Regat independent, proclamat ca urmare a victoriei revoltei anti-otomane, Bulgaria a avut - de la dobândirea independenţei sale - o organizare de stat monarhică, similară celei din celelalte ţări sud-est europene, care s-a menţinut până la abolirea monarhiei şi instaurarea regimului comunist[1].
Organizarea de stat a Bulgariei a fost reglementată de Constituţia din 4 decembrie 1947, adoptată după evenimentele care au dus la schimbarea formei de guvernământ, înlocuită ulterior printr-o nouă lege fundamentală, la 18 mai 1971. Constituţia din 1947 consacra calitatea Bulgariei de republică populară, cu sistem de guvernare reprezentativ, precizând că întreaga putere emană de la popor şi este exercitată prin organe reprezentative alese în mod liber. Primul capitol al Constituţiei se referea şi la dreptul de vot ce aparţinea cetăţenilor care au împlinit vârsta de 18 ani, cu excepţia persoanelor "condamnate prin sentinţă judecătorească la pierderea drepturilor civile şi politice". Era stabilită totodată răspunderea faţă de alegători a reprezentanţilor poporului, care puteau fi revocaţi chiar şi înainte de expirarea termenului pentru care au fost aleşi.
Capitolul care se referă la orânduirea social-economică a Bulgariei consacra proprietatea statului asupra mijloacelor de producţie, bogăţiilor naturale, enunţând ideea că proprietatea întregului popor "se bucură de protecţie specială".
Era recunoscută proprietatea particulară şi dreptul de moştenire, specificându-se totodată că "proprietatea particulară poate fi îngrădită sau expropriată numai pentru cauză de utilitate publică sau în interesul statului, în schimbul unei drepte despăgubiri". Se preciza însă, în acelaşi timp, că "statul poate naţionaliza în total sau în parte anumite ramuri - sau unele întreprinderi industriale, comerciale, de transport şi de credit. Despăgubirea se va stabili prin legea de naţionalizare".
Constituţia recunoştea proprietatea privată asupra pământului, dar preciza că legea determină suprafaţa maximă de pământ ce poate fi deţinută cu titlu de proprietate de către particulari, precum şi cazurile în care persoanele care nu se îndeletnicesc cu agricultura pot poseda pământ arabil. "Deţinerea de mari proprietăţi funciare de către particulari nu este admisă".
Prevederile Constituţiei bulgare consacrau planificarea economiei naţionale şi îndrumarea de către stat a comerţului exterior.
Organele supreme ale puterii de stat
În legătură cu organele supreme ale puterii de stat Constituţia preciza că acestea sunt Adunarea Populară, aleasă pe termen de 4 ani, pe baza unui procent de reprezentare de 1 deputat la 30.000 de locuitori, şi Prezidiul Adunării Populare, organ reprezentativ, care îndeplinea atribuţiile Adunării Populare în intervalul în care aceasta nu se găsea în sesiune. Dintre atribuţiile Adunării Populare reţine atenţia aceea enunţată de articolul 25, care prevedea că "Numai Adunarea Populară are dreptul să decidă dacă au fost respectate toate condiţiile cerute de Constituţie în ce priveşte edictarea unei legi şi dacă legea nu este neconstituţională". Pentru adoptarea legilor şi altor hotărâri era necesar, de regulă, votul majorităţii simple a deputaţilor prezenţi. Şedinţele erau publice, afară de cazul în care Adunarea Populară ar fi decis că interese de stat impuneau ca şedinţele să se desfăşoare fără participarea publicului.
Organul suprem executiv era guvernul, care conducea administraţia de stat, coordonând activitatea ministerelor, a Comisiei de Stat a Planificării, a Comisiei Controlului de Stat şi a Comitetului pentru Ştiinţă, Artă şi Cultură. Guvernul era, totodată, competent pentru a lua măsuri în vederea realizării planului economic şi a bugetului, precum şi pentru asigurarea ordinii publice, apărarea intereselor de stat şi ocrotirea drepturilor cetăţenilor; el exercita conducerea generală în domeniul politicii externe şi în domeniul apărării, veghind la respectarea legilor şi a tuturor actelor administrative.
Constituţia recunoştea dreptul deputaţilor de a pune întrebări şi de a adresa interpelări Guvernului şi membrilor săi. Membrii Guvernului răspundeau din punct de vedere penal pentru încălcarea Constituţiei şi legilor, precum şi pentru orice infracţiuni comise în exerciţiul funcţiunii, iar din punct de vedere civil - pentru prejudiciile cauzate statului şi cetăţenilor prin actele lor ilicite.
În sistemul constituţional bulgar organele locale ale puterii de stat în comune şi judeţe erau sfaturile populare comunale şi judeţene. Acestea conduceau activitatea locală pe tărâm economic, social şi cultural, conform legilor ţării. În cadrul planului de stat al economiei naţionale şi al bugetului de stat, întocmeau planurile economice, bugetele comunelor şi judeţelor, conducând executarea lor. Ele se îngrijeau, totodată, de buna administrare a bunurilor şi întreprinderilor economice de stat de pe teritoriul lor; asigurau menţinerea ordinei publice, respectarea legilor şi ocrotirea drepturilor cetăţenilor, conducând totodată activitatea organelor executive şi de dispoziţie subordonate lor.
În ceea ce priveşte justiţia, Constituţia bulgară consacra principiul independenţei judecătorilor, al alegerii acestora şi al desfăşurării şedinţelor de judecată cu participarea asesorilor populari. Controlul judiciar suprem asupra instanţelor judecătoreşti de toate categoriile şi gradele se exercita de către Tribunalul Suprem al Republicii Populare, ai cărui membri erau aleşi de Adunarea Populară pe termen de 5 ani. Supravegherea generală a respectării stricte a legilor de către diferite organe guvernamentale, de către funcţionari şi cetăţeni, a fost încredinţată Procurorului General al Republicii. Acesta trebuia să vegheze în special la urmărirea şi pedepsirea infracţiunilor contra intereselor naţionale şi economice ale statului, precum şi a infracţiunilor şi faptelor care lezau independenţa şi suveranitatea de stat a ţării.
Raporturile dintre organele puterii şi organele administraţiei de stat
Constituţia reglementa raporturile dintre organele puterii şi cele ale administraţiei de stat, consacrând dreptul organelor puterii de stat de a anula actele ilegale ale organelor administraţiei neconforme cu Constituţia şi legile. Guvernul şi miniştrii, în limitele competenţei lor, precum şi comitetele executive ale sfaturilor populare superioare aveau dreptul să suspende executarea actelor ilegale, ca şi a celor întocmite fără a se respecta toate prevederile legale, sesizând Prezidiul Adunării Populare sau sfatul popular corespunzător, în vederea anulării lor.
Drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor
Drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor erau reglementate într-un capitol distinct (Capitolul VIII, art.71-94), în care erau înscrise egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii, egalitatea femeii cu bărbatul, dreptul la muncă, dreptul la odihnă, dreptul la pensie precum şi ajutoare şi dreptul de asigurare în caz de boală, accident, invaliditate, lipsa de lucru şi bătrâneţe. Era consacrată ocrotirea familiei, preocuparea pentru dezvoltarea tineretului, libertatea religiei. Cu toate acestea, Constituţia prevedea că "Folosirea abuzivă a bisericii şi religiei în scopuri politice, precum şi constituirea de organizaţii politice pe baze religioase sunt interzise" (art.78 alin.final).
Deşi, aşa cum s-a arătat, erau garantate din punct de vedere juridic, inviolabilitatea persoanei, a corespondenţei, dreptul de asociere, Constituţia consacra în mod expres şi unele prevederi limitative. Aşa, de pildă, remarcăm dispoziţia potrivit căreia "Este interzisă şi se pedepseşte de lege constituirea şi participarea la organizaţii care urmăresc privarea sau încălcarea drepturilor şi libertăţilor poporului bulgar - cucerite prin insurecţia populară din 9 septembrie 1944 şi garantate prin prezenta Constituţie -, la organizaţii care ameninţă independenţa naţională şi suveranitatea de stat a ţării sau care propovăduiesc fie făţiş, fie indirect, o ideologie cu caracter fascist şi antidemocratic sau care favorizează agresiunea imperialistă". O asemenea prevedere era practic de natură să anihileze activitatea oricăror organizaţii politice, cu excepţia celor controlate de partidul comunist.
Alte prevederi. Modificarea Constituţiei
Ca şi toate celelalte constituţii ale ţărilor foste socialiste, Constituţia Bulgariei cuprindea prevederi legate de stema, sigiliul, drapelul şi capitala ţării (Capitolul IX, art.95-98), precum şi cu privire la modificarea Constituţiei. Este de menţionat că potrivit acestor prevederi, Constituţia putea fi modificată la propunerea Guvernului sau a cel puţin unei pătrimi din numărul total al deputaţilor. Proiectul de lege privind modificarea Constituţiei nu putea fi înscris însă pe ordinea de zi decât după cel puţin o săptămână de la data când a fost depus. El se considera adoptat dacă era votat de două treimi din numărul total al deputaţilor.
- Evoluţia constituţională a Bulgariei în perioada trecerii la sistemul multipartid şi la economia de piaţă
Schimbări înregistrate pe plan politic
Evoluţia constituţională a Bulgariei a fost direct influenţată de evenimentele politice din anii '89 şi '90. Astfel, la 10 noiembrie 1989, Todor Jivkov a fost înlocuit în funcţia de lider al Partidului Comunist Bulgar cu Peter Mladenov, demisionând ulterior şi din funcţia de şef al statului. Rând pe rând s-au anunţat: organizarea de alegeri libere, acceptarea pluralismului de opinii şi abolirea rolului conducător al Partidului Comunist Bulgar (15 ianuarie 1990). La cel de al XIV-lea Congres al P.C.B., Peter Mladenov a renunţat la funcţia de secretar general al partidului, păstrând-o numai pe cea de şef al statului. În locul său, Alexander Lilov a fost ales preşedinte al Partidului Comunist Bulgar. Ca premier a fost desemnat Andrei Lukanov (3 februarie 1990), ceea ce a făcut ca mulţi reformişti să părăsească rândurile Partidului Comunist Bulgar. La 10 şi 17 iunie 1990 s-au desfăşurat, în două tururi de scrutin, alegeri libere care au fost câştigate de foştii comunişti, dar au fost viu contestate de opoziţie. Între timp, Partidul Comunist Bulgar şi-a schimbat numele în Partidul Socialist Bulgar. La 6 iulie 1990, Mladenov a demisionat din funcţia de şef al statului, ca urmare a marilor manifestaţii organizate împotriva sa, în urma descoperirii unei casete care demonstra că şi-ar fi exprimat părerea să fie folosite tancurile împotriva demonstranţilor anticomunişti în decembrie 1989. După demisia lui Mladenov, şeful opoziţiei, Jelio Jelev, a fost ales preşedinte al ţării. La 25 septembrie 1990, Alexander Lilov a fost reales în fruntea Partidului Socialist Bulgar[2].
Adoptarea Constituţiei din 1991
Constituţia Republicii Bulgaria adoptată la 12 iulie 1991 prezintă toate trăsăturile unei constituţii moderne. Îndepărtându-se de la vechile tipare statornicite de regimul anterior, ea proclamă neechivoc ataşamentul faţă de valorile universale ale libertăţii, păcii, umanismului, egalităţii, echităţii şi toleranţei, "ridicând - după cum se arată în preambulul său - la rangul de principiu suprem drepturile individului, demnitatea şi securitatea sa"[3].
Constituţia cuprinde un număr de 10 capitole, 169 de articole şi 9 prevederi tranzitorii. Principalele domenii abordate de noua reglementare constituţională sunt: principiile fundamentale, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, Adunarea Naţională, instituţia Preşedintelui Republicii, Consiliul de Miniştri, puterea judecătorească, autogestiunea locală şi administraţia locală, Curtea Constituţională, procedura modificării, amendamentelor şi adoptării unei noi constituţii.
În ceea ce priveşte principiile fundamentale, noua Constituţie precizează că Bulgaria este o republică cu regim parlamentar, în care toată puterea emană de la popor. Reţine atenţia prevederea potrivit căreia "nici o parte a poporului, nici un partid politic sau altă organizaţie, instituţie publică sau individ nu poate să-şi asume realizarea suveranităţii poporului" (art.1 pct.1). O asemenea prevedere condamnă implicit dictatura unui singur partid - indiferent de ce orientare ar fi acesta - ca şi preeminenţa unei clase sociale în detrimentul altora. Constituţia prevede că Bulgaria este un stat unitar, cu autogestiune locală, în care nu sunt admise formaţiuni teritoriale autonome. Integritatea teritorială a republicii este inviolabilă. Limba oficială a ţării este limba bulgară. Bulgaria este un stat de drept, guvernat în conformitate cu prevederile Constituţiei şi ale legilor ţării. Viaţa politică a ţării este întemeiată pe principiile pluralismului politic, nici un partid politic şi nici o ideologie neputând fi proclamată sau afirmată ca partid sau ideologie de stat. Constituţia dispune că nu pot fi constituite partide pe principii etnice (art.11 pct.4), rasiale sau religioase, ori partide care şi-ar propune să preia prin forţă puterea în stat.
În cadrul principiilor fundamentale ale Constituţiei mai este înscrisă egalitatea cetăţenilor, respectul drepturilor omului, libertatea religioasă, protecţia familiei, a muncii, grija pentru mediul de viaţă.
Consacrând existenţa mai multor forme de proprietate, Constituţia Bulgariei prevede că bogăţiile solului, fâşia care împrejmuieşte plajele, drumurile naţionale, apele, pădurile şi parcurile de importanţă naţională, rezervele naţionale şi arheologice reprezintă proprietatea exclusivă a statului. Statul exercită totodată drepturi suverane asupra platoului continental şi în zona economică exclusivă de prospectare, de exploatare, de utilizare, de apărare şi de gestiune a resurselor energetice din aceste spaţii marine. Statul exercită drepturi suverane şi asupra spectrului de frecvenţe radio şi a poziţiilor orbitei geostaţionare stabilite pentru Republica Bulgaria în virtutea acordurilor internaţionale. Printr-o lege specială urmează să fie stabilit monopolul statului asupra transportului feroviar, reţelei naţionale de poştă şi telecomunicaţii, folosirii energiei nucleare, producerii unor produse radioactive, armelor, explozivelor şi substanţelor biologice puternice.
Economia Bulgariei este întemeiată - potrivit Constituţiei - pe libera iniţiativă economică, legea consacrând şi garantând tuturor cetăţenilor şi persoanelor juridice drepturi egale pentru a putea exercita activităţi economice, prohibind instaurarea monopolului şi concurenţa neloială. Investitorii şi activităţile economice ale cetăţenilor şi străinilor, precum şi cele ale persoanelor juridice, sunt protejate de lege.
Dezvoltarea echilibrată a regiunilor
O prevedere importantă a Constituţiei bulgare este aceea potrivit căreia statul creează condiţii pentru dezvoltarea echilibrată a diferitelor regiuni ale ţării, sprijinind organele şi activităţile teritoriale prin politica sa de finanţare şi de investiţii.
În ceea ce priveşte regimul străinilor (art.22), Constituţia prevede, în art.22, că străinii şi persoanele juridice străine nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra pământului decât pe cale de succesiune, dar în asemenea situaţii ei trebuie să transfere proprietatea astfel dobândită. În anumite cazuri determinate de lege, străinii şi persoanele juridice străine pot să dobândească însă dreptul de uz, de construcţie şi alte drepturi reale.
Drepturile fundamentale ale omului
În legătură cu drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor reţine atenţia prevederea potrivit căreia nu poate să fie decăzut din naţionalitatea sa un cetăţean bulgar prin naştere, şi aceea că nici un cetăţean al Bulgariei nu poate să fie expulzat de pe teritoriul ţării sau predat unui alt stat.
Dintre prevederile privitoare la drepturile omului, remarcăm pe aceea că nimeni nu poate fi supus unor experienţe medicale, ştiinţifice sau de altă natură (art.29 pct.2) decât cu consimţământul său scris. Orice persoană învinuită are dreptul să fie apărată de către un avocat, începând chiar din momentul arestării sale sau al punerii sale sub acuzare. Orice persoană învinuită are dreptul la o întrevedere "între patru ochi" cu avocatul său, fără prezenţa altor persoane, inclusiv a anchetatorilor, secretul comunicării între avocat şi cel învinuit fiind inviolabil.
Reţine atenţia prevederea legată de protecţia vieţii particulare a cetăţenilor, care dispune că nimeni nu poate să fie urmărit, fotografiat, filmat sau supus unor acţiuni similare fără ştirea sa sau împotriva refuzului său, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
O altă prevedere nouă ce se impune a fi semnalată este aceea care garantează cetăţenilor dreptul de a obţine informaţii din partea unor organe sau instituţii publice cu privire la unele probleme care prezintă pentru ei un interes legitim, cu excepţia cazurilor când asemenea informaţii ar constitui un secret de stat sau divulgarea lor ar aduce atingere drepturilor altor persoane.
În ceea ce priveşte dreptul de asociere, Constituţia dispune că sunt interzise organizaţiile a căror activitate este îndreptată contra suveranităţii, integrităţii teritoriale a ţării şi unităţii naţiunii, care incită la ură rasială, naţională sau religioasă, la încălcarea drepturilor omului, precum şi acele organizaţii "care îşi constituie structuri clandestine sau militariste sau care vizează să-şi atingă obiectivele prin violenţă".
Constituţia recunoaşte dreptul muncitorilor de a se asocia în sindicate, precum şi dreptul la grevă, "pentru apărarea intereselor colective, în sfera economică şi socială".
O inovaţie o constituie şi obligaţia statului de a se îngriji de persoanele în vârstă care nu au rude apropiate şi nu pot să se întreţină din propriile venituri, precum şi de persoanele care sunt afectate de un handicap fizic sau mental.
Reţine atenţia şi prevederea potrivit căreia fiecare are dreptul de a se bucura de beneficiul valorilor culturale naţionale şi universale, Constituţia garantând libertatea creaţiei ştiinţifice, drepturile de inventator, drepturile de autor şi alte drepturi protejate de lege. În ce priveşte învăţământul şcolar, acesta este obligatoriu până la vârsta de 16 ani. Învăţământul superior se bucură de autonomia universitară. Cu referire la învăţământul particular, Constituţia prevede că cetăţenii şi organizaţiile pot întemeia şcoli, dar numai în condiţiile şi potrivit modalităţilor stabilite de lege, învăţământul în astfel de instituţii urmând să fie "conform exigenţelor stabilite de stat".
O prevedere interesantă este aceea care dispune că nu este permis abuzul de drept şi nici exerciţiul drepturilor într-o manieră care să prejudicieze exercitarea drepturilor legitime ale altor persoane. Constituţia prevede totuşi posibilitatea unor limitări ale drepturilor omului în caz de război, stare de asediu sau altă stare de urgenţă. În astfel de cazuri, limitarea unor drepturi ale omului se face numai în virtutea unei legi, dar nu se vor putea aduce limitări sau restricţii dreptului la viaţă, interzicerii torturii, garanţiilor judiciare, respectului vieţii particulare a cetăţenilor şi libertăţii de conştiinţă.
Constituţia bulgară din 1991 consacră sistemul parlamentar unicameral, singurul organ legiuitor fiind Adunarea Naţională, compusă din 240 de deputaţi, aleşi pe timp de 4 ani, în cadrul a 31 circumscripţii plurinominale, în baza sistemului reprezentării proporţionale (Capitolul III, art.62-91). Ea îşi poate prelungi mandatul în caz de război sau circumstanţe extraordinare. În ceea ce priveşte statutul deputaţilor, reţine atenţia prevederea potrivit căreia deputaţii nu pot să ocupe un alt post public, ori să exercite o activitate care în termenii legii este incompatibilă cu statutul deputatului. Deputatului care este ales ministru i se suspendă mandatul pe toată perioada în care exercită această funcţie. Constituţia garantează imunitatea penală a deputaţilor în legătură cu opiniile exprimate şi modul în care aceştia votează în cadrul Adunării Naţionale. Deputaţii nu pot să fie arestaţi sau traduşi în faţa justiţiei decât în caz de crimă gravă, cu autorizarea Adunării Naţionale, iar în cazul în care aceasta nu se găseşte în sesiune, cu autorizarea preşedintelui său. Respectiva autorizare nu este cerută în cazurile de flagrant delict de crimă gravă, dar în legătură cu o situaţie de acest gen va trebui informată imediat Adunarea Naţională ori, dacă aceasta nu se găseşte în sesiune, preşedintele său.
În ceea ce priveşte modalităţile de lucru ale Adunării Naţionale, acestea impun prezenţa unei majorităţi simple din numărul total al deputaţilor pentru ca şedinţele să se desfăşoare legal, principala modalitate de vot fiind votul deschis. Şedinţele Adunării Naţionale au de asemenea un caracter public, cu excepţia situaţiilor în care Adunarea ar decide altfel.
Reţine atenţia faptul că în Constituţia bulgară sunt precizate atribuţiile preşedintelui Adunării Naţionale, printre care aceea de a confirma, prin semnătura sa, autenticitatea textului actelor adoptate. În ce priveşte atribuţiile propriu zise ale Adunării Naţionale, acestea sunt similare celor din alte constituţii. Este de remarcat însă, printre alte prevederi noi, aceea care include printre atribuţiile Adunării Naţionale acordarea consimţământului pentru semnarea unor contracte de împrumuturi de stat. Totodată, Adunarea Naţională este singura competentă să aprobe trimiterea şi utilizarea forţelor armate bulgare în afara ţării, precum şi instalarea unor trupe străine pe teritoriul ţării, ori tranzitarea lor prin teritoriul naţional. În ce priveşte acordurile internaţionale, sunt de competenţa exclusivă a Adunării cele care au un caracter politic şi militar, care implică participarea Bulgariei la organisme internaţionale, care prevăd modificarea frontierelor, implică obligaţii financiare pentru stat ş.a. Semnarea unor acorduri internaţionale care implică amendamente la Constituţie trebuie să fie precedată întotdeauna de adoptarea amendamentelor respective.
Cât priveşte dreptul de iniţiativă legislativă, acesta aparţine fiecărui deputat şi Consiliului de Miniştri, cu excepţia proiectului de lege asupra bugetului de stat, care este de competenţa exclusivă a Guvernului. Adoptarea legilor implică două lecturi ale proiectului, în cadrul a două şedinţe diferite; în mod excepţional cele două lecturi pot să aibă loc în cadrul uneia şi aceleiaşi şedinţe. Celelalte acte ale Adunării Naţionale (apeluri, moţiuni etc.) sunt adoptate numai ca urmare a unei singure lecturi şi dezbateri în faţa forului legiuitor.
O cincime din deputaţi poate propune un vot de cenzură la adresa Consiliului de Miniştri care, dacă este adoptat de jumătate plus unu din numărul deputaţilor, impune demisia Guvernului. În cazul respingerii propunerii votului de cenzură, o nouă propunere în acest sens nu poate fi făcută înainte de 6 luni. Deputaţii au dreptul să formuleze întrebări la adresa Guvernului sau a unor miniştri, care vor trebui să răspundă în faţa Adunării. La propunerea unei cincimi din numărul deputaţilor, problemele care au format obiectul întrebării pot să constituie obiectul unor dezbateri şi adoptării de hotărâri.
Preşedintele Republicii simbolizează, potrivit Constituţiei, unitatea poporului şi reprezintă ţara pe plan internaţional. El este ales pe termen de 5 ani prin sufragiu direct, condiţiile cerute pentru a fi preşedinte fiind: naţionalitatea bulgară, vârsta de 40 de ani şi domiciliul în ţară în timpul ultimilor 5 ani anteriori alegerilor. Preşedintele Republicii este considerat ales dacă a întrunit majoritatea voturilor exprimate, în cazul în care la alegeri au luat parte mai mult decât jumătate din numărul alegătorilor. Dacă la primul tur de scrutin nici un candidat nu este declarat ales, într-un interval de 7 zile se vor prezenta la alegeri primii doi candidaţi care au obţinut cele mai multe voturi, fiind ales cel care va întruni cele mai multe sufragii. Litigiile cu privire la legalitatea alegerii preşedintelui urmează să fie soluţionate de Tribunalul Constituţional în termen de o lună de la desfăşurarea alegerilor.
Vicepreşedintele republicii este ales în acelaşi timp şi pe aceeaşi listă cu Preşedintele. Ambii nu pot fi aleşi în aceste demnităţi decât cel mult două mandate, pe timpul exercitării funcţiei respective neputând ocupa alte funcţii publice, sociale sau economice, ori să fie membri ai conducerii vreunui partid politic.
Atribuţiile Preşedintelui sunt cele similare în republicile parlamentare. Reţine atenţia obligaţia Preşedintelui de a informa Adunarea Naţională în legătură cu principalele probleme care ţin de competenţele sale. Printre atribuţiile sale se numără şi conferirea sau retragerea naţionalităţii bulgare şi anularea unor creanţe nerecuperabile pentru stat.
Preşedintele dispune formarea guvernului ca urmare a unor consultări, iar dacă această operaţiune nu se soldează cu succes, are dreptul să numească un guvern din oficiu, să dizolve Adunarea Naţională şi să fixeze data unor noi alegeri (art.99 pct.5) . În exerciţiul puterii sale, preşedintele poate retrimite Adunării Naţionale textul unei legi deja votată, pentru o nouă discuţie. El dispune nu numai de dreptul de a interveni în procedura de legiferare; el are şi dreptul de a emite decrete, de a adresa apeluri şi mesaje. Decretele vor fi contrasemnate de primul ministru sau de ministrul de resort. Nu vor fi contrasemnate decretele prezidenţiale prin care se numeşte un guvern din oficiu, prin care se acordă un mandat exploratoriu pentru formarea unui guvern, se dizolvă Adunarea Naţională, se retrimite pentru o nouă discutare textul unei legi votate, se determină organizarea serviciilor preşedinţiei, se stabileşte data alegerilor sau a referendumului, ori se dispune publicarea legilor.
În principiu, Preşedintele şi vicepreşedintele nu sunt răspunzători pentru actele efectuate în decursul exercitării funcţiilor lor, afară de cazurile de înaltă trădare sau de infracţiuni împotriva Constituţiei. În asemenea situaţii, punerea sub acuzare poate să fie declanşată la propunerea a cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor, fiind menţinută dacă Adunarea Naţională o votează cu o majoritate de două treimi. Tribunalul Constituţional va examina acuzaţia, având dreptul să suspende mandatul Preşedintelui sau al vicepreşedintelui în cazul în care constată temeinicia acuzaţiilor aduse.
Consiliul de Miniştri aplică politica internă şi externă a ţării, garantează ordinea publică şi suveranitatea naţională, realizând conducerea generală a administraţiei statului. El dirijează exerciţiul bugetului, organizează gestiunea bunurilor publice, semnează, ratifică şi denunţă acordurile internaţionale în cazurile prevăzute de lege. În atribuţiile Consiliului de Miniştri intră şi dreptul de a anula actele ilegale ale miniştrilor sau cele efectuate fără respectarea formelor legale.
Consiliul de Miniştri se compune din preşedinte, vicepreşedinţi şi miniştri. Pot fi aleşi membri ai Consiliului de Miniştri numai cetăţeni bulgari care întrunesc condiţiile pentru alegerea deputaţilor. Puterile Consiliului de Miniştri încetează în cazul unui vot de cenzură, al acceptării demisiei sau al decesului preşedintelui Consiliului de Miniştri.
Consiliul de Miniştri poate să solicite Adunării Naţionale un vot de încredere (art.112) cu privire la politica sa globală, la programul său sau în cazuri concret determinate. În asemenea situaţii, hotărârea urmează a fi luată cu majoritatea absolută a deputaţilor prezenţi. Când Consiliul de Miniştri nu obţine votul de încredere, preşedintele său trebuie să prezinte demisia guvernului.
În legătură cu puterea judecătorească (Capitolul VI, art.117-134), Constituţia bulgară prevede independenţa autorităţilor judecătoreşti dispunând că judecătorii, juraţii, procurorii şi judecătorii de instrucţie, în îndeplinirea atribuţiilor lor, nu se supun decât legii.
Activitatea judiciară este exercitată de Curtea Supremă de Casaţie, Curtea Supremă Administrativă, curţile de apel, tribunalele departamentale, militare şi de arondisment. Prin lege pot fi create tribunale speciale, dar nu pot fi create tribunale excepţionale. În competenţa tribunalelor revine şi controlul legalităţii actelor ce provin de la organele administrative. Procedura judiciară trebuie să garanteze părţilor condiţii de egalitate şi să respecte principiul contradictorialităţii dezbaterilor. Şedinţele tribunalelor sunt publice, cu excepţia unor cazuri speciale, iar hotărârile judiciare vor fi întotdeauna motivate.
Constituţia bulgară admite instituţia juriului în cazurile prevăzute de lege.
Curtea Supremă de Casaţie exercită un control judiciar suprem privind aplicarea strictă şi uniformă a legilor de către toate tribunalele. Curtea Supremă Administrativă exercită controlul aplicării uniforme a legilor în cadrul jurisdicţiei administrative. Ea se pronunţă în litigiile ce privesc legalitatea unor acte emanând de la Consiliul de Miniştri sau de la miniştri, precum şi asupra altor acte prevăzute de lege.
Procurorul General exercită controlul legalităţii şi orientarea metodică a activităţii procurorilor. Procuratura veghează la respectarea legilor, trimiţând în judecată persoanele care au comis fapte penale, supraveghind aplicarea măsurilor coercitive, întreprinzând acţiuni pentru anularea actelor ilegale şi participând în cazurile prevăzute de lege la judecarea proceselor civile şi administrative.
Constituţia bulgară instituie Consiliul Superior Judiciar, având atribuţii în ce priveşte numirea, promovarea, retrogradarea şi demiterea judecătorilor şi procurorilor. Acest consiliu este compus din 25 de membri, incluzând în rândurile sale pe preşedintele Curţii Supreme de Casaţie, preşedintele Curţii Supreme Administraive şi Procurorul General. Şedinţele Consiliului Superior Judiciar sunt prezidate de ministrul justiţiei, care nu poate însă să participe la vot. Deciziile Consiliului în ce priveşte promovarea, retrogradarea, demiterea unor judecători sau procurori sunt adoptate prin vot secret.
Autogestiunea locală şi administraţia locală
Un capitol special al Constituţiei se ocupă de autogestiunea locală şi administraţia locală. Teritoriul Bulgariei este împărţit în comune şi regiuni, alte unităţi administrative şi teritoriale neputând fi create decât prin lege. Înscriind un principiu similar celui existent în Constituţia Iugoslaviei, Constituţia bulgară prevede că cetăţenii participă la gestiunea comunelor atât prin intermediul organelor de autogestiune locală pe care le aleg, cât şi direct - prin referendum şi adunări generale ale populaţiei.
Unităţile teritoriale care se autogestionează pot să se asocieze pentru a soluţiona anumite probleme comune.
Consiliul municipal este organul de autogestiune locală al comunei - unitatea administrativ-teritorială de bază - ales pe termen de 4 ani. Organul puterii executive în comună este primarul, ales de populaţie şi de consiliul municipal pe un interval de 4 ani.
Regiunile sunt unităţi administrative şi teritoriale care pun în aplicare politica regională pentru a realiza armonizarea intereselor naţionale cu cele locale. În regiuni, administraţia este realizată de către un guvernator regional, asistat de o administraţie regională.
Curtea Constituţională (Capitolul VIII, art.147-152), un alt organ important în sistemul Constituţiei bulgare, este compusă din 12 judecători care îşi exercită atribuţiile pe timp de 9 ani. O treime dintre aceştia este desemnată de Preşedintele Republicii, o treime este aleasă de Adunarea Naţională şi o treime de Adunarea judecătorilor de la Curtea Supremă de Casaţie şi Curtea Supremă Administrativă. În componenţa Curţii Constituţionale pot intra numai jurişti care au făcut dovada unor înalte calităţi profesionale şi morale, având cel puţin 15 ani vechime în profesiunea juridică. Preşedintele Curţii Constituţionale este ales de către membrii Curţii pe termen de 3 ani, prin vot secret. Membrii Curţii beneficiază de aceleaşi imunităţi ca şi deputaţii.
Curtea Constituţională se pronunţă în legătură cu sesizările privind neconstituţionalitatea unor legi, reglementează litigiile de competenţă între Adunarea Naţională, Preşedinte şi Consiliul de Miniştri, ca şi între organele de autogestiune locală şi organele executive centrale; hotărăşte asupra conformităţii acordurilor internaţionale încheiate de Bulgaria cu Constituţia (înaintea ratificării lor), se pronunţă asupra litigiilor referitoare la caracterul constituţional al unor partide şi asociaţii politice, asupra litigiilor ce privesc legalitatea alegerii preşedintelui, vicepreşedintelui, deputaţilor, precum şi în legătură cu acuzaţiile formulate faţă de Preşedinte sau vicepreşedinte. Ea are dreptul să emită interpretări ale Constituţiei, acestea având caracter obligatoriu.
Curtea Constituţională se poate reuni la iniţiativa a cel puţin o cincime din numărul deputaţilor, a Preşedintelui Republicii, a Consiliului de Miniştri, Curţii Supreme de Casaţie, Curţii Supreme Administrative sau Procurorului General. Curtea Constituţională hotărăşte cu majoritatea simplă, deciziile sale fiind publicate în Jurnalul Oficial în 15 zile de la data pronunţării, ele devenind obligatorii la trei zile după publicarea lor. Actul declarat neconstituţional este considerat abrogat din ziua intrării în vigoare a deciziei. În schimb, celelalte părţi ale unei legi care nu sunt declarate neconstituţionale, îşi menţin efectele.
După cum se arată în site-ul pe Internet al Republicii Bulgaria, "Deşi deciziile Curţii Constituţionale care revocă legi sau ordonanţe au implicaţii politice întrucât ele zădărnicesc anumite obiective politice pe care legile sau ordonanţele trebuiau să le îndeplinească, Curtea Constituţională nu poate fi considerată ca fiind un tribunal politic. Ar însemna o auto-contestare dacă ea ar soluţiona cauzele pe o bază politică şi nu în mod strict legal".
Constituţia Bulgariei prevede posibilitatea modificării sau amendării oricăror prevederi ale sale, la iniţiativa unui sfert din numărul deputaţilor sau a Preşedintelui Republicii (Capitolul IX, art.153-163). După examinarea propunerii (într-un interval de 1-3 luni de la data când propunerea a fost elaborată), Adunarea Naţională hotărăşte asupra ei cu majoritatea a trei pătrimi din numărul deputaţilor, în cadrul a 3 votări succesive, ce se desfăşoară în 3 zile diferite. Dacă propunerea nu obţine cvorumul necesar, ea nu va putea fi supusă din nou dezbaterii decât după 2 luni, dar nu mai târziu de 5 luni de la data propunerii iniţiale. În asemenea situaţii ea va putea fi adoptată cu votul a două treimi din numărul deputaţilor.
Adoptarea unei noi constituţii
Osebit de instituţia Adunării Naţionale, Constituţia bulgară consacră şi existenţa Marii Adunări Naţionale (art.162 pct.3), compusă din 400 deputaţi. Aceasta va putea fi convocată pentru adoptarea unei noi constituţii, pentru a hotărî în probleme de modificări teritoriale, ori pentru a schimba forma de organizare a statului. Convocarea va putea fi efectuată la iniţiativa a jumătate din numărul deputaţilor sau a Preşedintelui Republicii. Adunarea Naţională poate decide să se treacă la alegeri pentru convocarea Marii Adunări Naţionale, cu majoritatea a două treimi din deputaţi. În urma acestui vot, puterile Adunării Naţionale încetează, fiind convocată Marea Adunare Naţională, care va decide asupra tuturor problemelor care îi sunt supuse, cu majoritatea de două treimi a deputaţilor, în cadrul a 3 votări succesive. Marea Adunare Naţională nu poate să hotărască decât asupra problemelor speciale care sunt de competenţa sa. În caz de urgenţă, ea va putea să îndeplinească şi funcţii care în mod obişnuit revin Adunării Naţionale. Puterile Marii Adunări Naţionale încetează după ce ea s-a pronunţat definitiv asupra problemelor pentru care a fost aleasă. Într-o asemenea situaţie, Preşedintele Pepublicii dispune organizarea unor noi alegeri, potrivit procedurii stabilite de lege.
După adoptarea, în iulie 1991, a noii Constituţii, la jumătatea lui octombrie 1991 s-au desfăşurat alegeri în care Uniunea Forţelor Democratice (U.F.D.) a obţinut 34% din voturi, în timp ce Partidul Socialist Bulgar (fost comunist) a obţinut 33%. În consecinţă, în luna noiembrie 1991, Uniunea Forţelor Democratice a format un nou Guvern condus de Filip Dimitrov, cu sprijinul "Mişcării pentru drepturi şi libertăţi" (M.R.F.), organizaţie reprezentând minoritatea turcă; aceasta obţinuse în alegeri 7,5% din voturi. În ianuarie l992 se desfăşoară alegeri prezidenţiale, în cadrul cărora preşedintele Jelio Jelev este ales prin vot popular (un prim mandat al său începuse după decembrie 1989, când fusese ales preşedinte de către Parlament)[4].
Întrucât Dimitrov nu a obţinut realizările scontate în domeniul economic, a fost obligat să se retragă, după un vot de neîncredere în cadrul Parlamentului, în octombrie 1992. Ca urmare a crizei guvernamentale intervenite la 30 decembrie 1992, este constituit noul Guvern, sub preşedinţia lui Liuben Berov, guvern format din socialişti şi reprezentanţi ai minorităţii turce. Guvernul Berov, considerat un "guvern de experţi", a trebuit să facă faţă unor numeroase dificultăţi şi să păstreze un echilibru între diversele forţe politice. O criză valutară şi îmbolnăvirea primului ministru Berov în martie 1994, l-au determinat pe preşedintele Jelev să-şi retragă sprijinul acordat Guvernului. În mai 1994, primul ministru Berov a solicitat un vot de încredere din partea Parlamentului, pe care l-a obţinut pentru o perioadă de trei luni. La 2 septembrie 1994, Guvernul Berov a demisionat, iar după îndelungate negocieri - care nu s-au soldat cu succes - preşedintele Jelev a dizolvat Parlamentul la 17 octombrie şi a stabilit alegeri generale pentru 18 decembrie 1994, cu un an mai devreme decât ar fi trebuit să se desfăşoare în mod normal. Până atunci a fost constituit un guvern de tranziţie, condus de Reneta Indzhova, şefa Agenţiei de Privatizare, care devine astfel prima femeie prim ministru din istoria Bulgariei.
Alegerile din 18 decembrie au oferit o majoritate importantă Partidului Socialist, care a câştigat 43,5% din sufragii şi 125 de locuri în Parlament. Uniunea Forţelor Democratice a obţinut 24,2% din voturi şi 69 de mandate, Uniunea Populară 6,5 din voturi şi 18 mandate, Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi 5,4% din voturi şi 15 mandate, Blocul Bulgar al Întreprinzătorilor 4,7% din voturi şi 13 mandate. Ulterior, şase deputaţi din cadrul Blocului Întreprinzătorilor s-au proclamat deputaţi independenţi. Ca o consecinţă a noului raport de forţe, în ianuarie 1995 liderul Partidului Socialist, Ian Videnov, a devenit prim ministru, obţinând confirmarea mandatului său cu 138 voturi contra 91. Videnov a anunţat un program anti-criză în scopul revigorării economiei, pe baza unor principii ale economiei de piaţă dirijate.
În Bulgaria, în condiţiile unui guvern condus de socialişti şi ale unui Preşedinte aparţinând Uniunii Forţelor Democratice, s-au manifestat deosebiri de vederi şi chiar vizibile luări de poziţie în probleme importante între Guvern şi instituţia prezidenţială. Astfel, cu prilejul discutării în Parlament a Legii pământului au fost adoptate mai multe amendamente care, practic, au restrâns dreptul proprietarilor de pământ de a-şi vinde terenurile. În iunie 1995, Curtea Constituţională a declarat aceste prevederi neconstituţionale, estimând că ele ar încălca inviolabilitatea proprietăţii private şi principiile economiei de piaţă. În cadrul Congresului Partidului Socialist (28-29 iulie 1995), primul ministru de atunci, Videnov, a criticat instituţia prezidenţială şi Curtea Constituţională, apreciind că aceasta "acţionează ca şi când ar fi un Parlament alternativ".
La 29 octombrie 1995, în Bulgaria au avut loc alegerile locale, în cadrul cărora Partidul Socialist a obţinut 42% din voturi, iar Uniunea Forţelor Democratice 24%, inclusiv posturile de primari ale marilor oraşe (Sofia, Plovdiv şi Varna).
Pe planul politicii externe şi al relaţiilor dintre Bulgaria şi alte state, sunt de notat, în această perioadă, Acordul de asociere semnat de Bulgaria cu Uniunea Europeană, la 8 martie 1993, şi anunţarea opririi reactorului nuclear de la Kozlodui, pentru luna mai 1996. De asemenea, trebuie subliniat că Bulgaria a fost printre primele ţări ale fostului Pact de la Varşovia care a semnat iniţiativa Parteneriatului pentru pace, la 14 februarie 1994.
Deşi forţele de stânga reveniseră la putere cu o largă majoritate, în 1994, ritmul lent al reformelor, subvenţionarea întreprinderilor nerentabile, amploarea corupţiei, generează tensiuni sociale, iar anul 1996 maarchează o criză fără precedent. Partidul Socialist Bulgar - condus de Georgi Parvanov - pierde alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie 1996, care sunt câştigate de Petăr Stoianov, candidatul Uniunii Forţelor Democrate. Noul preşedinte dizolvă, la 19 februarie 1997, Adunarea Naţională şi constituie un guvern interimar, sub conducerea primarului Sofiei, Ştefan Sofianski.
La 19 aprilie 1997 au fost convocate alegeri parlamentare anticipate, care marchează o răsturnare a raportului de forţe: alegerile au fost câştigate de coaliţia dreptei liberale, noul guvern fiind format la 21 mai 1997 de Ivan Kostov.
Din cele 240 mandate în Adunarea Naţională (Narodno Sobranie), 137 au fost atribuite Uniunii forţelor democratice (care a câştigat 50 mandate, faţă de Parlamentul anterior), 58 Partidului Socialist bulgar (care a pierdut 67), 19 Uniunii pentru salvarea naţională, 14 stângii europene, iar 12 Blocului Business (B.B.B.)[5].
La 22 septembrie 1999 a fost semnat un acord istoric între Bulgaria şi Macedonia (anexată în timpul celui de al doilea război mondial la Bulgaria), prin care guvernul bulgar recunoaşte limba şi naţiunea macedoneană ca entităţi de sine stătătoare.
În iunie 2001 alegerile legislative au fost câştigate de "Mişcarea Naţională Simeon al II-lea", întemeiată numai cu două luni înainte de Simeon al II-lea de Saxa-Coburg-Gotha, fost suveran al Bulgariei între 1943-1946. Într-o istorică proclamaţie adresată naţiunii bulgare după revenirea sa definitivă în ţară (6 aprilie 2001), prinţul Simeon şi-a exprimat intenţia de a întemeia o Mişcare Naţională, care să poarte numele său şi care să acţioneze pentru o nouă moralitate şi integritate politice. El menţinuse pe tot timpul şederii sale în emigraţie (Egipt, Spania, America) contacte intense cu compatrioţii săi. Reîntors în ţară după aproape 50 de ani de exil el şi-a exprimat dorinţa de a participa intens la viaţa politică, devenind - în urma alegerilor - prim-ministru al Buglariei, la 24 iulie 2001.
Din cei 240 membri ai Parlamentului, 120 aparţineau "Mişcării Naţionale Simeon al II-lea" (52%), 51 Uniunii Forţelor Democratice (18,2%), 48 Coaliţiei pentru Bulgaria (17,1%) şi 21 Mişcării pentru drepturi şi libertăţi (7,5%)[6].
Şef al statului a fost desemnat Ghiorghi Parvanov, care a obţinut la cel de al doilea tur al alegerilor din 18 noiembrie 2001 54% faţă de contracandidatul său, fostul preşedinte Peter Stoianov (45,9%).
Cele mai recente alegeri în Bulgaria pentru Parlamentul monocameral (Narodno Sobranie) au avut loc la 25 iunie 2005 pentru alegerea celor 240 de deputaţi, pe baza unui sistem de reprezentare proporţională, potrivit metodei Hondt. Alegerile s-au desfăşurat cu participarea unor numeroşi observatori străini din 11 ţări membre ale O.S.C.E.
În cadrul alegerilor s-au confruntat Coaliţia pentru Bulgaria (CB) şi Mişcarea Naţională pentru Simeon al II-lea. Coaliţia socialistă a obţinut 82 de locuri din 240, în timp ce grupările care îl susţineau pe fostul rege Simeon al II-lea, devenit premier cu patru ani în urmă, a obţinut 53 de mandate. Alte partide care au obţinut mandate au fost Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi – 34, Coaliţia ATTACK (naţionalist) 21, Uniunea Forţelor Democratice (UFD) 20, Democraţii pentru o Bulgarie puternică (DSB) 17 şi Uniunea Poporului Bulgar (DPU) 13.
Insuccesul în alegeri al Coaliţiei condusă de fostul prim ministru Simeon al II-lea s-a datorat slabei performanţe obţinute în lupta împotriva corupţiei, crimei organizate şi sărăciei, deşi pe ansamblu politica sa economică a fost bună şi a facilitat intrarea ţării în Uniunea Europeană.
Ca urmare a alegerilor din 2005, prim ministru al Bulgariei a fost desemnat Serghei Stanişev (de la 16 august 2005).
[1] Constituţia Republicii Populare Bulgaria, Editura de Stat pentru literatură ştiinţifică, Bucureşti, 1953, 29 pag.; Horia C.Matei, Silviu Neguţ, Ion Nicolae, Statele lumii de la A la Z, ediţia 8-a, Editura Meronia, Bucureşti, 2002, pag.96; Jean-François Soulet, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre, Editura Polirom, Iaşi, 1998, pag.22-25; Webster's New World Encyclopedia, College edition, Prentice Hall, New York, 1993, pag.169.
[2] Mihaela Brumă, Bulgaria. Tensiuni şi disensiuni, în "Lumea azi", anul II, serie nouă, nr.47(1410) din 22 noiembrie 1990.
[3] Constitution de la Republique de Bulgarie, adoptée par la Grande Assemblée Nationale le 12 juillet 1991, Edition de l'Agence "Sofia Press", 1991, p.3.
4 http://www.infotel.bg/juen/resh/istoriae.htm
[4] Julie Kim and Carl Ek, Romania, Bulgaria, Albania: Recent Developments, Updated April 16, 1996, Congressional Research Service, The Library of Congress, pag.7
[5] Union Interparlémentaire, Chronique des élections parlémentaires, vol.31, janvier-decembre 1997, Genève, 1998, pag.41.
[6] http://www.electionworld.org/election/new.htm