În timpul domniei lui Ştefan I cel Sfânt (997-1038) triburile maghiare venite din Răsărit şi stabilite apoi în Câmpia Panoniei se creştinează. În perioada care urmează, noul stat maghiar dobândeşte un loc important în lumea creştină şi în rezistenţa antiotomană. După bătălia de la Mohaci (1526), regatul maghiar începe însă să se destrame, iar capitala sa Buda este cucerită de turci în 1541. O parte a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar cealaltă devine paşalâc turcesc. În acelaşi timp, Transilvania devine Principat independent sub suzeranitate otomană. Treptat, Imperiul Habsburgic îşi întăreşte poziţiile, ocupă Ungaria, Iugoslavia şi Transilvania, aceste anexiuni fiind recunoscute prin Tratatul de la Karlowitz (1699)[1].
Anul revoluţionar 1848 provoacă un reviriment al sentimentului naţional ungar. Lajos Kossuth proclamă, la 14 aprilie 1849, un stat maghiar independent, dar revoluţia este înăbuşită în sânge de trupele ţariste şi habsburgice. Ca urmare a Pactului din 1867, Ungaria devine Regat în cadrul Imperiului Austro-Ungar, dispunând de o constituţie proprie şi de o largă autonomie. Franz Ioseph, împăratul Austriei, este încoronat şi ca rege al Ungariei. În condiţiile destrămării Imperiului Austro-Ungar, ca urmare a înfrângerilor suferite în primul război mondial, se proclamă Republica Ungară, în care puterea este apoi preluată de comunistul Bela Kun. Acest regim a fost răsturnat de forţe interne şi externe. El prezenta un pericol pentru statele vecine, inclusiv pentru România, datorită agresivităţii lui şi revendicărilor teritoriale pe care le favoriza o înţelegere secretă dintre Lenin şi Bela Kun, perfectată cu prilejul unei convorbiri telefonice interceptate de Statul Major al Armatei franceze şi Misiunea britanică din Budapesta, din care reieşea clar că era iminent un atac conjugat împotriva României dinspre Est şi dinspre Vest[2]. În această perioadă, armata română - după ce respinge atacul forţelor lui Bela Kun - participă la restabilirea ordinii pe teritoriul Ungariei. Şef al statului devine, în 1920, amiralul Mikloş Horthy, care introduce un regim dictatorial, continuând totodată politica de revizuire teritorială. Ungaria aderă la Pactul anti-Comintern (1939) şi participă la războiul împotriva Puterilor Aliate. În 1944 este ocupată de germani, iar puterea este încredinţată, la 15 octombrie 1944, unui guvern de orientare fascistă condus de Szalasi Ferenc. După ocuparea Ungariei de către trupele sovietice, este proclamată mai întâi republica, şi apoi "republica populară", Ungaria cunoscând de atunci destinul tuturor celorlalte ţări intrate sub dominaţia fostei U.R.S.S.
În 1956 are loc o violentă revoltă populară anti-comunistă, care este reprimată în mod sângeros de către trupele sovietice. La conducerea ţării este instalat Ianos Kadar (4 noiembrie 1956) care, după o perioadă dogmatică şi de obedienţă faţă de U.R.S.S., trece în mod treptat la adoptarea unor reforme liberale salutate de Occident. Conducătorii revoluţiei din 1956 sunt reabilitaţi, iar ultimele trupe sovietice părăsesc Ungaria. Partidul Muncitoresc Socialist Ungar (la putere din 1948) renunţă la monopolul puterii, reconstituindu-se însă sub numele de Partidul Socialist Ungar. Urmează o perioadă de transformări democratice, care marchează trecerea în sistemul multipartid şi desăvârşirea reformelor pe drumul economiei de piaţă, Republica Ungară integrându-se totodată în organismele economice şi politice Occidentale.
Practica constituţională maghiară s-a caracterizat, atât în trecut cât şi astăzi, printr-o foarte mare flexibilitate. O trăsătură specifică a dezvoltării constituţionale din Ungaria după primul război mondial - păstrată de altfel şi în prezent - constă în elaborarea Constituţiei nu sub forma unei singure legi, ci a unei serii de acte, sistemul maghiar respingând ceea ce în dreptul constituţional se denumeşte "constituţie rigidă", adică o constituţie definind în mod precis, pentru o perioadă relativ îndelungată, un sistem de reguli fundamentale având superioritate faţă de legea ordinară[3].
După abolirea "Republicii sovietice" condusă de Bela Kun, a fost adoptată în Ungaria Legea nr.1 din 1920 "asupra restabilirii regimului constituţional şi asupra reglementării provizorii a exerciţiului autorităţii supreme"[4], care făcea din această ţară o nomarhie - dar, practic, fără monarh. Cu toate că instituţia monarhiei era menţinută, puterile executive erau conferite unui regent care exercita, potrivit constituţiei, drepturile aparţinând în trecut puterii regale, sub rezerva unor limitări stabilite prin chiar legea respectivă.
Legea nr.1 din 1920 acorda regentului dreptul de a dizolva Adunarea Naţională, de a reprezenta statul maghiar pe plan internaţional, de a încheia alianţe şi tratate cu puterile străine. Cu toate acestea, atribuţiile în domeniul legislativ nu puteau fi exercitate decât cu aprobarea Adunării Naţionale, iar o declaraţie de război ori folosirea armatei în afara limitelor naţionale solicita de asemenea aprobarea forumului legislativ.
Potrivit legii, persoana regentului era inviolabilă (Paragraful 13), el urmând să beneficieze de o protecţie asemănătoare aceleia pe care legile maghiare o acordau în trecut regilor. Cu toate acestea, regentul putea fi tras la răspundere de către Adunarea Naţională în cazul în care ar fi încălcat constituţia sau legile. Angajarea responsabilităţii sale nu putea fi hotărâtă decât de Adunarea Naţională şi numai la propunerea a cel puţin 100 din membrii săi, care ar fi întrunit două treimi din totalitatea membrilor forumului legislativ.
Alte prevederi cu caracter constituţional
Legea nr.1 din 1920 a fost urmată de alte acte normative care au completat sistemul constituţional maghiar. Dintre acestea pot fi amintite Legea nr.47 din 6 noiembrie 1921 cu privire la stingerea drepturilor suverane ale regelui Carol al IV-lea şi dreptul de succesiune al Casei de Habsburg[5], Legea nr.26 din 1925 cu privire la alegerea deputaţilor în Dietă[6] şi Legea nr.22 din 1926 cu privire la Camera Superioară a Dietei[7].
În ceea ce priveşte Legea nr.26 din 1925 cu privire la alegerea deputaţilor în Dietă, menţionăm că aceasta consacră dreptul de vot femeilor, dar numai cu respectarea anumitor condiţii: 1) să fi împlinit vârsta de 30 de ani; 2) să aibă naţionalitatea maghiară de cel puţin 10 ani; 3) să locuiască de cel puţin doi ani în aceeaşi comună; 4) să fi absolvit 6 clase de şcoală populară elementară ori 4 clase de şcoală populară elementară, dacă au trei copii legitimi şi trăiesc din venitul propriului lor patrimoniu. Femeile care au obţinut diplome universitare au dreptul de vot, indiferent de vârsta lor.
În ce priveşte Legea nr.22 din 1926 cu privire la Camera Superioară a Dietei, menţionăm că aceasta stabilea trei categorii de membri: 1) persoane cărora li se recunoştea calitatea de membri ai Dietei datorită demnităţilor sau funcţiilor pe care le exercitau (baronii, gardienii Coroanei, preşedintele şi vicepreşedinţii Curţii supreme regale etc.); 2) membri aleşi de către forumul ducal, comital sau baronal, municipalităţi, organisme şi instituţii; şi 3) membri numiţi, cărora şeful statului le conferea pe viaţă această calitate.
Printre atribuţiile Camerei Superioare figurau alegerea membrilor tribunalelor disciplinare supreme, dreptul de iniţiativă legislativă, discutarea şi adoptarea legilor în mod separat de Camera inferioară a Parlamentului ş.a.
După cel de-al doilea război mondial şi constituirea Republicii Populare Ungare, ca urmare a instaurării regimului comunist şi a eliminării forţelor necomuniste de pe arena politică a fost adoptată Constituţia Republicii Populare Ungare[8], ce a suferit ulterior mai multe modificări. Constituţia urmează, în general, schema constituţiilor socialiste, cuprinzând mai întâi un capitol introductiv, un capitol privind orânduirea socială, un capitol referitor la organele supreme ale puterii de stat, după care sunt inserate capitole consacrate organelor supreme ale administraţiei de stat, organelor locale ale puterii de stat, instanţelor judecătoreşti, procuraturii, drepturilor şi datoriilor cetăţenilor, principiilor fundamentale ale sistemului electoral, în finalul Constituţiei fiind înscrise dispoziţii privind stema, drapelul şi capitala Republicii Populare Ungare, precum şi dispoziţii finale (Legea XX din 18 august 1949).
Constituţia din 1949 proclamă caracterul de republică populară al Ungariei, precizând că "În Republica Populară Ungară întreaga putere aparţine poporului muncitor".
În ceea ce priveşte orânduirea socială, este de remarcat prevederea potrivit căreia "În Republica Populară Ungară cea mai mare parte a mijloacelor de producţie sunt proprietate obştească, aparţinând statului, organizaţiilor obşteşti sau cooperatiste. Mijloacele de producţie pot fi şi proprietate particulară". Acelaşi capitol al Constituţiei prevedea că viaţa economică a ţării este determinată de planul de stat al economiei naţionale. Se preciza, în continuare, ce anume bunuri constituiau proprietate de stat şi obştească, în ce consta dreptul ţăranilor asupra pământului, respectul proprietăţii agonisită prin muncă şi garantarea dreptului de moştenire.
Cât priveşte organele supreme ale statului, acestea erau Adunarea de Stat, compusă din 352 membri, aleasă pe 4 ani (ulterior pe 5 ani), care se întrunea în sesiune ordinară de cel puţin două ori pe an şi care alegea un prezidiu (ulterior consiliu prezidenţial) compus din 21 de membri, având în fruntea sa un preşedinte cu atribuţii limitate. În ce priveşte organul suprem al administraţiei de stat se preciza că acesta este Consiliul de Miniştri, care dispunea de atribuţiuni foarte mari în domeniul economic şi care "rezolva toate chestiunile date în competenţa lui de legile în vigoare". Constituţia stabilea răspunderea Consiliului de Miniştri faţă de Adunarea de Stat. Organele locale ale puterii de stat erau sfaturile locale, care emiteau - în limitele competenţei lor - hotărâri ce nu puteau fi contrare legilor, decretelor cu putere de lege, hotărârilor Consiliului de Miniştri ori ale sfaturilor locale superioare[9].
Puterea judecătorească era conferită tribunalelor, iar Procurorului General îi revenea dreptul de a exercita supravegherea întregii legalităţi.
Drepturile şi îndatoririle cetăţenilor
În ce priveşte drepturile şi îndatoririle cetăţenilor, acestea erau reglementate într-un capitol aparte, fiind înscrise printre altele dreptul la muncă, la odihnă, ocrotirea sănătăţii, învăţătură, egalitatea femeii în drepturi cu bărbătul, dreptul de asociere "în interesul dezvoltării activităţii obşteşti" (Paragraful 56).
Este de menţionat că în Constituţia maghiară, în varianta sa iniţială, nu exista o prevedere expresă cu privire la rolul conducător al partidului comunist. Cu toate acestea, în paragraful 2 al articolului 56 se prevedea că "În îndeplinirea sarcinilor sale, Republica Populară Ungară se sprijină pe organizaţiile de oameni ai muncii conştienţi... Forţa conducătoare a vieţii de stat şi a vieţii sociale este clasa muncitoare care se sprijină pe unitatea democratică a poporului şi care este condusă de avangarda sa". Ca şi alte constituţii de tip comunist, Constituţia maghiară din 1949 consacra libertatea şi inviolabilitatea persoanei, secretul corespondenţei şi inviolabilitatea domiciliului, deşi - cum a reieşit din evoluţiile ulterioare - aceste drepturi au fost sacrificate în detrimentul unor interese politice. Revoluţia maghiară din 1956 a fost o dovadă a nemulţumirilor acumulate faţă de sistemul de guvernare, care nu a tradus niciodată în fapt prevederile constituţionale şi care monopolizase total mecanismul deciziei politice, excluzând dreptul cetăţenilor de a participa la treburile colectivităţii.
Revoluţia maghiară din octombrie-noiembrie 1956 a dus la o demolare temporară a vechilor structuri politice, inclusiv a Partidului celor ce muncesc din Ungaria, şi la instaurarea temporară a unui sistem pluripartid[10]. Reprimarea sângeroasă a mişcării populare de către trupele sovietice, printr-un atac armat la care au participat 200.000 de soldaţi şi 2.500 de tancuri şi care blindate, a provocat un număr considerabil de morţi (evaluările oscilează între 6.500 şi 32.000), iar 200.000 de persoane au fost obligate să-şi părăsească ţara. Întărirea structurilor represive, inclusiv condamnarea la moarte a lui Imre Nagy pe baza unui proces de tip stalinist, a fost urmată de o perioadă în care autorităţile maghiare au încercat să pacifice ţara, recurgând la o amnistie proclamată în 1963. Deşi pe planul politicii externe guvernul maghiar s-a dovedit deosebit de docil şi obedient faţă de politica sovietică, participând la invadarea Cehoslovaciei în 1968, chiar din acelaşi an au fost întreprinse măsuri de reformă tinzând să slăbească sistemul central de planificare şi să permită totodată o oarecare libertate a forţelor pieţei. Aceste elemente au dus la o ridicare a nivelului de trai în comparaţie cu alte ţări din răsăritul Europei, dar au slăbit considerabil bazele controlului ideologiei comuniste asupra vieţii sociale.
Evenimentele din Europa de răsărit care au dus la abolirea regimurilor totalitare şi-au găsit un ecou deosebit de puternic în Ungaria, ţară ce cunoscuse o revoltă anticomunistă şi în care existase un precedent de emancipare de sub dominaţia sovietică. Partidul Muncitoresc Socialist Ungar a înregistrat şi el un proces de evoluţii treptate care a dus, în final, la transformarea sa într-un partid socialist. În viaţa politică au început să apară noi forţe - la început tolerate, iar apoi legalizate. Foştii comunişti dogmatici, ostili oricăror reforme, care s-au retras din partidul socialist, au încercat, la rândul lor, fără succes, să revitalizeze structurile fostului P.M.S.U.
La 23 octombrie 1989 au fost adoptate, în aceste condiţii, importante schimbări constituţionale care au dus, printre altele, la schimbarea denumirii ţării din Republica Populară Ungară, în Republica Ungaria. Constituţia modificată în 1989 a prevăzut că "Republica Ungară este un stat democratic de drept, independent, în care se afirmă în egală măsură atât valorile democraţiei burgheze cât şi cele ale socialismului democratic". S-a prevăzut că activitatea oricărei organizaţii obşteşti, a oricărui organ de stat sau cetăţean al Ungariei, orientată spre dobândirea puterii, spre exercitarea şi deţinerea ei exclusivă, prin forţă, este considerată ilegală.
În anul 1990, în viaţa politică ungară s-au produs evenimente politice importante. Alegerile din martie-aprilie 1990 au dus la victoria partidelor necomuniste: Forumul Democratic Maghiar (43% din voturi) şi Alianţa Democraţilor Liberi (24%). Arpad Goncz, candidat al Alianţei Tinerilor Democraţi Liberi, a devenit preşedinte interimar al ţării, fiind ales apoi, la 2 august 1990, de către Parlamentul maghiar, ca preşedinte al Ungariei.
Ca urmare a alegerilor din primăvara anului 1990, prim ministru al ţării a devenit Josef Antal, reprezentant al Forumului Democratic. Pe plan politic au mai avut loc evenimente importante ca, de pildă, acordul încheiat între Ungaria şi U.R.S.S. la 23 ianuarie 1990 privind retragerea tuturor soldaţilor sovietici din ţară. La 23 iulie 1990, guvernul maghiar a solicitat Uniunii Sovietice să-i prezinte scuze oficiale pentru intervenţia militară din 1956. În septembrie-octombrie 1990 au avut loc alegeri locale, cu o participare scăzută, care au marcat un succes al grupărilor politice liberale.
La 12 decembrie 1993 încetează din viaţă Josef Antal, liderul Forumului Democratic şi primul ministru al ţării din 1990. Lui îi succede ca premier locţiitorul său, Peter Boros.
Alegerile parlamentare desfăşurate în două tururi de scrutin - la 8 şi 29 mai 1994 - consacră victoria Partidului Socialist Ungar, care obţine 54% din sufragiile exprimate şi 209 din cele 386 locuri în Parlament. Uniunea Democraţilor Liberi (18% din voturi) a obţinut 70 de mandate, iar Forumul Democratic Ungar (10%) 37. Liderul Partidului Socialist Ungar, Gyula Horn, a constituit, la 28 iunie 1994, un Guvern de coaliţie8.
În alegerile municipale, desfăşurate la 11 decembrie 1994, candidaţii independenţi au cucerit 80% din posturile de primari. Preşedintele Arpad Goncz a fost reales de către Parlament la 19 iunie 1995, pentru un nou mandat de cinci ani[11].
Alegerile parlamentare din mai 1998 au consacrat victoria Federaţiei Tinerilor Democraţi (FIDESZ), care a obţinut 38% din voturi şi 148 de mandate parlamentare din totalul de 386, noul guvern de coaliţie, de dreapta, fiind constituit de liderul acestei formaţiuni - Viktor Orban.
In alegerile care s-au desfăşurat la 7 şi 21 aprilie 2002, 41% din voturi au revenit coaliţiei formate din FIDESZ (partidul maghiar conservator) şi MDF-Forumul Democratic Maghiar, FIDESZ obţinând 164 locuri în Parlament iar MDF 24. Partidul Socialist Ungar (MSzP) a obţinut 42,1%, revenindu-i 178 locuri iar Alianţa Democraţilor Liberi (SzDSz) 5,5%, revenindu-i 20 mandate[12].
Pe plan extern, Ungaria a fost primul stat fost socialist admis în noiembrie 1990 ca membru al Consiliului Europei, iar la 1 aprilie 1994 a fost, de asemenea, tot primul care a depus o cerere oficială de aderare la Uniunea Europeană. La 12 martie 1999 Ungaria a devenit, alături de Cehia şi Polonia, membră a N.A.T.O. si din 2004 membră în Uniunea Europeană.
Cele mai recente alegeri pentru Parlamentul monocameral – Adunarea Naţională (Orszaggyules) s-au desfăşurat la 9 şi 23 aprilie 2006, pentru ocuparea celor 386 locuri în Parlament pe o perioadă de patru ani.
Alegerile s-au desfăşurat în 176 de circumscripţii uninominale şi 20 de circumscripţii teritoriale, departamentale şi cea a Capitalei. Ele au avut loc pe baza unui sistem direct mixt majoritar şi proporţional.
În circumscripţiile locale alegerile s-au desfăşurat în două tururi de scrutin, fiecare alegător votând pentru un candidat şi pentru o listă de partid. În 20 de circumscripţii teritoriale alegerile s-au desfăşurat printr-un scrutin proporţional, într-un singur tur, cu condiţia ca numărul alegătorilor să nu fie inferior a 50%. Pentru 58 de locuri ale „Listei Naţionale” atribuirea s-a făcut partidelor potrivit unui sistem proporţional integral, bazat pe „voturile rămase”, adică ţinându-se seama de totalul naţional al sufragiilor care au fost exprimate în favoarea candidaţilor sau listelor eliminate.
În alegerile din 2006, Partidul Socialist Ungar a obţinut cu totul 186 de mandate, Liga Tinerilor Democraţi – Partidul Civic Maghiar (FIDESZ) – 164, Alianţa Democraţilor Liberi 18, Forumul Democratic 11, Partidul Socialist 6, Asociaţia pentru Departamentul Somogy 1.
Prim ministru a devenit Ferencz Gyurcsany (de la 23 septembrie 2004), conducând o Coaliţie formată din Partidul Socialist şi Alianţa Democraţilor Liberi, care dispune în total de 210 locuri.
Constituţia Republicii Ungaria (forma actualizată şi modificată a Constituţiei din 1972) a fost republicată în Buletinul Oficial al Republicii Ungaria nr.84 din 24 august 1990.
Capitolul I al acestei Constituţii provizorii prevede că Ungaria este republică, stat de drept independent şi democratic, în care întreaga putere aparţine poporului. În Republica Ungaria partidele se pot înfiinţa liber şi pot activa cu respectul Constituţiei şi normelor de drept constituţional. Statul apără libertatea şi puterea poporului, independenţa şi integritatea teritorială a ţării, precum şi frontierele stabilite prin tratate internaţionale.
Normele de drept internaţional
Pe plan internaţional, Republica Ungaria repudiază războiul ca mijloc de soluţionare a litigiilor dintre state, manifestându-şi dorinţa de a colabora cu toate popoarele şi statele lumii. O prevedere specială este aceea care dispune că "Republica Ungaria se simte responsabilă pentru soarta ungurilor care trăiesc în afara frontierelor sale şi sprijină cultivarea relaţiilor lor cu Ungaria".
Sistemul de drept al Republicii Ungaria acceptă normele general recunoscute ale dreptului internaţional, asigură armonia obligaţiilor juridice internaţionale asumate şi a dreptului intern (Paragraful 7). Ungaria recunoaşte drepturile fundamentale inviolabile şi inalienabile ale omului, considerând respectarea şi ocrotirea acestora ca fiind o obligaţie primordială a statului.
Economia Ungariei este o economie de piaţă, în care proprietatea obştească şi proprietatea privată sunt egale în drepturi şi beneficiază de apărare egală.
Proprietatea statului ungar constituie patrimoniul naţional, legea stabilind sfera proprietăţii exclusive, respectiv a activităţilor economice exclusive ale statului. Întreprinderile şi organizaţiile economice ce formează proprietatea de stat se gospodăresc autonom, potrivit prevederilor legii. Constituţia prevede că statul sprijină cooperativele bazate pe libera asociere, recunoscând independenţa acestora. Dreptul la proprietate este asigurat, exproprierea proprietăţii neputându-se face decât în mod excepţional, în raţiunea unui interes public, în cazurile şi urmând procedura stabilită de lege, cu acordarea unei despăgubiri integrale, necondiţionate şi imediate.
Printre alte prevederi cuprinse în Capitolul I al Constituţiei, care înscrie dispoziţii cu caracter general, mai pot fi menţionate garantarea dreptului la moştenire, ocrotirea căsătoriei şi familiei, ocrotirea intereselor tineretului, măsuri sociale extinse pentru persoanele nevoiaşe şi realizarea dreptului fiecăruia la un mediu sănătos.
Capitolul II al Constituţiei maghiare este consacrat Parlamentului. Acesta este organul suprem al puterii de stat şi al reprezentării poporului, care asigură ordinea constituţională a societăţii, determină organizarea, direcţiile şi condiţiile guvernării. Atribuţiile Parlamentului maghiar sunt, în general, similare celor pe care le au forumurile reprezentative ale tuturor celorlalte ţări. Dacă Parlamentul este împiedicat să-şi desfăşoare activitatea, Preşedintele Republicii va fi îndreptăţit să declare starea de război, să decreteze starea excepţională şi să înfiinţeze Consiliul de Apărare Naţională. Se precizează că Parlamentul nu se poate întruni dacă măsura convocării sale se loveşte de impedimente de neînlăturat datorită timpului redus ori evenimentelor care au determinat starea de război, starea excepţională sau starea de necesitate. Parlamentul va trebui să verifice temeinic măsura declarării stării de război, a stării excepţionale sau a stării de necesitate, la prima şedinţă de după încetarea împiedicării sale, hotărând asupra legalităţii măsurilor întreprinse.
Este de remarcat că în sistemul maghiar există o deosebire între starea de război, starea excepţională şi starea de necesitate. Starea excepţională se produce atunci când există un pericol iminent al unui atac din partea unei puteri străine, în timp ce starea de necesitate se declară atunci când elemente înarmate caută să răstoarne ordinea constituţională, ori în cazul unui dezastru natural sau unei catastrofe industriale. Starea de război, spre deosebire de acestea, vizează angajarea directă a statului maghiar într-un conflict armat, în condiţiile prevăzute de acordurile internaţionale.
Constituţia maghiară prevede că membrii Parlamentului sunt aleşi pe o durată de 4 ani, o parte pe circumscripţii şi o parte prin reprezentare proporţională. Pe perioada mandatului, deputaţii beneficiază de imunităţi. Deputaţii nu pot îndeplini funcţia de preşedinte al Republicii, membru al Curţii Constituţionale, comisionar parlamentar al dreptului cetăţenilor, judecător, procuror, funcţionar în corpul administrativ al statului (exceptând pe aceea de membru al Guvernului şi ministru secretar de stat politic), membru al forţelor armate, poliţiei sau altor organe ale ordinii publice. Mandatul deputaţilor încetează odată cu încetarea funcţionării Parlamentului, prin deces, prin declararea incompatibilităţii, prin demisie sau prin pierderea dreptului de vot.
Şedinţele Parlamentului sunt publice (Paragraful 20/A), dar la cererea Preşedintelui Republicii, a Guvernului sau a oricărui membru al Parlamentului, şedinţele vor putea fi declarate închise, dacă două treimi din membrii Parlamentului hotărăsc acest lucru. Parlamentul adoptă hotărâri cu cel puţin jumătate plus unu din voturile membrilor prezenţi, o majoritate de două treimi fiind necesară pentru modificarea Constituţiei sau alte legi importante. Legile pot fi iniţiate de Preşedintele Republicii, de Guvern, de comisiile parlamentare sau de deputaţi. Odată adoptată de Parlament, legea va fi semnată de preşedintele Parlamentului şi trimisă spre promulgare Preşedintelui Republicii. Dacă acesta nu este de acord cu legea sau cu vreo dispoziţie a acesteia, o poate returna spre o nouă dezbatere dar, după ce aceasta va avea loc, este obligat să semneze şi să promulge legea în termen de 5 zile. Există şi posibilitatea ca înaintea semnării legii, Preşedintele Republicii să solicite opinia Curţii Constituţionale, în termen de 5 zile dacă este vorba de procedura de urgenţă, sau de 15 zile dacă legea a fost adoptată potrivit procedurii ordinare. În cazul în care Curtea Constituţională va constata neconstituţionalitatea legii, Preşedintele o va restitui Parlamentului. Dacă în urma verificării Curtea va stabili că legea este constituţională, Preşedintele are obligaţia să semneze legea şi să o promulge în termen de 5 zile.
Preşedintele Republicii poate dispune dizolvarea Parlamentului, odată cu stabilirea unor noi alegeri, dacă Parlamentul şi-a retras încrederea faţă de Guvern de cel puţin 4 ori într-o perioadă de 12 luni. Înaintea dizolvării Parlamentului, Preşedintele Republicii este obligat să solicite opinia primului ministru, a preşedintelui şi a liderilor grupurilor parlamentare ale partidelor care sunt reprezentate în Parlament. În timpul stării excepţionale sau de necesitate, Parlamentul nu se va putea dizolva şi nici nu va putea fi dizolvat. Dacă mandatul său expiră în timpul stării excepţionale sau stării de necesitate, mandatul va fi prelungit de la sine.
Prevederile constituţionale referitoare la Parlament şi-au găsit dezvoltarea în Rezoluţia Parlamentului maghiar nr.46 din 20 septembrie 1994, care conţine o amplă expunere a regulilor procedurale[13].
Capitolul III al Constituţiei maghiare este consacrat Preşedintelui Republicii. Se prevede că acesta este şeful statului, exprimă unitatea naţiunii şi veghează asupra funcţionării democratice a organismului statal (Paragraful 29). Preşedintele Republicii este, totodată, comandantul suprem al forţelor armate. El este ales de Parlament, pentru o perioadă de 5 ani. Orice cetăţean maghiar care beneficiază de dreptul de vot poate candida la funcţia de Preşedinte, dacă a împlinit vârsta de 35 de ani înainte de ziua alegerilor. Preşedintele Republicii poate fi reales în această funcţie numai o singură dată.
Actualul preşedinte al Ungariei este Ferenc Mádl, ales la 4 august 2000.
Preşedintele Republicii este ales de Parlament prin vot secret. Potrivit prevederilor constituţionale, va fi proclamat preşedinte candidatul care a obţinut două treimi din voturi la prima alegere; dacă această majoritate nu este întrunită urmează să se facă o nouă votare, de această dată fiind necesară o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor. Dacă primele două runde nu au dat nici un rezultat, se va organiza o a treia votare, la care vor participa numai primii doi candidaţi care au întrunit numărul cel mai mare de voturi în runda a doua. Va fi proclamat câştigător candidatul care va obţine majoritatea simplă de voturi.
Dacă Preşedintele Republicii este împiedicat să-şi exercite funcţiile, atribuţiile sale sunt exercitate de preşedintele Parlamentului. În acest timp, atribuţiile preşedintelui Parlamentului vor fi îndeplinite de vicepreşedintele desemnat de Parlament. Funcţia de Preşedinte al Republicii este incompatibilă cu orice funcţie sau însărcinare de stat, socială şi politică. Preşedintele Republicii nu va putea exercita nici o altă profesiune remunerată, nici o altă activitate - cu excepţia celor privind dreptul de autor - şi nu va putea accepta recompense.
Principalele atribuţii ale Preşedintelui Republicii sunt: reprezintă statul maghiar, încheie tratatele internaţionale în numele Republicii Ungaria, acreditează şi primeşte ambasadorii, poate înainta Parlamentului propuneri pentru ca acesta să ia măsuri, conferă titluri, medalii şi decoraţii, exercită dreptul de graţiere ş.a.
Este de remarcat că dacă obiectul unui tratat pe care Preşedintele îl încheie presupune o activitate ulterioară de legiferare, la încheierea tratatului va fi necesară aprobarea prealabilă a Parlamentului. Unele din actele Preşedintelui trebuie contrasemnate de primul ministru sau de ministrul competent (de pildă, acreditarea de ambasadori, numirea secretarilor de stat etc.).
Mandatul Preşedintelui încetează la expirarea termenului, dar poate înceta şi prin deces, printr-o stare care îl împiedică să-şi îndeplinească atribuţiile pe o perioadă mai mare de 90 de zile, prin declararea incompatibilităţii, prin demisie ori prin demiterea din funcţie.
Preşedintele poate fi destituit dacă în cursul exercitării funcţiei sale încalcă intenţionat Constituţia sau oricare altă lege (Paragraful 31/A). Împotriva Preşedintelui care a încălcat Constituţia sau altă lege se poate iniţia tragerea la răspundere printr-o lege propusă de o cincime din membrii Parlamentului. Pentru declanşarea procedurii de tragere la răspundere a Preşedintelui este necesar votul a două treimi din numărul deputaţilor. Începând de la luarea hotărârii Parlamentului, până la terminarea procedurii de acuzare, Preşedintele nu va avea dreptul să-şi exercite atribuţiile. Aprecierea faptei aparţine Curţii Constituţionale. Dacă în urma procedurii se constată încălcarea legii, Curtea Constituţională îl poate demite pe Preşedinte din funcţia sa. În cazul săvârşirii unei fapte penale, dacă se va constata vinovăţia Preşedintelui Republicii pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, el va putea fi demis din funcţie, aplicându-i-se totodată orice pedeapsă sau măsură prevăzută de Codul penal pentru fapta respectivă.
Capitolul IV al Constituţiei maghiare se ocupă de Curtea Constituţională (Paragraful 32/A şi urm.). Aceasta, în principal, supraveghează constituţionalitatea reglementărilor juridice adoptate, având dreptul de a anula legile dacă sunt contrare Constituţiei. Cei 15 membri ai Curţii Constituţionale sunt aleşi de Parlament, propunerile pentru alegerea lor fiind făcute de o comisie compusă din reprezentanţii grupurilor parlamentare reprezentate. Alegerea membrilor Curţii Constituţionale se face cu votul a două treimi din deputaţi. Membrii Curţii Constituţionale nu vor putea fi membri ai vreunui partid politic şi nici nu vor putea exercita activităţi de ordin politic, ci numai sarcinile care decurg din competenţa Curţii Constituţionale.
În conformitate cu prevederile Constituţiei, în cazuri determinate de lege, oricine are dreptul să iniţieze procedura sesizării Curţii Constituţionale în legătură cu neconcordanţa unor norme legislative faţă de Constituţia statului.
Garantul drepturilor cetăţeneşti
Capitolul V înscrie un organ specific "Garantul parlamentar al drepturilor cetăţeneşti şi Garantul parlamentar al drepturilor minorităţilor naţionale şi etnice". Acest organ - asemănător "ombudsman"-ului din ţările scandinave - are sarcina să cerceteze sau să dispună cercetarea unor neregularităţi ce-i sunt aduse la cunoştinţă în legătură cu respectarea drepturilor cetăţeneşti, pentru a putea iniţia măsuri cu caracter general sau individual. În cazurile determinate de lege, oricine poate iniţia procedura Garantului parlamentar. Acesta este ales de Parlament cu votul a două treimi din numărul deputaţilor, la propunerea Preşedintelui Republicii. Atribuţiile garantului parlamentar al drepturilor minorităţilor naţionale şi etnice se vor exercita de către un corp compus din câte o persoană aparţinând fiecărei minorităţi naţionale şi etnice, candidaţi din partea organizaţiilor minorităţilor naţionale şi etnice, care vor fi aleşi de către Parlament. Garantul parlamentar va trebui să prezinte anual Parlamentului un raport în legătură cu activitatea sa.
Curtea de Conturi şi Banca Naţională
Capitolul al VI-lea al Constituţiei maghiare se ocupă de Curtea de Conturi şi Banca Naţională a Ungariei. În legătură cu Curtea de Conturi se precizează că aceasta este organul de control financiar economic al Parlamentului, controlând modul în care se respectă bugetul statului, necesitatea şi oportunitatea plăţilor bugetare, administraţia patrimoniului de stat, execuţia bugetară. Curtea de Conturi îşi efectuează controalele după criteriile de legalitate, oportunitate şi de rezultat.
Sarcina Băncii Naţionale a Ungariei constă în emiterea mijloacelor de plată legale potrivit modalităţilor stabilite de lege, apărarea păstrării valorilor mijlocului de plată naţional, reglementarea circulaţiei băneşti. Preşedintele Băncii Naţionale Ungare este numit de Preşedintele Republicii pe o perioadă de 6 ani, el având obligaţia să raporteze anual Parlamentului în legătură cu activitatea sa.
Capitolul VII reglementează funcţionarea Guvernului (Paragraful 33 şi urm.). Este de observat că în sistemul maghiar guvernul se compune din primul ministru şi miniştri, neexistând vicepreşedinţi ai guvernului, primul ministru fiind înlocuit de ministrul pe care îl desemnează el. Primul ministru este ales la propunerea Preşedintelui Republicii, prin votul majorităţii membrilor Parlamentului. Miniştrii sunt numiţi şi demişi de Preşedintele ţării, la propunerea primului ministru. După alcătuirea Guvernului, membrii acestuia depun un jurământ în faţa Parlamentului.
Atribuţiile Guvernului sunt în general similare celor prevăzute în alte constituţii. În cadrul competenţei sale, Guvernul emite decrete şi hotărâri semnate de primul ministru, care sunt publicate în Buletinul Oficial. În situaţii excepţionale, Guvernul va putea, în baza împuternicirii Parlamentului, să elaboreze decrete şi măsuri prin derogare de la prevederile unor legi. Guvernul are dreptul să anuleze toate acele hotărâri sau măsuri ale organelor subordonate care sunt contrare legii. Primul ministru prezidează şedinţele Guvernului şi se îngrijeşte de executarea decretelor şi hotărârilor acestui organ.
Guvernul este responsabil faţă de Parlament pentru activitatea sa, el având obligaţia să prezinte cu regularitate Parlamentului rapoarte cu privire la măsurile adoptate.
Cel puţin o cincime din membrii Parlamentului pot prezenta în scris o moţiune de neîncredere faţă de primul ministru, indicând totodată persoana pe care o propun pentru această funcţie. În cazul în care moţiunea este aprobată cu majoritate de voturi, persoana propusă ca prim ministru va fi considerată aleasă.
Guvernul poate, la rândul său, să solicite un vot de încredere sau să aprecieze că votul privind o anumită propunere a sa să fie considerat ca un vot de încredere. În asemenea situaţii, dacă Parlamentul nu votează încrederea faţă de Guvern, acesta este obligat să demisioneze. Până la desemnarea noului guvern, vechiul guvern va rămâne în funcţie, exercitând toate drepturile care îi revin. El nu poate încheia însă convenţii internaţionale şi va putea emite decrete numai în baza împuternicirii exprese a legii, în cazuri ce nu pot fi amânate.
Capitolul VIII al Constituţiei maghiare se ocupă de forţele armate şi de poliţie (Paragraful 40/A şi 40/B). Se precizează că sarcina fundamentală a forţelor armate este apărarea militară a patriei, iar a poliţiei - apărarea siguranţei publice şi a ordinii interioare.
O dispoziţie importantă a Constituţiei maghiare este aceea care prevede că, exceptând cazurile de exerciţii militare prevăzute în tratatele internaţionale şi activităţi paşnice întreprinse la cererea O.N.U., forţele armate nu vor putea trece frontierele Ungariei decât cu acordul prealabil al Parlamentului.
Forţele armate pot fi utilizate în cazul unor acţiuni armate îndreptate spre răsturnarea ordinii constituţionale sau acapararea exclusivă a puterii, precum şi în cazul săvârşirii unor fapte violente grave, care periclitează viaţa sau averea cetăţenilor în cazurile în care poliţia este insuficientă. Este de reţinut şi prevederea constituţională potrivit căreia convenţiile internaţionale privitoare la apărarea naţională trebuie să fie confirmate prin lege şi promulgate în mod public.
Capitolul IX al Constituţiei maghiare se ocupă de autonomiile locale, prin acestea înţelegând subdiviziunile în care se împarte teritoriul republicii (capitală, sectoare, judeţe, oraşe, comune). Este de semnalat definiţia pe care Constituţia o dă autonomiei locale, apreciind că aceasta constituie o rezolvare autonomă şi democratică a problemelor locale de interes public, care vizează comunitatea alegătorilor, exercitarea în interesul locuitorilor a puterii publice locale. Deşi obligaţiile autorităţilor locale pot fi diferite, drepturile lor fundamentale vor fi egale.
Dintre atribuţiile Corpului de reprezentare locală remarcăm pe aceea de a reglementa şi hotărî de sine stătător în probleme de autonomie, decizia corpului de reprezentare locală neputând fi cenzurată decât pe motive de legalitate. Preşedintele Corpului de reprezentare locală este primarul.
Capitolul X se ocupă de organizarea judecătorească, stabilind că în Republica Ungară justiţia se înfăptuieşte de Curtea Supremă de Justiţie, Curtea Capitalei, curţile judeţene şi tribunalele locale. Instanţele judecătoreşti ale Republicii Ungare protejează şi garantează drepturile şi interesele legale ale cetăţenilor, pedepsind pe cei care comit acte criminale. Judecătorii se vor supune doar legii, ei neputând fi membri ai partidelor politice şi neputând desfăşura activităţi cu caracter politic.
Capitolul XI al Constituţiei maghiare reglementează instituţia procuraturii, a cărei sarcină este protecţia drepturilor cetăţenilor, combaterea oricăror încălcări ale drepturilor constituţionale, ale securităţii şi independenţei ţării. Procurorul General este ales de Parlament, la propunerea Preşedintelui Republicii, iar locţiitorii Procurorului General sunt numiţi de preşedintele ţării la propunerea Procurorului General. Procurorii publici sunt numiţi de Procurorul General, ei neputând fi membri ai unor partide politice şi neputând să desfăşoare activităţi cu caracter politic.
Capitolul XII reglementează pe larg instituţia drepturilor şi îndatoririlor fundamentale (Paragraful 54 şi urm.). Se precizează de la bun început că fiecare om are un drept înnăscut la viaţă şi la demnitate umană, de care nu poate fi privat în mod samavolnic. Printre drepturile şi libertăţile înscrise în Constituţie sunt: libertatea şi siguranţa personală, egalitatea în faţa legilor, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, dreptul la liberă circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, libertatea conştiinţei, gândirii şi a religiei, libertatea de a exprima liber opiniile, dreptul de asociere, dreptul de a participa la adunări publice, dreptul de petiţionare.
Potrivit Constituţiei maghiare, "minorităţile naţionale şi etnice care trăiesc în Republica Ungară sunt copărtaşe la puterea poporului; sunt factori ai fiinţei statale". În conformitate cu prevederile Constituţiei, Republica Ungară "asigură participarea lor colectivă la viaţa republicană, dezvoltarea propriei lor culturi, folosirea limbii materne, a învăţământului în limba maternă, dreptul la folosirea numelui în limba proprie. Minorităţile naţionale şi etnice pot înfiinţa autonomii locale şi la nivelul ţării".
În Republica Ungară nimeni nu poate fi privat în mod abuziv de cetăţenie sau expulzat de pe teritoriul Republicii Ungare (Paragraful 69). Cetăţenii unguri se pot întoarce oricând acasă din străinătate. Fiecare cetăţean ungur are dreptul ca în timpul şederii sale în străinătate să se bucure de ocrotirea Republicii Ungare.
Adoptarea de către Parlamentul Ungariei, în anul 2001, a unei legi privind calitatea de maghiar, prin care se conferă anumite drepturi speciale, pe teritoriul Ungariei, cetăţenilor de etnie maghiară din alte state, a suscitat vii observaţii critice în România şi Slovacia. În aceste condiţii, premierul român Adrian Năstase a semnat la 23 decembrie 2001, la Budapesta, un memorandum de înţelegere, prin care anumite prevederi ale legii erau circumstanţiate pe teritoriul român[14].
Capitolul XIII al Constituţiei maghiare se ocupă de principiile de bază ale alegerilor la nivel naţional şi la nivel local, specificând că acestea se desfăşoară prin vot direct şi secret, pe baza dreptului de a alege, general şi egal, al tuturor cetăţenilor care au drept de vot.
Capitolul XIV, care se referă la capitala şi insemnele Republicii Ungare, este abrogat.
Capitolul XV cuprinde dispoziţii finale. Este de remarcat prevederea potrivit căreia Constituţia şi normele juridice cu caracter constituţional sunt deopotrivă obligatorii pentru organizaţiile societăţii, pentru organele statului şi pentru cetăţeni.
[1] Horia C.Matei, Silviu Neguţ, Ion Nicolae, Statele lumii de la A la Z, ediţia 8-a Editura Meronia, Bucureşti, 2002, pag.585.
[2] Istoria militară a poporului român, vol.V, Editura Militară, Bucureşti, 1988, p.779.
[3] Trebuie precizat că în Ungaria este în vigoare Constituţia din 1949, amendată la 19 aprilie 1972, care a fost republicată în 1990, eliminându-se prevederile depăşite şi introducându-se dispoziţii noi. Elaborarea unei noi constituţii, pe principii moderne, într-o concepţie diferită de cea anterioară, este încă în curs.
[4] B.Mirkine-Guetzevitch, Les Constitutions de l'Europe Nouvelle, Librairie Delagrave, Paris, 1930, p.426.
[5] B.Mirkine-Guetzevitch, op.cit., p.432.
[6] Ibidem
[7] Idem, p.433.
[8] Konstituţii evropeiskih stran narodnoi demokraţii, p.86-104.
[9] A se vedea paragrafele 35 şi urm. din forma republicată a Constituţiei din 19 aprilie 1972, în Konstituţii zarubejnîh soţialisticeskih gosudarstv Evropî, Moscova, 1973, p.181.
[10] A se vedea pentru dezvoltări: Jean-François Soulet, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre, Editura POLIROM, Iaşi, 1998, pag.116, 150.
[11] "Adevărul", nr.1271, marţi 31 mai 1994.
[12] http://www.electionworld.org/election
[13] http://www.wkogy.hu/hazszabaly/resolution.htm
[14] "Cotidianul", Anul XI, nr.302(3160), luni 24 decembrie 2001; idem, Anul XII, nr.4(3168), luni 7 ianuarie 2002. A se vedea şi Dan Oprescu, Despre "legitimaţia de maghiar", în "Sfera Politicii", anul IX, octombrie-noiembrie 2001, pag.63 şi urm.