Administrație publică

Subiectele care fac administraţia publică se pot grupa astfel1 :

1. cei doi şefi ai executivului (Preşedintele României şi Guvernul);
2. ministerele şi alte organe centrale subordonate Guvernului ;
3. organe centrale de specialitate care nu sunt în subordinea Guvernului (autorităţi administrative centrale autonome );
4. instituţii bugetare , regii autonome şi societăţi comerciale subordonate organic sau, după caz, funcţional ministerelor;
5. instituţii bugetare, regii autonome şi societăţi comerciale subordonate organic sau, după caz, funcţional organelor centrale autonome ;
6. prefectul ;
7. comisia consultativă judeţeană ,,dezbate şi îşi însuşeşte prin consens programul anual orientativ de dezvoltare economică şi socială a judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, pe baza Programului de guvernare acceptat de Parlament 1”;
8. organe locale de specialitate subordonate ministerelor şi conduse de prefect;
9. organe autonome locale(consiliul judeţean, consiliul local, primarul);
10. instituţii bugetare, regii autonome şi societăţi comerciale subordonate organic sau, după caz, funcţional consiliul judeţean sau consiliul local;

În definiţie se enumeră numai autorităţile publice de bază ale organizării administraţiei publice (organele de vârf, administraţia ministerelor , administraţia centrală autonomă, administraţia locală autonomă), dar se adaugă de la caz la caz şi structurile subordonate acestora.

Subordonarea administrativă , în sens organic , presupune :

1. dreptule de organizare a autorităţilor inferioare;
2. dreptul de a-i transmite instrucţiuni obligatorii;
3. dreptul de supraveghere generală a activităţii;
4. dreptul de tragere la răspundere prin aplicarea sancţiunilor administrativ – disciplinare;
5. dreptul de control al activităţii cu posibilitatea de anulare a actelor.

În  literatura juridică se teoretizează şi o subordonare funcţională, care cuprinde nu numai unele din elementele subordonării organice, existând , însă, deosebirii de păreri cu privire la numărul acestora.

Profesorul Romulus Ionescu înţelege subordonarea funcţională ca fiind subordonarea pe linie verticală (adică între organele de aceeaşi competenţă materială dar cu o competenţă teritorială diferită) care ar prinde2:

1. îndrumarea activităţii organelor subordonate, prin acte normative sau individuale;
2. sprijinirea organelor subordonate pentru a putea să-şi realizeze atribuţiile;
3. supravegherea permanentă a activităţii;
4. controlul posterior al actelor juridice emise de organele subordonate, cu posibilitatea anulării actelor administrative ilegale;

Fără  elimina dreptul de anulare , este clar că faţă de Preşedintele României nici un organ al administraţiei de stat nu se subordonează funcţional, cu atât mai mult nu poate fi vorba de o subordonare organică.

De aceea, în cazul subordonării unor miniştri faţă de Preşedintele României este vorba de o subordonare funcţională specială care nu cuprinde dreptul de anulare a actelor. Nimic nu opreşte pe Preşedinte să pună în direcţia Guvernului asemenea acte, cerând revocarea lor, iar actele conducătorilor serviciilor de informaţii ale statului le poate pune în discuţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Constituţia , în art. 115, precizează că ministerele se pot organiza numai în subordinea Guvernului (alin.1), iar organele centrale de specialitate cu altă denumire (evident şi alt regim juridic; în primul rând conducătorul lor nu este membrul guvernului) se pot organiza :

1. în subordinea Guvernului;
2. în subordinea ministerelor şi
3. ca autorităţi administrative autonome.

Cele care se organizează ca autorităţi administrative autonome nu pot fi în subordinea nici a şefului statului. Desigur, ele  trebuie să respecte hotărârile Guvernului ,deoarece acesta ,,exercită conducerea generală a administraţiei publice”(art.101 din Constituţie), ca orice organ administrativ, potrivit art. 110, se află sub controlul parlamentar , iar actele lor, în baza art.48 sunt susceptibile de atac în faţa instanţelor de contencios administrativ. Constituţia României nu admite constituirea de organe administrative nici ,,în subordine” şi nici ,,pe lângă” Preşedintele ţării.

În schimb în cazul Guvernului, formular cu ,,structuri subordonate” relevă atât subordinea directă a organelor centrale (ministere, alte organe de specialitate) ori a celor locale (prefectul) , cât şi subordonarea indirectă (prin ministere, alte organe centrale) a unor instituţii centrale şi locale.

Pe de altă parte , în cazul ministerelor (alte organe centrale), autorităţile administrative autonome centrale sau, după caz, autorităţile administrative autonome locale, expresia enunţată evocă atât o subordonare organică, cât şi o subordonare funcţională, după cum este vorba de organe administrative propriu – zise, de regii autonome sau de societăţi comerciale.

1  Autonie Iorgogan , Op.cit, p.71-72

1 Art. 147 (1) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale publicată în Monitorul Oficial nr 204/2001

2 Romulus Ionescu, Drept administrativ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti , 1970, p.69.