2.3.1. Elemente de ordin istoric
Primul stat coreean, înfiinţat din timpuri străvechi, sub a cărui conducere se găsea întreg nordul provinciei, este cucerit temporar de Imperiul chinez al dinastiei Han de Vest[1].
În secolul I î.Chr., pe teritoriul Coreei fuseseră deja constituite trei regate independente. În secoul IV d.Chr. budismul pătrunde în China, devenind în anul 528 religie oficială a regatului Silla, care reuşise să înfăptuiască o unificare a ţării.
În secolul X se produce o nouă unificare a Coreei, sub egida statului Coryo (de unde provine şi numele ţării), dar acesta nu subzistă prea mult, căzând sub loviturile mongole. În secolul XIV este întemeiată dinastia Yi, dar statul coreean este obligat să recunoască suzeranitatea imperiului chinez, iar budismul va ceda treptat locul confucianismului, ca religie oficială.
Disputată de China şi Japonia, în secolul XIX Coreea devine protectorat japonez, ca urmare a Tratatului de la Shimonoseki (1895). Ulterior, Coreea este anexată Japoniei, în 1910. După declaraţia de război a U.R.S.S. împotriva Japoniei (august 1945), nordul ţării este ocupat de trupe sovietice, în timp ce la Sud de paralela 38 se instalează trupele americane. Deşi o Conferinţă a miniştrilor de externe ai S.U.A., U.R.S.S. şi Marii Britanii decisese în 1945 restabilirea Coreei ca stat independent şi democratic, hotărârea nu poate fi adusă la îndeplinire în condiţiile războiului rece.
În 1948, pe teritoriul peninsulei Coreei se constituiseră cele două state: Republica Coreea în Sudul ţării, la 15 august 1948, şi Republica Populară Democrată Coreeană, în Nordul ţării, la 9 septembrie 1948.
Republica Populară Democrată Coreeană adoptă prima sa Constituţie la 9 septembrie 1948, sub conducerea lui Kim Ir Sen, ce promovează gândirea "Ciuce", preconizând independenţa totală în diversele domenii, inclusiv cel politic şi ideologic.
În 1950, ca urmare a înţelegerii dintre Stalin şi Kim Ir Sen, armata nord coreeană se angajează împotriva Coreei de Sud, cucerind la 29 mai 1950 Seulul. Ca urmare a intervenţiei nord americane în sprijinul Coreei de Sud, legalizată de Consiliul de Securitate al O.N.U., care constituie o armată reunind contingente din 16 state, se produce un reviriment al operaţiunilor militare în favoarea Sudului, soldat cu ocuparea Phenianului şi intervenţia în sprijinul Coreei de Nord a unor importante forţe de voluntari chinezi. La 27 iulie 1953 se încheie armistiţiul de la Panmunjon, care pune capăt conflictului.
În 1972, Coreea de Sud şi Coreea de Nord dau publicităţii o Declaraţie comună prin care convin asupra unor principii de reunificare a ţării. Cu toate acestea, tentativele de apropiere dintre cele două ţări rămân incerte, relaţiile fiind tulburate în mai multe rânduri de acuzaţii de spionaj, incidente de frontieră etc.
La 8 iulie 1974 este anunţată moartea mareşalului Kim Ir Sen, şeful statului, fiul său Kim Jong Il succedându-i în toate funcţiile sale, în fruntea armatei şi a partidului.
În iunie 2000, Kim Jong Il (conducătorul Coreei de Nord) şi Kim Dae Jung, preşedintele Coreei de Sud, se întâlnesc la Phenian, semnând un acord care prevede reducerea tensiunii, colaborarea economică şi facilitarea procesului de reîntregire a familiilor.
2.3.2. Dezvoltarea constituţională
La 1 februarie 1947 s-au desfăşurat primele alegeri pentru Adunarea Populară Nord Coreeană, al cărui organ executiv era Comitetul Central al Poporului.
În perioada 1947-1948 un proiect de Constituţie provizorie a fost pregătit de către un comitet de redactare. Proiectul a fost aprobat de Adunarea Poporului la 9 iulie 1948. El a fost ratificat de noua Adunare Populară Supremă, aleasă la 25 august 1948. Din 4.526.065 alegători înscrişi pe liste, 99,97% s-au prezentat la vot iar Constituţia a fost aprobată cu un procent de 98,49% din voturi[2].
În anul 1954 au fost efectuate mai multe amendamente la Constituţie, tinzând spre o mai mare centralizare a deciziilor şi reducerea autonomiei locale.
În 1962 au fost operate schimbări în sistemul electoral, instituindu-se principiul "un om - un vot". Anterior candidaţii erau aleşi ca reprezentanţi ai diverselor categorii sociale. Printr-o modificare constituţională din 1962, Cabinetul de miniştri a primit dreptul de a anula ordonanţele şi regulamentele emise de diverse ministere.
În 1963 a fost adoptată legea cetăţeniei; noua lege condiţiona aprobarea schimbărilor în statutul cetăţeniei de Adunarea Supremă a Poporului şi totodată formula nişte norme speciale privind drepturile cetăţenilor coreeni rezidenţi în alte state.
La 30 octombrie 1972 s-a anunţat elaborarea unui nou proiect de Constituţie, care fusese pregătit de o comisie specială de redactare sub directa conducere a Preşedintelui Kim Ir Sen. Acest proiect a fost aprobat de Comitetul Central al Frontului Democratic pentru Unificarea Ţării şi ratificat fără nici o modificare de noua Adunare Supremă a Poporului, aleasă la 17 decembrie 1972.
2.3.3. Organizarea constituţională
Constituţia Republicii Democrate Populare Coreene din 1972 cuprinde 149 articole, grupate în 11 capitole şi anume: politicile, economia, cultura, drepturile şi îndatoririle, Adunarea Supremă a Poporului, Preşedintele Republicii Populare Democrate Coreene, Comitetul Popular Central, Consiliul Administrativ, adunările locale ale poporului, comitetele poporului şi comitetele administrative, justiţia şi Biroul Procurorului General, emblema naţională, drapelul şi Capitala.
Primul capitol al Constituţiei, consacrat problemelor politice, statuează în primul său articol că R.P.D.Coreeană este un stat socialist independent, care reprezintă interesele "întregului popor coreean". Se mai precizează că Republica Populară Democrată Coreeană "este o putere de stat revoluţionară" care moşteneşte tradiţiile luptei de eliberare anti-imperialiste. De asemenea, se arată că au fost astfel eliminate şi toate formele de dominaţie, suveranitatea ţării rezidând în puterea muncitorilor, ţăranilor, soldaţilor şi intelectualilor care muncesc. Toate organele de stat sunt alese şi-şi desfăşoară activitatea pe baza principiului centralismului democratic.
Se mai statuează că R.P.D.Coreeană protejează drepturile democratice ale compatrioţilor coreeni, sprijinind lupta lor pentru unificarea ţării. În relaţiile externe, R.P.D.Coreeană este un stat pe deplin egal şi independent în relaţiile pe care le întreţine cu toate celelalte state.
Dreptul în R.P.D.Coreeană reflectă voinţa şi interesele muncitorilor, ţăranilor şi ale poporului muncitor, fiind respectat de toate organele de stat, întreprinderi, organizaţii sociale, cooperatiste şi cetăţeni.
În capitolul consacrat economiei este reafirmată proprietatea de stat asupra mijloacelor de producţie, cu recunoaşterea proprietăţii cooperativelor şi a proprietăţii personale. Art.24 din Constituţie precizează că bazele economiei naţionale independente, edificată în R.P.D.Coreeană, constituie o garanţie materială a prosperităţii şi dezvoltării ţării, ca şi a ridicării nivelului de viaţă al poporului.
Capitolul III este dedicat culturii şi se referă la grija statului pentru ridicarea nivelului cultural al poporului şi educaţia şcolară, pentru dezvoltarea literaturii, apărarea limbii coreene, precum şi de a pregăti populaţia pentru apărare. Se specifică, însă, că este vorba de promovarea unei "culturi socialiste naţionale" care se opune tendinţelor imperialiste şi restauraţiei, cultură ce promovează totodată valorile culturii naţionale.
În legătură cu drepturile cetăţenilor, Capitolul IV precizează, încă din articolul ce deschide acest capitol, că în R.P.D.Coreeană drepturile şi îndatoririle cetăţenilor se întmeiază pe principiul colectivist "unul pentru toţi şi toţi pentru unul".
Dreptul de vot aparţine cetăţenilor care au împlinit vârsta de 17 ani, fără deosebire.
Printre libertăţile menţionate sunt libertatea cuvântului, asocierii, demonstraţiilor, libertatea religioasă, dreptul la muncă, la odihnă, la asistenţă socială.
În Constituţie se mai prevede egalitatea femeii şi bărbatului în toate domeniile, protecţia familiei, inviolabilitatea domiciliului, dreptul de azil pentru cetăţenii străini urmăriţi pentru lupta lor pentru pace, democraţie, independenţă naţională şi socialism, sau pentru scopuri ştiinţifice şi culturale.
Munca este "o datorie sfântă şi de onoare". Totodată, cetăţenii trebuie să dovedească vigilenţă faţă de încercările elementelor ostile care se opun sistemului socialist al ţării şi să apere secretul de stat.
Capitolul V al Constituţiei este consacrat Adunării Supreme a Poporului. Aceasta este definită de art.73 din Constituţie ca fiind "cel mai înalt organ al puterii", exercitând totodată puterea legislativă. Adunarea Supremă a Poporului este aleasă prin vot universal, egal, direct şi secret, pe o perioadă de patru ani. Printre atribuţiile sale sunt: alegerea Preşedintelui ţării şi a altor demnitari, aprobarea planului de dezvoltare, modificarea Constituţiei, adoptarea unor hotărâri în problemele războiului şi păcii. Legile sunt adoptate cu prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor, aprobarea legilor făcându-se prin "ridicarea de mâini".
Pentru aprobarea modificării Constituţiei este însă necesară o majoritate de două treimi.
Este prevăzută, de asemenea, inviolabilitatea deputaţilor, nici un deputat neputând fi arestat fără consimţământul Adunării Supreme a Poporului, sau - când aceasta nu se află în sesiune - al Comitetului Permanent al acesteia.
Comitetul Permanent al Adunării Supreme a Poporului exercită majoritatea prerogativelor Adunării, în intervalul dintre sesiuni. Printre altele, el are dreptul să modifice legi, dar nu poate să modifice Constituţia.
Preşedintele R.P.D.Coreeană este, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Capitolul VI din Constituţie, şef al statului şi reprezintă ţara în relaţiile internaţionale. El este ales pe patru ani de Adunarea Supremă a Poporului. El poate conduce, atunci când consideră necesar, şedinţele Consiliului Administrativ.
Preşedintele Republicii este comandantul suprem al forţelor armate şi preşedintele Comisiei pentru Apărare Naţională.
Printre alte atribuţii, Preşedintele promulgă legi, emite ordine, acordă graţierea, ratifică sau abrogă tratatele încheiate cu ţări străine, primeşte scrisorile de acreditare ale ambasadorilor străini ş.a.
Atât Preşedintele cât şi vicepreşedintele sunt responsabili faţă de Adunarea Supremă a Poporului.
În Capitolul VII sunt specificate atribuţiile Comitetului Central al Poporului, care este cel mai înalt organ de conducere al puterii de stat. El se compune din preşedinte, vicepreşedinţi şi membri ai Comitetului Central al Poporului, fiind aleşi pe patru ani. Printre atribuţiile sale figurează elaborarea politicii interne şi externe a statului, îndrumarea muncii justiţiei şi organelor de procuratură, supravegherea executării Constituţiei, crearea sau desfiinţarea unor ministere, numirea unor înalţi oficiali ş.a.
Potrivit art.104 din Constituţie, Comitetul Central al Poporului adoptă decrete, decizii şi emite directive. El stabileşte un număr de comisii pe diferite domenii.
În legătură cu Consiliul Administrativ, sunt cuprinse prevederi în Capitolul VIII al Constituţiei. Acesta reprezintă un corp administrativ şi executiv al celui mai înalt organ al puterii (similar instituţiei Guvernului în alte state). El se compune din premier, vicepremier, miniştri şi alţi membri. Activitatea Consiliului Administrativ se desfăşoară sub îndrumarea Preşedintelui Republicii şi a Comitetului Central al Poporului. Consiliul Administrativ este responsabil pentru activitatea sa în faţa Adunării Supreme a Poporului, faţă de Preşedintele Republicii şi Comitetul Central al Poporului.
În legătură cu puterea locală, Capitolul IX cuprinde reglementări cu privire la adunările populare locale, comitetele poporului şi comitetele administrative.
Pe plan local, adunările locale alese la nivelul municipiilor, oraşelor, districtelor, sunt adunările populare, formate din deputaţi aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret, pe termen de patru ani, cu excepţia adunărilor la nivel inferior, care sunt alese pe doi ani.
Din rândul acestora sunt alese comitetele locale ale poporului - organe cu caracter permanent - şi comitetele administrative - organe executive. Comitetele locale au dreptul să anuleze deciziile necorespunzătoare ale comitetelor administrative subordonate, suspendând totodată aplicarea lor. Ele adoptă decizii şi emit directive, fiind responsabile faţă de adunările poporului la nivel corespunzător, ca şi faţă de comitetele poporului la nivel superior, potrivit principiului centralismului democratic.
Comitetele administrative ale provinciilor sau municipalităţilor situate sub autoritatea centrală, ale oraşelor sau districtelor, sunt organe executive ale puterii locale. Ele se ocupă cu întreaga activitate administrativă, aplică deciziile adunărilor populare şi ale comitetelor populare şi îndrumează activitatea comitetelor administrative subordonate.
Capitolul X al Constituţiei R.P.D.Coreeană este dedicat justiţiei şi procuraturii. Se specifică, astfel, că în R.P.D.Coreeană există mai multe nivele de organe judiciare, în fruntea cărora se găseşte Tribunalul Central. Judecătorii şi asesorii populari sunt aleşi de Adunarea Supremă a Poporului, iar judecătorii la nivel inferior - de adunările populare respective.
Justiţia este distribuită de complete care se compun din un judecător şi doi asesori populari, aceştia din urmă fiind aleşi de adunări ale oamenilor muncii. Administrând justiţia, tribunalele sunt independente, iar procedura judiciară se desfăşoară cu stricta respectare a legii.
Activitatea procurorilor are în fruntea sa Biroul Procurorului Central, existând birouri corespunzătoare la nivelul regiunilor şi al provinciilor.
Ca şi în celelalte state socialiste, procuratura se ocupă în special de supravegherea aplicării legilor, a hotărârilor organelor de stat, precum şi de promovarea acţiunii penale, în special în acele cauze ce privesc apărarea intereselor societăţii, a sistemului socialist şi puterea muncitorilor şi ţăranilor.
Capitolul final (capitolul XI) defineşte emblema naţională a ţării, culorile drapelului şi precizează că oraşul Phyonyang este Capitala R.P.D.Coreene.
[1] Horia C.Matei, Silviu Neguţ, Ion Nicolae, Statele lumii de la A la Z, ediţia 8-a, Editura Meronia, Bucureşti, 2002, pag.151.
[2] Constitutions of theCountries of the World, editors: Albert P.Blaunstein, Gisberg H.Flanz, vol.10, Issued January 1991, Reprinted 1995, Oceana Publications Inc, Dobbs Ferry, New York, Democratic People's Republic of Korea, Chronology, 1945-1973 and Bibliography, by James Seymour, Chronology 1947-1990 and Bibliographical Supplement, by Gisberg H.Flanz, pag.1 şi urm.