Pin It
  • STRUCTURILE DE STAT

 

A.Definiţie şi clasificări

          Prin structură se înţelege modul de organizare a puterii de stat în raport cu teritoriul.

          Există două tipuri de clasificare a statelor, respectiv :

-una conform dreptului constituţional, conform căreia statele sunt împărţite în:

  1. unitare;
  2. federale;
  3. confederale

-a doua clasificare, mai apropiată de realitate şi care ţine cont şi de anumite particularităţi ale statelor, conform căreia acestea se impart în:

  1. state unitare : Danemarca, Grecia, Finlanda, Suedia;
  2. state federale : Austria, Belgia, Germania;
  3. state cu puternice structuri regionale şi comunitare :Spania şi Italia;
  4. state integrate într-un ansamblu cu caracter cvasi confederal: Franţa, Olanda şi Marea Britanie.

          O situaţie aparte o au statele cu puternice structuri regionale şi comunitare care se află într-o stare intermediară între statul unitar şi cel federal.

Mai devreme sau mai târziu în aceste state se va cristaliza una din opţiuni între cele două structuri de stat.

           În ce priveşte fostele puteri coloniale, care au şi astăzi interese majore faţă de teritoriile de peste mări care le-au aparţinut sau încă le mai aparţin, pentru metropola structura este unitară (partea europeană a Franţei, Marii Britanii şi Olanda). Dar ele au dezvoltat relaţii cu fostele colonii, care seamănă cu cele din statele compuse sau din compunerile de state.

          Apare, după Jacques Ziller, o categorie distinctă de state comunitare – state integrate într-un ansamblu cvasiconfederal, care au o dublă natură: pentru partea europeană structura este unitară iar pentru relaţiile cu unele dintre fostele colonii structura este cvasiconfederală.

 

B.Statele integrate într-un ansamblu cu caracter cvasiconfederal

           Indiferent de definiţiile date, elementul de departajare a confederaţiei de federaţie constă în faptul că spre deosebire de federaţie, confederaţia nu constituie un nou stat diferit de statele membre (ex. C.S.I.).

           Acestea rămân independente, egale, subiecte distincte de drept internaţional public, având însă anumite organe comune, ale căror acte, ca regulă nu sunt de aplicabilitate imediată, în statele confederate.

            Dar  termenul de confederaţie nu se poate aplica relaţiilor dintre metropole şi fostele lor colonii, care sunt din punct de vedere juridic sau cel puţin politic şi sociologic, distincte de aceste, dar în care fosta metropolă are o poziţie dominantă şi prestează anumite activităţi politico-administrative directe.

          La fel, aici termenul de federaţie nu poate fi aplicat deoarece uniunea fostelor puteri coloniale şi a fostelor colonii nu dă naştere unor noi state.

Pentru desemnarea acestei realizări s-a inventat termenul de cvasiconfederaţie.

          Esenţa relaţiilor stabilite în cadrul acestora constă în existenţa unor forme de dependenţă a fostelor colonii faţă de fostele metropole.

          Termenul se aplică Regatului Ţărilor de Jos, un ansamblu compus din trei părţi cu drepturi egale (conf. Statutului adoptat la 29.12.1954):

-Aruba – (193 kmp şi 7000 locuitori ) în Marea Caraibelor;

-Antilele Olandeze – ( 444 kmp şi 200.000 locuitori) ;

-Olanda – singura care face parte din C.E.

          Fiecare dintre cele 3 componente are constituţie proprie.

          Competenţele cvasiconfederative cuprind partea esenţială a politicii externe, apărarea, cetăţenia şi, parţial, sistemul judiciar. În toate celelalte domenii, cele 3 state dispun de autonomie legislativă deplină.

           Domeniile Coroanei Britanice, constituit din Marea Britanie şi Irlanda, insula Man şi insulele anglo - normande.

           Insula Man (572 kmp - 65.000 locuitori) insula Jersey (116 kmp – 84.000 locuitori), Guernesey (63kmp – 60.000 locuitori), Sark (5,5kmp, cca 600 locuitori).

           D.C.B. au instituţii foarte vechi care le asigură o largă autonomie internă, exercitând doar competenţele privind apărarea şi releţiile internaţionale.

Deşi nu fac parte din statele comunitare D.C. li se aplică totuşi anumite reguli din tratatele comunitare.

           Termenul de cvasiconfederaţie se aplică de asemenea formele particulare care leagă insulele ce aparţin Europei şi pe cele din Atlanticul de Nord, de Marea Britanie sau Danemarca, regate de care ele depind printr-o tradiţie seculară.

           Dimpotrivă, termenul de cvasiconfederaţie nu se poate aplica relaţiilor de natură convenţională dintre Franţa şi Monaco sau dintre Italia şi Vatican, care sunt state independente, dar se pot aplica relaţiilor deosebite şi a unor aspecte de natură administrativă existente între Andora, Spania, şi Franţa. În cazul raporturilor dintre Italia şi Republica San Marino nu există nici un fel de realaţii de tip cvasiconfederal.

 

C. Statele unitare

             Sunt cele care “posedă un singur centru de impulsuri politice şi guvernamentale.

            Puterea politică în plenitudinea atribuţiilor şi funcţiilor sale, aparţine unui titular unic care este persoana juridică a statului.

            Toţi indivizii plasaţi sub suveranitatea statului sunt supuşi aceleiaşi autorităţi unice, trăiesc sub acelaşi regim constituţional şi sunt dirijaţi de aceleaşi legi.

             Deşi statul unitar nu este incompatibil cu autonomia autorităţilor locale, aceasta este însă limitată faţă de puterea centrală.

              Potrivit constituţiilor actuale calificativul de stat unitar se aplică la 10 din cele 15 state ale U.E. Trebuie precizat că în cadrul acestui tip  de stat există configuraţii total diferite, ilustrativ fiind modelul francez şi modelul britanic.

* În Franţa caracterul de stat unitar a fost consacrat prin diverse texte constituţionale şi regimul juridic este uniform pe întreg teritoriul.

* În Marea Britanie nu există o constituţie scrisă, principiul constituţional fundamental fiind cel al suveranităţii Parlamentului care poate legifera pe tot teritoriul Marii Britanii, ceea ce demonstrează caracterul unitar al statului.

               Conform acestui principiu  Parlamentul poate legifera în mod diferit pentru anumite părţi ale teritoriului şi poate, de asemenea, să-şi delege puterea unor organe locale astfel încât unitatea statulu britanic  este însoţită de o diversitate a dreptului.

D. Statele federale

              Conform lui Georges Burdeau, statul federal,  cu toate că apare ca un singur subiect de drept internaţional public, este constituit din state membre ce îşi pastrează anumite atribute ale suveranităţii interne şi în special o parte importantă a puterii legislative.

               Statele membre (federate) se deosebesc de colectivităţile locale din statul unitar, prin faptul că  posedă o competenţă proprie fixată prin constituţia federală, în materie legislativă şi jurisdicţională şi participă la formarea voinţei statului federal.

               În Uniunea Europeană există 3 state federale: Austria, Belgia  şi Germania.

E. Statele cu structuri regionale şi comunitare puternice

              Această formă de stat de natură recentă, este o structură intermediară între statul unitar şi cel federal, fiind definită de Philippe Lauvaux, astfel: “Modelul statului regional a fost conceput de autorii Constituţiei spaniole republicane din 1931 sub denumirea de Stat integral. Distincţia dintre statul regional şi statul federal este în primul rând de natură juridică.

               În statul regional există o singură ordine constituţională, aceea a statului central originar, şi Constituţia  este cea care determină statutul şi atribuţiile organelor regionale, conform principiului federalist de repartizare a competenţelor legislative. Dimpotrivă, statul federalist posedă o dualitate de ordini constituţionale : ordinea statului federal şi ordinile statelor federate.

           Definiţia statului regional vizează în mod expres Spania şi Italia  iar între 1970 – 1993 s-a aplicat şi Belgiei.

           Cea de-a zecea Constituţie spaniolă datează din 1978 şi reia principiile Constituţiei republicane din 1931 conform cărora “structura de stat se bazează pe unitatea indisolubilă a  naţiunii spaniole, patria comună şi indivizibilă a tuturor spaniolilor,precum şi pe recunoaşterea şi garantarea dreptului de autonomie a naţionalităţilor şi regiunilor care o compun şi pe solidaritatea dintre ele”.

             Actuala Constituţie a Italiei reunificate datează din 1947. Aceasta proclamă Republica Italiană unică şi indivizibilă dar recunoaşte, în acelaşi timp, autonomia regiunilor prin adaptarea principiilor şi metodelor legislative la exigentele autonomiei şi descentralizării.

              Prin referendumul din 7 octombrie 2001 care a confirmat revizuirea titlului V “ Regiunile, provinciile şi comunele “ Italia a făcut un pas important spre federalism

F.Structura de stat a României în comparaţie cu structura statelor comunitare

           Art. 1 alin. 1 al Constituţiei din 1991 consacra structura unitară de stat a României. Aceasta este aproape identică cu cea a Franţei, diferenţa esenţială constând în relaţiile cvasiconfederate pe care Franţa metropolitană le are cu teritoriile de peste mări, unele din fostele sale colonii.

           Privind comparativ structurile naţionale de putere, putem lesne constata că între România şi Uniunea Europeană  nu există nici o incompatibilitate.