După anul 1989, primul pas semnificativ în instituirea noului mechanism financiar l-a constitut instituirea cadrului juridic adecvat. Cele mai semnificative reglementări juridice sunt:
- Legea nr.10/1991, Legea finanţelor publice12, „o mică constituţie financiară”, în spiritul noii concepţii financiare;
- Constituţia din anul 199113, care consacră Titlul IV, intitulat Economia şi finanţele publice, domeniului supus analizei noastre;
- Legea finanţelor publice nr. 72/199614, ce a abrogat Legea nr. 10/1991;
- Legea nr. 189/1998 privind finanţele publice locale15, ce întăreşte autonomia administraţiei publice locale sub aspectul posibilităţii de a-şi dimensiona bugetele locale în funcţie de nevoile publice locale şi de posibilităţile de realizare a veniturilor;
- Legea nr. 19/200016 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aliniată tradiţiilor româneşti şi nevoii de trecere la un sistem privat de asigurări;
- Legea nr. 500/2002 cu privire la finanţele publice17, ce are şi semnificaţia unui salt calitativ sub aspectul sistematizării normelor pe care le conţine;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale18, o pârghie de bază a noului mecanism economico-financiar;
- Legea nr. 273/2006 cu privire la finanţele publice locale19.
Dinamica şi numărul mare al actelor normative constituie un argument pentru permanenta adaptare a conţinutului acestora la noile realităţi economico-sociale. Reglementările menţionate consacră o largă autonomie bugetelor care compun sistemul unitar de bugete, titularii acestora beneficiind de independenţă în cadrul procesului bugetar, în special cu privire la dimensionarea veniturilor şi cheltuielilor. Au fost eliminate raporturile de subordonare existente între bugetele din cadrul bugetului public naţional; acestea sunt elaborate şi aprobate de organe diferite, prin
acte normative diferite, între ele existând corelaţii în partea de venituri sau cheltuieli, după caz. Acordarea de sume de la bugetul de stat pentru susţinerea lor nu constituie un argument pentru subordonarea lor.