Sub aspectul tutelei administrative asupra actelor autorităţilor administrative ale comunităţilor locale, Constituţia României din 1991 a optat pentru un sistem liberal, autoritatea de tutelă având doar dreptul să se adreseze instanţei judecătoreşti de contencios administrativ, în vederea anulării sau a modificării actului atacat, actul respectiv fiind suspendat de drept. Prefectul nu are nici drept de anulare (să anuleze însuşi actul), nici drept de aprobare (să aprobe actul înainte de a intra în vigoare), nici dreptul de substituire (să emită el însuşi actul dacă nu aprobă actul organului tutelar sau dacă acesta rămâne privat).
Prefectul dispunea atât de acţiunea de contencios administrativ în anulare (pentru anularea unui act administrativ ilegal), cât şi de acţiunea de contencios administrativ de plină jurisdicţie (pentru anularea unui contract administrativ sau pentru emiterea unei injoncţiuni contra autorităţii pârâte în vederea modificării actului atacat ).
Ţinând cont de specificul acestei acţiuni nu se pot cere despăgubiri1 .
O altă deosebire foarte importantă faţă de dreptul comun are în vedere art. 9 din legea 29/1990 conform căreia, instituţia de contencios administrativ poate, la cererea reclamantului, în cazuri bine justificate şi pentru a preveni producerea unei pagube iminente, să dispună suspendarea aplicării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii, judecata făcându-se de urgenţă, chiar şi fără citarea parţilor, hotărârea pronunţată fiind executorie de drept.
Dreptul de a ataca actul în faţa instanţei judecătoreşti de contencios administrativ nu se confundă cu dreptul de aprobare a actului. Actului organului tutelar intră în vigoare potrivit regulilor obişnuite, indiferent de comunicarea către prefect şi de eventuala acţiune în justiţie a prefectului.
Dacă prefectul decide să atace actul atunci aceasta e suspendată.
1 Corneliu Liviu Popescu , Tutela exercitată asupra actelor autorităţilor administrative ale colectivităţilor locale, în “Dreptul” nr. 8 pe 1996 , pag. 67-68