea Federaţiei în Landuri, principiul participării Landurilor la procesul de legiferare sau principiile enunţate în articolele 1 şi 20.

Articolul 80

Decrete reglementare

Guvernul federal, un minister federal sau guvernele Landurilor pot fi autorizate prin lege să emită decrete reglementare. Această lege trebuie să precizeze conţinutul, scopul şi întinderea autorizaţiei date. Decretul reglementar trebuie să precizeze temeiul său juridic. Dacă legea prevede că o autorizare poate fi subdelegată, pentru subdelegare va fi necesar un decret reglementar.

2.Sub rezerva faptului că o lege federală nu prevede altfel, va fi necesară aprobarea Bundesrat- ului pentru decretele reglementare ale guvernului federal sau ale unui ministru federal cu privire la reguli generale şi tarife de utilizare ale instalaţiilor căilor ferate federale şi de poştă şi telecomunicaţii, ca şi pentru decretele reglementare emise în virtutea legilor federale supuse aprobării Bundesrat-ului ori a căror aplicare este asigurată de către Landuri, prin delegare din partea Federaţiei sau în virtutea propriilor lor atibuţii.

Articolul 80a Caz de tensiune

Dacă     Legea fundamentală sau o lege federală privind apărarea, inclusiv protecţia populaţiei civile, stipulează că nu pot fi emise decrete reglementare decât conform acestui articol, aplicarea lor în afara stării de apărare va fi permisă numai dacă Bundestag-ul constată că există un caz de tensiune ori dacă a aprobat în mod special aplicarea (acestui decret reglementar - n.tr.). Constatarea cazului de tensiune şi aprobarea specială în cazurile art.12a, alin.5, fraza 1 şi alin.6, fraza 2, necesită o majoritate de două treimi a voturilor exprimate.

Măsurile    luate în virtutea decretelor reglementare conform alin. 1 urmează să fie raportate în cazul în care Bundestag-ul solicită acest lucru.

Prin           derogare de la prevederile alin.1, aplicarea unor asemenea decrete reglementare va fi permisă pe baza şi în funcţie de o decizie luată de un organism internaţional în cadrul unui tratat de alianţă, cu acordul guvernului federal. Măsurile luate conform acestui alineat trebuie să fie raportate dacă Bundestag-ul o solicită cu majoritatea membrilor săi.

Articolul 81

Stare de criză legislativă

Dacă,    Bundestag-ul nu este dizolvat, în cazul prevăzut la art.68, Preşedintele Republicii Federale poate, la cererea guvernului federal şi cu aprobarea Bundesrat-ului, să declare stare de urgenţă legislativă referitor la un proiect de lege a cărui adoptare a fost refuzată de către Bundestag cu toate că guvernul federal l-a declarat urgent. Situaţia este aceeaşi ca şi atunci când un proiect de lege a fost respins, cu toate că fusese făcută solicitarea prevăzută de art.68 de către Cancelarul federal.

Dacă,    după declararea stării de urgenţă legislativă, Bundestag-ul respinge din nou proiectul de lege ori îl votează într-o formă inacceptabilă pentru guvernul federal, legea va fi considerată adoptată dacă Bundesrat-ul o aprobă. Situaţia este aceeaşi dacă proiectul nu este votat de către Bundestag într-un interval de patru săptămâni după ce proiectul a fost depus din nou.

3.In timpul duratei funcţiunilor unui Cancelar federal, orice proiect de lege respins de către Bundestag poate fi adoptat, de asemenea, conform prevederilor alin.1 şi 2, în cele şase luni care urmează primei declarări a stării de urgenţă legislativă. După expirarea acestui termen, starea de urgenţă legislativă nu mai poate fi declarată pe perioada funcţiunilor aceluiaşi Cancelar federal.

Legea fundamentală nu poate fi nici amendată nici abrogată total sau parţial printr-o lege adoptată conform procedurii prevăzute la alin.2.

Articolul 82

Promulgarea şi intrarea în vigoare a legilor

Legile adoptate conform prevederilor prezentei Legi fundmentale vor fi, după contrasemnare, semnate de către Preşedintele Republicii Federale şi publicate în Gazeta oficială federală. Reglementările sunt semnate de către autoritatea care le emite şi vor fi publicate în gazeta oficială federală, cu excepţia unor dispoziţii legale contrare.

Orice lege precum şi orice regulament vor trebui să precizeze data intrării lor în vigoare. In lipsa unei asemenea prevederi, ele intră în vigoare în cea de a patrusprezecea zi de la publicarea în Gazeta federală.

EXECUTAREA LEGILOR FEDERALE ŞI ADMINISTRAŢIA FEDERALĂ Articolul 83

Principiul executivului regional

Cu excepţia dispoziţiilor contrare prevăzute sau admise de prezenta Lege fundamentală, Landurile vor aplica legile federale în virtutea propriilor lor atribuţii.

Articolul 84

Administraţia regională şi controlul federal

În     situaţia în care Landurile aplică legile federale în virtutea propriilor lor atribuţii, ele reglementează organizarea administraţiei şi procedura administrativă, cu aprobarea Bundesrat-ului, cu excepţia cazurilor când legile federale ar dispune altfel.

Cu    aprobarea Bundesrat-ului, guvernul federal poate edicta reguli administrative generale.

Guvernul    federal veghează ca Landurile să aplice legile federale conform dreptului în vigoare. În acest scop, el poate să trimită delegaţi pe lângă autorităţile superioare ale Landurilor; cu acordul acestora şi, în caz de refuz, cu aprobarea Bundesrat-ului, el îi poate trimite, de asemenea, şi pe lângă autorităţile subalterne.

Dacă           deficienţele descoperite de către guvernul federal în aplicarea legilor federale în Landuri nu sunt îndreptate, Bundesrat-ul va constata, la cererea guvernului federal sau al Landului, dacă acesta din urmă a încălcat dreptul. Împotriva deciziei Bundesrat-ului este deschisă calea recursului la Tribunalul Constituţional Federal.

5.O   lege federală, supusă aprobării Bundesrat-ului, poate conferi guvernului federal puterea de a da instrucţiuni speciale pentru anumite cazuri, în vederea asigurării aplicării legilor federale. În afară de situaţiile pentru care guvernul federal consideră că există urgenţă, ele vor trebui să fie adresate autorităţilor superioare ale Landurilor.

Articolul 85

Legi aplicate prin delegaţie din partea Federaţiei

În     cazurile în care Landurile aplică legile federale prin delegaţie din partea Federaţiei, asigurarea administraţiei va rămâne de competenţa Landurilor, în măsura în care legile federale nu dispun altfel, cu aprobarea Bundesrat-ului.

Guvernul    federal poate edicta reguli administrative generale, cu aprobarea Bundesrat-ului. El poate asigura pregătirea în mod unitar a funcţionarilor publici şi a altor categorii de angajaţi. Directorii administraţiilor intermediare sunt numiţi cu acordul său.

Administraţiile       Landurilor sunt supuse instrucţiunilor emise de administraţiile federale superioare. Cu excepţia situaţiilor în care guvernul federal consideră că există urgenţă, instrucţiunile trebuie adresate autorităţilor superioare ale Landurilor. Acestea trebuie să asigure aplicarea lor.

Controlul           exercitat de către Federaţie priveşte legalitatea executării şi utilitatea măsurilor luate în acest scop. În acest sens, guvernul federal poate solicita rapoarte şi comunicarea dosarelor, şi poate, de asemenea, să trimită delegaţi pe lângă toate administraţiile.

Articolul 86

Administraţia proprie Federaţiei

Dacă federaţia aplică legile prin intermediul unei administraţii federale sau unor organisme sau instituţii de drept public care depind direct de ea, guvernul federal edictează, cu excepţia dispoziţiilor legislative speciale, reguli administrative generale. El reglementează, cu excepţia situaţiilor în care legea ar prevedea altfel, organizarea administraţiilor.

Articolul 87

Obiectele administraţiei proprii Federaţiei

Vor fi administrate direct de către Federaţie şi dotate cu o infrastructură administrativă proprie afacerilor externe, administraţia federală a finanţelor, căilor ferate federale, poşta federală şi, în termenii art.89, administraţia căilor fluviale federale şi navigaţia. Prin lege federală pot fi instituite servicii federale de protecţie a frontierelor, a centrelor de informaţii generale, a poliţiei criminale şi de documentare având ca scop protecţia Constituţiei şi protejarea împotriva desfăşurării unor activităţi pe teritoriul federal care, prin utilizarea forţei sau prin efectuarea unor pregătiri în acest scop, compromit interesele externe ale R.F.G.

2.Sunt gerate ca organisme de drept public depinzând direct de Federaţie, instituţiile de asigurări sociale a căror comptenţă teritorială depăşeşte teritoriul unui Land.

3.In afară de aceasta, pentru probleme de competenţă legislativă a Federaţiei pot fi create prin lege federală organisme federale superioare independente precum şi organisme şi instituţii de drept public noi, depinzând direct de Federaţie. In cazul în care Federaţiei îi revin sarcini noi în domeniii în care are competenţă legislativă, pot fi create administraţii federale medii şi subordonate, atunci când există o cerinţă urgentă, cu aprobarea Bundesrat-ului şi a majorităţii membrilor Bundestag- ului.

Articolul 87a

Organizarea, efectivele, utilizarea şi misiunile forţelor armate

Federaţia organizează forţele armate în scopul apărării. Efectivele lor şi elementele de organizare trebuie să respecte prevederile bugetare.

2.In afara apărării ţării, forţele armate nu pot fi angajate                decât în       măsura în care     Legea

fundamentală autorizează aceasta în mod expres.

3.In caz de apărare sau de tensiune, forţele armate au împuternicirea de a proteja obiectivele civile şi de a-şi asuma sarcini privind reglementarea traficului, în măsura în care aceasta este necesar pentru îndeplinirea misiunii lor de apărare. In plus, în caz de apărare sau de tensiune, forţelor armate le poate fi încredinţată, de asemenea, protecţia obiectivelor civile prin întărirea în acest fel a măsurilor poliţiei; în acest caz ele vor colabora cu autorităţile competente.

Pentru a contracara un pericol iminent care ameninţă însăşi existenţa sau libertăţile democratice ale Federaţiei sau ale unui Land, guvernul federal poate, dacă                                                        sunt reunite condiţiile  prevăzute la

art.91 alin.2 şi dacă forţele poliţiei ca şi ale grănicerilor nu sunt      suficiente,  să detaşeze forţe   armate

pentru întărirea poliţiei şi corpurilor de grăniceri pentru apărarea obiectivelor civile şi lupta împotriva unor insurgenţi organizaţi şi înarmaţi în mod militar. Angajarea forţelor militare trebuie să fie stopată dacă Bundestag-ul sau Bundesrat-ul solicită aceasta.

Articolul 87b

Administrarea armatei federale

Armata    federală este administrată de către Federaţie şi dotată cu o infrastructură administrativă proprie. Această administraţie îşi asumă sarcinile referitoare la personal, ca şi la acoperirea directă a nevoilor materiale ale forţelor armate. Sarcinile privind ajutorul persoanelor mutilate şi efectuarea de construcţii nu pot fi transferate administraţiei armatei federale decât printr-o lege federală, supusă aprobării Bundesrat-ului. Sunt supuse aprobării Bundesrat-ului şi legile care autorizează administraţia armatei să efectueze acte care ar afecta drepturile unor terţi; această dispoziţie nu se aplică legilor referitoare la personal.

De          asemenea, legile federale privind apărarea, inclusiv recrutarea forţelor armate şi protecţia populaţiei civile, pot dispune, cu aprobarea Bundesrat-ului, ca ele să fie aplicate în totalitate sau în parte, de către administraţia federală dotată cu o infrastructură administrativă proprie, sau de către Landuri, prin delegare de către Federaţie. Dacă asemenea legi vor fi aplicate de către Landuri, prin delegare de către Federaţie, ele pot dispune, cu aprobarea Bundesrat-ului, ca puterile conferite în virtutea art.85 guvernului federal şi autorităţilor federale supreme competente să fie transferate în totalitate sau în parte unor autorităţi federale superioare; de asemenea, se poate prevedea ca regulile administrative generale edictate de către aceste autorităţi conform primei fraze a alin.2 art.85 să nu

fie supuse aprobării Bundesrat.

Articolul 87c

Producerea şi utilizarea energiei nucleare

Legile promulgate în virtutea art.74 nr. 11a) pot stipula, cu acordul Bundesrat-ului, ca să fie aplicate de către Landuri, în contul Federaţiei.

Articolul 87d

Administrarea traficului aerian

Administrarea    traficului aerian revine administraţiei proprii Federaţiei.

Prin                  lege federală care necesită acordul Bundesrat-ului, cheltuieli privind administrarea traficului aerian pot fi transferate Landurilor în calitate de administraţie delegată.

Articolul 88 Banca federală

Federaţia creează o bancă de emisie în calitate de bancă federală.

Articolul 89 Căi fluviale federale

Federaţia     este proprietara fostelor căi fluviale ale Reich-ului.

Federaţia     administrează căile fluviale federale prin propriile ei servicii. În problema navigaţiei interioare, ea îşi asumă sarcinile guvernamentale care depăşesc cadrul unui Land şi, în problema navigaţiei maritime, sarcinile care-i sunt conferite prin lege. La cererea unui Land, ea îi poate încredinţa acestuia, cu titlu de administraţie delegată, administrarea căilor fluviale federale situate pe teritoriul Landului respectiv. În situaţia în care o cale ferată fluvială traversează teritoriul mai multor Landuri, Federaţia poate încredinţa administrarea acesteia Landului care este propus de către celelalte.

În               probleme de administrare, amenajare şi construire de căi fluviale, cerinţele cultivării solului şi ale economiei hidraulice trebuie să fie protejate de comun acord cu Landurile.

Articolul 90 Drumurile federale

Federaţia     este proprietara fostelor autostrăzi şi drumuri naţionale ale Reich-ului.

Landurile    sau organismele dotate cu autonomie administrativă conform dreptului Landului administrează autostrăzile federale şi celelalte drumuri federale de mare circulaţie, prin delegare din partea Federaţiei.

La              solicitarea unui Land, Federaţia poate lua sub administraţie proprie autostrăzile federale şi alte drumuri federale de mare circulaţie situate pe teritoriul acestui Land.

Articolul 91

Apărarea împotriva pericolelor care ameninţă existenţa Federaţiei sau a unui Land

.Pentru a înlătura un pericol ameninţând existenţa sau regimul liber şi democratic al Federaţiei sau al unui Land, Landul poate solicita asistenţa forţelor de poliţie ale altor Landuri sau forţelor şi echipamentelor altor administraţii, precum şi ale corpului federal de grăniceri.

Dacă Landul în care există ameninţarea nu este pregătit să combată el însuşi pericolul sau nu este în măsură să o facă, guvernul federal poate subordona autorităţii sale poliţia acestui Land şi forţele de poliţie ale altor Landuri şi, totodată, să solicite sprijinul unor unităţi ale serviciilor federale ale frontierelor. Această măsură trebuie revocată imediat ce pericolul a luat sfârşit şi, de altfel, de fiecare dată când Bundesrat-ul ar solicita-o. În cazul în care pericolul s-ar extinde dincolo de limitele unui Land, guvernul federal poate da dispoziţii guvernelor Landurilor, în măsura în care aceasta s-ar impune, pentru o acţiune eficientă; prevederile alin. 1 şi 2 nu vor fi afectate.

VIII RESPONSABILITĂŢI COMUNE

 

Articolul 91a

Precizări privind responsabilităţile comune

Federaţia colaborează la executarea responsabilităţilor Landurilor în sectoarele specificate mai jos, dacă ele prezintă importanţă pentru colectivitate şi dacă este necesară cooperarea Federaţiei pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă (responsabilităţi comune):

Extinderea    şi construirea de universităţi şi şcoli noi, inclusiv clinici universitare;

Îmbunătăţirea     structurii economice regionale;

Imbunătăţirea     structurii agrare şi a protecţiei coastelor maritime.

Responsabilităţile comune vor fi precizate prin lege federală, cu acordul Bundesrat-ului. Legea va trebui să conţină principii generale privind executarea lor.

.Legea va conţine dispoziţii referitoare la procedură şi la instituţii, în vederea elaborării unui plan- cadru comun. Înscrierea unui proiect în planul cadru necesită acordul Landului pe teritoriul căruia urmează să fie executat.

În cazurile prevăzute la alin.1 pct.1 şi 2, Federaţia îşi asumă jumătate din cheltuieli în fiecare Land. În cazurile prevăzute la alin.1 pct.3, Federaţia îşi asumă cel puţin jumătate; participarea trebuie să fie uniformă pentru toate Landurile. Modalităţile (de repartizare şi suportare a cheltuielilor - n.tr.) vor fi reglementate prin lege. Atribuirea fondurilor se va face în funcţie de prevederile bugetare.

5 .Guvernul federal şi Bundesrat-ul vor trebui să fie ţinuţi la curent, la cererea lor, în legătură cu aducerea la îndeplinire a responsabilităţilor comune.

Articolul 91b

Cooperarea Federaţiei şi Landurilor la planificarea îvăţământului şi cercetării În temeiul unor convenţii încheiate între ele, Federaţia şi Landurile pot coopera la planificarea învăţământului şi la promovarea instituţiilor şi proiectelor de cercetare ştiinţifică de importanţă supraregională. Repartizarea costurilor va fi reglementată prin dispoziţiile convenţiei.

PUTEREA JUDICIARĂ Articolul 92

Organizarea judiciară

Puterea judiciară este încredinţată judecătorilor; ea va fi exercitată de către Tribunalul Constituţional Federal, de către tribunalele federale prevăzute prin prezenta Lege fundamentală şi de către tribunalele Landurilor.

Articolul 93

Tribunalul Constituţional Federal. Competenţă

Tribunalul Constituţional Federal statuează:

Asupra      interpretării prezentei Legi fundamentale în caz de litigii referitoare la întinderea drepturilor şi obligaţiilor unui organ federal sau ale altor organe, prevăzute cu drepturi proprii prin prezenta Lege fundamentală sau prin regulamentul interior al unui organ federal suprem.

În          caz de divergenţe de opinii sau dubii privind compatibilitatea federală şi materială a dreptului federal sau a dreptului Landului cu prezenta Lege fundamentală sau privind compatibilitatea dreptului Landului cu orice alt drept federal, la solicitarea guvernului federal, a unui guvern de Land sau a unei treimi din membrii Bundestag-ului.

În    caz de divergenţe de opinii asupra drepturilor şi obligaţiilor Federaţiei şi ale Landurilor, în special în ceea ce priveşte aplicarea dreptului federal de către Landuri şi aplicarea controlului federal.

In    celelalte litigii de drept public între Federaţie şi Landuri, între diferite Landuri sau în interiorul unui Land, cu_excepţia cazurilor când nu este deschisă o cale de atac în faţa altor jurisdicţii.

4a) Asupra recursurilor constituţionale care pot fi făcute de oricine consideră că a fost lezat de către puterile publice în ce priveşte unul din drepturile sale fundamentale sau unul din drepturile sale garantate prin art.20 alin.4, 33, 38,101, 103 şi 104.

4b) Asupra recursurilor constituţionale introduse de comune şi asociaţii comunale pentru violarea dreptului de autogestiune în virtutea art.28 printr-o lege; dacă este vorba de legi regionale, Tribunalul Constituţional Federal nu va putea statua decât în măsura în care nu poate fi introdusă o cale de atac în faţa tribunalului constituţional al Landului.

In    celelalte cazuri prevăzute de prezenta Lege fundamentală.

2.In afară de aceasta, Tribunalul Constituţional Federal îşi exercită jurisdicţia şi în alte cazuri în care legile federale îi atribuie competenţă.

Articolul 94

Tribunalul Constituţional. Componenţă

Tribunalul Constituţional Federal se compune din judecători federali şi din alţi membri. Jumătate din membrii Tribunalului Constituţional Federal vor fi aleşi de către Bundestag, cealaltă jumătate de către Bundesrat. Ei nu pot să facă parte din Bundestag şi nici din Bundesrat, din guvernul federal ori din organismele corespunzătoare ale unui Land.

2.O  lege federală reglementează organizarea şi procedura sa, stabilind totodată cazurile în care deciziile sale au putere de lege. Ea poate stipula ca interesatul să epuizeze calea judiciară înainte de a face recurs constituţional şi să prevadă o procedură specială pentru admiterea ei.

Articolul 95

Curţile Supreme ale Federaţiei. Senat comun

Pentru     domeniile jurisdicţiei ordinare, administrative, financiare şi sociale, Federaţia crează, în calitate de curţi supreme, Curtea de Casaţie, Tribunalul Administrativ Federal, Curtea Federală Supremă în materie fiscală, Tribunalul Federal al Muncii şi Curtea Federală de arbitraj social.

Numirea      judecătorilor acestor tribunale este hotărâtă de către ministrul federal competent împreună cu o comisie de desemnare a magistraţilor, care se compune din miniştri competenţi ai Landurilor şi un număr egal de membri aleşi de către Bundestag.

3.In vederea asigurării unităţii practicii judiciare, va fi constituit un Senat comun al Curţilor specificate la alin.1. Modalităţile (desemnării lui - n.tr.) vor fi stabilite printr-o lege federală. Articolul 96 Tribunalele federale

Federaţia poate crea un tribunal federal pentru probleme privind protecţia proprietăţii industriale.

Federaţia     poate crea tribunale disciplinare pentru forţele armate, având calitatea de tribunale federale. Acestea nu pot exercita jurisdicţia penală decât în caz de apărare şi numai în ceea ce priveşte pe membrii forţelor armate care sunt trimişi în străinătate sau sunt îmbarcaţi pe nave de război. Modalităţile (de constituire a unor asemenea tribunale - n.tr.) vor fi reglementate printr-o lege federală. Aceste tribunale sunt de resortul ministrului federal al justiţiei. Judecătorii lor titulari trebuie să aibă pregătire juridică.

Pentru         tribunalele specificate la alin. 1 şi 2, Curtea Supremă este Curte de Casaţie.

Pentru     persoanele legate de ea printr-un contract de serviciu de drept public, Federaţia poate constitui tribunale federale pentru procedurile disciplinare şi procedurile de recurs.

Pentru     procedurile penale ce ţin de art.26 alin. 1 şi de siguranţa statului, o lege federală va putea prevedea, cu acordul Bundesrat-ului, cajurisdicţia Federaţiei să fie exercitată de tribunalele Landurilor.

Articolul 97

Independenţa judecătorilor

1Judecătorii sunt independenţi şi nu se supun decât legii.

2Judecătorii numiţi cu titlu definitiv în cadrul reglementar nu pot, înainte de expirarea funcţiunilor lor şi împotriva voinţei lor, să fie revocaţi, scoşi din funcţii definitiv sau temporar, destinaţi unui alt post sau promovaţi, decât în virtutea unei decizii judiciare şi numai pentru motivele şi în forma prevăzute de lege. Legea poate stabili limitele de vârstă la care judecătorii numiţi pe viaţă pot solicita pensionarea. În cazul modificării organizării tribunalelor sau competenţei lor teritoriale, judecătorii pot fi transferaţi într-un alt tribunal sau eliberaţi din funcţii; totodată, ei vor beneficia de păstrarea integrală a salariului lor.

Articolul 98

Statutul judecătorilor

1.Statutul judecătorilor federali va fi reglementat printr-o lege federală specială.

2.În cazul când un judecător federal ar contraveni, în exerciţiul funcţiunilor sale sau în afara acestora, principiilor Legii fundamentale sau ordinii constituţionale a unui Land, Tribunalul federal poate dispune, la solicitarea Bundestag-ului, cu majoritate de două treimi, transferarea judecătorului în alte funcţii sau pensionarea acestuia. În cazul unei abateri voluntare, Tribunalul poate pronunţa revocarea.

3.Statutul judecătorilor în Landuri va fi reglementat prin legi speciale ale Landului. Federaţia poate edicta reguli generale în măsura în care art.74a alin.4 nu stipulează contrariul.

Landurile     pot dispune ca ministrul justiţiei al unui Land să decidă asupra numirii judecătorilor în Landuri, de comun acord cu o comisie însărcinată cu alegerea judecătorilor.

Landurile     pot stabili pentru judecătorii de Land un regulament corespunzător celui prevăzut la alin.2. Acest regulament nu afectează dreptul constituţional în vigoare al Landului. Regulile de procedură în cazul destituirii unui judecător vor fi stabilite de Tribunalul Constituţional Federal. Articolul 99

Transferul competenţelor regionale către Tribunalul Constituţional Federal şi Curţile Supreme Federale

O   lege de Land poate încredinţa Tribunalului Constituţional Federal dreptul de a statua asupra litigiilor constituţionale în interiorul Landului şi curţilor supreme specificate la art.95 alin. 1 dreptul de a decide în ultimă instanţă asupra problemelor în care este pusă în cauză aplicarea dreptului de Land. Articolul 100 Controlul normelor

Dacă un tribunal apreciază că o lege de a cărei validitate depinde decizia sa este anticonstituţională, el trebuie să suspende procedura şi să supună problema deciziei tribunalului competent pentru litigiile constituţionale ale Landului, dacă este vorba de violarea Constituţiei unui Land iar dacă este vorba de violarea prezentei Legi fundamentale deciziei Tribunalului Constituţional Federal. Situaţia este aceeaşi în cazul violării prezentei Legi fundamentale de către legislaţia unui Land sau a incompatibilităţii unei legi de Land cu o lege federală.

Dacă     în cursul unui litigiu există dubii asupra faptului că o reglementare de drept internaţional public face parte integrantă din dreptul federal şi dacă ea creează direct drepturi şi obligaţii pentru indivizi (art.25), tribunalul va trebui să supună problema deciziei Tribunalului Constituţional Federal.

Dacă,    cu ocazia interpretării Legii fundamentale, Tribunalul Constituţional al unui Land doreşte să deroge de la o hotărâre a Tribunalului Constituţioanl Federal sau a Tribunalului Constituţional al altui Land, el trebuie să supună problema deciziei Tribunalului Constituţional Federal.

Articolul 101

Interzicerea tribunalelor excepţionale

1.Sunt interzise tribunalele excepţionale. Nimeni nu se poate sustrage judecătorului său legal.

Tribunale pentru probleme speciale pot fi create numai prin lege.

Articolul 102

Abolirea pedepsei cu moartea Pedeapsa cu moartea este abolită.

Articolul 103

Drepturi fundamentale în faţa tribunalului

.Oricine are dreptul să fie audiat în faţa tribunalelor, conform procedurii legale.

Un act nu este pasibil de o pedeapsă dacă infracţiunea a fost definită printr-o lege înainte ca actul să fi fost comis.

3 .Nimeni nu poate fi condamnat de mai multe ori pentru aceeaşi faptă în virtutea dreptului penal comun.

Articolul 104

Garanţii juridice în caz de detenţie

Libertatea    individului nu poate fi restrânsă decât în temeiul unei legi explicite şi ţinând seama de formele care sunt prevăzute acolo. Persoanele arestate nu trebuie să fie maltratate nici moral şi nici fizic.

Numai         judecătorul statuează asupra admisibilităţii şi prelungirii unei privări de libertate. Pentru orice privare de libertate care nu este hotărâtă de către un judecător, va trebui imediat solicitată o decizie judiciară. Poliţia nu are voie, prin propria ei autoritate, să reţină pe cineva mai mult de sfârşitul zilei care urmează arestării sale. Modalităţile (aplicării acestui articol - n.tr.) vor fi stabilite de lege.

3.Orice persoană bănuită de a fi comis o infracţiune şi reţinută provizoriu din acest motiv trebuie să fie condusă, cel târziu în ziua în care urmează arestării, în faţa judecătorului, care-i va notifica motivele arestării sale, o va interoga şi-i va da posibilitatea să formuleze obiecţii. Judecătorul trebuie să emită imediat un mandat de arestare motivat sau să ordone punerea în libertate.

4.O  rudă a deţinutului sau o persoană care se bucură de încrederea sa va trebui să fie încunoştiinţată

imediat asupra oricărei decizii judiciare    care       prevede arestarea sau prelungirea privării de libertate.

FINANŢELE Articolul 104a

Repartizarea cheltuielilor. Ajutor financiar

Federaţia şi Landurile angajează separat cheltuielile pe care le necesită îndeplinirea sarcinilor lor, cu excepţia unei dispoziţii contrare a Legii fundamentale.

Dacă Landurile acţionează în contul Federaţiei, aceasta îşi va asuma cheltuielile care decurg.

Legile federale care acordă prestaţii determinate şi sunt aplicate de către Landuri, pot stipula ca acestea să revină în totalitate sau parţial în sarcina Federaţiei. Dacă legea stipulează că Federaţia îşi asumă jumătate sau mai mult din cheltuieli, ea va fi executată în contul Federaţiei. Dacă legea stipulează că Landurile preiau în sarcină un sfert al cheltuielilor sau mai mult, va trebui solicitat acordul Bundesrat-ului.

Federaţia poate acorda Landurilor un ajutor financiar pentru investiţii deosebit de importante ale Landurilor şi comunelor (asociaţiile intercomunale) în vederea evitării unei dereglări a echilibrului ansamblului economiei, pentru a compensa diferenţele de potenţial economic pe teritoriul federal sau pentru promovarea expansiunii economice. Modalităţile (aplicării acestui text - n.tr.), în special natura investiţiilor care vor fi încurajate, vor fi reglementate printr-o lege federală necesitând acordul Bundesrat-ului sau în virtutea legii finanţelor, pe calea unui acord administrativ.

Federaţia şi Landurile suportă cheltuielile administrative ale serviciilor lor şi răspund mutual de o gestiune regulată. Modalităţile vor fi stabilite printr- o lege federală care necesită acordul Bundesrat- ului.

Articolul 105

Vamă, monopoluri, impozite

Federaţia    are drept de legislaţie exclusivă în materie de vamă şi monopoluri fiscale.

Federaţia    are drept de legislaţie concurentă în privinţa altor impozite, dacă produsul acestor impozite îi revin ori dacă sunt întrunite condiţiile art.72 alin.2.

2a. Landurile au competenţa de a legifera în materie de impozite asupra bunurilor de consum şi impozitelor asupra semnelor exterioare de bogăţie, în măsura în care nu sunt similare impozitelor reglementate prin legile federale.

Legile         federale în materie de impozite al căror produs revine total sau parţial regiunilor sau comunelor (asociaţiilor intercomunale) necesită aprobarea Bundesrat-ului.

Articolul 106

Repartizarea produsului impozitului

Federaţia    are dreptul la produsul monopolurilor şi impozitelor următoare:

taxe    de vamă;

impozitul    asupra consumului, în măsura în care, în temeiul alin.2, acesta nu revine Landurilor împreună cu Federaţia; conform alin.3, Landurilor şi conform alin.6, comunelor;

impozitele    asupra traficului rutier al mărfurilor;

impozitele    asupra transferurilor de capitaluri, impozitele asupra convenţiilor de asigurări, taxele asupra scrisorilor de schimb;

impozite      excepţionale asupra capitalului şi prelevări cu titlu de sarcini;

impozit       complementar impozitului asupra venitului şi impozitului asupra societăţilor;

taxe         percepute în cadrul Comunităţii Europene.

Landurile    au dreptul la produsul următoarelor impozite:

impozit       asupra capitalului;

impozit       pe succesiuni;

taxa         pe circulaţia automobilelor;

impozit       asupra transferurilor şi tranzacţiilor, în cazul în care acesta nu revine Federaţiei în temeiul alin.1 sau Federaţiei şi Landurilor, în temeiul alin.3;

impozit       pe bere;

impozit       pe casele de jocuri.

Produsul     impozitului pe venit, impozitului pe societăţi şi impozitului pe cifra de afaceri revin în comun Federaţiei şi Landurilor (impozit comunitar). În cazul în care produsul impozitului asupra venitului nu este afectat comunelor, în virtutea alin.5. Federaţia şi Landurile îşi împart pe jumătate produsul impozitului asupra veniturilor şi produsul impozitului asupra societăţilor. Părţile respective ale Federaţiei şi ale Landurilor din impozitul asupra cifrei de afaceri vor fi stabilite printr-o lege federală care necesită acordul Bundesrat-ului. Repartizarea se inspiră din următoarele principii:

In     cadrul sumelor obişnuit încasate, Federaţia şi Landurile au drepturi egale pentru acoperirea cheltuielilor necesare lor. Volumul cheltuielilor va trebui calculat în funcţie de o planificare financiară referitoare la o perioadă de mai mulţi ani.

Nevoile      de acoperire ale Federaţiei şi Landurilor trebuie astfel armonizate încât să asigure o corectă repartizare, evitând în acest mod grevarea prea mare a contribuabililor şi menţinând o anumită unitate, pe întreg teritoriul federal, privind condiţiile de viaţă.

Trebuie      redefinite cotele părţi ale Federaţiei şi ale Landurilor privind impozitul asupra cifrei de afaceri, dacă raportul între sumele încasate şi cheltuielile Federaţiei şi Landurilor evoluează în mod sensibil diferit. Dacă o lege federală impune Landurilor cheltuieli suplimentare sau le diminuează din sumele încasate, sarcina suplimentară impusă prin legea federală, dacă este de scurtă durată, va necesita acordul Bundesrat-ului şi va putea fi compensată prin subvenţii ale Federaţiei. Legea va defini principiile care vor sta la baza calculului acestor subvenţii şi la repartizarea lor între Landuri.

Comunele      vor primi o parte din sumele încasate din impozitele asupra venitului, pe care Landurile trebuie să le transfere comunelor lor în proporţie cu impozitele plătite de locuitorii lor. Modalităţile (de aplicare a acestor prevederi - n.tr.) vor fi precizate printr-o lege federală care necesită acordul Bundesrat-ului. Ea va putea stabili ca, pentru partea ce le revine, comunele să-şi fixeze procente de percepere.

Comunele      au dreptul la produsul impozitelor reale, la produsul impozitelor locale asupra consumului, precum şi asupra semnelor exterioare ale averilor revenind comunelor sau asociaţiilor comunale, în funcţie de legislaţia regională.

Trebuie acordat comunelor dreptul de a stabili procentele perceperii impozitelor reale în cadrul legilor. Dacă un Land nu are comune, îi vor reveni produsul impozitelor reale, precum şi produsul impozitelor locale asupra consumului şi asupra semnelor exterioare ale averilor. Federaţia şi Landurile pot participa printr-o prelevare la produsul impozitelor asupra beneficiilor industriale şi comerciale. Modalităţile de prelevare vor fi stabilite printr-o lege federală care necesită aprobarea Bundesrat-ului. Conform legislaţiei regionale, impozitele reale şi cota parte comunală a produsului impozitului asupra venitului pot servi ca bază de calcul pentru prelevări.

Un             anumit procent din partea Landurilor la produsul total al impozitelor comunitare va fi alocat asociaţiilor intercomunale şi comunelor; el va fi stabilit prin legislaţia regională. Aceasta va decide dacă, şi în ce măsură, produsul impozitelor regionale va fi alocat comunelor (asociaţiilor intercomunale).

Dacă     Federaţia realizează într-un Land sau într-o comună (asociaţie intercomunală) un proiect special care antrenează direct pentru Land sau comună (asociaţie intercomunală) cheltuieli suplimentare ori o diminuare a sumelor încasate (sarcini speciale), Federaţia va acorda compensaţia necesară, dacă şi în măsura în care ar fi abuziv să se solicite din partea acestora să suporte sarcini suplimentare. Compensaţia va ţine cont de indemnizaţiile vărsate de către terţi, precum şi de avantajele financiare care decurg din acest proiect.

9.Sumele încasate şi cheltuielile comunelor (asociaţiilor intercomunale) vor fi luate în considerare, în spiritul acestui articol, ca fiind în acelaşi timp sume încasate şi cheltuieli ale Landurilor.

Articolul 107

Repartizarea financiară

Produsul impozitelor regionale şi partea ce revine Landurilor din produsul impozitului pe venit şi impozitului asupra beneficiilor societăţilor, va reveni Landurilor în măsura în care impozitele vor fi percepute de către fisc pe teritoriul lor (produs fiscal local). In ce priveşte impozitul pe beneficiile societăţilor şi impozitul pe salarii, o lege federală care necesită aprobarea Bundesrat-ului va stabili dispoziţii referitoare la delimitare, modalitatea şi mărimea repartiţiei produsului fiscal local. Legea poate stabili, de asemenea, modalităţile de delimitare şi de repartizare a produsului local al altor impozite. Partea Landurilor din produsul impozitului pe cifra de afaceri le va reveni acestora, proporţional cu numărul de locuitori; o lege federală care necesită aprobarea Bundesrat-ului va putea să prevadă însă ca o fracţiune (maximum o pătrime) din această cotă parte a Landurilor să fie prelevată cu titlu de parte complementară pentru Landurile ale căror încasări fiscale pe cap de locuitor cu titlu de impozite regionale, impozite pe venituri şi impozite asupra beneficiului societăţilor sunt inferioare mediei Landurilor.

Printr-o lege federală urmează să se asigure o repartizare financiară convenabilă între Landurile cu productivitate mare şi cele cu productivitate scăzută, ţinând cont de capacitatea şi cerinţele financiare ale comunelor (asociaţiilor intercomunale). Această lege va trebui să precizeze totodată condiţiile care reglementează drepturile la compensare şi obligaţiile la compensare ale Landurilor, precum şi criteriile pentru calcularea nivelului impozitelor. Legea va putea stipula, de asemenea, ca Federaţia, din propriile sale resurse, să acorde Landurilor cu productivitate scăzută subvenţii destinate să acopere cu titlu complementar nevoile lor financiare generale (subvenţii complementare).

Articolul 108 Administraţia financiară

Taxele      de vamă, monopolurile fiscale, impozitele asupra consumurilor reglementate prin legea federală, inclusiv taxele pe cifra de importuri şi drepturile plătite în cadrul Comunităţii Europene vor fi girate de administraţia federală a finanţelor. Structura acestor servicii va fi stabilită printr-o lege federală. Directorii administraţiei intermediare vor fi numiţi cu acordul guvernelor Landurilor.

Celelalte      impozite vor fi girate de către administraţia financiară a Landurilor. Structura acestor servicii şi formarea uniformă a funcţionarilor pot fi reglementate printr-o lege federală cu acordul Bundesrat-ului. Directorii administraţiei intermediare vor fi numiţi cu acordul guvernelor Landurilor.

În             cazul în care administraţia financiară regională gerează impozite care sunt vărsate în totalitate sau în parte Federaţiei, ea acţionează prin delegare de către Federaţie. Art.85 alin.3 şi 4 se vor aplica în sensul că guvernul federal va fi reprezentat de către ministrul federal al finanţelor.

4.O  lege federală care necesită aprobarea Bundesrat-ului poate prevedea, în domeniul gestiunii fiscale, o cooperare între administraţia financiară federală şi regională, pentru impozitele prevăzute la alin. 1; ea poate prevedea gestiunea de către o administraţie regională, în timp ce alte impozite pot fi gerate de către administraţia federală, dacă şi în măsura în care aplicarea legilor federale ar fi astfel sensibil îmbunătăţită sau facilitată. În ce priveşte impozitele vărsate numai comunelor (asociaţiilor intercomunale), gestiunea acestora va putea fi încredinţată, în totalitate sau în parte, comunelor (asociaţiilor intercomunale).

Procedura    care se aplică de către administraţia federală a finanţelor este reglementată prin lege federală. Procedura care se aplică de către administraţia regională a finanţelor şi în cazurile prevăzute la alin.4 fraza 2, de către comune (asociaţiile intercomunale) va putea fi reglementată printr-o lege federală necesitând aprobarea Bundesrat-ului.

Jurisdicţia    fiscală este reglementată în mod unitar printr-o lege federală.

Guvernul     federal va putea să elaboreze un regulament administrativ general, care necesită aprobarea Bundestag-ului, în măsura în care administrarea revine Landurilor sau comunelor (asociaţiilor intercomunale).

Articolul 109

Bugete distincte în cadrul Federaţiei şi Landurilor

Pe plan bugetar, Federaţia şi Landurile sunt autonome şi independente unele faţă de altele.

Regimul     bugetar al Federaţiei şi al Landurilor trebuie să ţină seama de exigenţa echilibrului ansamblului economic.

Printr-o      lege federală necesitând acordul Bundesrat-ului, Federaţia şi Landurile vor putea stabili principii comune de drept al bugetelor, de regim bugetar adaptat situaţiei economice şi de planificare financiară pe o perioadă de mai mulţi ani.

4.In vederea evitării unei dereglări a echilibrului ansamblului economic, o lege federală necesitând acordul Bundesrat-ului poate să prevadă:

plafoane,    condiţii şi perioade de deschidere de credite de către colectivităţile teritoriale şi asociaţii cu scop determinat şi

obligaţia     Federaţiei şi Landurilor de a depune la Banca Federală a Germaniei (Deutsche Bundesbank) bunuri care nu produc dobânzi (rezerve pentru echilibrul conjunctural). Numai guvernul federal poate fi autorizat să emită hotărâri. Acestea necesită aprobarea Bundesrat-ului. Ele vor trebui raportate în măsura în care Bundestag-ul solicită aceasta, modalităţile (de traducere în viaţă a acestor prevederi - n.tr.) urmând a fi stabilite printr-o lege federală

Articolul 110

Stare previzională a Federaţiei

Toate sumele încasate, precum şi cheltuielile Federaţiei, trebuie înscrise în buget; în cazul întreprinderilor federale şi al fondurilor speciale, este suficient ca să fie înscrise afectaţiile sau livrările. Incasările şi cheltuielile trebuie să se echilibreze.

2.Starea previzională este hotărâtă pentru unul sau mai multe exerciţii, pe ani, înainte de începerea primului exerciţiu, prin legea finanţelor. In ce priveşte anumite părţi ale stării previzionale, se poate prevedea ca ele să fie valabile pentru diverse perioade, separat de exerciţiu.

Proiectele   de lege în virtutea alin.2, fraza 1, ca şi proiectele de amendamente ale legii finanţelor şi ale stării previzionale sunt supuse Bundestag-ului în acelaşi timp cu înaintarea lor Bundesrat-ului; acesta are dreptul de a adopta o poziţie într-un interval de şase săptămâni, iar în cazul proiectelor de amendament - în trei săptămâni.

Legea         finanţelor nu poate să conţină decât dispoziţii care se referă la încasări şi cheltuieli ale Federaţiei şi numai pentru perioada pentru care a fost adoptată legea finanţelor. Legea finanţelor poate să prevadă că dispoziţiile sale nu vor fi abrogate decât odată cu promulgarea următoarei legi a finanţelor sau la o dată ulterioară în caz de ordonanţă de delegare în temeiul art. 115.

Articolul 111

Cheltuieli înainte de adoptarea bugetului

Dacă la sfârşitul unui exerciţiu financiar, bugetul anului următor nu a fost încă stabilit prin lege, până la intrarea în vigoare a acestei legi guvernul federal va fi autorizat să angajeze toate cheltuielile necesare:

pentru    păstrarea instituţiilor create prin lege şi pentru executarea măsurilor stabilite pe o bază legislativă;

pentru    executarea obligaţiilor federale justificate legal;

pentru    continuarea construcţiilor, aprovizionării şi altor prestaţii ori pentru continuarea acordării de subvenţii în acest scop, dacă creditele au fost deja aprobate în bugetul unui an anterior.

2.In măsura în care încasările bazate pe o lege specială şi provenind din impozite, taxe şi alte surse sau rezerve financiare pentru fondurile de rulment nu acoperă cheltuielile prevăzute la alin. 1, guvernul federal poate să-şi procure pe cale de împrumut fondurile necesare menţinerii gestiunii, până la concurenţa unei pătrimi din nivelul total al bugetului precedent.

Articolul 112

Depăşirea creditelor

Creditele adiţionale necesită autorizaţia ministrului federal al finanţelor. Ele nu pot fi acordate decât în caz de nevoie iminentă şi absolută. Modalităţile (aplicării acestui articol - n.tr.) pot fi precizate printr-o lege federală.

Articolul 113 Creşterea cheltuielilor

Legile       care prevăd o majorare a cheltuielilor înscrise de către guvernul federal în starea previzională, cu consecinţe pentru viitor, necesită aprobarea guvernului federal. Aceeaşi este situaţia şi pentru acele legi prin care se are în vedere diminuarea încasărilor pentru viitor. Guvernul federal poate solicita ca Bundestag-ul să amâne votarea acestor legi. În acest caz, Bundestag-ul va dispune de o perioadă de timp de şase săptămâni pentru a-şi transmite poziţia.

În         intervalul de patru săptămâni care urmează votării legii de către Bundestag, guvernul federal poate cere ca Bundestag-ul să se pronunţe din nou.

Dacă     proiectul de lege parcurge drumul prevăzut de art.78, guvernul federal dispune de şase săptămâni pentru a refuza să-l confirme, cu condiţia însă de a fi introdus înainte procedura prevăzută la alin.1 frazele 3 şi 4 sau la alin.2. La expirarea acestui termen, el este obligat să-şi dea acordul.

Articolul 114

Darea de seamă asupra conturilor. Curtea de Conturi

Ministrul      federal al finanţelor este obligat, în cursul exerciţiului următor, să prezinte Bundestag- ului şi Bundesrat-ului un bilanţ referitor la toate încasările şi cheltuielile, precum şi asupra activelor şi pasivelor în vederea descărcării guvernului federal.

Curtea       federală de Conturi, ai cărei membri au independenţă judiciară, verifică conturile, ca şi rentabilitatea şi regularitatea gestiunii bugetare şi economice. În afară de aceasta, faţă de guvernul federal, ea trebuie să prezinte în plus situaţii Bundestag-ului şi Bundesrat-ului în fiecare an. Competenţele Curţii de Conturi vor fi precizate prin lege federală.

Articolul 115 Mobilizarea fondurilor

Împrumuturile,    ca şi acceptarea de cauţiuni sau de garanţii susceptibile să antreneze cheltuielile în cursul următoarelor exerciţii necesită o autorizare printr-o lege federală în funcţie de nivelul determinat sau determinabil. Încasările obţinute pe cale de credit nu trebuie să depăşească suma cheltuielilor pentru investiţiile înscrise în starea previzională; excepţiile nu sunt admisibile decât pentru evitarea unei dereglări a echilibrului ansamblului economic. Modalităţile (de aplicare a acestor prevederi - n.tr.) vor fi reglementate printr-o lege federală.

Pentru                fondurile speciale ale Federaţiei, printr-o lege federală pot fi autorizate derogări de la prevederile alin. 1.

Xa STAREA DE APĂRARE Articolul 115a

Constatarea stării de apărare

Constatarea     că teritoriul federal face obiectul unui atac armat sau că un asmenea atac este iminent (stare de apărare) se face de către Bundestag cu acordul Bundesrat-ului. Constatarea va avea loc la cererea guvernului federal şi necesită o majoritate de două treimi a voturilor exprimate şi cel puţin majoritatea membrilor Bundestag-ului.

Dacă             situaţia necesită în mod imperios o acţiune imediată şi dacă întrunirea în timp util a Bundestag-ului este împiedicată de obstacole de neînlăturat, ori dacă nu întruneşte quorumul, această constatare se face de către Comisia comună cu majoritate de două treimi a voturilor exprimate şi cel puţin cu majoritatea membrilor săi.

În    baza prevederilor art.82, constatarea va fi confirmată de către Preşedintele Federal în Gazeta oficială. Dacă din lipsă de timp acest lucru nu este posibil, publicarea în Gazeta oficială se va face după ce circumstanţele o vor permite.

Dacă     teritoriul federal face obiectul unui atac militar şi dacă organele federale competente nu pot constata acest lucru imediat conform alin. 1 fraza 1, această constatare trebuie făcută şi proclamată în momentul în care atacul a început. Preşedintele Federal face cunoscut acest moment imediat ce circumstanţele o permit.

5.Odată ce constatarea stării de apărare a fost proclamată, dacă teritoriul federal este atacat manu militari, Preşedintele Federal, cu acordul Bundestag-ului, poate să facă declaraţii de drept internaţional privind existenţa stării de apărare. În circumstanţele prevăzute la alin. 2, Comisia comună se reuneşte în locul Bundestag-ului.

Articolul 115b

Puterea de comandă în timpul stării de apărare

Odată cu declararea stării de apărare, puterea de comandă a forţelor armate este transferată Cancelarului federal.

Articolul 115c

Competenţa legislativă a Federaţiei în timpul stării de apărare

În    timpul stării de apărare, Federaţia are dreptul de legislaţie concurentă chiar în domeniile care sunt de competenţa Landurilor. Aceste legi necesită însă acordul Bundesrat-ului.

În    măsura în care circumstanţele o cer, printr-o lege federală este posibil, în timpul stării de apărare:

să     se reglementeze provizoriu indemnizaţia de expropriere prin derogare de la prevederile art.14 alin.3 fraza 2;

să     se prelungească detenţiile dincolo de limitele prevăzute la art.104 alin.2 fraza 3 şi alin.3 fraza

fără să depăşească totuşi un interval de 4 zile, în cazul în care un judecător nu a putut interveni în termenul prevăzut pentru perioadele normale.

În    măsura în care apărarea împotriva unui atac actual sau iminent o solicită, o lege federală aprobată de către Bundesrat poate reglementa, pe perioada stării de apărare, administraţia şi finanţele Federaţiei şi Landurilor, prin derogare de la capitolele VIII, VlIIa şi X, păstrând viabilitatea Landurilor, comunelor şi asociaţiilor intercomunale, în special din punct de vedere financiar.

Legile    federale votate în temeiul alin. 1 şi 2 pct. 1 pot fi aplicate încă înaintea proclamării stării de apărare, în scopul pregătirii punerii lor în practică.

Articolul 115d

Procedura accelerată pentru proiectele de lege urgente în timpul stării de apărare

În    timpul stării de apărare, legislaţia Federaţiei urmează procedura definită la alin.2 şi 3, prin derogare de la prevederile art.76 alin.2, art.77 alin.1 fraza 2 şi alin.2-4, art.78 şi art.82 alin.1.

Proiectele     de lege ale guvernului federal considerate urgente sunt transmise Bundesrat-ului, fiind depuse în acelaşi timp la biroul Bundestag-ului. Bundestag-ul şi Bundesrat-ul le vor examina imediat, împreună. În măsura în care acordul Bundesrat-ului este cerut pentru o lege, proiectul are nevoie de majoritatea voturilor sale pentru a fi adoptat. Modalităţile (de punere în aplicare a acestei prevederi - n.tr.) vor fi prevăzute printr-un Regulament interior, votat de Bundestag şi având aprobarea Bundesrat-ului.

Promulgarea     legilor se va face conform art. 115a, alin.3 fraza 2.

Articolul 115e

Poziţia şi funcţiile Comisiei comune

Dacă în timpul stării de apărare Comisia comună constată, cu majoritate de două treimi din voturile exprimate şi cel puţin cu majoritatea membrilor săi, că întrunirea în timp util a Bundestag-ului

este împiedicată de obstacole de neînlăturat, sau că acesta nu reuneşte quorumul, Comisia comună ia locul Bundestag-ului şi Bundesrat-ului şi veghează la respectarea drepturilor lor.

Legea fundamentală nu poate fi nici modificată, nici abrogată total sau în parte printr-o lege a Comisiei comune. Aceasta nu va fi împuternicită pentru a promulga legi, conform art.24 alin. 1 şi art.29. Articolul 115f

Puteri extraordinare ale guvernului federal în timpul stării de apărare

1.In timpul stării de apărare şi atât timp cât condiţiile o solicită, guvernul federal poate:

să    angajeze trupele de grăniceri pe întreg teritoriul federal;

să    dea instrucţiuni guvernelor regionale, în afara celor care le sunt date de administraţia federală şi, dacă consideră urgent, şi administraţiilor regionale, delegând puterea lui membrilor guvernelor regionale desemnate de către el.

Bundestag, Bundesrat şi Comisia comună trebuie să fie puse imediat la curent cu măsurile luate în virtutea alin. 1.

Articolul 115g

Statutul şi funcţiile Tribunalului Constituţional Federal în perioada stării de apărare Statutul constituţional şi exercitarea funcţiilor constituţionale ale Tribunalului Constituţional Federal şi al judecătorilor săi nu vor trebui să fie compromise. Legea privind Tribunalul Constituţional Federal nu poate fi modificată de către o lege a Comisiei comune decât în măsura în care avizul Tribunalului însuşi este necesar pentru a putea continua să-şi exercite funcţiunile. Până la promulgarea unei asemenea legi, Tribunalul Constituţional Federal poate lua măsurile care se impun pentru a i se permite să lucreze. Deciziile luate în virtutea frazelor 2 şi 3 sunt hotărâte de către Tribunalul Constituţional Federal cu majoritatea judecătorilor prezenţi.

Articolul 115h

Legislaturile şi durata mandatelor în timpul stării de apărare

Legislaturile      Bundestag-ului sau ale Dietelor Landurilor aflate pe punctul de a se încheia în timpul stării de apărare, vor expira la şase luni după încetarea acestei stări. Mandatul Preşedintelui federal, ca şi exercitarea sa de către preşedintele Bundestag-ului vor expira la nouă luni după încetarea stării de apărare.

Dacă              se dovedeşte necesară o nouă alegere a Cancelarului federal de către Comisia comună, aceasta alege un nou Cancelar cu majoritatea membrilor săi; Preşedintele Federal face o propunere Comisiei comune. Aceasta nu poate acorda vot de neîncredere, decât alegând un alt cancelar, cu majoritate de două treimi a membrilor săi.

Dizolvarea     Bundestag-ului pe durata stării de apărare este exclusă.

Articolul 115i

Puterile extraordinare ale guvernelor Landurilor

Dacă      organele federale competente nu pot lua măsurile care se impun pentru a împiedica pericolul şi dacă situaţia necesită indiscutabil o acţiune autonomă imediată în diverse părţi ale teritoriului federal, guvernele Landurilor sau administraţiile sau delegaţii desemnaţi de către acestea vor fi împuterniciţi să ia în domeniul atribuţiilor lor măsuri în sensul art. 115f alin. 1.

Măsurile     luate în temeiul alin. 1 pot fi anulate în orice moment de către guvernul federal şi, de asemenea, de către miniştri-preşedinţi ai Landurilor în privinţa administraţiilor regionale şi administraţiilor federale subordonate.

Articolul 115k

Autoritatea şi durata validităţii legilor şi hotărârilor extraordinare

In ceea ce priveşte durata validităţii lor, legile adoptate în temeiul art.115c, 115e şi 115g şi hotărârile pentru aplicarea lor primează asupra oricărei prevederi contrarii. Aceasta nu este valabil pentru un drept anterior în temeiul prevederilor art. 115c, 115e şi 115g.

Legile    votate de către Comisia comună şi hotărârile pentru aplicarea acestor legi vor fi abrogate

cel mai târziu după şase luni de la încetarea stării de apărare.

Legile care conţin dispoziţii ce derogă de la prevederile art.91a, 91b, 104a, 106 şi 107, nu vor fi în vigoare cel târziu până la expirarea celui de-al doilea exerciţiu care urmează încetării stării de apărare. Ele vor putea fi modificate la încheierea stării de apărare printr-o lege federală care necesită aprobarea Bundesrat-ului în vederea revenirii graduale la reglementarea prevăzută la cap.VIIIa şi X.

Articolul 115l

Abrogarea legilor extraordinare, încheierea stării de apărare, încheierea păcii

Cu     acordul Bundesrat-ului, Bundestag-ul poate în orice moment să abroge legile Comisiei comune. Bundesrat-ul poate solicita ca Bundestag-ul să se pronunţe cu privire la acest subiect. Şi alte măsuri luate de către Comisia comună pentru a face faţă stării de apărare trebuie anulate, dacă Bundestag-ul şi Bundesrat-ul vor decide astfel.

Cu     acordul Bundesrat-ului, Bundestag-ul poate în orice moment să proclame încheierea stării de apărare, printr-o decizie care trebuie promulgată de către Preşedintele Federal. În orice moment, Bundesrat-ul poate solicita ca Bundestag-ul să se pronunţe cu privire la acest subiect. Încheierea stării de apărare va trebui proclamată imediat ce nu mai sunt întrunite condiţiile pentru decretarea ei.

Decizia    privind încheierea păcii va fi luată printr-o lege federală.

DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE

Articolul 116

Naţionalitatea germană, reintegrarea în naţionalitate

Cu     excepţia unei reglementări legislative contrare, este cetăţean german, în sensul prezentei Legi fundamentale, oricine are naţionalitatea germană sau a fost admis pe teritoriul Reich-ului german, aşa cum era el la 31 decembrie 1937, în calitate de refugiat sau expulzat de apartenenţă etnică germană sau de soţ sau descendent al acestora din urmă.

Foştii      cetăţeni germani, decăzuţi din naţionalitatea lor între 30 ianuarie 1933 şi 8 mai 1945 din raţiuni politice, rasiale sau religioase, precum şi descendenţii acestora, vor fi reintegraţi la cerere în naţionalitatea lor. Ei nu vor fi consideraţi decăzuţi din naţionalitatea germană dacă şi-au stabilit domiciliul în Germania după 8 mai 1945 şi dacă nu au exprimat o dorinţă contrară.

Articolul 117

Reglementare tranzitorie pentru art.3 şi 11

Dreptul   contrar alin.2 al art.3 rămâne în vigoare până la adaptarea lui la această prevedere a Legii fundamentale, dar nu mai târziu de 31 martie 1953.

Legile     care restrâng libertatea de mişcare datorită actualei crize de locuinţe rămân în vigoare până la abrogarea lor printr-o lege federală.

Articolul 118

Reorganizarea Landurilor Baden şi Wurtemberg

Prin derogare de la prevederile art.29, noua organizare teritorială cuprinzând Landurile Baden, Wurtemberg-Baden şi Wurtemberg-Hohenzollern poate forma obiectul unui acord între Landurile interesate. În cazul în care nu se va putea realiza un acord, noua organizare va fi reglementată printr-o lege federală, care va trebui să prevadă un plebiscit.

(Landul Baden-Wurtemberg a fost creat în mod efectiv pornindu-se de la fostele Landuri enumerate în prezentul articol, în temeiul Legii federale din 4 mai 1951.)

Articolul 119 Refugiaţii şi expulzaţii

În problemele privind refugiaţii şi expulzaţii, în special repartizarea lor între Landuri, guvernul federal poate edicta, până la reglementarea legislativă federală, cu aprobarea Bundesrat-ului, reglementări având putere de lege. In cazuri speciale, guvernul federal poate fi autorizat să emită instrucţiuni de detaliu. Cu excepţia situaţiilor speciale, aceste instrucţiuni trebuie adresate autorităţilor supreme ale Landurilor.

Articolul 120

Cheltuieli de ocupare şi sarcini generate de război

1.Federaţia suportă cheltuielile de ocupare şi alte cheltuieli interne şi externe rezultate ca urmare a războiului, conform prevederilor stabilite prin legi federale. In măsura în care aceste cheltuieli generate de război au fost reglementate înainte de 1 octombrie 1969 prin legi federale, Federaţia şi Landurile vor suporta cheltuielile pe bază de reciprocitate, conform legilor federale. In măsura în care cheltuielile cu titlu de sarcini provenind din război nu au fost reglementate prin legi federale şi nici nu vor fi în viitor, dar au fost făcute înainte de 1 octombrie 1965 de către Landuri, comune (asociaţii intercomunale) sau alte organisme însărcinate cu executarea anumitor sarcini în contul Landurilor sau al comunelor, Federaţia nu va fi obligată să-şi asume asemenea cheltuieli, chiar după această dată. Federaţia suportă subvenţiile care revin securităţii sociale, inclusiv asigurarea de şomaj şi asistenţa de şomaj. Această repartizare a cheltuielilor generate de război între Federaţie şi Landuri nu afectează dispoziţiile legislative care reglementează drepturile de indemnizaţie pentru consecinţele războiului.

2.Incasările vor fi transferate Federaţiei în momentul în care aceasta îşi va asuma cheltuielile. Articolul 120a

Executarea repartizării cheltuielilor

Legile     destinate executării repartizării cheltuielilor pot dispune, cu aprobarea Bundesrat-ului, ca ele să fie aplicate fie de către Federaţie, fie în temeiul unei delegări din partea Federaţiei - de către Landuri, competenţele acordate în acest scop guvernului federal şi autorităţilor federale supreme competente în temeiul art.85 urmând a fi transferate, în totalitate sau în parte, Oficiului federal de repartizare a cheltuielilor. In exercitarea acestor competenţe, Oficiul federal nu va fi supus aprobării Bundesrat-ului; cu excepţia cazurilor urgente, instrucţiunile acestui Oficiu vor trebui adresate autorităţilor supreme ale Landurilor (Oficii de repartizare de Land).

Aceste    dispoziţii nu afectează fraza a 2-a alin.3 a art.87.

Articolul 121

Definirea majorităţii

In sensul prezentei Legi fundamentale, majoritatea membrilor Bundestag-ului şi ai Adunării federale este majoritatea numărului legal al membrilor lor.

Articolul 122

Competenţe legislative anterioare

1.Incepând de la prima întrunire a Bundestag-ului, legile vor fi adoptate numai de către puterile legislative recunoscute în prezenta Lege fundamentală.

2.Organele legislative şi organele care participă la legislaţie cu titlu consultativ şi ale căror competenţe expiră în temeiul alin. 1, vor fi dizolvate la această dată.

Articolul 123

Validitatea fostelor legi şi tratatele

Legislaţia în vigoare înainte de prima întrunire a Bundestag-ului continuă să rămână în vigoare în măsura în care nu contravine Legii fundamentale.

Tratatele încheiate de către Reich-ul german, care se referă la probleme care, potrivit Legii fundamentale, sunt de competenţa legislativă a Landurilor, rămân în vigoare dacă sunt valide conform principiilor generale de drept şi dacă această validitate subzistă, sub rezerva tuturor drepturilor şi excepţiilor părţilor interesate, până la încheierea de noi tratate de către organele competente în temeiul prezentei Legi fundamentale, sau până ce vor înceta din alte motive, în temeiiul prevederilor pe care le cuprind.

Articolul 124

Dreptul anterior în domeniul legislaţiei exclusive

Dreptul referitor la probleme care ţin de legislaţia exclusivă a Federaţiei devine drept federal în limitele domeniului său de aplicare.

Articolul 125

Drept anterior în domeniul legislaţiei concurente

Dreptul referitor la probleme care ţin de legislaţia concurentă a Federaţiei devine drept federal în limitele domeniului său de aplicare (de Land sau de zonă - n.tr.):

în    măsura în care se aplică în mod uniform într-una sau mai multe zone de ocupaţie;

în    măsura în care el a modificat vechiul drept al Reich-ului după 8 mai 1945.

Articolul 126

Litigii privind validitatea fostelor drepturi

Tribunalul Constituţional Federal statuează asupra contestaţiilor referitoare la aplicabilitatea dreptului anterior cu titlu de drept federal.

Articolul 127

Dreptul Bizoniei

Cu aprobarea guvernelor Landurilor interesate şi în anul care urmează promulgării prezentei Legi fundamentale, guvernul federal poate să pună în vigoare în Landurile Baden, Marele Berlin, Renania- Palatinat şi Wurtemberg-Hohenzollern dreptul Administraţiei economice bizonale, în măsura în care el continuă să fie în vigoare, cu titlu de drept federal, în temeiul art. 124 sau 125.

Articolul 128

Menţinerea dreptului de a da instrucţiuni

În măsura în care dreptul care continuă să fie în vigoare prevede prerogativa de a da instrucţiuni în sensul alin.5 al art.84, această prerogativă subzistă până la reglementarea legislativă contrară.

Articolul 129

Menţinerea puterilor

În   măsura în care dispoziţiile legale care continuă să fie în vigoare cu titlu de drept federal prevăd prerogativa de a edicta reglementări sau dispoziţii administrative generale sau îndeplinirea de acte administrative, această prerogativă se transferă organelor în prezent competente. În caz de dubiu, guvernul federal va statua în acord cu Bundesrat-ul; decizia trebuie să fie publicată.

În   măsura în care dispoziţiile legale care continuă să fie în vigoare cu titlu de drept de Land prevăd o asemenea prerogativă, aceasta este exercitată de către organele competente conform dreptului Landului.

În   măsura în care dispoziţiile legale în sensul alin.2 şi 3 prevăd prerogativa de a le amenda sau de a le completa, sau de a edicta dispoziţii legislative care ţin loc de lege, aceste prerogative încetează.

Prevederile    alin. 1 şi 2 se aplică prin analogie dacă dispoziţii legislative trimit la dispoziţii care nu mai sunt în vigoare sau la instituţii care nu mai există.

Articolul 130

Organismele de drept public

Organele administrative şi alte instituţii ale administraţiei publice sau ale justiţiei a căror

existenţă nu se întemeiază pe dreptul Landului sau pe tratate încheiate între Landuri, ca şi Uniunea administrativă a căilor ferate din sud-vestul Germaniei şi Consiliul de administraţie al poştelor şi telecomunicaţiilor zonei franceze de ocupaţie, vor fi subordonate Guvernului federal. Acesta, cu acordul Bundestag-ului, va reglementa transferul, dizolvarea sau lichidarea lor.

Ministrul federal competent exercită autoritatea disciplinară supremă asupra membrilor acestor administraţii şi instituţii.

3.Organele şi instituţiile de drept public care nu sunt subordonate direct unui Land şi care nu sunt întemeiate pe tratatele încheiate între Landuri vor fi plasate sub supravegherea autorităţii federale supreme competente.

Articolul 131

Foştii membri ai funcţiei publice

O  lege federală va reglementa statutul persoanelor, inclusiv refugiaţii şi expulzaţii care, fiind în serviciul funcţiei publice la 8 mai 1945, au părăsit-o pentru alte motive decât cele care ţin de dreptul funcţiei publice sau de dreptul care reglementează contractele colective şi care, până în prezent, nu sunt angajaţi sau nu sunt într-un mod care să corespundă fostei lor situaţii. Aceeaşi soluţie se va aplica persoanelor - inclusiv refugiaţii şi expulzaţii - care, la data de 8 mai 1945, se bucurau de dreptul la pensie şi care, pentru alte motive decât cele care ţin de dreptul funcţiei publice sau de dreptul care reglementează contractele colective, nu primesc pensie sau nu mai primesc o pensie care să corespundă situaţiei lor anterioare. Până la intrarea în vigoare a legii federale şi cu excepţia unei reglementări legislative contrare a Landurilor, nu vor putea fi primite cereri solicitând repunerea în drepturi în acest domeniu.

Articolul 132

Abrogarea temporară a statutului funcţiei publice

Funcţionarii     şi judecătorii numiţi pe viaţă, aflaţi în funcţii la intrarea în vigoare a prezentei Legi fundamentale, pot fi pensionaţi sau disponibilizaţi, ori transferaţi în servicii care comportă un venit inferior, în cele şase luni care urmează primei întruniri a Bundestag-ului, dacă nu întrunesc calităţile personale sau profesionale necesare pentru funcţiile lor. Această dispoziţie se aplică, prin analogie, şi funcţionarilor al căror contract nu este reziliabil. Pentru funcţionarii al căror contract este reziliabil, termenele de preaviz care depăşesc termenele prevăzute în contractele colective pot fi suprimate în acelaşi interval de timp.

Această          dispoziţie nu se aplică membrilor funcţiei publice care nu cad sub incidenţa dispoziţiilor privind "eliberarea de naţional-socialism şi militarism" sau care sunt recunoscute victime ale persecuţiei naţional-socialiste, cu excepţia unui motiv important, care ţine de persoana lor.

Căile        de recurs prevăzute la alin.4 al art.19 sunt deschise persoanelor afectate de aceste măsuri.

Modalităţile      (de aplicare a acestor prevederi constituţionale - n.tr.) vor forma obiectul unei reglementări a guvernului federal, ce va fi supusă aprobării Bundesrat-ului.

Articolul 133

Administraţia economică a Bizoniei. Succesiunea în drepturi

Federaţia succede drepturilor şi obligaţiilor Administraţiei economice a Bizoniei.

Articolul 134

Succesiune juridică a bunurilor Reich-ului

Bunurile Reich-ului devin, de principiu, bunuri ale Federaţiei.

2.In măsura în care, potrivit destinaţiei lor iniţiale, ele serveau în principal unor sarcini administrative care, conform prezentei Legi fundamentale, nu mai constituie în prezent sarcini administrative ale Federaţiei, ele vor trebui să fie transferate în mod gratuit organelor actuale competente şi Landurilor dacă, conform utilizării lor actuale şi nu numai provizorii, servesc unor sarcini administrative a căror executare revine în prezent Landurilor în temeiul prezentei Legi fundamentale. Federaţia poate transfera, de asemenea, şi alte bunuri Landurilor.

Bunurile     care au fost puse în mod gratuit la dispoziţia Reich-ului de către Landuri şi comune (colectivităţi comunale), redevin bunuri ale Landurilor şi comunelor (colectivităţilor comunale) în măsura în care acestea nu sunt necesare Federaţiei pentru propriile ei sarcini administrative.

Modalităţile (de aplicare a acestor prevederi constituţionale - n.tr.) vor forma obiectul unei legi federale care va fi supusă aprobării Bundesrat-ului.

Articolul 135

Bunuri ale unui Land care a suferit modificări teritoriale

Dacă     între 8 mai 1945 şi intrarea în vigoare a prezentei Legi fundamentale, apartenenţa unui teritoriu la un Land s-a schimbat, Landul căruia îi revine în continuare teritoriul are dreptul, în acest teritoriu, asupra bunurilor Landului căruia i-a aparţinut acesta.

Bunurile     Landurilor ca şi ale altor organe şi instituţii de drept public care nu mai există vor fi transferate, în măsura în care, potrivit destinaţiei lor iniţiale serveau în principal unor sarcini administrative ori dacă, potrivit utilizării lor actuale şi nu numai provizorii, servesc în principal unor sarcini administrative, Landurilor sau organelor sau instituţiilor de drept public care îndeplinesc în viitor aceste sarcini.

Bunurile     funciare ale Landurilor care nu mai există, inclusiv accesoriile acestora, vor fi transferate Landului în al cărui teritoriu se află, în măsura în care nu sunt cuprinse în bunurile vizate la alin.1.

În              măsura cerută de interesul preponderent al Federaţiei sau interesul particular al unui teritoriu, printr-o lege federală poate fi edictată o reglementare derogând dispoziţiilor alin.1-3.

În    afară de aceasta, succesiunea şi partajul, în măsura în care n-au fost făcute înainte de 1 ianuarie 1952 printr-un acord între Landuri sau organele şi instituţiile de drept public interesate, vor fi reglementate printr-o lege federală care va fi supusă aprobării Bundesrat-ului.

Participările    fostului stat al Prusiei la întreprinderi de drept privat vor fi transferate Federaţiei. Modalităţile (aplicării acestor prevederi constituţionale - n.tr.) vor forma obiectul unei legi federale care va putea conţine şi dispoziţii derogatorii.

În                  măsura în care, bunurile care trebuie să fie transferate, în temeiul alin.1-3, unui Land sau unui organ sau instituţii de drept public, au făcut obiectul, din partea deţinătorului legal, al unei dispoziţii luate printr-o lege de Land la intrarea în vigoare a Legii fundamentale, în baza unei legi de Land sau printr-un alt mod, transferul va fi considerat a fi avut loc înaintea actului de dispoziţie.

Articolul 135a

Abrogarea sau reducerea anumitor obligaţii ale Reich-ului, ale Prusiei vechi etc.

Legislaţia    rezervată Federaţiei la art.134 alin.4 şi art.135 alin.5 poate stipula, de asemenea, ca să fie anulate sau reduse următoarele obligaţii :

Obligaţii     ale Reich-ului, ca şi obligaţii ale fostului Land al Prusiei şi ale altor organe şi instituţii de drept public care au încetat să existe;

Obligaţii     ale Federaţiei sau ale altor organe şi instituţii de drept public aflate în conexiune cu transferul de bunuri în temeiul art.89, 90, 134 şi 135, precum şi obligaţii ale acelor subiecţi de drept prevăzuţi la pct. 1;

Obligaţii     ale Landurilor şi comunelor (asociaţii intercomunale) decurgând din măsurile luate de către aceşti subiecţi de drept înainte de 1 august 1945 în executarea ordinelor puterilor de ocupaţie sau pentru remedierea unei situaţii cauzate de război în cadrul funcţiilor administrative ale Reich­ului sau celor delegate de Reich.

Alineatul    2 se va aplica prin analogie obligaţiilor Republicii Democrate Germane sau ale entităţilor sale, precum şi obligaţiilor Federaţiei sau altor colectivităţi şi stabilimente de drept public în raport cu transferul de bunuri al Republicii Democrate Germane efectuat către Federaţie, Landuri şi comunităţi, precum şi la obligaţiile care se întemeiază pe măsuri adoptate de Republica Democrată Germană sau entităţile sale.

Articolul 136

Prima întrunire a Bundesrat-ului

.Bundesrat-ul se va întruni pentru prima dată în ziua primei întruniri a Bundestag-ului.

Până la alegerea primului Preşedinte al Republicii Federale, competenţele acestuia vor fi exercitate de către preşedintele Bundesrat-ului. Acesta din urmă nu are dreptul să dizolve Bundesrat-ul.

Articolul 137

Eligibilitatea funcţionarilor

Eligibilitatea    funcţionarilor, a salariaţilor publici, militarilor de carieră, soldaţilor angajaţi voluntar pe timp limitat şi judecătorilor în Federaţie, Landuri şi comune poate fi reglementată prin lege.

Prima              alegere a Bundestag-ului, a primei Adunări federale şi a primului Preşedinte al Republicii Federale va fi reglementată prin legea electorală pe care trebuie să o adopte Consiliul parlamentar.

Competenţa      Tribunalului Constituţional Federal, prevăzută la alin.2 al art.41, va fi exercitată, până la crearea acestuia, de către Curtea Superioară Germană a Administraţiei economice a Bizoniei care va hotărî potrivit dispoziţiilor regulamentului său de procedură.

Articolul 138 Notariatul

Modificările instituţiilor notariale actuale în Landurile Baden, Bavaria, Wurtemberg-Baden şi Wurtemberg-Hohenzollern vor fi supuse aprobării guvernelor acestor Landuri.

Articolul 139

Legea eliberării

Dispoziţiile legislative edictate pentru "eliberarea poporului german de naţional-socialism şi militarism" nu sunt afectate de dispoziţiile prezentei Legi fundamentale.

Articolul 140

Validitatea articolelor Constituţiei de la Weimar

Dispoziţiile art.136, 137, 138, 139 şi 141 ale Constituţiei de la Weimar din 11 august 1919 fac parte integrantă din prezenta Lege fundamentală.

Articolul 141

Clauza Bremen

Prima frază a alin.3 al art.7 nu se va aplica în acele Landuri în care la data de 1 ianuarie 1949 era în vigoare o reglementare legislativă de Land contrară.

Articolul 142

Drepturi fundamentale în Constituţiile Landurilor

In pofida dispoziţiilor prevăzute la art.31, dispoziţiile Constituţiilor Landurilor rămân în vigoare în măsura în care ele garantează drepturi fundamentale conform art.1-18 ale prezentei Legi fundamentale. Articolul 142a

Abrogat

Articolul 143

Legislaţia în vigoare pe teritoriul vizat în art.3 al Tratatului de unificare va putea să deroge cel mai târziu până la 31 decembrie 1992 dispoziţiunilor prezentei Legi fundamentale, în măsura în care şi atâta timp cât, ca urmare a condiţiilor diferite, nu va putea fi realizată adaptarea integrală la ordinea

constituţională.

Derogările nu vor putea contraveni alineatului 2 al art.19 şi trebuie să fie compatibile cu principiile menţionate în alineatul 3 al art.79.

Derogările de la secţiunile II, VIII, VlIIa, IX, X şi XI nu vor putea fi autorizate mai târziu de 31 decembrie 1995.

3.Independent de prevederile alineatelor 1 şi 2, art.41 al Tratatului de unificare şi dispoziţiunile referitoare la aplicarea sa vor rămâne în vigoare, în măsura în care ele asigură ireversibilitatea intervenţiilor în (dreptul de) proprietate operate asupra teritoriului vizat în art.3 al tratatului menţionat.

Articolul 144

Ratificarea Legii fundamentale. Reprezentanţi berlinezi în Bundestag şi Bundesrat

Prezenta      Lege fundamentală va fi supusă aprobării reprezentanţilor poporului în două treimi dintre Landurile germane în care ea urmează să se aplice imediat.

În               măsura în care aplicarea prezentei Legi fundamentale este supusă unor restricţii în unul din Landurile enumerate la art.23 sau o parte de Land, Landul sau partea de Land are dreptul, conform art.38, de a delega reprezentanţi în Bundestag şi, conform art.50, în Bundesrat.

Articolul 145

Promulgarea Legii fundamentale

Consiliul     parlamentar, cu participarea deputaţilor din Marele Berlin, în şedinţă publică, constată adoptarea prezentei Legi fundamentale, o semnează şi o promulgă.

Prezenta      Lege fundamentală va intra în vigoare la sfârşitul zilei promulgării sale.

Ea              va fi publicată în Gazeta oficială federală.

Articolul 146

Durata validităţii Legii fundamentale

Prezenta Lege fundamentală, care va intra în vigoare pentru întreg poporul german după înfăptuirea unităţii şi libertăţii Germaniei, încetează să aibă efect în ziua în care va intra în vigoare o Constituţie care va fi adoptată de către poporul german, stăpân pe deciziile sale.

Bonn, 23 mai 1949

A N E XĂ

Articole ale Constitutiei germane din 11 august 1919 care rămân în vigoare CONSTITUŢIA DE LA WEIMAR

Art.136.- (1) Drepturile şi îndatoririle civile şi civice nu sunt condiţionate de     exercitarea  libertăţii

religioase şi nu pot fi restrânse prin exerciţiul acesteia.

Folosinţa     drepturilor civile şi civice, precum şi admiterea în funcţii publice sunt independente de confesiunea religioasă.

Nimeni        nu este obligat să-şi mărturisească convingerea sa religioasă. Autorităţile nu au dreptul să se informeze în legătură cu apartenenţa la o biserică sau la un cult, decât în măsura în care (de aceasta - n.tr.) ar depinde drepturi şi îndatoriri, sau un recensământ ordonat de către lege ar cere aceasta.

Nimeni       nu poate fi constrâns la un act cultural sau la o solemnitate culturală,        ori obligat     să ia

parte la ceremonii religioase, sau să pronunţe o formulă religioasă de jurământ.

Art.137.- (1) Nu există o biserică de stat.

 

Libertatea de asociere în cadrul unor biserici sau culte este garantată. Unirea bisericilor sau a cultelor în interiorul teritoriului Reich-ului nu este supusă nici unei restricţii.

Fiecare      biserică sau cult îşi reglementează şi îşi administrează problemele în mod autonom, în limitele legislaţiei, care sunt valabile pentru toţi. Ele îşi conferă responsabilităţile fără intervenţii din partea statului sau a comunelor.

Bisericile      sau cultele dobândesc personalitate juridică în conformitate cu dispoziţiile generale ale dreptului civil.

Bisericile      sau cultele rămân organisme de drept public, în cazul în care ele erau până în prezent. Celorlalte biserici sau culte le vor fi acordate aceleaşi drepturi, la cererea lor, dacă oferă garanţia duratei din faptul constituirii lor şi din numărul membrilor lor. Dacă mai multe biserici sau culte, care constituie organisme de drept public, se vor asocia într-o grupare, această grupare va fi, de asemenea, un organism de drept public.

Bisericile      sau cultele care sunt organisme de drept public sunt autorizate să perceapă impozite, pe baza rolului de contribuţii, în condiţiile stabilite de dreptul Landului.

Sunt             asimilate bisericilor sau cultelor asociaţiile care au ca scop să servească în comun o concepţie determinată asupra Universului.

O         reglementare mai detaliată, care ar fi cerută de executarea acestor dispoziţii, va fi făcută prin legislaţia Landului.

Art.138. (1) Prestaţiile statului faţă de biserici şi culte, întemeiate pe legi, acorduri sau titluri constitutive particulare, sunt răscumpărate în virtutea unui regulament legislativ al Landului. Principiile aplicabile în aceste cazuri vor fi stabilite de Reich.

(2) Sunt garantate proprietatea şi celelalte drepturi ale bisericilor sau cultelor, precum şi ale asociaţiilor religioase asupra stabilimentelor lor, fundaţiilor şi altor bunuri destinate unor scopuri aferente cultului, învăţământului şi binefacerii.

Art.139.- Duminica şi sărbătorile legale rămân garantate prin lege, în calitatea lor de zile de repaos şi de reculegere spirituală.

Art.141.- In măsura în care există nevoia unui cult religios şi a unui educator spiritual în cadrul armatei, spitalelor, stabilimentelor penitenciare şi altor stabilimente publice, trebuie să li se permită bisericilor şi cultelor să îndeplinească actul religios în absenţa oricărei constrângeri.

 

 

[1]        Horia C.Matei, Silviu Neguţ, Ion Nicolae, Statele lumii de la A la Z, ediţia 8-a, Editura Meronia, Bucureşti, 2002, pag.220; Dicţionar Diplomatic, Bucureşti, 1979, pag.454.

[2]     B.Mirkine-Guetzevitch, Les Constitutions de l'Europe Nouvelle, Librairie Delagrave, Paris, 1930.

[3]     Joe Heydecker, Johannes Leeb, Procesul de la Nurnberg, Bucureşti, 1983, pag.130.

[4]     Roger Bonnard, Le Droit et l'Etat dans la doctrine nationale-socialiste, Paris, 1939, L.G.D.J., pag.45.

[5]     Paul Negulescu, George Alexianu, Tratat de drept public, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1942, pag.57.

[6]     Les Constitutions de l'Europe des Douze, Textes rassembles et presentes par Henri Oberdorff, La Documentation franţaise, Paris, 1992, pag.17; Thomas Gross, Le regime politique de l'Allemagne, în Les regimes politiques des pays de

l'U.E. et de la Roumanie, sous la direction de Genoveva Vrabie, Regia Autonomă „Monitorul Oficial", Bucureşti, 2002, p. 15 şi urm.

[7]     Konstituţii zarubejnîh socialistecskih gosudarstv Evropî, Moscova, 1973, art.48 şi urm., p.240.

[8]        Culegerea citată, p.247; art.66 şi urm. 410

[9]        The World Almanac and Book of Facts 1996, Editor: Robert Famighetti, Funk and Wagnalis Corporation, 1995, Mahwah, New Jersey, p.43; Jean-Franţois Soulet, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre,

Editura Polirom, Iaşi, 1998, pag.149, 317.

[10] http://www.electionworld.org/germany.htm