Pin It
  • Elemente de ordin istoric

Teritoriul Belarusiei de astăzi a fost populat în timpurile cele mai vechi de triburi slave răsăritene. Cnezatele constituite după destrămarea statului rus kievean au fost ocupate de Marele Ducat al Lituaniei, iar apoi au intrat în componenţa statului unificat polonez-lituanian[1]. Ca urmare a celor trei împărţiri ale Poloniei, Belarus a fost anexată de Imperiul rus. În urma tratatului de la Brest-Litovsk din 3 martie 1918, Belarus revine Germaniei până la sfârşitul anului 1918; în ianuarie 1919 se constituie însă R.S.S.Bielorusă. Aceasta se uneşte iniţial cu Lituania, dar prin tratatul ruso-polon de la Riga, din 18 martie 1921, Belarus este împărţită din nou între Rusia sovietică, care ocupă partea orientală, şi Polonia, în componenţa căreia intră partea apuseană a Belarus. Din 1922, R.S.S.Bielorusă devine parte constitutvă a U.R.S.S., teritoriul acesteia extinzându-se şi asupra părţii occidentale după ocuparea Poloniei de către trupele sovietice în 1939. În timpul celui de al doilea război mondial Belarus este ocupată de trupe germane. În 1945 devine membră fondatoare a Organizaţiei Naţiunilor Unite[2]. La 26 ianuarie 1990, bielorusa este declarată limbă de stat; la 27 iulie 1990, Sovietul Suprem votează declaraţia de independenţă a ţării; la 25 august 1991 este proclamată independenţa de stat, iar la 19 septembrie acelaşi an ţara adoptă oficial numele de Republica Belarus, devenind ulterior unul dintre statele membre ale Comunităţii Statelor Independente, constituită pe teritoriul fostului spaţiu sovietic.

  • Organizarea constituţională

Actuala Constituţie a Republicii Belarus a fost adoptată la 15 martie 1994 (revizuită ulterior, în 1996), după ce în anii 1992-1993 fuseseră elaborate şi dezbătute forme preliminare ale proiectului de Constituţie. Constituţia, în forma iniţială, cuprindea 149 de articole[3]. Organizarea capitolelor şi secţiunilor în cuprinsul Constituţiei era următoarea: preambul, principiile structurii constituţionale, individul, societatea şi statul, sistemul electoral, referendumul, puterile legislativă, executivă, judecătorească, Preşedintele Republicii Belarus, sistemul judiciar, administrarea şi autoguvernarea locală, Curtea Constituţională, oficiul procuraturii, Camera de Conturi, sistemul financiar şi de credite, aplicarea Constituţiei şi proceduri privind revizuirea.

Preambulul Constituţiei reafirmă calitatea Republicii Belarus de subiect egal în drepturi al comunităţii internaţionale şi adeziunea sa la valorile comune ale întregii umanităţi, ataşamentul pentru dreptul la autodeterminare, întemeindu-şi acţiunile pe "istoria şi dezvoltarea de secole a orânduirii de stat belaruse". Republica Belarus este un stat de drept, unitar, democratic şi social, care îşi exercită puterea pe întreaga întindere a teritoriului său. Unica sursă a puterii de stat este poporul, care o exercită fie direct, fie prin reprezentanţii săi. O prevedere importantă - menţinută după revizuire - este inserată în art.4, care dispune în primul său alineat că "în Republica Belarus democraţia va fi exercitată pe baza diversităţii instituţiilor politice, ideologiilor şi opiniilor".

Constituţia recunoaşte libertatea de asociere şi dreptul cetăţenilor de a constitui partide politice, în concordanţă cu prevederile constituţionale. Un text important al Constituţiei Republicii Belarus este art.6, care dispune că "statul va fi întemeiat pe separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească. Organele de stat vor fi independente în cadrul competenţelor lor; ele vor conlucra şi se vor echilibra una pe celelalte".

Constituţia Republicii Belarus enunţă în mod detaliat drepturile şi libertăţile cetăţenilor, capitolul consacrat acestora fiind redactat după experienţa principalelor constituţii moderne.

În ce priveşte mecanismul electoral, este consacrat principiul libertăţii alegerilor şi egalităţii votului, care se desfăşoară pe circumscripţii. Potrivit Constituţiei, pot fi organizate referendumuri la nivelul ţării sau pe plan local. Iniţiativa de referendum la nivel naţional poate avea loc la propunerea Preşedintelui Republicii, a Sovietului Suprem (un număr de 70 de deputaţi) sau a 450.000 de cetăţeni. Referendumul local poate fi iniţiat de organele locale, el desfăşurându-se în toate cazurile pe baza unui vot universal, egal şi secret.

Secţiunea a IV-a a Constituţiei Republicii Belarus se ocupă de puterile statului. Funcţia de reprezentant suprem şi organ legislativ al statului revenea Sovietului Suprem, compus din 260 de deputaţi aleşi pe circumscripţii, pe termen de cinci ani.

Ca şi în Ucraina, în Belarus exista un prezidiu al Sovietului Suprem, având atribuţii similare birourilor Camerelor legilsative. Dreptul de iniţiativă legislativă revine deputaţilor, comisiilor palamentare, preşedintelui, Curţii Supreme, tribunalului economic suprem, procurorului general, Camerei de Conturi, Băncii Naţionale şi a cel puţin 50.000 de alegători.

Preşedintele Republicii Belarus este şef al statului. Pentru a fi ales în această funcţie, o persoană trebuie să aibă vârsta minimă de 35 de ani, iar apoi să fie ales prin vot direct şi secret, pe termen de cinci ani. În competenţa Preşedintelui revin o gamă foarte largă de atribuţii, printre care apărarea suveranităţii, securităţii naţionale şi integrităţii teritoriale a ţării, conducerea activităţilor executive, numirea unor înalţi funcţionari, prezentarea candidaturilor pentru Curtea Constituţională, prezentarea unor rapoarte anuale Sovietului Suprem cu privire la problemele Republicii, adresarea de mesaje, prezentarea de informări, numirea judecătorilor, acordarea cetăţeniei, negocierea tratatelor, instituirea stării de urgenţă, semnarea legilor etc.

Se cuvin a fi subliniate două atribuţii importante ale Preşedintelui, care nu se întâlnesc în alte Constituţii. Aşa, de pildă, art.100 pct.9 prevedea dreptul Preşedintelui ţării de a participa la lucrările Sovietului Suprem şi ale organelor sale, putând lua oricând cuvântul pentru a rosti o cuvântare ori pentru a furniza diverse informaţii.

O altă prevedere importantă - menţinută în prezent - o întâlnim în art.100 pct.19, potrivit căruia Preşedintele are dreptul să amâne o grevă sau să o suspende pe timp de două luni, în cazurile prevăzute de lege.

Procedura de impeachment împotriva Preşedintelui putea fi declanşată de cel puţin 70 de deputaţi ai Sovietului Suprem. În acest caz, Curtea Constituţională trebuia să emită un aviz, iar cazul urma să fie examinat mai întâi de către o comisie a Sovietului Suprem. Decizia corespunzătoare urma să fie luată însă de Sovietul Suprem în plenul său.

Actualul şef al statului, Alexandr Lukaşenko, a fost ales pentru prima oară în 1994, iar apoi reales în anii 2001 şi 2006, ca urmare a unui referendum constituţional care a permis unui preşedinte să exercite trei mandate.

La 24 noiembrie 1996 preşedintele Lukaşenko a organizat un referendum cu scopul extinderii mandatului său de la patru la şapte ani, dar şi pentru sporirea puterilor prezidenţiale, inclusiv aceea de a putea dizolva Parlamentul. La 25 noiembrie acelaşi an, aceste modificări constituţionale au fost aprobate de 70,5% din votanţi, cu o participare de 84%.

Primul mandat prezidenţial care trebuia să se încheie în iulie 1999 a fost prelungit până în septembrie 2001, ca urmare a referendumului din 1996.   

Alegerile din Belarus ca şi luările de poziţie ale preşedintelui Lukaşenko au fost criticate în Occident.

Un incident grav a avut loc, de pildă,  în aprilie 1998, când preşedintele Lukaşenko i-a expulzat pe ambasadorii S.U.A., Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Greciei, Italiei şi Japoniei.

Alegerile pentru reînnoirea Parlamentului au avut loc la 17 octombrie 2004. Ca urmare a acestor alegeri, Blocul de partide care îl sprijină pe preşedintele Lukaşenko a obţinut 98 mandate, Partidul Comunist din Belarus 8, partidul Agrar 3 şi Partidul Liberal Democrat 1.

Observatorii OSCE au estimat că multe dintre normele pe care această organizaţie le preconizase pentru alegeri democratice nu au fost respectate, criticând lipsa de independenţă a Comisiei Electorale şi lipsa de transparenţă a procesului de votare şi de repartizare a mandatelor. Rata participării la vot a fost de 90,14%.

Dintre instituţiile  statului se cuvine a fi menţionată în mod deosebit Curtea Constituţională, care este compusă din 11 judecători aleşi de Sovietul Suprem dintre juriştii cei mai calificaţi. Ei sunt aleşi pe termen de 11 ani, dar în momentul alegerii lor nu pot avea o vârstă mai mare de 60 de ani. Curtea Constituţională poate fi sesizată de Preşedintele Republicii, preşedintele Sovietului Suprem, comisiile parlamentare, grupurile parlamentare sau cel puţin 70 de deputaţi ai Sovietului Suprem, Curtea Supremă, Tribunalul economic suprem şi procurorul general. Ea apreciază conformitatea legilor şi a tratatelor cu prevederile Constituţiei şi ale angajamentelor internaţionale asumate de Republica Belarus. Competenţa sa se exercită totodată şi asupra constituţionalităţii unor acte, precum decrete ale Preşedintelui, hotărâri ale Cabinetului de miniştri, acte ale Tribunalului economic, Procurorului general etc. Curtea Constituţională poate declara nule - total sau parţial - acte de genul celor menţionate, dacă sunt contrare prevederilor Constituţiei.

De remarcat este faptul că, în această privinţă, Constituţia Republicii Belarus face o distincţie în art.128. Actele declarate neconstituţionale pentru încălcarea drepturilor omului sunt considerate nule din momentul emiterii lor (ex tunc, ab initio), în timp ce celelalte acte care nu concordă cu prevederi ale Constituţiei pot fi considerate nule (total sau parţial) din momentul în care consideră oportun Curtea Constituţională.

Mai este de reţinut, de asemenea, şi faptul că Republica Belarus menţine instituţia procuraturii, care este independentă şi subordonată Procurorului general; procurorul general este independent, fiind răspunzător numai faţă de Sovietul Suprem al Republicii.

  • Constituţia Republicii Belarus din 15 martie 1994, revizuită ca urmare a referendumului din 24 noiembrie 1996[4]

Constituţia Republicii Belarus este împărţită în 9 secţiuni şi anume: principiile sistemului constituţional (Secţiunea I), individul, societatea şi statul (Secţiunea II), sistemul electoral şi referendumul (Secţiunea III), preşedintele, Parlamentul, guvernul şi tribunalele (Secţiunea IV), organele locale şi autoguvernarea locală (Secţiunea V), Biroul Procurorului şi Comitetul de Stat de Supraveghere (Secţiunea VI), sistemul financiar şi de credit al Republicii Belarus (Secţiunea VII), aplicarea Constituţiei Republicii Belarus şi procedurile pentru amendarea Constituţiei (Secţiunea VIII), clauze finale şi tranzitorii (Secţiunea IX).

În comparaţie cu forma adoptată în 1994, varianta revizuită ca urmare a referendumului din 1996 conţine anumite diferenţe de sistematizare. Mai mult, varianta din 1996 conţine o secţiune în plus, prin aceea că a fost introdusă o secţiune nouă, consacrată dispoziţiilor tranzitorii.

În ceea ce priveşte modul în care sunt ordonate diferitele reglementări, se poate observa o reordonare a secţiunii IV, "Preşedintele, Parlamentul, guvernul şi tribunalele", ordinea capitolelor începând cu Preşedintele, apoi Parlamentul - denumit Adunare Naţională -, Guvernul (Consiliul de Miniştri al Republicii Belarus) şi apoi tribunalele. Pe fond se constată - în varianta revizuită a Constituţiei din 1996 - o mai mare precizare a atribuţiilor diverselor organe de stat, în deosebi a prerogativelor preşedintelui republicii şi Guvernului.

Republica Belarus este definită de art.1 din Constituţie ca stat democratic şi social, iar în conformitate cu principiile art.8, Republica Belarus acceptă prioritatea principiilor general recunoscute ale dreptului internaţional şi asigură conformitatea legislaţiei sale cu aceste principii. Cetăţenii, străinii şi persoanele fără cetăţenie aflate pe teritoriul Republicii Belarus se bucură de drepturi şi libertăţi, îndeplinindu-şi îndatoririle la fel ca şi cetăţenii Republicii Belarus, dacă prin Constituţie nu se prevede altfel.

Puterea de stat se exercită pe baza separaţiei puterilor în executivă, legislativă şi judecătorească. Aşa cum defineşte însuşi site-ul oficial al statului, "Belarus este o republică prezidenţială".

Urmând exemplul altor constituţii, Constituţia Republicii Belarus înscrie un număr important de drepturi, printre care prezumţia de nevinovăţie, libertatea religioasă, libertatea de expresie, libertatea de întrunire, drepturile electorale, dreptul la un salariu minim şi la remuneraţie egală pentru o muncă egală prestată de bărbaţi şi femei, garantarea dreptului de proprietate, dreptul la educaţie ş.a.

Din punct de vedere al organizării, Republica Belarus reprezintă, în conformitate cu prevederile Constituţiei din 1996, aşa cum s-a arătat, o republică prezidenţială. Atribuţiile şefului statului sunt amplu definite în Capitolul V din Secţiunea IV.

Preşedintele republicii este definit de art.79 din Constituţie ca fiind şef al statului, garant al Constituţiei republicii, precum şi al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Preşedintele semnifică unitatea naţiunii, aplicarea principiilor directoare ale politicii interne şi externe şi reprezintă statul în relaţiile cu alte ţări şi cu organizaţiile internaţionale. Preşedintele are misiunea de a asigura protecţia suveranităţii Republicii Belarus, securitatea sa naţională şi integritatea teritorială, să asigure stabilitatea politică şi economică, continuitatea şi interacţiunea organelor statului, reprezentând totodată un factor de mediere între puterile statului.

Preşedintele se bucură de imunitate, iar onoarea şi demnitatea sa sunt protejate de lege.

Pentru ca cineva să candideze la funcţia de preşedinte se cere vârsta de 35 de ani împliniţi şi să fi locuit pe teritoriul Republicii Belarus cel puţin 10 ani înainte de alegeri.

Fiind o republică prezidenţială, în Belarus preşedintele este ales în mod direct de cetăţeni, pe o perioadă de 5 ani, prin vot universal, egal, liber, direct şi secret. Aceeaşi persoană nu poate îndeplini funcţia de preşedinte decât timp de două mandate.

Alegerile prezidenţiale sunt convocate de Camera Reprezentanţilor nu mai târziu de 6 luni înainte de terminarea mandatului preşedintelui în exerciţiu şi nu mai puţin de două luni de la încheierea acestui mandat. În situaţia în care funcţia de preşedinte devine vacantă, vor fi desfăşurate alegeri într-un interval de 30-70 zile de la data la care s-a produs vacanţa funcţiei de preşedinte. Alegerile trebuie să întrunească prezenţa a cel puţin jumătate din cetăţenii înscrişi pe listele electorale.

Preşedintele va fi considerat ales dacă peste 50% din cetăţenii participanţi la alegeri îi vor acorda votul.

În situaţia în care nici un candidat nu întruneşte numărul necesar de voturi, la cel de al doilea tur de scrutin se vor prezenta numai primii doi candidaţi cel mai bine plasaţi, fiind declarat ales candidatul care ar întruni mai mult de jumătate din numărul participanţilor la cel de al doilea scrutin.

În momentul în care îşi asumă funcţia, preşedintele republicii trebuie să rostească un jurământ în cadrul unei ceremonii solemne, la care participă membrii Camerei Reprezentanţilor şi ai Consiliului Republicii, judecătorii Curţii Constituţionale, Curţilor supreme şi Curţii Economice (de Conturi) şi care se va desfăşura în termen de două luni de la data la care preşedintele a fost ales.

Art.84 stabileşte un număr de 30 de atribuţii ale preşedintelui, dintre care unele se referă la relaţiile sale cu poporul, cu Parlamentul, cu Guvernul şi cu alţi factori de conducere ai ţării.

Aşa, de pildă, în ceea ce priveşte Parlamentul, preşedintele Republicii Belarus prezintă mesaje anuale şi are dreptul de a participa la şedinţele Parlamentului, de a prezenta cuvântări şi mesaje oricând consideră necesar. El are dreptul să dizolve Camerele Parlamentului, în condiţiile stabilite de Constituţie şi să dispună convocarea electoratului.

În ceea ce priveşte Guvernul, preşedintele desemnează pe primul ministru, cu consimţământul Camerei Reprezentanţilor. El stabileşte structura Guvernului, numeşte şi demite pe vice prim miniştri şi pe miniştri şi alţi membri ai Guvernului, ia act de demisia Guvernului sau a unuia din membrii săi.

Preşedintele are dreptul să anuleze actele Guvernului. El exercită o supraveghere directă sau prin organisme special constituite asupra modului în care sunt respectate legile de către organele de autoguvernare şi are dreptul de a suspenda deciziile consiliilor locale de deputaţi ori să anuleze deciziile executivelor locale.

Preşedintele este cel care desemnează o serie de persoane pentru înalte funcţii în stat. Astfel, el numeşte şase membri ai Comisiei Centrale a Republicii pentru alegeri şi referendum naţional, numeşte şase membri ai Curţii Constituţionale, precum şi alţi judecători ai Republicii Belarus, numeşte şi demite pe preşedintele Comitetului de Stat pentru Supraveghere, constituie şi conduce Consiliul de Stat al Republicii Belarus,  numeşte şi demite pe secretarul de stat al Consiliului de Securitate.

Unele atribuţii ale preşedintelui în ceea ce priveşte numirea sau revocarea unor persoane se efectuează având consimţământul prealabil al Consiliului Republicii. Astfel, preşedintele numeşte cu consimţământul Consiliului Republicii, preşedintele Curţii Constituţionale, preşedintele Curţii Supreme şi preşedintele Curţii de Conturi. De asemenea, în aceleaşi condiţii, el numeşte Procurorul General, preşedintele şi membrii Consiliului de conducere al Băncii Naţionale.

Dacă pentru unele atribuţii preşedintele trebuie să aibă un asemenea consimţământ, pentru demiterea unor persoane - chiar dintre cele menţionate - nu are nevoie de un asemenea aviz. Astfel, preşedintele poate demite pe preşedintele Curţii Constituţionale, pe judecătorii Curţii Constituţionale, ai Curţii de Conturi, ai Comisiei pentru alegeri, pe Procurorul General etc., asemenea decizii urmând a fi însă notificate Consiliului Republicii.

Anumite atribuţii ale preşedintelui privind amnistia, graţierea, participarea la negocierile internaţionale şi semnarea tratatelor, primirea scrisorilor de acreditare şi numirea ambasadorilor se regăsesc şi în alte state şi de aceea considerăm că nu suscită explicaţii suplimentare.

O prevedere interesantă este aceea potrivit căreia preşedintele are dreptul să amâne o grevă sau să o suspende pentru o perioadă care nu poate depăşi trei luni, prerogativă care exista şi în forma din 1994 a Constituţiei.

Există de asemenea prerogativa preşedintelui Republicii de a semna legile, cu corectivul retrimiterii lor Camerei Reprezentanţilor pentru o nouă examinare.

Din punct de vedere juridic, atribuţiile preşedintelui se cncretizează în decrete şi ordine. În anumite situaţii determinate de Constituţie, preşedintele poate adopta decrete care au forţă de lege. Preşedintele va asigura, în mod direct şi prin organisme special constituite, executarea decretelor, ordinelor şi instrucţiunilor.

Din punct de vedere al statutului său, Constituţia prevede că preşedintele nu poate, în timpul mandatului, să beneficieze de alte venituri decât cel mult din activităţile ştiinţifice, literare şi artistice.

În timpul mandatului, el trebuie să suspende orice afiliere la un anumit partid politic.

Preşedintele poate să-şi dea oricând demisia, care trebuie să fie acceptată de Camera Reprezentanţilor. Există, de asemenea, o procedură similară altor constituţii privind destituirea posibilă a preşedintelui din funcţie, pe baza unei majorităţi de două treimi a Camerei Reprezentantilor şi o majoritate de două treimi a Consiliului Republicii.

Constituţia precizează că preşedintele nu poate să fie înlocuit din funcţie decât pentru "acte de trădare de stat şi alte crime grave" (art.88).

În situaţiile în care se iniţiază o procedură de destituire a preşedintelui, dar aceasta nu se duce la bun sfârşit în termen de o lună de când a fost declanşată, procedura nu-şi mai urmează cursul. În situaţiile în care preşedintele este înlocuit pentru comiterea unei crime, cazul său urmează să fie examinat apoi de către Curtea Supremă.

În timpul vacanţei funcţiei de preşedinte sau dacă acesta se află în imposibilitate de a-şi îndeplini îndatoririle, prerogativele sale urmează să fie exercitate de primul ministru până la depunerea jurământului de către noul preşedinte ales.

Parlamentul Republicii Belarus - denumit şi Adunarea Naţională - este compus din două Camere: Camera Reprezentanţilor, incluzând 110 deputaţi şi Consiliul Republicii, care cuprinde 64 de membri. Deputaţii care fac parte din Camera Reprezentanţilor sunt aleşi în mod direct de către popor.

Consiliul Republicii este o Cameră de reprezentare teritorială. Opt membri ai săi sunt numiţi de preşedintele Republicii Belarus, în timp ce restul membrilor sunt aleşi la şedinţele consiliilor locale, şi anume opt pentru fiecare din cele şase regiuni şi republici şi oraşul Minsk.

Camera Reprezentanţilor examinează proiectele de legi care îi sunt transmise de preşedinte sau prezentate de cel puţin 150.000 de cetăţeni cu drept de vot, examinează proiectele de legi transmise de Guvern, inclusiv orientările politicii externe, doctrina militară, ratificarea şi denunţarea tratatelor, drepturile şi libertăţile fundamentale, regimul muncii, îşi dă consimţământul la propunerea preşedintelui privind desemnarea unui prim ministru - pe care le aprobă sau le respinge -, ia în considerare iniţiativa primului ministru de a solicita un vot de încredere, poate exprima ea însăşi un vot de neîncredere la iniţiativa unei treimi din numărul membrilor Camerei Reprezentanţilor, acceptă cererea de demisie a preşedintelui, dispune cu majoritatea membrilor săi iniţierea procedurii în legătură cu acuzaţiile de trădare sau alte crime grave cmise de preşedinte pe baza hotărârii Consiliului Republicii şi apoi, cu o majoritate de cel puţin două treimi din membrii săi, dispune înlăturarea preşedintelui din funcţie.

Consiliul Republicii aprobă sau respinge proiectele de legi votate de Camera Reprezentanţilor care privesc modificarea sau suplimentarea unor prevederi constituţionale şi interpretarea Constituţiei, îşi dă consimţământul pentru numirea preşedintelui Curţii Constituţionale, a preşedintelui şi a membrilor Curţii Supreme, a preşedintelui şi a judecătorilor Curţii de Conturi, a preşedintelui Comisiei Centrale pentru alegeri şi referendum naţional, a Procurorului General, a preşedintelui şi altor membri ai Consiliului Băncii Naţionale, alege şase judecători la Curtea Constituţională, alege şase membri ai Comisiei Centrale cu privire la alegeri şi referendum naţional, anulează bugetele consiliilor locale de deputaţi care nu sunt conforme cu legea, adoptă rezoluţii cu privire la dizolvarea unor consilii locale, ia în considerare acuzaţiile de trădare sau alte crime grave împotriva preşedintelui, ia act de decretele prezidenţiale cu privire la instituirea stării de urgenţă sau lege marţială, a mobilizării generale sau parţiale nu mai târziu decât trei zile de la data la care le-au fost transmise şi adoptă măsurile necesare.

Consiliul de Miniştri al Republicii Belarus este organul central al administraţiei şi exponentul puterii executive. El răspunde de activitatea sa faţă de preşedintele şi Parlamentul Republicii.

Guvernul se compune din primul ministru, locţiitorii acestuia şi miniştri. Conducătorii altor instituţii ale administraţiei centrale pot fi membri ai Guvernului. Primul ministru este numit de preşedintele republicii, cu consimţământul Camerei Reprezentanţilor, care îşi exprimă acest consimţământ într-un termen de două săptămâni  de la desemnarea candidaturii primului ministru.

În cazul în care Camera Reprezentanţilor respinge de două ori desemnarea primului ministru, preşedintele va desemna un prim ministru interimar, va dizolva Camera Reprezentanţilor şi va convoca electoratul pentru noi alegeri.

Primul ministru conduce în mod direct activitatea Guvernului, semnează actele Guvernului, supune un raport Parlamentului în legătură cu programul de guvernare într-un interval de două luni de la desemnarea sa, informează preşedintele cu privire la principalele probleme care stau în atenţia Guvernului. Primul ministru poate să solicite un vot de încredere din partea Parlamentului în legătură cu programul de guvernare sau asupra unei alte probleme.

În cazul în care Parlamentul respinge acordarea încrederii, preşedintele va fi abilitat să accepte demisia Guvernului sau să dizolve Camera Reprezentanţilor, într-un interval de 10 zile, şi să convoace noi alegeri.

După ce Guvernul va demisiona, el va continua totuşi să exercite atribuţiile curente până la desemnarea noului Cabinet.

Preşedintele este abilitat să adopte decizia demiterii Guvernului din proprie iniţiativă şi să demită pe orice membru al Guvernului.

În conformitate cu prevederile art.107 din Constituţia Republicii Belarus, atribuţiile Guvernului sunt precizate, specificându-se printre altele că Guvernul asigură executarea unei politici economice, financiare, de credit şi monetare uniformă, precum şi a politicii de stat în domeniul ştiinţei, culturii, sănătăţii, educaţiei, ecologiei, securităţii sociale şi remuneraţiei pentru muncă.

Potrivit aceluiaşi articol, Guvernul adoptă măsurile necesare pentru a asigura drepturile şi libertăţile cetăţenilor, pentru a apăra interesele statului, securitatea naţională şi apărarea, protecţia proprietăţii, menţinerea ordinii publice şi eliminarea criminalităţii.

În conformitate cu prevederile art.108, actele Guvernului sunt aplicabile pe întreg teritoriul Republicii Belarus.

Dintre celelalte prevederi care privesc exercitarea activităţilor de stat mai menţionăm dispoziţiile constituţionale referitoare la referendum.

Potrivit Constituţiei Republicii Belarus există două feluri de referendum: referendum naţional şi referendum local.

Referendumul naţional poate fi solicitat de preşedintele ţării, la recomandarea Consiliului Suprem sau a 450.000 de cetăţeni cu drept de vot. De asemeni, există posibilitatea ca 70 de deputaţi ai Consiliului Suprem să solicite organizarea unui referendum.

Referendumul local poate fi iniţiat fie de unitatea reprezentanţilor autorităţilor locale sau la solicitarea a cel puţin 10% din cetăţenii cu drept de vot.

Constituţia Republicii Belarus acordă o însemnătate corespunzătoare justiţiei, care este înfăptuită de instanţele judecătoreşti,  în fruntea cărora se găseşte Curtea Supremă de Justiţie.

Judecătorii sunt independenţi, dar ei nu se pot angaja în activităţi economice şi nici nu pot desfăşura alte profesiuni decât activităţi de învăţământ sau de cercetare ştiinţifică.

Principiul supremaţiei Constituţiei este obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti, ca şi pentru toţi cetăţenii. Justiţia se înfăptuieşte în principiu de către organe colegiale, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Justiţia se întemeiază pe principiile transparenţei, publicităţii, recunoaşterii dreptului la apărare şi - dacă nu există prevederi contrare - pe recunoaşterea dublului grad de jurisdicţie.

Procuratura este independentă de instanţele judecătoreşti, ea având ca misiune asigurarea respectării legilor şi susţinerea acuzării în faţa instanţelor penale. Procuratura se întemeiază pe principiul subordonării ierarhice, pe independenţa organelor de procuratură faţă de celelalte organe ale statului, activitatea procuraturii fiind reglementată de o lege specială.

Curtea Constituţională ocupă un loc dintre cele mai importante în sistemul organelor statului. La 28 aprilie 1994 ea se compunea din nouă judecători aleşi de către Consiliul Suprem al Republicii Belarus. În mai 1996 au mai fost aleşi încă doi judecători de către Consiliul Suprem, suplimentându-se astfel numărul judecătorilor de la 9 la 11.

Prevederile Constituţiei Republicii Belarus - astfel cum ea a fost modificată în 1996 - conţin mai multe modalităţi pentru constituirea Curţii Constituţionale. În concordanţă cu prevederile constituţionale, Curtea trebuie să fie constituită pe o bază paritară: şase judecători sunt numiţi de către preşedintele Republicii Belarus iar şase sunt aleşi de către Consiliul Republicii (Camera Superioară a Parlamentului).

Preşedintele Curţii Constituţionale este desemnat dintre judecători de către preşedintele republicii, cu consimţământul Consiliului Republicii.

În prezent există însă numai 11 judecători în compunerea Curţii, aşa cum s-a arătat mai sus.

Cu privire la Curtea Constituţională sunt în vigoare atât prevederile Constituţiei Republicii Belarus, cât şi cele ale Legii cu privire la Curtea Constituţională a Republicii Belarus, adoptată de Parlament la 30 martie 1994, care a suferit modificări în 1995 şi 1997.

Regulile de procedură ale Curţii Constituţionale definesc baza juridică a activităţii Curţii, organizarea şi procedura care se desfăşoară în faţa sa. Normele etice de comportare a judecătorilor de la Curtea Constituţională sunt prevăzute în Codul de onoare al judecătorilor.

În conformitate cu prevederile Constituţiei, Curtea Constituţională exercită controlul asupra constituţionalităţii  şi aplicării ei practice în activitatea statului. Art.2 din Legea cu privire la Curtea Constituţională prevede că principiile de bază ale activităţii Curţii Constituţionale sunt legalitatea, colegialitatea, transparenţa procedurii şi independenţa sa.

Independenţa judecătorilor este asigurată prin aceea că ei nu pot fi înlocuiţi în timpul mandatului, precum şi prin imunitatea de care beneficiază, dar şi prin interdicţia ca cineva să intervină în activităţile ce privesc exercitarea controlului de constituţionalitate.

Persoanele desemnate ca membri ai Curţii Constituţionale nu pot efectua alte activităţi decât cele care privesc învăţământul şi cercetarea ştiinţifică.

Cauzele sunt examinate de către Curtea Constituţională în şedinţe plenare. Sesiunile Curţii se pot desfăşura însă numai atunci când cel puţin opt judecători sunt prezenţi. Curtea funcţionează prin simpla majoritate a voturilor întregului complet de judecători. Dacă voturile sunt împărţite, se consideră că decizia a fost adoptată în favoarea constituţionalităţii actului contestat.

Curtea Constituţională este competentă să ia în discuţie conformitatea legilor, decretelor preşedintelui, înţelegerilor internaţionale, precum şi altor obligaţii asumate de Republica Belarus cu Constituţia. De asemenea, Curtea este competentă să examineze constituţionalitatea actelor care sunt emise în executarea legilor, precum şi conformitatea cu Constituţia a hotărârilor Consiliului de Miniştri, deciziilor Curţii Supreme Economice şi Procuroruui General, examinând conformitatea acestor acte cu Constituţia, dar şi cu tratatele internaţionale la care Republica Belarus este parte.

De asemenea, este competentă să examineze conformitatea cu Constituţia a oricăror acte emise de alte organe de stat.

Curtea Constituţională, deşi are dreptul în anumite situaţii să se pronunţe asupra legalităţii unor acte ale Parlamentului, nu are dreptul de iniţiativă legislativă. Cu toate acestea, ea poate prezenta anumite propuneri Parlamentului, preşedintelui sau Consiliului de Miniştri, în cadrul competenţelor acestora, sugerând totodată adoptarea unor modificări de ordin legislativ.

Hotărârile Curţii trebuie luate în considerare în mod obligatoriu.

Curtea Constituţională, în cadrul competenţelor sale, poate să formuleze şi alte propuneri pe care le adresează organelor de stat. În mod curent, Curtea este abilitată să examineze cauzele care îi sunt supuse, în ordinea pe care o stabileşte ea însăşi şi de a se sesiza cu privire la acestea. Astfel, printre cauzele care au fost examinate în 1995-1996, fiecare al treilea şi respectiv fiecare al doilea caz a fost adus în faţa ei de ea însăşi, prin proprie sesizare.

 

 

[1] Horia C.Matei, Silviu Neguţ, Ion Nicolae, Statele lumii de la A la Z, ediţia 8-a, Editura Meronia, Bucureşti, 2002, pag.68.

[2] Webster's New World Encyclopedia, College Edition, Prentice Hall, General Reference, New York, 1993, pag.117.

[3] Constitutions of the Countries of the World, editors Albert P.Blaustein, Gisberg H.Flanz, Release 94-7, Issued September, 1994, Oceana Publications, Inc., Dobbs Ferry, New York, pag.1  şi urm.

[4] http://www.president.gov.by