Date istorice
Mexicul este o ţară cu o îndelungată istorie, pe al cărui teritoriu s-au dezvoltat puternice civilizaţii, dintre care cea mai cunoscută este cea a aztecilor. Cucerirea spaniolă a dus la desfiinţarea statului Aztec, al cărui ultim rege Montezuma al Il-lea a fost ucis în 1520. Din 1535 Mexicul devine viceregatul Noii Spanii, prilej de stabilire a unui mod de organizare spaniol, de extindere a culturii spaniole, precum şi de afirmare a religiei catolice.
Regimul colonial - devenit din ce în ce mai opresiv - este însă înlăturat în 1821[1]. Urmează o serie de evenimente importante în viaţa poporului mexican, printre care războiul cu S.U.A. (18461848), în urma căruia Mexicul pierde o serie de teritorii importante printre care New Mexico şi California.
Dintre evenimentele ulterioare mai menţionăm revolta indienilor Maya (1848) şi scurta perioadă în care Maximilian de Austria a devenit împărat al Mexicului (1864-1867).
Viaţa politică mexicană continuă să fie frământată de confruntări, inclusiv de mişcări revoluţionare cu caracter social. Dintre personalităţile mai importante ale istoriei Mexicului pot fi citate Benito Juarez (1858-1872), liderii revoluţionari Emiliano Zapata şi Francisco Vila - în perioada puternicelor mişcări revoluţionare pe care Mexicul le-a cunoscut în anii 1910-1917. Începând din anul 1928 - dată la care a fost înfiinţat oficial - Partidul Revoluţionar Instituţional domină viaţa
/■V * 9 9 9
politică a ţării[2]. În perioada interbelică se remarcă în deosebi preşedinţia lui Lazaro Cardenas (1934-1940) care impune reforme sociale şi sprijină regimul republican spaniol. Mexicul continuă să fie condus şi în prezent de forţele politice aparţinând Partidului Revoluţionar Instituţional, dar cunoaşte, în acelaşi timp, mişcări sociale precum şi mişcări revendicative ale indienilor, cum a fost revolta izbucnită în 1994 în statul Chipas. În alegerile din 1996, Partidul Revoluţionar Instituţional a pierdut pentru prima oară majoritatea absolută pe care o deţinea în Camera Deputaţilor, din 1929. Dintr-un total de 500 mandate, P.R.I. a obţinut 238 faţă de 126, care au revenit P.R.D. (Partidul revoluţiei democratice - de centru stânga). Dupa Vicente Fox Quesada, ales la 2 iulie 2000, care îi succede lui Ernesto Zedillor Ponce de Leon( ales la 21 august 1994)a urmat la conducerea statului Felipe Calderon, om politic conservator, membru al Partidului Acţiunea Naţională, fost colaborator al preşedintelui Vicente Fox.
După o campanie electorală foarte tensionată el a câştigat alegerile cu un procent de 35,88% din voturi, ceea ce reprezintă un avans de numai 0,56% faţă de adversarul său Andres Manuel Lopez Obrador, propus de o coaliţie de stânga. Felipe Calderon a fost declarat ales de către Tribunalul electoral federal la 5 septembrie 2006, care a respins contestaţiile formulate, ca şi o reclamaţie cu privire la intervenţia anticonstituţională în timpul campaniei electorale a preşedintelui, care îşi încheia mandatul.
Deşi au existat mai multe manifestaţii ale partidelor de stânga, solicitând o renumărare a voturilor, imparţialitatea alegerilor nu a fost contestată de observatorii străini, iar Felipe Calderon a fost recunoscut de numeroase state străine. El şi-a încput mandatul la 1 decembrie 2006, beneficiind de o majoritate relativă a Partidului Acţiunii Naţionale în Camera Deputaţilor (206 locuri din 500) şi în Senat 52 de locuri din 128.
Organizarea politică şi constituţională a Mexicului a fost stabilită prin Constituţia din 1917, care a fost amendată de mai multe ori şi ale cărei prevederi se completează cu o serie de legi. Dintre acestea menţionăm "Legea cu privire la promovarea investiţiilor mexicane şi reglementarea investiţiilor străine" din 9 martie 1973, modificările succesive pe care le-a suferit art.123 din Constituţia mexicană în ceea ce priveşte drepturile muncitorilor, modificările articolelor care se referă la puterile exclusive ale Congresului, relaţiile dintre statele federaţiei ş.a.
Constituţia mexicană cuprinde 135 articole şi 19 articole tranzitorii[3].
De remarcat este faptul că, spre deosebire de alte constituţii, Constituţia mexicană începe cu un capitol dedicat garanţiilor individuale, după care se ocupă de naţionalitatea mexicană, de drepturile străinilor, ale cetăţenilor, pentru ca abia ulterior - începând cu art.39 (Capitolul I Titlul II) - să fundamenteze principiile ce se referă la suveranitatea naţională şi forma de guvernamânt.
Teritoriul Mexicului cuprinde statele membre ale federaţiei, insulele, platoul continental, apele teritoriale şi spaţiul aerian de deasupra teritoriului. De asemenea, urmând exemplul american, din componenţa integrală a federaţiei face parte districtul federal, în care se găseşte capitala ţării, care beneficiază de un statut oarecum autonom.
În calitatea sa de stat federal, Mexicul cuprinde următoarele state: Aguascalientes, Baja California, Baja California Sur, Campeche, Coahuila, Colima, Chiapas, Chihuahua, Durango, Guanajuato, Guerrero, Hidalgo, Jalisco, Mexico, Michoacan, Morelos, Nayarit, Nuevo Leon, Oaxaca, Puebla, Queretaro, Quintana Roo, San Luis Potosi, Sinaloa, Sonora, Tabasco, Tamaulipas, Tiaxcala, Veracruz, Zacatecas, Zucatan şi Federal District.
Prevederi speciale ale Constituţiei (art. 115 şi urm.) stabilesc drepturile municipalităţilor, ale autorităţilor locale şi ale statelor. Respectând principiul american al diviziunii competenţelor între autorităţile federale şi statele membre ale federaţiei, Constituţia mexicană prevede, printre altele, că statele nu au dreptul să încheie alianţe, tratate sau coaliţii unele cu altele sau cu puteri străine, să emită monedă, să perceapă taxe speciale, să încheie contracte cu guverne străine. Ele nu au dreptul nici să stabilească tonajul navelor, să întreţină trupe sau nave de război, să declare război altor state. Cu toate acestea, statele au dreptul să perceapă taxe minore, cu asentimentul autorităţilor federale.
Hotărârile judecătoreşti pronunţate pot fi executate pe teritoriul altor state membre ale federaţiei. Puterile fiecărui stat sunt divizate între puterea executivă, legislativă şi judecătorească.
Titularul puterii executive este guvernatorul statului, ales pe şase ani, care trebuie să fie cetăţean mexican, născut pe teritoriul statului respectiv şi să domicilieze pe teritoriul statului în cauză în ultimii cinci ani înaintea alegerilor. Legislatura fiecărui stat este proporţională cu numărul locuitorilor. Deputaţii în legislaturile statelor nu pot fi realeşi imediat. În schimb, locţiitorii lor (Mexicul recunoaşte instituţia deputaţilor supleanţi) pot să-şi prezinte candidatura la alegerile imediat următoare. Independenţa justiţiei este asigurată iar modul de organizare a diverselor instanţe judecătoreşti este stabilit prin legi organice.
La nivelul ţării, puterile statului sunt de asemenea divizate, potrivit art.49 din Constituţie, între puterea legislativă, executivă şi judecătorească. Art.49 alin.2 din Constituţie prevede în mod expres că puterile statului nu pot fi niciodată întrunite în mâinile aceleiaşi persoane sau autorităţi decât în situaţii excepţionale. Art.29 din Constituţia mexicană precizează care sunt aceste situaţii, referindu-se la "invazie, perturbarea serioasă a liniştii publice sau orice altă împrejurare care ar produce un mare pericol sau un conflict pntru societate". În asemenea situaţii, preşedintele republicii mexicane, cu avizul şi consimţământul unor principale oficialităţi, poate să suspende garanţiile constituţionale dar numai acelea "care prezintă un obstacol în calea unei rapide şi urgente înlăturări a situaţiei". O asemenea măsură poate fi adoptată numai pe un timp limitat, iar dacă suspendarea garanţiilor are loc în timp ce Congresul se găseşte reunit în sesiune, el trebuie să confere autorizarea sa executivului, dacă apreciază că aceasta este necesară. În situaţiile în care evenimente de genul celor menţionate survin în perioada de vacanţă a Congresului, el va trebui să fie convocat fără întârziere, pentru a da o asemenea autorizare.
Puterea legislativă a Statelor Unite Mexicane este încredinţată Congresului general, care se compune din două Camere: Camera Deputaţilor şi Senatul.
Camera Deputaţilor se compune din 300 deputaţi aleşi individual, pe circumscripţii, şi 200 aleşi pe liste, în conformitate cu sistemul reprezentării proporţionale, toţi aceştia fiind aleşi pe trei ani.
Senatul se compune, ca şi în Statele Unite ale Americii, din doi membri reprezentând fiecare stat şi doi ce reprezintă districtul federal, în total 128 senatori. Ei sunt aleşi prin scrutin direct, pe termen de şase ani, la fiecare trei ani reînnoindu-se jumătate dintre ei. Atât în cazul deputaţilor, cât şi al senatorilor, Constituţia mexicană prevede existenţa instituţiei supleanţilor.
Pornind de la necesitatea unei individualizări a atribuţiilor celor două Camere ale Parlamentului, Constituţia mexicană prevede o diviziune de competenţe între Camera Deputaţilor şi Senat. Astfel, de pildă, în conformitate cu prevederile art.74, examinarea bugetului este de competenţa Camerei Deputaţilor. În conformitate cu art.76, Senatul are competenţa exclusivă de a analiza politica externă, a aproba trimiterea de trupe peste frontierele ţării, a ratifica numirile într-o serie de funcţii, printre care miniştri, diplomaţi, de a numi un guvernator într-un stat în care au încetat să funcţioneze puterile statului, de a soluţiona probleme ce pot apare în legătură cu prerogative şi atribuţiile diverselor state. În schimb, există şi atribuţii care pot fi exercitate individual de fiecare dintre Camere, cum ar fi numirea propriilor funcţionari, organizarea de alegeri pentru completarea vacanţelor etc. În perioadele în care Congresul se află în vacanţă, Constituţia mexicană prevede existenţa unui Comitet permanent, compus din 37 de membri (19 deputaţi şi 18 senatori) care exercită anumite atribuţii pe timpul vacanţei parlamentare. Printre altele, comitetul permanent trebuie să-şi dea consimţământul în situaţiile în care se recurge la folosirea Gărzii naţionale, să primească jurământul oficial al unor demnitari, să primească proiecte de legi şi să dispună studierea lor, să propună executivului convocarea uneia sau ambelor Camere în sesiune extraordinară.
În ceea ce priveşte dreptul de iniţiativă legislativă, acesta aparţine, potrivit Constituţiei mexicane, preşedintelui Republicii, deputaţilor şi senatorilor membri ai Congresului, precum şi legislaturilor statelor.
Un capitol important al Constituţiei mexicane este consacrat puterii executive. Art.80 din Constituţie prevede în acest sens că exerciţiul puterii supreme executive este învestit în persoana preşedintelui Statelor Unite Mexicane. Acesta dispune de atribuţii şi prerogative similare celor ale Preşedintelui S.U.A.
Dintre celelalte prevederi ale Constituţiei mexicane care se cuvin a fi menţionate sunt cele cu privire la răspunderea oficialilor publici - Constituţia stabilind din acest punct de vedere o procedură detaliată -, prevederile cu privire la muncă şi securitatea socială care ocupă, de asemenea, un loc important, precum şi o serie de "prohibiţii generale" (Titlul VII), prin acestea înţelegându-se o serie de impedimente sau incompatibilităţi la diverse nivele. Astfel, se prevede, de pildă, în art. 129 că în timp de pace, nici o autoritate militară nu poate să îndeplinească decât atribuţii care sunt legate de problemele sale specifice; art. 131 dispune că Federaţia are dreptul exclusiv de a percepe impozite asupra bunurilor care sunt importate sau exportate sau care tranzitează teritoriul naţional.
Constituţia mexicană acordă o însemnătate cu totul deosebită judecătorilor de la Curtea Constituţională. Este de remarcat că prevederile ce privesc pe aceştia sunt incluse în art.94 şi următoarele din Capitolul III care se referă la puterea executivă. Tot aci întâlnim reglementarea detaliată a unei instituţii specifice cu privire la procesele ce se desfăşoară potrivit procedurii "amparo", modalitate specifică de atac cunoscută de dreptul mexican.
O prevedere mai importantă pe care o conţine Constituţia mexicană - probabil tot ca o consecinţă a faptului că această ţară a fost confruntată cu numeroase revoluţii şi războaie civile - este cea înscrisă în art.136, care dispune că prevederile Constituţiei îşi păstrează autoritatea chiar dacă aplicarea lor este întreruptă pe calea unei rebeliuni. In cazul în care ar fi stabilit la putere un guvern împotriva prevederilor constituţionale, imediat ce poporul îşi va redobândi libertatea de a respecta prevederile constituţionale, cei care au făcut parte din guvernul creat de rebeli sau au cooperat cu acesta, vor fi traşi la răspundere în concordanţă cu prevederile constituţiei şi ale legilor.
[1] Horia C.Matei, Silviu Neguţ, Ion Nicolae, Statele lumii de la A la Z, ediţia 8-a, Editura Meronia, Bucureşti 2002, pag.376.
[2] Webster's New World Encyclopedia, College edition, Prentice Hall, General References, New York, 1993, pag.694.
[3] Constitutions of the Countries of the World, vol.15, Mexico, by Gisbert H.Flanz and Louise Moreno, Oceana Publications, Inc., Dobbs Ferry, New York, april 1988, pag.11 şi urm.