Renunţarea treptată la o poziţie de dominare, a statului asupra colectivităţilor locale, se manifestă şi prin transformarea la nivel global, a controlului supravegherii exercitate de stat asupra colectivităţilor locale în sensul uşurării puterii administrative. Din ce in ce mai mult, tutela administrativă se jurisdicţionalizează, statul renunţând la posibilitatea de a deveni direct unilateral, rezervându-şi dreptul la o acţiune în faţa unui judecător independent imparţial. Controlul administrativ asupra colectivităţilor teritoriale locale se exercită astfel prind instanţe jurisdicţionale.
În prezent, administraţia publică locală din Germania se supune unor reguli stabilite prin Constituţia adoptată în anul 19491. Aceasta prevede că Germania este un stat federal şi defineşte competenţele respective ale Federaţiei statelor membre (Landuri), acordând o largă autonomie locală. Landurile în număr de 16, au competenţe în executarea legilor proprii, cât şi a legilor federaţiei. Din acest motiv ele se supun controlului de legalitate exercitat de Guvernul central şi chiar pot să primească instrucţiuni de la autorităţile centrale dacă există vreun act normativ care sa prevadă acest lucru.
În plus, landurile sunt însărcinate din ce în ce mai frecvent cu executarea unor funcţii administrative, cu care au fost delegate de statul federal. Din acest domeniu fac parte: administraţia apărării, autostrăzi federale, impozitarea societăţilor, iar Guvernul central exercită un control de oportunitate asupra modului de îndeplinire a acţiunilor respective, în plus, el poate interveni in procesul de numire al funcţionarilor publici pe diferite posturi.
Principala diviziune administrativă a landului este circumscripţia, entitate care nu are personalitate juridică. Guvernul landului are cate un reprezentant în fiecare regiune, care deţine competenţe de coordonare a întregii activităţi. El este controlat de Ministerul de Interne al landului şi de fiecare ministru însărcinat de probleme tehnice. Administraţia regiunii este importantă şi se structurează în mai multe servicii. Regiunile exercită o tutelă asupra oraşelor independente şi grupărilor comunale.
Regimul administraţiei locale in Italia a fost până la crearea regiunilor ca unităţi administrativ-teritoriale, foarte asemănător cu sistemul francez1 .
În momentul în care Italia şi-a realizat unitatea naţională regimul administrativ local stabilit, a fost unu puternic, centralizator, în sensul că atribuţiile şi competenţele autorităţilor locale alese subordonate legilor naţionale. Acestea precizează domeniile în care pot interveni autorităţile locale precum şi tutela pe care o exercită autorităţile centrale. Spre deosebire de sistemul german , regimul local instituit în Italia este uniform în întreg teritoriul ţării.
Provincia constituie în acelaşi timp , o formă intermediară de colectivitate centralizată, dar şi o circumscripţie administrativă – cadru, de acţiune a administraţiei centrale. Provincia are 2 organe esenţiale : prefectul şi Consiliul administrativ. Prefectul este un funcţionar public stabilit la nivelul provinciei, dar este reprezentabil puterii centrale în teritoriu. El beneficiază de puteri discreţionare şi activitatea sa este extrem de politizată, ceea ce duce la apariţia unor tensiuni cu autorităţile locale care nu împărtăşesc aceleiaşi ideologii politice.
Puterea de control a prefectului este foarte întinsă ; autorităţile locale au obligaţia de a deferi prefectului, toate proiectele de decizie pe care doresc să le adopte, iar acesta poate să le modifice sau chiar să le anuleze, dacă ele contravin instrucţiunile guvernului central.
Administraţia publică din Grecia este subiectul a trei tipuri de control şi anume2:controlul exercitat de autorităţile administrative (autocontrolul administrativ); controlul parlamentar (de către Parlament) şi controlul judecătoresc.
Cu referire la autocontrolul administrativ există diferite tipuri de control exercitat de autorităţile administrative sau agenţii asupra altor autorităţi administrative sau agenţi. Controlul ierarhic este exercitat de agenţii sau autorităţile superioare ample celor inferioare în interiorul guvernării centrale sau locale sau a municipalităţii. Uneori , legea prevede pentru controlul special organe independente de administraţie care să decidă asupra cererilor oficiale. Pe de altă parte controlul exercitat de autorităţile administraţiei publice centrale asupra celei locale este numit supraveghere administrativă. De asemenea , controlul financiar este o formă importantă a controlului administrativ.
În Cehia1,autoguvernarea municipalităţii este garantată de Constituţie dar este limitată de ordine emise de autorităţile statale superioare.
În Polonia2 , conform Constituţiei adoptate în 1997, doar un singur articol li anume art.68 surprinde o regulă generală despre relaţia dintre guvernarea administrativă centrală locală.
În Ungaria3, Biroul de Control , care este un organ nou de control înfiinţat de un amendament adus Constituţiei din 1990, supraveghează activitatea economică a guvernărilor locale din punct de vedere financiar. Parlamentul are dreptul să dizolve organul reprezentativ al guvernării locale dacă activitatea lui e împotriva Constituţiei. Primarul localităţii trebuie să fie invitat la dezbaterile parlamentare pentru a prezenta opinia organului reprezentat în legătură cu problemele din ordinea de zi.
Guvernul central supraveghează guvernările locale prin intermediul Ministerului de Interne şi conducătorul Biroului Administrativ. Conducătorul acestui biran este numit de Preşedintele Republicii la propunerea Primului Ministru. Ministru de Interne are dreptul să supravegheze activitatea unităţilor administrativ – teritoriale în termenii legalităţii şi de asemenea , să controleze activităţilor conducătorului Birourilor Administrative.
Conducătorul Biroului Administrativ supraveghează guvernările locale în regiunea încredinţată pe termeni de legalitate; el poate atrage atenţia organului reprezentant asupra încălcării legii şi el constrânge să înlăture orice încălcare.
În Franţa4, tradiţional , tutela franceză se distingea de cea engleză prin aceea că prima presupunea acţiunea cu efect direct a autorităţilor de tutelă, în timp ce cea de a a doua consacra un drept de a sesiza un judecător.
În anul 1982 însă , Franţa instituie, prin lege, principiul (care cunoaşte şi excepţii), tutelei jurisdicţionale asupra actelor.
Tutela administrativă asupra actelor este reglementată şi de art.8 al Curtei europene a autonomiei locale, sub denumirea de ,,Control administrativ al activităţii autorităţilor administraţiei publice locale” fiind evitată denumirea de tutelă administrativă. De altfel , în Franţa , Constituţiile din 1946 şi 1958 nu mai utilizează expresia tutela administrativă , ci pe aceea de control administrativ , criticată însă de doctrina ca fiind generală, imprecisă.
Mai mult , în anul 1982 legea dispune suprimarea tutelei administrative, dar tot doctrina subliniază că este aceeaşi instituţie juridică care a devenit jurisdicţională, suprimând însă nu termenul, din considerare politice.
Cartea europeană a autonomiei locale arată că orice control administrativ asupra activităţii administraţiei publice locale nu poate fi exercitat decât în formele şi în cazurile prevăzute de Constituţie sau de lege. Este subliniat caracterul de excepţie al acestui forme de control administrativ.
Orice control administrativ asupra activităţii autorităţilor administraţiei publice locale nu trebuie să privească , în mod normal, decât asigurarea respectării legalităţii şi a principiilor constituţionale. Controlul administrativ poate, totuşi , să includă un control de oportunitate, exercitat de către autorităţile ierarhice superioare, în ceea ce priveşte sarcinile a căror executare este delegată administraţiei publice locale. Se observă că, prin Cartă , se permite , chiar dacă în mod excepţional , şi un control de oportunitate , în timp ce reglementarea constituţională română este superioară, permiţând exclusiv un control de legalitate , indiferent de circumstanţe.
Controlul administrativ asupra activităţii autorităţilor administraţiei publice locale trebuie exercitat cu respectarea unei proporţionalităţi între amploarea intervenţiei autorităţii de control şi importanţa intereselor pe care acestea înţeleg să le protejeze.
1 Gheorghe Filip, Mihaela Onofrei, Sisteme administrative comparate, Editura Sedcom Libris, Iaşi 2000, pag. 74
1 Ghe Filip, Mihaela Ouofrei,Op.cit, pag.84
2 Prodomos D. Dagtoglou, Introduction to Greek Law, 1993, p.44
1 Denis J.Galligan, Daniel M.Smilov, Administrative law in Central and Eastern Europe, Central European University Press, Budapest, 1999,pag.57
2 Ibidem, pag.89
3 Ibidem, pag.117
4 Corneliu Liviu Popescu ,Autonomia locală şi integrarea europeană, Editura All Beck, Bucureşti, p.203-205