Pin It
  • Istoric şi organizare politică

Pe teritoriul Austriei de azi au locuit în vechime ilirii şi apoi celţii. După dominaţia romană (Austria fiind împărţită, pe atunci, între provinciile romane Raetia, Novicum şi Pannonia) a urmat dominaţia triburilor germanice şi apoi includerea acestora în componenţa Statului Franc (ulterior a Imperiului Romano-German)[1].

 

În 1278 ducatul Austriei este cucerit de regele german Rudolf I de Habsburg, care-l oferă ca feudă în 1281 celor doi fii ai săi. Ulterior, în 1453 Austria devine arhiducat, iar reprezentanţii dinastiei de Habsburg - care vor domni până în 1918 - vor fi totodată regi ai Germaniei şi împăraţi ai Imperiului Romano-German, până în 1806.

Între secolele XIII-XVI Austria a reprezentat un stat patrimonial al Habsburgilor. În 1552, când Carol Quintul face ca fratele său Ferdinand să fie ales rege al romanilor, se stabilesc trăsăturile fundamentale ale monarhiei pentru trei sute de ani: Habsburgii din Viena devin totodată stăpânii Imperiului German şi suverani teritoriali ai unui complex de state care îngloba ţările ereditare, regatul Boemiei, regatul Ungariei şi regrupa totalitatea actualelor republici Austriacă, Cehoslovacă şi Ungară, precum şi părţi din Polonia, România, Iugoslavia şi Italia. Încercând să impună noilor săi supuşi o administraţie comună şi un minimum de autoritate suverană, Ferdinand s-a izbit însă de tradiţiile naţionale, deja solide, şi de puterea oligarhiilor locale. Tânăr şi elevat, noul suveran s-a angrenat în problemele reorganizării, încercând să creeze un guvern central şi să limiteze puterea Dietelor în diferitele ţări aflate sub jurisdicţia sa. El a creat un Consiliu privat al împăratului (Geheimeir Rat), compus din înalţi demnitari. În conformitate cu prevederile Ordonanţei din 1 ianuarie 1527, Consiliul privat se îngrijea de toate problemele ce priveau politica generală a statului, iar suveranul participa întotdeauna la şedinţele acestui Consiliu.

Secolul al XVI-lea este deosebit de important pentru istoria Austriei. Boemia, Moravia, Silezia şi Ungaria Occidentală intră sub suveranitatea Austriei, care devine o mare putere şi un stat multinaţional. Campania anti-otomană din anii 1683-1699 coincide cu expansiunea Imperiului Habsburgic spre Sud- Est. Această perioadă de cuceriri este marcată de ocuparea întregii Ungarii, a Transilvaniei, a unor părţi din Slovenia şi Croaţia şi, în 1718, a Banatului.

Perioada "despotismului iluminat" nu reuşeşte să ofere decât soluţii temporare problemelor coexistenţei unor naţiuni atât de deosebite prin particularităţile şi spiritualitatea lor în cadrul Imperiului. În timpul Revoluţiei din 1848 se încearcă, de aceea, elaborarea unei constituţii de tip federal dar neo- absolutismul, întruchipat în regimul instaurat de Schwarzenberg, aboleşte cu totul rolul vechilor instituţii locale. Cu toate acestea, după 1860 (înfrângerea Austriei la Solferino), soluţia federală este acceptată şi se constituie un Consiliu al Imperiului (Reichsrat), ales de Diete. Aceste măsuri i-au nemulţumit pe nobili şi pe funcţionarii superiori. Liberalii, conduşi de Schmerling, au luat însă iniţiativa suprimării Dietelor locale, propunând un regim parlamentar unic, având drept de control asupra administraţiei, asemănător regimurilor din Franţa şi Anglia.

Trebuie menţionat că poziţia internaţională a Austriei a slăbit considerabil în această perioadă. Austria, care se aflase în fruntea coaliţiilor organizate contra Franţei republicane şi napoleoniene, îşi pierde treptat poziţia hegemonică în Confederaţia Germaniei ca urmare a înfrângerilor militare suferite în 1859 şi 1866. Aceste împrejurări explică compromisul austro-ungar din 1867. Împăratul Franz Ioseph recunoaşte independenţa statului ungar şi acceptă să se încoroneze la Pesth. El confirmă existenţa unui Parlament compus din două Camere, miniştrii maghiari fiind responsabili în faţa Camerelor. Imperiul Austro-Ungar se caracteriza prin existenţa, practic, a două entităţi distincte: pe de o parte Regatul Ungariei iar pe de altă parte un ansamblu de ţări aflate sub suveranitatea ereditară a Austriei[2]. În totalitatea sa, imperiul cuprindea 676.000 km.p. şi 55.000.000 locuitori (germani, unguri, cehi, polonezi, sârbi, români, croaţi, sloveni, italieni ş.a.).

Ca urmare a încheierii alianţei cu Germania (1879) au fost puse bazele Triplei Alianţe (Germania, Austro-Ungaria şi Italia). Asasinarea la Sarajevo, la 28 iunie 1914, a lui Frantz Ferdinand, moştenitorul tronului, duce la declanşarea primului război mondial (1914-1918). Înfrângerea Austro-Ungariei în război accelerează dezagregarea imperiului, care unise în mod forţat şi artificial un număr atât de mare de

naţiuni.

La 12 decembrie 1918 este proclamată Republica Austria, stat federal, ale cărei frontiere sunt stabilite la 10 septembrie 1919 prin Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye. Constituţia din 1 octombrie 1920 consacră neutralitatea ca principiu al politicii de stat.

Noul stat independent este marcat de conflilctele dintre partidul populist şi partidul social- democrat, de uniunea vamală austro-germană din 1931, de instaurarea regimului autoritar al Cancelarului Dollfus (1932-1934), asasinat de nazişti, de oscilaţiile succesorului acestuia, Schuschnigg, obligat de Hitler să accepte "Anschluss"-ul, la 11 martie 1938. Austria devine o simplă provincie a Germaniei naziste sub numele de "Ostmark".

Ca urmare a înfrângerii Germaniei naziste, statul austriac este restabilit prin Declaraţia de independenţă din 27 aprilie 1945, semnată de către reprezentanţii celor trei partide fondatoare ale celei de a II-a republici (populist, socialist şi comunist). O lege ulterioară repune în vigoare Constituţia din 1920, care fusese amendată în 1929.

În prezent, principalele documente constituţionale având relevanţă în ceea ce priveşte regimul de drept al Austriei sunt: Legea constituţională federală din 26 octombrie 1955, Legea constituţională federală cu privire la protecţia libertăţii individuale, cuprinzând principalele drepturi garantate de Constituţie, la care se adaugă Legea din 1955 cu privire la neutralitatea Austriei, considerată în egală măsură ca având valoarea unui text constituţional.

  • Legea Constituţională federală din 26 octombrie 1955

Legea Constituţională federală din 26 octombrie 1955cuprinde opt Titluri şi 152 articole. Ele se referă la: Dispoziţii generale şi Uniunea Europeană; Puterea legislativă a Federaţiei; Puterile executivă şi judiciară ale Federaţiei; Puterile legislative şi executive ale Lander-urilor; controlul conturilor şi al gestiunii; garanţiile constituţiei şi ale administraţiei; Wolksanwaltschaft; Dispoziţii finale.

În cele ce urmează vom încerca să ne referim, în sinteză, numai la elementele care prezintă originalitate şi particularităţi faţă de sistemele semiprezidenţiale pe care le-am examinat până în prezent.

  • Prevederi cu caracter general

Potrivit Legii constituţionale din 1955, Austria este o republică democratică, al cărei drept emană de la popor (art. 1). Austria este, totodată, un stat federal compus din următoarele Lander-uri autonome: Burgenland, Karnten, Niederosterreich, Oberosterreich, Salzburg, Steiermark, Tirol, Voralberg, Wien.

Teritoriul federal austriac se compune din teritoriul lănder-urilor (art.2 alin.1).

În Austria există o singură naţionalitate, unică (art.6 alin. 1).

Toţi cetăţenii federaţiei sunt egali în faţa legii (art.7 alin. 1).

Limba germană este limba oficială a Republicii, fără ca prin aceasta să se prejudicieze asupra drepturilor acordate minorităţilor lingvistice prin legile federaţiei (art.8).

Prevederi deosebit de importante sunt înscrise în art.9, care are următorul cuprins:

" (1) Regulile general recunoscute ale dreptului internaţional public sunt considerate ca fiind parte integrantă a dreptului federal.

(2) Federaţia poate să transfere pe cale legislativă, sau să aprobe pe calea unui tratat, în virtutea alineatului 1 din articolul 50, anumite drepturi de suveranitate unor instituţii internaţionale şi organelor lor şi să supună dispoziţiilor de drept internaţional public activitatea organelor de stat străine din teritoriul federal precum şi activitatea organelor austriace în străinătate".

Remarcăm, cu privire la serviciul militar, şi dispoziţiile art.9 alin.3, care consacră posibilitatea efectuării unor servicii alternative.

Departajarea atribuţiunilor între organele legislative şi cele executive ale Federaţiei şi ale Lander- urilor îşi găseşte sediul în articolul 10. Sunt considerate ca aparţinând puterilor legislative şi executive ale Federaţiei probleme ce se referă la: constituţia federală, afacerile străine, reglementarea controlului intrării şi ieşirii din teritoriul federal, finanţele federaţiei, moneda, creditul, legislaţia civilă, securitatea şi ordinea publică, căile ferate şi traficul aerian, minele, pădurile, legislaţia muncii, sănătatea publică, poliţia şi jandarmeria federală ş.a.

In anumite domenii specificate de art.11, puterea legislativă revine Federaţiei, dar puterea executivă aparţine Lander-urilor. Asemenea domenii sunt, de pildă: naţionalitatea, poliţia rutieră, navigaţia interioară, proiectele care pot avea un impact asupra mediului. In alte domenii la care se referă art.12, puterea legislativă revine Federaţiei dar numai în ceea ce priveşte "principiile fundamentale", Lănder- urilor revenindu-le promulgarea legilor de aplicare şi puterea executivă. Asemenea probleme se referă, de pildă, la: asistenţa săracilor, instituţiile publice pentru medierea extrajudiciară a litigiilor, operaţiunile agrare şi repopularea, protecţia plantelor, energia electrică. Aparţin Lănder-urilor, atât din punct de vedere legislativ cât şi din punct de vedere executiv, o serie de domenii precum învăţământul agricol şi forestier, statutul învăţătorilor şi educatorilor în aceste forme de învăţământ.

O prevedere pe care o considerăm a fi cât se poate de importantă este aceea din art. 15 alin. 1 care dispune că "În măsura în care Constituţia federală nu atribuie în mod expres o materie puterii legislative sau executive a Federaţiei, această materie ţine de domeniul acţiunii autonome a

O                                                                                                                                                                                                               ’5                7                                                                                                           ’         5                                                                                                              ’                  5

Lander-urilor".

In problemele care ţin de competenţa Lănder-urilor, acestea pot încheia tratate cu statele limitrofe ale Austriei, sau cu statele lor federale (art.16 alin.1), dar Federaţia dispune de un drept de control (art.16 alin.5).

In ceea ce priveşte Uniunea Europeană, Constituţia Austriei prevede în articolul 23 a) că deputaţii în Parlamentul European, care reprezintă Republica Austria, vor fi aleşi potrivit principiului reprezentării proporţionale prin sufragiul egal, direct, secret şi personal al tuturor bărbaţilor şi femeilor care au împlinit în ziua de 1 ianuarie a anului electoral vârsta de 18 ani şi care au naţionalitatea austriacă şi nu sunt decăzuţi din dreptul de vot în virtutea dispoziţiunilor în vigoare pentru Uniunea Europeană. Potrivit prevederilor art.23 a) alin.2, pentru alegerile în Parlamentul European teritoriul federal al Austriei constituie o circumscripţie unică.

2.5.22Puterea legislativă a Federaţiei

Puterea legislativă a Federaţiei este exercitată împreună de către Consiliul Naţional şi Consiliul Federal (art.24).

Consiliul Naţional (Nationalrat) este ales în conformitate cu principiile reprezentării proporţionale, prin vot egal, direct, secret şi individual. Consiliul Federal (Bundesrat) reprezintă cele nouă Lander-uri federale.

Consiliul Naţional cuprinde 183 deputaţi iar Consiliul Federal 58 reprezentanţi; legislatura Consiliului Naţional are o durată de patru ani, iar Consiliul Federal este reînnoit parţial (la fel ca Senatul francez) după alegerile provinciale.

Alegerea Consiliului Naţional se face pe bază de scrutin de listă: alegerea Consiliului Federal se face de către Dietele regionale (Landtage) ale celor nouă Lander-uri, potrivit unui mod de repartiţie a locurilor, proporţional cu numărul de locuitori (de pildă Viena trimite 12 reprezentanţi, Austria Meridională 11, Austria Septentrională şi Styria câte 9, Carinthia şi Tyrolul câte 4, Salzburg, Voralberg şi Burgenland câte 3 fiecare). Reprezentanţii votează potrivit opţiunilor lor politice şi în bloc pentru Land­urile cărora le aparţin.

În sistemul bicameral austriac, Consiliul Naţional ocupă o poziţie preponderentă. Consiliul Federal nu dispune decât de un drept de veto suspensiv; el nu devine însă efectiv decât în situaţiile în care interesele Lander-urilor ar fi afectate. Consiliul Naţional este singurul care poate demite Guvernul pe calea unei moţiuni de cenzură; de altfel, de majoritatea primei Camere depinde şi alcătuirea Guvernului.

În materie legislativă iniţiativa aparţine membrilor Consiliului Naţional, Consiliului Federal sau unei treimi din membrii acestuia, precum şi Guvernului federal, sub forma proiectelor de legi. Legile constituţionale sau dispoziţiile constituţionale cuprinse în legi ordinare nu pot să fie adoptate de Consiliul Naţional decât dacă cel puţin jumătate din membrii săi sunt prezenţi şi dacă întrunesc majoritatea de două treimi a voturilor exprimate. Orice modificare a Constituţiei federale trebuie să fie supusă unui referendum, la care vor participa toţi cetăţenii cu drept de vot.

Membrii Consiliului Naţional şi ai Consiliului Federal au un statut juridic asemănător parlamentarilor din toate ţările democratice: imunităţi, inviolabilităţi, incompatibilităţi etc.

2.5.23Preş edintelefederal

Preşedintele federal este ales, cu începere din 1951, de întreaga populaţie a ţării prin vot universal, egal, direct, secret şi personal. Participarea la vot este obligatorie în acele Lander-uri în care această măsură a fost adoptată în mod expres.

În timpul mandatului, Preşedintele federal nu poate aparţine nici unei Adunări Reprezentative Generale şi nici nu poate să exercite o anumită profesie. El nu poate fi supus unei urmăriri penale decât cu consimţământul Adunării Federale. În cazurile în care este în imposibilitate de a-şi exercita mandatul, atribuţiile sale sunt îndeplinite de Cancelarul federal, iar dacă această situaţie durează mai mult de 20 de zile sau dacă este în curs procedura destituirii lui pe cale de referendum - de un corp colegial format din trei persoane.

Atribuţiile Preşedintelui federal sunt similare celor de care dispun preşedinţii în cazul republicilor semiprezidenţiale.

Actualul şef al statului este social democratul Heinz Fischer, ales la 25 aprilie 2004 cu 52,4% din voturi. Cancelarul Austriei între 2000 şi 2006 a fost democratul Wolfgang Schussel. De la 1 octombrie 2006 funcţia de cancelar a fost preluată de Alfred Gusenbauer.

2.5.24Guvernufederal

Guvernul federal se compune din Cancelarul federal, vice-cancelarul şi ceilalţi miniştri federali. Cancelarul federal este numit de Preşedintele federal. La propunerea Cancelarului, Preşedintele numeşte şi pe ceilalţi miniştri federali.

Membrii Guvernului federal sunt responsabili în faţa Consiliului Naţional. Dacă Consiliul Naţional retrage încrederea Guvernului federal, sau numai unora dintre membrii săi, printr-o rezoluţie expresă, Guvernul federal sau ministrul federal în cauză trebuie să fie destituiţi din funcţiile lor (art.74 alin. 1). Un vot de neîncredere faţă de Guvern cere prezenţa a cel puţin jumătate din membrii Consiliului Naţional.

2.5.25Justiţia

Constituţia Austriei consacră independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor. Ca principiu, tribunalele nu pot examina validitatea legilor, regulamentelor sau a tratatelor internaţionale (art.89 alin.1). În cazul existenţei unor dubii cu privire la legalitatea unui regulament, va fi sesizată Curtea Constituţională. În cazul în care Curtea Supremă sau o jurisdicţie de apel are dubii în ceea ce priveşte constituţionalitatea unei legi pe care trebuie să o aplice, va fi introdusă, de asemenea, o cerere de anulare la Curtea Constituţională.

Constituţia Austriei stabileşte existenţa juriului în cazul crimelor sancţionate cu pedepse grave sau al infracţiunilor politice (art.91 alin. 2). In alte cazuri, pentru infracţiuni mai puţin grave, se stabileşte un sistem de eşevinaj (asesori).

2.5.26JPuterea Lănder-urilor

Puterea legislativă a Lander-urilor este exercitată de adunări denumite Landtage, alese prin vot universal, egal, direct, secret şi personal. Membrii Landtage-urilor beneficiază de aceleaşi imunităţi ca şi deputaţii care fac parte din Consiliul Naţional.

Legile Land-urilor sunt votate de Landtag, promulgate şi contrasemnate conform Constituţiei Land­ului şi publicate în Jurnalul Oficial al Land-ului. Aprobarea Guvernului federal este solicitată numai când executarea unei legi a Land-ului presupune concursul organelor federaţiei. Toate legile adoptate de Land­uri trebuie însă comunicate Cancelariei federale, care poate formula o opoziţie motivată. In acest caz, legea nu poate fi publicată decât dacă Landtag-ul o votează din nou în prezenţa a cel puţin jumătate din membrii săi.

Landtag-urile pot fi dizolvate de Preşedintele federal, la cererea Guvernului federal şi cu aprobarea Consiliului federal.

Puterea executivă este exercitată în cadrul fiecărui Land de un Guvern, ales de Landtag. Guvernul se compune dintr-un Landeshauptmann (conducător al ţinutului), numărul necesar de supleanţi şi alţi membri. In lipsa unor instituţii de stat subordonate direct autorităţilor federale, toate organele administraţiei locale se subordonează faţă de Landeshauptmann. Constituţia delimitează problemele care sunt de competenţa Land-urilor de cele care revin Federaţiei, dar şi o parte dintre acestea pot fi delegate către Landeshauptmann. In asemenea materii el va fi supus însă instrucţiunilor Guvernului federal (administraţia federală indirectă).

Consacrând un sistem de autonomie administrativă, Constituţia Austriei stabileşte importante atribuţiuni în competenţa comunelor (Gemeinden). Oraşul Viena, capitala ţării, are însă statutul de Land.

  • 7Garantarea legalităţii

Controlul şi garantarea legalităţii actelor administrative la nivelul Lander-urilor se face prin Camerele administrative independente, chemate să emită hotărâri după epuizarea căilor de recurs administrativ. Ele sunt competente să soluţioneze în materie de contravenţii administrative (cu excepţia problemelor fiscale), în cazul lezării drepturilor unor persoane prin constrângerea efectuată de autorităţile administrative, în alte materii ce nu sunt de competenţa legilor federale, în cazul nesoluţionării unor probleme de către organele administraţiei etc.

Curtea administrativă statuează de regulă în materie de recursuri împotriva hotărârilor Camerelor administrative independente.

2.5.28Curtea Constituţională

Potrivit art.137 din Constituţia Austriei, Curtea Constituţională statuează în materie de acţiuni patrimoniale intentate contra Federaţiei, Lander-urilor, districtelor, comunelor şi sindicatelor inter- comunale, în măsura în care rezolvarea unor asemenea probleme nu este de competenţa tribunalelor ordinare sau a autorităţilor administrative. Ea este, de asemenea, chemată să soluţioneze conflictele de competenţă între tribunale şi autorităţi administrative, între Curtea Administrativă şi toate celelalte tribunale, precum şi între Curtea administrativă şi Curtea constituţională. De asemenea, este de competenţa sa rezolvarea litigiilor între Lander-uri, precum şi între un Land şi federaţie.

Ea poate anula un regulament pentru ilegalitate, în măsura în care o asemenea anulare a fost solicitată în mod expres. De asemenea, Curtea nu va putea anula o lege pentru neconstituţionalitate decît în măsura în care aceasta s-a solicitat în mod expres sau Curtea trebuie să o aplice într-o speţă care se judecă în faţa ei. Hotărârea prin care Curtea Constituţională anulează o lege pentru neconstituţionalitate obligă Cancelarul federal sau Landeshauptmann-ul competent să publice anularea, fără întârziere. Într- un asemenea caz toate tribunalele din ţară, indiferent de gradul lor, trebuie să aplice hotărârea Curţii.

Curtea Constituţională mai are şi o serie de alte competenţe, dintre care menţionăm controlul legalităţii şi constituţionalităţii tratatelor internaţionale, contestaţiile cu privire la alegerea Preşedintelui federal, contestaţiile referitoare la alegerea guvernelor de Land-uri, cererea unor adunări reprezentative de a se pronunţa decăderea din mandat a unuia din membrii săi, punerea sub acuzare a Preşedintelui federal sau a membrilor Guvernului, încălcarea legii de către un Landeshauptmann etc.

2.5.29Volksanwaltschaft

Acesta constituie un organism similar Ombudsman-ului, căruia i se pot adresa sesizări în legătură cu proasta funcţionare a administraţiei locale sau chiar a administraţiei federale. El se poate sesiza şi din oficiu, în anumite cazuri. Activitatea sa trebuie sprijinită de toate organele de stat, care trebuie să-i furnizeze, la cerere, informaţii. El poate prezenta recomandări organelor administrative, fiind obligat să prezinte rapoarte anuale Consiliului Naţional. În probleme de legalitate el se poate adresa chiar Curţii Constituţionale. Membrii Volksanwaltschaft sunt în număr de trei, fiecare îndeplinind calitatea de preşedinte, pe baza unui sistem de rotaţie anuală. Ei sunt aleşi de Consiliul Naţional. Activitatea lor se desfăşoară pe baza unui regulament interior.

 

 

[1]     Horia C.Matei, Silviu Neguţ, Ion Nicolae, Statele lumii de la A la Z, ediţia 8-a, Editura Meronia, Bucureşti, 2002, pag.53; Karl Stoger, Le regime politique de l'Autriche, în Les regimes politiques des pays de l'U.E. et de la Roumanie,

sous la direction de Genoveva Vrabie, Regia Autonomă „Monitorul Oficial", Bucureşti, 2002, p. 33 şi urm.

330

[2]     The New Encyclopedia Britannica, volume 14, pag.526.