Administrație publică

Constă în etape consecutive de elaborare, aprobare, executare, control şi raportare ale bugetului şi se încheie cu aprobarea contului general de execuţie a acestuia (art. 2 pct. 36 din Legea nr. 500/2002).

4.2.1. Competenţe şi responsabilităţi în procesul bugetar. Sunt, potrivit legii, competente în materie bugetară: Parlamentul, Guvernul, Ministerul Economiei şi Finanţelor, ordonatorii de credite, compartimentele financiar-contabile.

1. Parlamentul. Are, potrivit Constituţiei, art. 137, competenţa de adoptare a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat; are, potrivit Legii finanţelor publice, art. 17, competenţa de adoptare a legilor bugetare, legilor de rectificare a bugetelor, elaborate de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta şi legilor contului general anual de execuţie.
2. Guvernul. „Asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, care ia în considerare perspectivele economice şi priorităţile politice cuprinse în Programul de guvernare acceptat de Parlament”. Este organ cu competenţe generale în cadrul finanţelor publice, atribuţiunile sale fiind reglementate în Legea nr. 500/2002.
3. Ministerul Economiei şi Finanţelor. Este organ central al administraţiei de stat de specialitate financiară, atribuţiunile sale în domeniul finanţelor publice fiind stabilite la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi în actul normativ privind organizarea şi funcţionarea sa, precitat.
4. Ordonatorii de credite. Sunt cei care au calitatea de conducători ai instituţiilor publice, aşa cum sunt definite la art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 şi art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006.

Ordonatorii principali sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome. În cazurile prevăzute de legi speciale, ordonatorii principali de credite sunt secretarii generali sau persoanele desemnate prin aceste legi.

Ei au competenţa de a repartiza creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. Pot delega această calitate înlocuitorilor de drept, secretarior generali sau altor persoane împuternicite în acest scop, prin actul de delegare stabilind limitele şi condiţiile delegării.

Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite. Ordonatorii secundari repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

  Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare care le-au fost repartizate, numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.

Responsabilitatea ordonatorilor de credite. Ei toţi au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita şi potrivit destinaţiei aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instiuţiilor pe care le conduc şi cu respectarea dispoziţiilor legale.

Ei răspund, potrivit legii, de:

- angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate şi aprobate potrivit legii;

- realizarea veniturilor;

- angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;

- integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;

- organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare;

- organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de lucrări de investiţii publice;

- organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;

- organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform legii.

1. Compartimentele financiar- contabile. Sunt structuri organizatorice în cadrul instituţiei publice, în care este organizată execuţia bugetară (serviciu, birou, compartiment); din cadrul acestuia, legea se ocupă de contabil, acestuia revenindu-I obligaţia de a verifica documentele justificative şi de a întocmi instrumentele de plată a cheltuielilor efectuate pe seama fondurilor publice. Atribuţiunile acestuia nu se confundă cu cele ale ordonatorilor de credite, acestea fiind separate de lege; în timp ce atribuţiunile ordonatorilor de credite se plasează în primele trei faze ale execuţiei cheltuielilor bugetare -angajament, lichidare, ordonanţare-, atribuţiunile contabilului se plasează în ultima fază, de plată a cheltuielilor bugetare. Pentru efectuarea plăţii,

acesta trebuie să verifice existenţa documentelor justificative sus menţionate, verificarea neavând semnificaţia unui control asupra activităţii ordonatorului de credite.

4.2.2. Elaborarea bugetului de stat. Elaborarea proiectului se face de Guvern (sistemul iniţiativei guvernamentale), prin Ministerul Finanţelor Publice, ca organ central al administraţiei centrale de specialitate financiară. În această etapă, ca şi în celelalte, un rol esenţial îl au ordonatorii de credite. În fapt, proiectul bugetului de stat se realizează de către Ministerul Finanţelor Publice, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite. Procedura începe în cursul anului, trebuie să se încadreze în calendarul bugetar, încât până la sfârşitul anului bugetul pentru anul viitor să fie aprobat. Pentru această etapă, în Legea finanţelor publice avem un adevărat „scadenţar” al actelor şi operaţiunilor care concură la elaborarea proiectului bugetului de stat şi la aprobarea acestuia.

Tot în această etapă, Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează proiectele bugetelor fondurilor speciale, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, responsabili cu gestionarea fondurilor respective. Cerinţe juridice la elaborarea proiectului bugetului de stat.

În elaborarea părţii de venituri şi cheltuieli se impune respectarea următoarelor cerinţe legale:

- legalitatea impunerii, potrivit căreia impozitele, taxele şi orice alte venituri se înscriu în bugetul de stat numai dacă au fost stabilite prin lege (reglementarea, ca  atare, prin legea specială); legea nu a mai reţinut cerinţa cuprinderii impozitelor şi taxelor într-o listă-anexă la bugetul de stat;

- interzicerea perceperii, sub orice titlu şi sub orice denumire, de contribuţii directe sau indirecte, în afara celor stabilite prin lege.

- nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală pentru aceasta.

- o documentare completă, respectarea normelor de evaluare şi de calcul al veniturilor şi cheltuielilor, a normelor şi normativelor de cheltuieli, pentru încadrarea în principiul realităţii bugetare.

Cheltuielile pentru investiţii publice şi alte cheltuieli pentru investiţii care se finanţeză din fonduri publice (bugetul statului, din bugetele fondurilor speciale şi din credite externe) se cuprind în proiectele de buget pe baza programelor de investiţii publice, care se prezintă ca anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de credite. Aprobarea programului de investiţii este condiţionată de existenţa şi de avizarea documentaţiei tehnico- economice, cu respectarea competenţei şi a limitelor valorice stabilite prin lege şi a notelor de fundamentare, în cazul cheltuielilor assimilate investiţiilor.

4.2.3. Aprobarea bugetului de stat şi legea bugetară anuală

Termen legal. Proiectul de buget se examinează şi se aprobă de către Parlament, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului, pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament multianuale. Estimările pentru următorii trei ani au semnificaţia informaţiilor privind necesarul de finanţare pe termen mediu şi nu vor face obiectul

autorizării pentru anii bugetari respectivi.

  Regula o constituie aprobarea bugetului de stat cu cel puţin trei zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar. Dacă nu s-a reuşit încadrarea în acest termen, Legea finanţelor publice oferă două posibilităţi:

- încredinţarea Guvernului de a îndruma execuţia bugetară, comform cifrelor de venituri şi cheltuieli din exerciţiul bugetar anterior, până la adoptarea noului buget, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi, de regulă, 1/12 din prevederile bugetului anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de ordonatorii principali de credite de stat. Soluţia juridică oferită pune problema ultraactivităţii legii bugetare;

- încredinţarea Guvernului de a îndruma execuţia bugetară, până la adoptarea noului buget, limitele lunare de cheltuieli fiind de 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât acelea din anul precedent, după caz. Aici se pune problema retroactivităţii legii noi, pentru perioada din noul an bugetar, în care bugetul de stat nu a fost aprobat, dar s-au încasat venituri şi s-au efectuat cheltuieli.

În realitate, fiecare din cele două soluţii are semnificaţia autorizării legale bugetare, pentru asigurarea unei execuţii bugetare fără intermitenţe, pentru continuitatea raporturilor juridice financiare.

Legea bugetară anuală. Actul prin care bugetul de stat este aprobat este o lege21, numită legea bugetară anuală, care prevede şi autorizează, pentru anul bugetar, veniturile şi cheltuielile bugetare, precum şi reglementări specific exerciţiului bugetar; are un conţinut adecvat domeniului de reglementare, specific financiar. Legea bugetară cuprinde:

- la venituri, estimările anului bugetar;

- la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în legi specifice, în structura funcţională şi economică a acestora;

- deficitul sau excedentul bugetar, după caz;

- reglementări specifice exerciţiului bugetar, de exemplu, precizări privind efectuarea unor cheltuieli, întrebuinţarea unor venituri realizate, acoperirea deficitului bugetar, precizări privind plata unor impozite, taxe, unele facilităţi fiscale, desigur, toate acestea fiind limitate la o perioadă de un an, egală cu anul financiar, precizări privind rectificarea Legii bugetare anuale.

În afara acestor dispoziţii, legea bugetară anuală conţine şi unele Anexe referitoare la:

- sintezele bugetului de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetelor creditelor externe contractate sau garantate de stat şi bugetelor fondurilor externe nerambursabile, prin lege;

- bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea;

- sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi criteriile de repartizare a acestora;

- alte anexe specifice.

Legea bugetară anuală conţine atât dispoziţii cu caracter general, cât şi dispoziţii cu caracter cvasigeneral, chiar şi individual, justificat de specificul acesteia

– program financiar anual.

4.2.4. Execuţia bugetului de stat

Execuţia bugetară reprezintă cea de-a treia etapă în cadrul procedurii bugetare şi înseamnă „activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi de efectuare a plăţii cheltuielilor aprobate prin buget” (art. 2 pct. 24 din Legea nr. 500/2002). Tratarea ca atare a execuţiei anuale a bugetului de stat presupune abordarea următoarelor aspecte, ce trebuie avute în vedere în integralitatea şi finalitatea lor:

Execuţia are la bază repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, având semnificaţia „programării” acesteia, în funcţie de: termenele legale de încasare a veniturilor; termenele şi posibilităţile de asigurare a surselor de finanţare a deficitului bugetar; perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor se aprobă de către Ministrul Economiei şi Finanţelor şi ordonatorii de principali şi secundari de credite, după diferenţierile făcute în lege.

   Repartizarea trimestrială a veniturilor şi cheltuielilor poate fi schimbată, întrucât legea nu o interzice, însă numai pentru situaţiile şi în condiţiile strict prevăzute de lege.

4.2.4.1. Realizarea părţii de venituri. Realizarea părţii de venituri echivalează cu încasarea acestora la termenul şi în cuantumul legal, fiind totodată şi o condiţie a relizării părţii de cheltuieli. Nerealizarea poate fi privită sub dublu aspect: fie sub aspectul neconformării contribuabililor cu privire la dispoziţiile fiscale; fie sub aspectul unei planificări, prognozări nerealiste a veniturilor de realizat, acoperirea deficitului bugetar realizându-se în condiţiile reglementării privind datoria publică, precitată.

4.2.4.2. Realizarea părţii de cheltuieli. Creditele bugetare. Execuţia cheltuielilor se face cu respectarea strictă a legii, în condiţii de eficienţă socială şi/sau economică şi are la bază instituţia creditelor bugetare - „sumele aprobate prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare pentru acţiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanţa şi efectua plăţi din buget pentru celelalte acţiuni” (art. 2 pct. 16 din Legea

1. 500/2002).

Creditele bugetare au regimul juridic instituit prin legea finanţelor publice:

- au caracter temporar, fiind aprobate pentru un an de zile, cel al exerciţiului bugetar căruia îi sunt afectate;

- creditele bugetare aprobate reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite, angajarea cheltuielilor putându-se face numai în limita lor;

- creditele bugetare au o destinaţie prestabilită prin legea bugetară anuală, ordonatorii de credite având obligaţia de a le angaja şi utiliza numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.

- pot fi modificate pe parcursul execuţiei bugetare (majorare sau diminuare), prin modalităţile (virări, retrageri, anulări, rectificarea legii bugetare, utilizarea fondului de rezervă bugetară aprobat în bugetul de stat), pentru situaţiile şi în condiţiile strict prevăzute de lege.22.

Creditele bugetare nu se confundă cu creditele bancare, faţă de care se deosebesc, cel puţin, prin:

- reglementarea juridică diferită – legea finanţelor publice, respectiv, legislaţia bancară;

- aprobare lor cu respectarea unor condiţii diferite; creditele bugetare se aprobă prin bugetul public (bugetele din sistemul unitar de bugete) şi cu respectarea cerinţelor stabilite de legea specială pentru cheltuielile publice (ex. Autorizările conţinute de legea specială, limitele de cheltuieli, baza legală pentru cheltuiala respectivă), în timp ce creditele bancare au la bază raporturile contractuale dintre instituţia de credit şi client, încheiate după întocmirea, verificarea şi acceptarea de către instituţia de credit a documentaţiei de credit la care legea bancară face referire expresă;

- nu sunt supuse restituirii, au un caracter definitiv, în timp ce creditele bancare acordate clienţilor persoane fizice sau juridice sunt rambursabile, reprezentând un împrumut de folosinţă a unor sume de bani; chiar clasificarea acestora din urmă se face din punctul de vedere al perioadei de timp pentru care au fost acordate;

- nu sunt purtătoare de dobânzi, în timp ce dobânda este de natura creditului bancar (toate contractele comerciale sunt oneroase), reprezintă costul folosirii sumelor împrumutate, dat fiind interesul, scopul pentru care au fost acordate; dacă nu ar fi cerută, deşi toate contractele comerciale sunt oneroase, am avea un împrumut cu titlu gratuit, care diferă de natura creditului bugetar; majorările de întârziere solicitate pentru utilizarea neconformă a creditului bugetar au o altă natură decât dobânda percepută de bănci, cost al creditului;

- creditele bugetare sunt aprobate pentru destinaţii publice, autorizate ca atare prin bugetul public, în timp ce creditele bancare au destinaţii private, particulare, stabilite de persoanele creditate inclusiv prin documentele contractuale, în care se consemnează creditul acordat.

Baza legală a cheltuielilor legale. Efectuarea cheltuielilor publice este condiţionată de existenţa bazei legale, prin aceasta înţelegând:

1. a. cuprinderea cheltuielii în bugetul instituţiei respective -„să aibă prevederi bugetare”; cheltuielile bugetare având o destinaţie precisă şi limitată, cuprinderea ca atare trebuie să aibă la bază reglementările juridice primare care să permit efectuarea acestora, „autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale”, în caz contrar, fiind nelegală;
2. b. deschiderea de credite bugetare, aprobare comunicată ordonatorului principal de credite de către MEF prin trezoreria statului, în limita căreia se pot efectua repartizări de credite bugetare şi plăţi ce are la bază repartizarea pe trimestre a cheltuielilor bugetare.

Prin „deschidere”, creditele bugetare sunt puse la dispoziţia ordonatorilor principali de credite care, în exercitarea atribuţiunilor prevăzute de lege, le vor repartiza instituţiilor subordonate, în limita dispoziţiilor bugetare şi vor aproba efectuarea cheltuielilor pentru bugetul propriu al insituţiei pe care o conduc;

1. c. aprobarea efectuării cheltuielii, în sensul de angajare, lichidare, ordonanţare - de către ordonatorul de credite, în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate creditelor bugetare, potrivit legii.

Etape în efectuarea cheltuielilor bugetare. În procesul execuţiei bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze:

- angajament;

- lichidare;

- ordonanţare;

- plată.

Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite, acesta realizând primele trei faze, pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituţiei publice respective, de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil, acestea realizând plata efectivă a cheltuielilor.

Angajarea este prima etapă în efectuarea unei cheltuieli şi are semnificaţia încheierii actelor juridice din care rezultă sau ar putea să rezulte o obligaţie pe seama fondurilor publice.

Lichidarea este o fază a execuţiei cheltuielilor bugetare, în care se verifică existenţa angajamentelor, se determină şi se verifică realitatea sumei datorate, se verifică condiţiile de exigibilitate ale angajamentului, pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective.

Ordonanţarea cheltuielilor este o fază în execuţia bugetară, în care se confirm că livrările de bunuri şi de servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi efectuată.

Plata reprezintă actul final, prin care instituţia publică achită obligaţiile sale faţă de terţi. Efectuarea acesteia presupune, pe lângă operaţiunile precedente:

- exercitarea controlului financiar-preventiv şi a auditului intern, operaţiune certificată prin viza de „control financiar-preventiv” (sunt supuse acestuia toate operaţiunile care afectează fondurile publice şi/sau patrimoniul public, acesta fiind organizat şi exercitându-se conform dispoziţiilor de specialiatate);

- existenţa actelor justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, care să confirme exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor, conform angajamentelor legale încheiate, achitarea salariilor şi a altor drepturi băneşti, plata obligaţiilor către buget, precum şi a altor obligaţii, potrivit dispoziţiilor legale.

Plăţile în avans sunt permise pentru a se da posibilitatea părţilor contractante – executante de lucrări, furnizoare de bunuri- de a-şi organiza activitatea în vederea executării obligaţiilor ce le revin din actele juridice încheiate cu instituţiile publice. Trebuie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale privind acţiunile şi categoriile de cheltuieli pentru care acestea se pot efectua, criteriile, procedurile şi limitele care se vor folosi în acest scop (până la 30% din fondurile publice alocate acestora). Nejustificarea acestora prin prestaţiile efectuate până la sfârşitul anului va conduce la recupararea lor de către instituţia publică care a acordat avansul, inclusiv a dobânzilor prevăzute pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat şi până când s-au recuperat, şi la restituirea lor bugetului de unde provin (aici, bugetul de stat).

4.2.4.3. Execuţia de casă a bugetului de stat. Are semnificaţia unui complex de operaţiuni care se referă la încasarea veniturilor şi la plata cheltuielilor bugetare. Se realizează printr-un sistem organizat, care să permită derularea fluxurilor bugetare în numerar şi fără numerar, care este trezoreria statului, pe baza normelor metodologice emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Este organizată la nivel central, ca Direcţia Generală a Trezoreriei din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor; la nivel judeţean, este organizată ca o direcţie în cadrul Direcţiei generale a finanţelor publice, a cărei activitate de bază o constituie coordonarea, controlul şi sintetizarea fluxurilor financiare ale trezoreriilor din teritoriu, având şi structuri teritoriale

(municipale, orăşeneşti, comunale);

Prin atribuţiunile sale, trezoreria constituie o verigă importantă în lanţul circulaţiei băneşti. În baza reglementărilor aplicabile, trezoreria asigură, în principal, următoarele activităţi:

- încasarea veniturilor bugetare, trezoreria fiind, practic, „casierul” sectorului public;

- efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale. Prin trimitere la instituţiile publice, norma juridică este tot atât de acoperitoare ca şi norma juridică abrogată, deoarece intră sub incidenţa acestei reglementări tot ceea ce înseamnă instituţie publică şi venit bugetar cuvenit bugetelor ce compun sistemul bugetar;

- efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă rezultată din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri aferente;

- alte operaţiuni financiare în contul administraţiei publice centrale şi locale.

În contabilitatea trezoreriei se evidenţiază toate veniturile statului; pentru urmărirea încasărilor, fiecare trezorerie înscrie în evidenţele sale analitice persoanele juridice sau fizice care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume statului. Un element cu valenţă practică în organizarea evidenţei din cadrul trezoreriei îl are codul fiscal atribuit fiecărui agent economic, cât şi celorlalte persoane juridice, cod ce se înregistrează pe toate documentele prin care se efectuază plata obligaţiilor fiscale.

Prin operaţiunile sus menţionate, de plăţi şi încasări, tezaurul face legătura dintre serviciul de venituri şi cel al cheltuielilor publice, realizează unitatea execuţiei bugetului, realizaeză execuţia de casă a bugetului de stat. În afara acestor operaţiuni, prin trezorerie se pot efectua şi următoarele operaţiuni:

- păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea în lei a acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale şi de la organisme internaţionale şi utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate sau folosirea acestora pe bază de hotărâri ale Guvernului, potrivit destinaţiei stabilite de donatori sau pentru cheltuieli de capital în sectoarele publice sau economice, după caz;

- efectuarea de plasamente financiare din disponibilităţile aflate în contul trezoreriei statului, prin Banca Naţională a României;

În cadrul acestora pot fi incluse, dar nu cu titlu de plasamente financiare, întrucât au alt regim juridic şi

- finanţarea temporară a deficitului bugetului de stat, în condiţiile legii;

- acoperirea temporară a golurilor de casă înregistrate în bugetele locale, în condiţiile legii;

Aceste operaţiuni, prin finalitate, subliniază trăsătura subliniată în doctrina financiară pentru trezorerie, de a fi şi „bancher al bugetului public”, pe lângă cea de „rezervor de resurse al statului”. Resursele tezaurului se păstrează în contul curent deschis la BNR, pe numele Ministerului Economiei şi Finanţelor. Funcţionarea contului curent general al trezoreriei statului şi înregistrarea operaţiunilor în acest cont se stabilesc prin convenţii încheiate între BNR şi MEF.

BNR primeşte încasările pentru contul curent general al trezoreriei statului şi efectuază plăţile în limita disponibilităţilor existente în acest cont, percepe comisioane pentru decontarea operaţiunilor prin acest cont şi plăteşte dobânzi pentru disponibilităţile din acest cont.

Au obligaţia de a efectua operaţiunile de încasări şi plăţi prin contul general al trezoreriei statului toate instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile de pe lângă unele instituţii publice, finanţate integral din venituri proprii; avem în vedere instituţiile publice în accepţiunea Legii finanţelor publice, art. 2 pct. 30 şi a Legii finanţelor publice locale, art. 2 pct. 39, precitate.

4.2.5. Încheierea execuţiei, control şi raportare. Exerciţiul bugetar este anual, coincide cu anul calendaristic şi se încheie la 31 decembrie, pe baza normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice. Contul anual general de execuţie a bugetului de stat. Încheierea execuţiei bugetere implică anumite acte şi operaţiuni, după care se elaborează contul anual

general de execuţie a bugetului de stat23. Contul anual de execuţie a bugetului de stat este elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, pe baza situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite şi a conturilor privind execuţia de casă a bugetului de stat şi a

bugetelor fondurilor speciale, prezentate de organele care, potrivit legii, au această sarcină, după verificarea şi analizarea lor, pe care îl prezintă apoi Guvernului. În cadrul acestei etape, Guvernul are competenţa de a analiza lucrările cu privire la acest cont şi de a prezenta Parlamentului, până la data de 1 iulie a anului următor celui expirat, contul general anual de execuţie a bugetului statului, precum şi celelalte conturi anuale de execuţie (ale bugetelor care alcătuiesc sistemul bugetar). Contul general anual de execuţie a bugetului de stat se aprobă prin lege după verificarea acestora de către Curtea de Conturi.

Contul general anual de execuţie a bugetului de stat are ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi bugetele ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele la acestea şi un cuprins24 asemănător acestora:

1. la venituri:

- prevederile bugetare aprobate iniţial;

- prevederile bugetare definitive25;

- încasările realizate (execuţia propriu-zisă a părţii de venituri);

1. la cheltuieli:

- creditele aprobate iniţial;

- creditele definitive;

- plăţile efectuate (cheltuielile propriu-zise).

Cu ocazia aprobării contului general anual de execuţie, se poate aprecia excedentul, deficitul sau situaţia de buget echilibrat, după caz, stabilit ca diferenţă între veniturile încasate şi plăţile efectuate până la închiderea exerciţiului bugetar. Legea nouă nu a mai reglementat acoperirea deficitului bugetar înregistrat la finele exerciţiului bugetar, competenţa de a stabili măsuri în acest sens aparţinând Parlamentului, ce va proceda în condiţiile legii privind datoria publică.

Excedentul definitiv al bugetului de stat poate fi utilizat pentru diminuarea deficitelor din anii precedenţi şi a datoriei publice. În situaţia unui deficit bugetar, Parlamentul va lua măsuri, în condiţiile legii privind datoria publică

Efectele încheierii exerciţiului bugetar:

1. toate operaţiunile efectuate în cursul unui an (venituri încasate, cheltuieli efectuate) în contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv, ca atare:

- orice venit neîncasat se va încasa în contul bugetului pe anul următor;

- orice cheltuială nerealizată, dar angajată, lichidată şi ordonanţată în cadrul prevederilor bugetare până la data de 31 decembrie se va plăti în contul bugetului pe anul următor. Legea realizează un plus de claritate acum, reuşind să elimine incertudinile legate de angajarea unor cheltuieli în cursul unu an bugetar şi neplătite până la finele acestuia, când, de regulă, se refuza executarea lor în exerciţiul bugetar următor, aducându-se ca argument lipsa dispoziţiilor bugetare. Acest efect este intim legat de principiul anualităţii bugetare, motiv pentru care uneori este abordat în cadrul acestuia;

1. creditele bugetare neutilizate până la sfârşitul anului sunt anulate de drept, ca atare, vor trebui virate bugetului public din care provin, neputându-se finanţa cheltuielile aferente altui exerciţiu bugetar; este aici reflecţia dispoziţiilor art. 47 alin. 2 din Legea finanţelor publice, conform cărora „creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar”;
2. excedentele rezultate din execuţia bugetelor fondurilor speciale, echilibrate prin subvenţii de la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidabile26, se regularizează la sfârşitul exerciţiului bugetar cu bugetul de stat, în limita subvenţiilor primite;
3. disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice destinate cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor, urmând a fi utilizate cu respectarea Legii finanţelor publice şi în condiţiile acordurilor încheiate cu partenerii externi.