Descentralizarea administrativa presupune insa si anumite dezavantaje, cum ar fi:
- intr-un regim descentralizat, autonom, actiunea puterii centrale este mai ingreunata deoarece nu in toate cazurile aceasta se racordeaza in totul la actiunea autoritatilor locale, mai ales cand si descentralizarea are un grad mai pronuntat.
- uneori, in localitatile mici este greu sa se gaseasca buni specialisti in administratia publica, in stare sa poata gira serviciile publice, pe care descentralizarea (mai mare) o pune pe seama autoritatilor locale.
- pe planul gestionarii patrimoniului si al finantelor, descentralizarea sporeste numarul autoritatilor cu patrimoniul propriu si buget propriu, fapt ce ingreuneaza realizarea unui control eficient asupra utilizarii banului public si impiedica formarea unei viziuni corecte asupra finantelor tarii.
Procesul de descentralizare se desfasoara in beneficiul cetateanului prin intarirea puterii si rolului administratiei publice locale in scopul dezvoltarii economico-sociale durabile a unitatilor administrativ-teritoriale.
Regulile pe baza carora se desfasoara procesul de descentralizare in Romania
sunt:
- a) descentralizarea competentelor de la nivel central la nivel local se face etapizat; etapele procesului de descentralizare sunt prevazute in Strategia actualizata a Guvernului Romaniei pentru accelerarea reformei in administratia publica;
- crearea structurilor tehnice specifice pentru realizarea si monitorizarea fiecarei etape din cadrul procesului de descentralizare, potrivit art. 20;
- stabilirea masurilor in cadrul fiecarei etape a procesului de descentralizare numai dupa analiza rezultatelor etapei anterioare. Analizele si rezultatele sunt discutate public la nivelul autoritatilor administratiei publice locale si al structurilor asociative ale acestora, implicate in procesul de descentralizare;
- desfasurarea unor faze-pilot pentru implementarea deciziilor cu privire la descentralizarea anumitor competente de la nivel central la nivel local, inainte de generalizarea acestora la nivel national;
- monitorizarea rezultatelor fiecarei masuri luate in procesul de descentralizare, pe baza unui sistem de indicatori de performanta elaborat de structurile prevazute la lit. b) si aprobat prin hotarare a Guvernului.