1.2.1. Elemente de ordin istoric
Continentul australian a fost populat, cu mult timp înainte de Christos, de triburi de pescari şi de vânători aborigeni, sosiţi în Australia cu cel puţin 40.000 de ani în urmă, potrivit cercetărilor.
Primele mărturii cu privire la o navă europeană care ar fi atins continentul australian datează din anul 1606, când olandezul Duyfken a navigat în vestul coastelor Capului York. De asemenea, cam în aceeaşi perioadă, o navă spaniolă, a lui Luis Vaez de Torres, a trecut pe la Nord de Capul York şi prin strâmtoarea care ulterior a primit numele navigatorului (strâmtoarea Torres), ce separă Noua Guinee de continentul australian.
Dintre navigatorii care au mai fost prezenţi în această zonă menţionăm pe Dyrk Hartog, în 1616, dar cea mai faimoasă expediţie în această zonă rămâne aceea a căpitanului James Cook, care a proclamat Australia, la 23 august 1770, ca posesiune britanică.
Atracţia unor zăcăminte aurifere a determinat ca numeroşi imigranţi să se îndrepte către ţărmurile Australiei.
Succesiv au fost constituite pe teritoriul australian, coloniile New South Walles (1823), Tasmania (1825), Australia de Vest (1838), Australia de Sud (1842), Victoria (1851), Queensland (1859), toate aceste colonii primind, după 1850, o largă autonomie internă[1].
La 1 ianuarie 1901, toate cele şase colonii se unesc constituind Commonwealth-ul australian, având statutul de dominion în cadrul imperiului britanic.
Australia participă la primul război mondial, iar în 1927 sediul guvernului se stabileşte la Canberra, unde se află şi în prezent. În 1942, Australia obţine autonomia în problemele interne şi externe faţă de Marea Britanie. La 23 martie 1986[2], regina Elisabeta semnează, la Canberra, proclamaţia prin care intră în vigoare noua lege asupra Australiei, potrivit căreia toate puterile revin autorităţilor australiene, regina britanică rămânând numai nominal şef al statului australian.
1.2.2. Organizarea constituţională
Australia este o monarhie constituţională şi un stat federal. Constituţia sa datează din 1901, când reprezentanţii celor şase colonii autonome s-au reunit pentru a perfecta un proiect de Constituţie federală, care a fost adoptată de Parlamentul britanic.
Constituţia Australiei este inspirată atât din structura federală a S.U.A., cât şi din reglementările constituţionale britanice şi cele ce privesc regimul parlamentar; ea poate fi considerată apropiată de Constituţia canadiană, urmând o evoluţie oarecum asemănătoare.
Constituţia Australiei nu cuprinde o declaraţie expresă cu privire la drepturile omului, dar acestea sunt apărate de Curtea de Justiţie, pe baza Common Law-ului britanic şi al cunoscutului Bill of Rights din 1689.
Textul propriu zis al Constituţiei cuprinde 128 articole structurate în cadrul a opt capitole şi anume: Parlamentul, cu cele două Camere ale sale (Senatul şi Camera reprezentanţilor), această problematică (despre Parlament) însumând în total 60 de articole, puterea executivă, puterea judecătorească, finanţele şi comerţul, statele (membre ale federaţiei), statele noi, dispoziţii diverse şi modificarea Constituţiei[3].
În ceea ce priveşte Parlamentul, urmând exemplul S.U.A., Australia a adoptat sistemul bicameral. Senatul se compune din 76 senatori desemnaţi, câte 12 de fiecare stat şi căte doi din teritorii, aleşi prin vot direct de către locuitorii fiecărui stat sau teritoriu, pe un termen de şase ani. În caz de vacanţă a unor locuri de senator, Camerele Parlamentului din statul în care acest senator a fost ales se vor întruni şi vor alege o persoană care să ocupe funcţia de senator până la expirarea mandatului.
În legătură cu Senatul, mai este de remarcat prevederea art.20 potrivit căreia locul unui senator devine vacant dacă într-un interval de două luni consecutive senatorul absentează la şase şedinţe, fără permisiunea Senatului.
Camera reprezentanţilor se compune din 150 deputaţi aleşi în mod direct, numărul acestora fiind, potrivit Constituţiei, pe cât posibil, dublu decât cel al senatorilor şi trebuind, totodată, să fie proporţional cu ponderea populaţiei statelor. Cele şase state ce formează Commonwealth-ul australian sunt: Noul Wales de Sud, Queensland, Australia de Sud, Tasmania, Victoria şi Australia de Vest, iar cele două teritorii: Teritoriul de Nord şi Teritoriul Capitalei (Canberra).
Principalele partide reprezentate sunt: Partidul Australian al Muncii, Partidul Liberal din Australia şi Partidul Naţional din Australia.
Durata mandatului membrilor Camerei reprezentanţilor este de trei ani, deputaţii fiind aleşi pe circumscripţii.
Pentru a fi ales membru al Camerei reprezentanţilor, persoana în cauză trebuie să aibă vârsta de 21 de ani împliniţi, să dispună de drepturile electorale şi să fi locuit cel puţin trei ani pe teritoriul australian.
Există posibilitatea ca să fie aleşi membri ai Parlamentului şi persoane care sunt supuşi ai Reginei prin naştere sau prin naturalizare, sunt de peste cinci ani cetăţeni britanici sau ai unei colonii devenită stat în cadrul Federaţiei australiene.
Pentru conducerea lucrărilor Camerelor va fi ales un Speaker. Funcţia de Speaker poate fi retrasă prin votul Camerei, dar el poate şi să demisioneze printr-o scrisoare adresată Guvernatorului general.
Pentru ca lucrările Camerei reprezentanţilor să se poată desfăşura este necesară prezenţa a cel puţin o treime din numărul deputaţilor, iar proiectele de legi sau alte acte se consideră adoptate dacă majoritatea voturilor este în sensul adoptării lor. Speaker-ul nu va vota decât în caz de egalitate de voturi, situaţie în care votul său este preponderent.
Parlamentul dispune de un număr foarte larg de prerogative, el putând adopta legi într-un număr de 39 de domenii, printre care comerţ, impozite, apărare, dreptul de autor, naturalizare, căi ferate, drepturile populaţiei aborigene, imigrarea persoanelor foste condamnate, afacerile externe ş.a.
Propunerile de legi privind veniturile şi taxele sunt de competenţa Camerei reprezentanţilor, Senatul neputând să le modifice.
În legătură cu anumite proiecte de legi, Senatul poate să trimită observaţiile sale Camerei reprezentanţilor, care le poate adopta numai dacă le consideră necesare. Cu excepţia acestor situaţii (legi financiare, taxe, impozite), Senatul dispune de aceleaşi puteri ca şi Camera reprezentanţilor, în ceea ce priveşte propunerile de legi.
În cazurile în care un proiect de lege este votat în forme diferite de cele două Camere, iar Camera reprezentanţilor nu acceptă observaţiile Senatului, se va recurge la o nouă dezbatere asupra proiectului de lege. Dacă divergenţele persistă, Guvernatorul general poate să dizolve ambele Camere în mod simultan. În situaţiile în care după această dizolvare Camerele întrunite votează din nou proiectul de lege, în forme diferite, Guvernatorul general poate să convoace o şedinţă comună (joint sitting) a celor două Camere. Dacă proiectul, cu amendamentele respective, va fi acceptat de majoritatea absolută a totalului membrilor Camerei şi Senatului, el va fi considerat aprobat şi va fi prezentat de Guvernatorul general Reginei, spre promulgare.
Guvernatorul general are şi el dreptul să retrimită legile Camerelor, spre a fi rediscutate, formulând totodată propriile sale amendamente.
La rândul său, Regina poate să dezavueze o lege, în termen de un an după ce Guvernatorul şi-a dat consimţământul pentru aprobarea şi trimiterea ei spre promulgare. Această dezavuare are ca efect anularea legii, de la data când dezavuarea a devenit publică.
Puterea executivă aparţine Reginei, dar este exercitată de Guvernatorul general, ca reprezentant al său. De altfel, la 23 martie 1986 Regina Elisabeta a II-a a semnat, la Canberra, proclamaţia prin care intră în vigoare noua "Lege asupra Australiei", rămânând numai nominal şef al statului Australian. Preocupările privind transformarea Australiei în republică sunt foarte intense în ultimii ani, un referendum pe această temă urmând a fi organizat în anul viitor.
Pe lângă guvernator funcţionează un Consiliu executiv federal, cu scopul de a prezenta avize; membrii acestui consiliu sunt numiţi şi convocaţi de Guvernatorul general. De asemenea, Guvernatorul general poate numi miniştri de stat pentru a conduce diverse departamente, având totodată şi dreptul de a-i revoca.
Numărul miniştrilor este de şapte, iar atribuţiile acestora vor fi stabilite de Parlament.
Comanda forţelor armate australiene aparţine Guvernatorului general în calitate de reprezentant al Reginei Marii Britanii.
Puterea judecătorească aparţine unei Curţi Supreme federale, denumită Înalta Curte a Australiei, precum şi unor Curţi federale ce vor fi create de Parlament, ca şi altor tribunale, create, de asemenea, de către Parlament.
Judecătorii Înaltei Curţi şi ai tribunalelor create de Parlament vor fi numiţi de Guvernatorul general, dar nu vor putea fi revocaţi decât la propunerea celor două Camere ale Parlamentului, în caz de rea conduită (misbehavieur) sau incapacitate dovedită.
Înalta Curte este competentă să judece anumite cauze în primă instanţă, cum ar fi, de pildă, litigiile între statele membre ale federaţiei, litigiile privind consulii sau reprezentanţii diplomatici ai altor ţări, problemele ce rezultă din tratate. Ea poate funcţiona, de asemenea, şi ca instanţă de apel împotriva deciziilor curţilor federale, curţi ce exercită jurisdicţia federală, sau curţilor supreme ale unui stat.
De remarcat sunt şi prevederile art.80 din Constituţia Australiei care consacră instituţia juriului, toate procesele urmând să se desfăşoare în statele în care faptele au fost comise, iar dacă nu au fost comise într-un stat determinat, în locul ce se va stabili de Parlament.
Capitolul consacrat finanţelor şi comerţului cuprinde dispoziţii referitoare la fondurile consolidate, proprietăţile de stat, drepturile de vamă, libertatea comerţului între state etc.
Parlamentul poate, prin orice lege referitoare la trafic sau comerţ, să interzică anumite situaţii preferenţiale stabilite de către un stat sau de către o autoritate ce ar depinde de un stat, dacă o asemenea preferinţă este ilegală sau nejustificată (neraţională). Declararea ca ilegală sau discriminatorie a unei preferinţe se face de către o comisie federală, numită pe termen de şapte ani de către Guvernatorul general.
Capitolul V se referă la statele membre al federaţiei, precizând superioritatea reglementărilor federale faţă de cele ale statelor, în cazul unor eventuale conflicte de legi.
În legătură cu statele, Capitolul VI prevede posibilitatea creării unor noi state şi admiterii lor în federaţie, precum şi a modificării limitelor teritoriale ale statelor, pe baza aprobării Parlamentului.
În ce priveşte modificarea Constituţiei, există mai multe trepte. În primul rând, fiecare dintre Camere va trebui să voteze cu majoritate absolută proiectul, care după două luni, dar nu mai mult de şase luni de la adoptarea sa, va fi supus votului cetăţenilor în fiecare stat. În cazul unor divergenţe între cele două Camere şi dacă concilierea poziţiilor acestora nu este posibilă, proiectul de lege, în ultima formă prezentată de prima Cameră, va fi supus votului cetăţenilor. Dacă acesta întruneşte majoritatea voturilor în majoritatea statelor, reunind în acelaşi timp majoritatea la nivelul tuturor alegătorilor, el poate fi prezentat Guvernatorului general spre a obţine sancţionarea lui din partea Reginei.
În Australia, şef al statului este Elisabeta a II-a, Regina Marii Britanii,
Guvernator general este Michael Jeffery, de la 11 august 2003, iar prim ministru John Winston Howard, de la 11 martie 1996, care conduce o coaliţie formată din Partidul Liberal şi Partidul Naţional.
[1] Horia C.Matei, Silviu Neguţ, Ion Nicolae, Statele lumii de la A la Z, ediţia 8-a, Editura Meronia, Bucureşti, 2002, pag.48.
[2] Webster's New World Encyclopedia, College edition, Prentice Hall, New York, 1993, pag.83.
[3] Confédération d'Australie, Documentation Française, Présidende du Conseil, Note et Etudes documentaires, no.254, Paris.