Administrație publică

Din analiza conţinutului deciziei se ajunge la concluzia că ea rezultă din raportul care se stabileşte între înţelegere şi voinţă.

Înţelegerea ţine seama de toate fenomenele umane, raţionale sau neraţionale, reprezentând ansamblul operaţiunilor gândirii de a concepe, a judeca şi a raţiona. Pentru a fi utilizată ca element al deciziei, înţelegerea urmează a se realiza după anumite procedee ce pot fi grupate în cadrul general al discuţiilor sau deliberării.

         Voinţa reprezintă expresia hotărârii unei persoane de a acţiona într-o anumită direcţie, pentru realizarea obiectivelor, pe baza resurselor de care dispune.

         Voinţa celor ce decid este determinată de înţelegere. Aceasta din urmă poate disciplina, orienta şi metodiza o voinţă. Dar voinţa constituie esenţa funcţiunii celor ce decid. Manifestarea voinţei implică existenţa unor calităţi morale, a unui spirit hotărât, călăuzit de servirea interesului general, apt să învingă ezitarea generată de riscuri ce ar putea frâna acţiunea.

Contopirea înţelegerii cu voinţa

Fuziunea înţelegerii şi a voinţei, pentru alcătuirea deciziei se realizează printr-o confruntare raţională, logică, metodică.

          Înţelegerea, ca rezultat al gândirii, face apel la voinţă, pentru realizarea unui scop. La rândul său voinţa trebuie să ţină seama de realităţile ce se oglindesc în deliberare.

• Categorii de decizii administrative ⁷⁾

Cunoaşterea tipologiei deciziilor prezintă interes nu numai din punct de vedere teoretico-metodologic, dar şi aplicativ, deoarece facilitează procesul decizional prin aceea că, în general, fiecărei grupe de decizie îi corespund metode şi tehnici specifice de elaborare şi fundamentare.

Deciziile administrative cunosc o clasificare complexă, după diferite criterii, după cum urmează.

După natura / importanţa situaţiei reglementate:

• decizii normative generale, care se referă la organizarea, reglarea şi conducerea rela­ţiilor sociale în ansamblu;
• decizii parţiale sau particu­lare, care se referă la componente ale ansamblului;
• deciziile individuale - care privesc situaţii concrete, obiective, indivizi.

Din punctul de vedere al obiectului lor :

1. decizii referitoare la activitatea internă, organizarea administraţiei.
2. decizii privind activitatea exterioară, funcţionarea şi sarcinile de îndeplinit ale administraţiei.

          După măsura cunoaşterii probabilităţii efectelor:

• decizii în condiţii de certitudine (când fiecare acţiune conduce în mod invariabil la un anumit rezultat specific);
• decizii în condiţii de risc (fiecare acţiune conduce la un rezultat dintr-un ansamblu de rezultate posibile, probabilitatea fiecărui rezultat fiind cunoscută);
• decizii în condiţii de incertitudine (fiecare acţiune este de natură să producă un ansamblu de rezultate posibile, probabilitatea fiecărui rezultat nefiind cunoscută).

         După modul de abordare / operativitatea cu care sunt luate:

• decizii spontane - bate pe intuiţie, inspiraţia de moment, pregătirea profesională şi experienţa celui care decide şi sunt justificate în cazurile de urgenţă ca singura procedură operativă şi
• decizii programate, luate pe baza experienţei dobândite şi care se înscriu într-o curbă de frecvenţă constantă, fapt pentru care se instituţionalizează în regula­mente, instrucţiuni, standarde, etc.,

In funcţie de gradul de programare a deciziilor ( măsura în care luarea acestora se face pe baza unor procedee prestabilite) distingem:

1. a) decizii unice
2. b) decizii repetitive, care la rândul lor pot fi:

- decizii periodice şi

- decizii aleatorii,

După orizontul şi implicaţiile măsu­rilor preconizate a fi realizate:

• decizii strategice,
• decizii tactice şi
• decizii curente;

În funcţie de numărul de persoane decidente:

- decizii colective / de grup şi

- decizii individuale / unipersonale

         După amploarea autorităţii decizionale a agentului:

• decizii independente care se iau din iniţiativa factorului de conducere respectiv, fără a fi necesare aprobarea sau avizul organelor ierarhic superioare,
• decizii integrate, a căror definitivare şi aplicare este condiţionată de avizul sau aprobarea organelor ierarhic superioare;

         După nivelul eşalonului conducerii în:

• decizii de conducere superioară ce se adoptă de către directorul unităţii şi ceilalţi componenţi ai conducerii de vârf a unităţii şi care au adesea un caracter strategic şi tactic,
• decizii de conducere medie, ce se adoptă la nivelul şefilor principalelor compartimente, servicii şi secţii cel mai adesea şi care au un caracter predominant tactic şi curent;
• decizii curente, de conducere inferioară, ce se adoptă la nivelul conducătorilor de nivel inferior - birouri, echipe, grupuri de lucru.

          În funcţie de numărul de criterii decizionale, distingem:

• decizii unicriteriale, fundamentate pe baza unui singur criteriu;
• decizii multicriteriale, fundamentate pe baza a cel puţin două criterii.