Administrație publică

3.1. Principii comune domeniului bugetar

Dreptul bugetar grupează normele juridice privind cuprinsul şi procedura elaborării, aprobării, executării şi raportării bugetelor din sistemul unitar de bugete. Aplicarea normelor Dreptului bugetar interferează, fără a se suprapune, cu normele juridice reglementând celelalte componente structurale ale finanţelor publice. La baza Dreptului bugetar stau principiile, legale sau doctrinare20:

• principiul universalităţii;
• principiul publicităţii;
• principiul unităţii;
• principiul anualităţii;
• principiul specializării bugetare;
• principiul unităţii monetare;
• principiul echilibrului bugetar;
• principiul realităţii;
• principiul neafectării bugetare,

ultimele două fiind doctrinare.

Acestea se aplică tuturor bugetelor din sistemul bugetar, din moment ce legea (500/2002) nu diferenţiază, limitându-se la a le intitula Principii şi reguli bugetare –Capitolul II, Secţiunea 1.

1. Principiul universalităţii bugetare. Universalitatea semnifică cuprinderea în bugetul public a tuturor veniturilor şi cheltuielilor publice, cu sumele lor brute (totale) din fiecare exerciţiu bugetar. Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor care au destinaţii distincte.

Universalitatea bugetară este complementară principiului anualităţii, permite cunoaşterea exactă a politicii şi orientării financiare din fiecare an, cunoaşterea şi controlul sumei exacte a cheltuielilor publice, precum şi a legăturii ce există între anumite venituri şi cheltuieli, însă conduce la proporţii mari ale bugetului public, având consecinţe asupra amplificării evidenţei contabile bugetare.a

1. Principiul publicităţii bugetare. Publicitatea asigură un caracter deschis şi transparent sistemului bugetar şi se realizează prin:

- dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;

- dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora;

- publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor şi conturilor anuale de execuţie a acestora; publicarea în presa locală sau afişarea la sediul autorităţii administraţiei publice locale a proiectului de buget local şi a contului anual de execuţie a acestuia;

- mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra conţinutului bugetului, exceptând informaţiile şi documentele nepublicabile, prevăzute de lege.

1. Principiul unităţii bugetare. Are semnificaţia înscrierii veniturilor şi cheltuielilor într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor publice; impune elaborarea, în fiecare an, a unui buget unic, posibilitatea rectificării anuale neafectând în nici un fel consistenţa acestuia, ci având menirea de a da eficienţă realităţii bugetare.

Este interzisă reţinerea şi utilizarea de venituri în regim extrabugetar şi constituirea de fonduri publice în afara bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, dacă legea nu prevede altfel. În unele state se practică şi principiul pluralităţii bugetare, desprins din

posibilitatea ca, pe lângă bugetul statului, considerat ca procedeu central sau general, să fie admise, excepţional, şi alte bugete. Se practică, de regulă, bugetele extraordinare, bugetele anexă, bugetele autonome etc, numite şi „abateri” sau derogări de la acest principiu, ce permit debugetarizarea unor cheltuieli publice.

1. Principiul anualităţii bugetare. Durata de timp pentru încasarea veniturilor publice şi pentru efectuarea cheltuielilor publice este limitată, de obicei la un an, la expirarea perioadei fiind nevoie de o altă autorizare a autorităţii competente, pentru o altă perioadă de timp, bugetul public naţional, în structura sa prevăzută de lege fiind anual. Toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv. Anualitatea poate fi exprimată sintetic prin sintagma „Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate, în condiţiile legii, pe o perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar”. Cheltuielile pentru investiţii, ce necesită aprobări pentru

perioade mai îndelungate, nu pot confirma plurianualitatea, ca excepţie de la acest principiu.

În buget se înscriu, distinct, creditele de angajament (limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în timpul exerciţiului bugetar, în limitele aprobate) şi creditele bugetare (suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul

anului bugetar pentru angajamentele contractate în cursul exerciţiului bugetar sau şi/sau din execerciţii anterioare pentru acţiuni multianuale, respectiv, se pot angaja, ordonanţa şi efectua plăţi din buget pentru celelalte acţiuni).

1. Principiul specializării bugetare. Presupune aprobarea de către Parlament a veniturilor pe surse de provenienţă şi a cheltuielilor pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare.
2. Principiul unităţii monetare. Este nou reglementat de o lege şi presupune ca toate operaţiunile bugetare să fie exprimate în moneda naţională.
3. Principiul echilibrului bugetar. În România, echilibrul bugetar nu se mai regăseşte printre principiile enunţate în Legea finanţelor publice, putând fi extras din ansamblul normelor juridice care fac referire la echilibrul bugetar. Este reglementat ca atare în Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi are semnificaţia egalităţii dintre veniturile şi cheltuielile bugetare în cadrul unui exerciţiu bugetar, a acoperirii integrale a cheltuielilor unui buget prin veniturile bugetului respectiv. Echilibrul bugetar trebuie realizat pe întregul parcurs al execuţiei bugetare, de la adoptarea bugetului, până la încheierea execuţiei bugetare, legea oferind soluţii pentru echilibrarea celor două părţi ale bugetului. Deficitul bugetului de stat poate fi acoperit prin împrumuturi de stat şi prin utilizarea disponibilităţilor aflate temporar în contul general al trezoreriei statului. Pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, deficitul curent se acoperă din disponibilităţile anului precedent şi din fondul de rezervă constituit în cadrul acestui buget. De regulă acest buget este echilibrat de la adoptare.

   Pentru bugetele locale, pentru echilibrare pot fi folosite modalităţile de completere a veniturilor acestui buget: cotele defalcate din impozitul pe venit şi din alte venituri ale bugetului statului, sumele defalcate de la bugetul statului, împrumuturile pe termen scurt, mediu şi lung, interne şi externe, contractate de autorităţile publice locale, împrumuturile fără dobândă din disponibilităţile contului general al trezoreriei statului (pentru deficitul curent, numai după utilizarea fondului de rulment).

Pentru situaţia unui buget excedentar, avem în legea care reglementează fiecare tip de buget dispoziţii care dau posibilitatea utilizării resurselor astfel rezultate la sfârşitul anului bugetar, ele fiind diferite pentru fiecare buget din structura sistemului bugetar şi respectând ordinea prevăzută de lege; poate fi diminuarea deficitului din anii precedenţi, diminuarea datoriei publice, regularizarea cu bugetul statului, în limita subvenţiilor primite, a transferurilor consolidabile, crearea unui fond de rulment, reportarea sumelor excedentare pe anul bugetar următor, având destinaţia prevăzută de lege.

1. Principiul realităţii bugetare. Reglementările în vigoare nu mai conţin dispoziţii cu privire la realitatea bugetară, aceasta impunându-se de la sine. De realitatea bugetară ar trebui ataşată şi rectificarea anuală a bugetelor publice, permisă de cele două legi financiare, deşi există tendinţa ca aceasta să fie considerată ca un argument în sprijinul pluralităţii bugetare. În legea nouă, trimiterea, pentru elaborarea bugetelor, la „posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar”, subînţelege, desigur, aşezarea cheltuielior numai în acord cu cifrele de venituri posibil de realizat.
2. Principiul neafectării bugetare. Este un principiu doctrinar şi are afinităţi cu principiul universalităţii bugetare. Neafectarea veniturilor bugetare înseamnă perceperea şi utilizarea lor pentru acoperirea cheltuielilor publice prevăzute în ansamblul lor, şi nu pentru finanţarea unei cheltuieli anume; prin percepere, veniturile se depersonalizează, servind satisfacerii nevoilor (cheltuielilor) în ansamblul lor. Excepţiile de la acest principiu nu sunt excluse şi putem exemplifica cu dispoziţiile existente în legislaţia noastră, ce permit posibilitatea perceperii unor venituri cu afectaţie specială; intră aici veniturile şi cheltuielile fondurilor speciale prevăzute la

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 500/2002.

3.2. Principii specifice. Avem în vedere aici principiile specifice domeniului asigurărilor sociale şi celui al finanţelor publice locare, altele decât cele comune, reglementate ca atare în normele juridice speciale, potrivit particularităţilor acestor domenii. Pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, ca principii specifice, avem: unicitatea; egalitatea; solidaritatea socială; obligativitatea; contributivitatea; repartiţia; autonomia. Pentru bugetele unităţilor administrativ-teritoriale avem

următoarle principii specifice: principiul transparenţei, principiul solidarităţii, principiul autonomiei locale financiare, principiul proporţionalităţii, principiul consultării (art. 15-18, Legea nr. 273/2006).