1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Descentralizarea înseamnă transferul competenţelor administrative şi financiare privind furnizarea unor servicii publice de la nivelul administraţiei publice centrale la cel al administraţiei publice locale. Principalul scop al descentralizării este cel de a oferi servicii publice de mai bună calitate, la un preţ mai redus, concomitent cu modernizarea structurilor cărora le revine responsabilitatea pentru furnizarea acestor servicii.

Descentralizarea presupune scoaterea de sub competenţa puterii şi autorităţii centrale a anumitor servicii publice de interes local sau din domenii speciale de activitate şi transferate în sarcina unor autorităţi ale administraţiei publice locale. Autorităţile respective se bucură de o aumită independenţă faţă de puterea centrală, având patrimoniu propriu, organizare de sine stătătoare şi au libertatea de a acţiona în mod autonom.

Descentralizarea crează instituţii şi mecanisme locale şi presupune înfiinţarea unor subiecte de drept speciale care beneficiează de autonomie pe plan local (descentralizarea teritorială) sau cărora li se stabilesc anumite competenţe materiale (descentralizarea serviciilor publice). Descentralizarea presupune de asemenea, posibilitatea recunoscută de puterea centrală colectivităţilor locale de a adopta acte sau decizii în unele domenii la nivel teritorial, fără o consultare prealabilă cu centrul sau fără a cere aprobare. Descentralizarea funcţionează pe principiul potrivit căruia conducătorii locali cunosc mai bine interesele

comunităţii din care fac parte şi pe care o reprezintă şi pot gestiona cu mai multă eficienţă resursele ce li se alocă în acest scop.

Descentralizarea in administratia publica este un regim juridic opus centralizarii, in care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de functionarii numiti de la centru, ci de catre cei alesi de corpul electoral sau desemnati de acestia. In acest regim juridic, autoritatile locale nu mai sunt subordonate celor centrale, iar actele lor (chiar nonconforme cu legea) nu mai pot fi anulate de acestea din urma, in cadrul sistemului administrativ, ci de catre autoritati din afara acestuia, din sfera altei puteri - aputerii judecatoresti ori in cadrul unui sistem jurisdictional special constituit.[1]

Descentralizarea administrativă prezintă următoarele particularităţi:

  • statul încetează a mai fi singura colectivitate teritorială recunoscută şi unica persoană juridică de drept public;
  • colectivităţile teritoriale locale, organizate potrivit legii (judeţul, oraşul, comuna) sunt persoane morale de drept public politico-teritoriale, având capacitate de drept public şi interese publice proprii, distincte de cele ale statului;
  • colectivităţile locale dispun de autorităţi administrative proprii pentru satisfacerea intereselor publice, precum şi de mijloace materiale, financiare şi umane necesare;
  • autorităţile reprezentative, cărora colectivităţile locale le încredinţează administrarea treburilor publice, se desemnează prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Aşadar, puterea autorităţilor reprezentative nu vine de la centru, ci de la corpul electoral local, pe cale de alegere. Ele nu sunt numite, nu se subordonează şi nu pot fi revocate de administraţia statului, în consecinţă administraţia publică îşi pierde caracterul unitar, ea fiind formată din administraţia statului şi administraţia colectivităţilor locale.
  • exercitarea unui control de stat (tutelă administrativă) asupra legalităţii activităţii autorităţilor locale autonome.

Descentralizarea este privită ca un corolar indispensabil al democratiei, pentru organizarea administratiei publice, ea având aceeaşi pondere ca şi democraţia reprezentativă pentru organizarea constituţională. De altfel, problema raportului dintre democraţie şi descentralizare s-a aflat destul de frecvent în atenţia specialiştilor. Colectivităţile teritoriale de cetăţeni reprezintă corpuri intermediare, interpuse între individ şi puterea centrală, determinând reguli adaptate fiecărui cadru geografic şi personalizând autoritatea statală în funcţie de problemele locale. Societatea modernă, caracterizată prin contradicţii şi pluralism, implică o mare varietate de comportamente sociale şi, de aceea, nu este suficientă luarea deciziilor la nivel central, ci este necesară adaptarea acestora la specificul local.

Descentralizarea reprezintă un sistem de organizare administrativă care permite colectivităţilor umane sau serviciilor publice să se administreze ele însele, sub controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite constituirea unor autorităţi proprii şi le dotează cu resurse necesare.

 

Descentralizarea îmbracă două forme:

  • descentralizarea teritorială, care presupune existenţa unor interese comune ale locuitorilor dintr-o fracţiune geografică, porţiune din teritoriul de stat (judeţ, oraş, comună), interese distincte faţă de interesele naţionale, şi care se manifestă în cele mai diverse domenii de activitate
  • descentralizarea tehnică, constând în descentralizarea serviciilor publice şi presupune existenţa unor persoane morale de drept public care prestează servicii publice de interes local, detaşate din sfera serviciilor statale.

Administraţia publică, ca activitate, se realizează prin activităţi executive cu caracter de dispoziţie şi prin activităţi executive cu caracter de prestaţie. Administraţia publică poate fi considerată atât din punct de veder formal-organizatoric, cât şi material-funcţional, ca o totalitate de servicii publice menite să satisfacă interesele şi variatele nevoi ale cetăţenilor şi ale societăţii.[2]

Se poate spune ca gradul descentralizarii administratiei depinde de:

  • numarul serviciilor publice date in competenta autoritatilor locale; cu cat numarul acestora este mai mare, cu atat va fi mai mare si descentralizarea, si invers, cu cat numarul acestor servicii publice va fi mai mic, cu atat si descentralizarea este mai mica.
  • modul cum sunt organizate autoritatile publice locale si raporturile lor cu cele centrale; autoritatile locale pot fi alese (caz in care descentralizarea este mai mare) sau numite de autoritatile centrale (caz in care descentralizarea este mai mica).
  • in cazul cand autoritatile locale sunt alese, poate exista conditia ca ele sa fie confirmate de autoritaile centrale (situatie in care descentralizarea sufera o ingradire).

De asemenea, daca autoritatea centrala are si dreptul de a dizolva, demite, suspenda autoritatea locala si cu cat aceste drepturi se exercita mai frecvent, descentralizarea va fi mai mica.

Forma in care se exercita: controlul special efectuat de autoritatea centrala (tutela administrative); cand priveste numai legalitatea actelor emise de autoritatea locala, descentralizarea este mai mare decat atunci cand priveste si oportunitatea lor.[3]

 

[1] Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrative, Editura Economica, Bucuresti 2005, pag. 81

[2] Alexandru Negoiţă, Drept administrativ, Editura Sylvi, Bucureşti, 1996, pag. 62

[3] Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrative, Editura Economica, Bucuresti 2005, pag. 81

Loading...