Pin It
  • Elemente de ordin istoric

Locuită din vechime de populaţii finice, Estonia a devenit ţinta expansiunii ordinelor cavalereşti germane şi danezilor, în secolul XVI-XVII fiind viu disputată de Suedia, Polonia, Danemarca şi Rusia. Iniţial sub dominaţie poloneză şi apoi suedeză, Estonia intră sub dominaţia Rusiei, până în 1917. Guvernul provizoriu de la Petrograd recunoaşte, la 30 martie 1917, autonomia Estoniei, care îşi proclamă independenţa la 24 februarie 1918[1].

Disputată între trupele germane şi armata roşie, Estonia reuşeşte să-şi afirme independenţa în 1919, adoptând o declaraţie de independenţă, o nouă Constituţie precum şi legea reformei agrare. Deşi independenţa Estoniei a fost recunoscută de Rusia Sovietică la scurt timp după proclamarea sa, prin Protocolul secret al Pactului Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, Estonia intră din nou sub sfera de influenţă sovietică, fiind proclamată republică sovietică şi încorporată în U.R.S.S. în 1940[2].

În anul 1990, în cadrul amplului val de mişcări care au dus la destrămarea Imperiului Sovietic, Estonia îşi proclamă din nou independenţa la 20 august 1991, ca urmare a unui referendum, în cadrul căruia 77,8% din populaţie a optat pentru independenţa ţării[3].

  • Organizarea Constituţională

Adunarea Constituantă estoniană, convocată în 1992, a adoptat forma finală a noii Constituţii la 10 aprilie, iar la 28 iunie acelaşi an, 91% dintre cetăţenii prezenţi la referendum au aprobat textul acesteia. La 3 iulie 1992 Constituţia a fost promulgată de către Consiliul Suprem al Estoniei şi a intrat în vigoare.

Constituţia Estoniei cuprinde un preambul şi 15 capitole, însumând 168 de articole[4]. Diviziunea Constituţiei Republicii Estonia este următoarea: prevederi generale, drepturile şi libertăţile fundamentale, poporul, Preşedintele Republicii, Guvernul republicii, legislaţia, bugetul şi finanţele statului, relaţiile externe şi comerţul internaţional, apărarea naţională Curtea de Conturi, Cancelarul judiciar, tribunalele, amendamentele la Constituţie.

Potrivit prevederilor Constituţiei estoniene, poporul îşi exercită puterea supremă pe calea alegerii de către cetăţeni a Adunării legislative (Riigikogu) şi prin participarea la referendum.

Adunarea legislativă se compune din 101 membri, aleşi în cadrul unor alegeri libere, pe termen de patru ani, prin vot secret, pe baza principiului proporţionalităţii. Cele mai recente alegeri parlamentre au avut loc la 5 martie 1995.

Preşedintele Republicii este ales de Parlament, iar în cazul când acesta nu reuşeşte să aleagă un preşedinte în cursul a trei runde, alegerea Preşedintelui se va face de către un colegiu electoral, compus din membrii Riigikogu şi reprezentanţii autorităţilor locale.

Actualul preşedinte al Estoniei este Toomas Hendrik Ilves, iar prim ministru Andres Ausip.

Printre atribuţiile preşedinelui ţării figurează reprezentarea ţării în relaţiile internaţionale, precum şi alte atribuţii ce revin şefului statului în cadrul sistemelor de guvernare parlamentare. În cazul în care preşedintele este în imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile, prerogativele sale vor fi asumate de preşedintele Parlamentului. Preşedintele poate fi trimis în judecată pentru fapte grave numai la propunera Cancelarului judiciar, cu consimţământul majorităţii membrilor Riigikogu.

Guvernul este titularul puterii executive. El este confirmat de Parlament, după ce propunerea de prim ministru a fost făcută de şeful statului şi candidatul la postul de prim ministru a obţinut din partea Adunării autoritatea de a forma guvernul.

Un al treilea moment al procesului de investitură îl constituie prezentarea întregului guvern Parlamentului, după care Preşedintele Republicii procedează la numirea Guvernului. În cazurile în care candidatul pentru postul de prim ministru propus de şeful statului nu obţine un vot afirmativ, Preşedintele Republicii va avea dreptul să prezinte un alt candidat, iar dacă nu poate sau nu face acest lucru în termen de şapte zile, dreptul de a prezenta un candidat pentru postul de prim ministru revine Adunării parlamentare, care va desemna un candidat, care - la rândul său - va prezenta compunerea guvernului republicii. Schimbările în componenţa guvernului se fac însă de Preşedintele Republicii, la propunerea primului ministru.

Dreptul de iniţiativă legislativă aparţine membrilor Adunării, grupurilor parlamentare, comitetelor parlamentare, guvernului republicii, dar şi Preşedintelui Republicii (însă numai pentru amendamente la Constituţie).

Anumite legi (cum ar fi în sistemul constituţional al României "legile organice") pot fi adoptate de Parlament numai cu majoritatea membrilor Riigikogu. Asemenea legi sunt cele care privesc cetăţenia, sistemul electoral, referendumul, guvernul republicii, autonomia culturală pentru minorităţile etnice, bugetul de stat ş.a. Legile adoptate pe calea unui referendum trebuie să fie imediat promulgate de Preşedintele Republicii. Deciziile adoptate pe cale de referendum obligă toate organele statului.

Constituţia Republicii Estonia recunoaşte dreptul Preşedintelui Republicii de a refuza să promulge o lege, situaţie în care legea este retrimisă spre o nouă dezbatere Adunării legislative. Dacă legea este adoptată în aceiaşi formă, Preşedintele Republicii va trebui fie să o promulge, fie să se adreseze Curţii Naţionale (Curtea Constituţională), pentru a aprecia asupra constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii acesteia.

Numai în situaţiile în care Adunarea legislativă nu se poate întruni, Preşedintele poate adopta prin decret, în probleme de interes naţional, reglementări având forţă de lege,  care sunt contrasemnate de primul ministru şi de preşedintele Riigikogu. Asemenea acte vor trebui însă supuse imediat Parlamentului, în momentul în care acesta va fi în măsură să-şi înceapă lucrările.

O instituţie specifică Constituţiei Republicii Estonia o constituie Cancelarul pentru problemele judiciare,  care este un demnitar independent, având competenţa de a examina dacă actele adoptate de puterea legiuitoare, cea executivă sau de autorităţile locale sunt în concordanţă cu prevederile Constituţiei şi ale legilor. El este numit de Parlament, la propunerea Preşedintelui Republicii. El are dreptul să analizeze propuneri de modificări ale legilor şi poate propune iniţierea unor procese împotriva Preşedintelui, membrilor Parlamentului, membrilor Guvernului sau altor demnitari.

Cancelarul pentru probleme judiciare are dreptul de a participa la şedinţele Parlamentului şi ale Guvernului, fară a avea însă dreptul să ia cuvântul. În cazul constatării unor  contradicţii între Constituţie şi un anumit act adoptat de organele legislative sau executive, Cancelarul pentru probleme judiciare va trimite organelor respective actul în cauză, pentru ca ele să se conforme Constituţiei. Se va putea adresa, de asemenea, Curţii Naţionale (Curţii Constituţionale) cerând anularea actului.

În Estonia există o Curte Naţională, care cumulează  atribuţiile de cea mai înaltă instanţă judiciară ordinară şi totodată de Curte Constituţională.

De altfel, Capitolul XIII din Constituţia Estoniei include prevederile legate de Curtea Naţională în capitolul consacrat organelor judecătoreşti. De menţionat mai este şi faptul că la 28 iunie 1992, prin referendum, împreună cu Constituţia a fost adoptată şi Legea cu privire la aplicarea Constituţiei Republicii Estone. Aceasta, printre altele, prevede că toate actele juridice anterioare Constituţiei rămân în vigoare, cu condiţia de a nu fi în contradicţie cu ea. Totodată, în lege sunt cuprinse o serie de prevederi în legătură cu alegerile legislative şi alegerea Preşedintelui Republicii.

 

 

[1] Horia C.Matei, Silviu Neguţ, Ion Nicolae, Statele lumii de la A la Z, ediţia 8-a, Editura Meronia, Bucureşti, 2002, pag.189.

[2] Webster's New World Encyclopedia, College Edition, Prentice Hall, General Reference, New York, 1993, pag.367.

[3] Constitutions of the Countries of the World, editors Albert P.Blaustein, Gisberg H.Flanz, Estonia, by Jefri Jay Ruchti, Release 94-2, Issued, March 1994, Oceana Publication, Inc., Dobbs Ferry, New York, pag.VII şi urm.

[4] Republic of Estonia Constitution, Eesti Vabariigi Riigikantselei, Tallin, 1993; B.Mirkine-Guétzevitch, Les Constitutions de l'Europe Nouvell, deuxième edition, Paris, Librairie Delagrave, 1930, pag.163 şi urm.