Controlul executării deciziei administrative reprezintă condiţia bunei funcţionări a administraţiei publice.
Un management eficace implică măsurarea periodică a rezultatelor. Când rezultatele prezente sunt comparate cu cele planificate (obiectivele). Dacă rezultă o deviere, trebuie făcute anumite schimbări în varianta aleasă, în implementarea ei sau în obiectivul iniţial, dacă este considerat imposibil de atins, în acest din urmă caz, întregul proces de luare a deciziei este reluat.
Deci, raţiunea de a exista a controlului este, în primul rând, prezenţa sa activă în desfăşurarea evenimentelor şi corectarea la timp a abaterilor ce pot apărea.
În sens restrâns, pasiv, formulat de majoritatea de teoreticienilor dreptului, controlul vizează numai respectarea condiţiilor de legalitate şi oportunitate, determinante doar ale cadrului adecvat, necesar rezolvării unei situaţii, necuprinzând aspectul eficienţei.
În sens larg, activ, controlul trebuie să includă şi aspectul eficienţei conţinutului muncii administrative – faptul administrativ.