1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Deconcentrarea constituie un regim administrativ care se situeaza intre centralizarea administratiei si descentralizarea administratiei. Am putea spune, cu alte cuvinte, ca desconcentrarea este o centralizare atenuata sau o slaba descentralizare.

Ceea ce o apropie de centralizare este faptul ca titularii puterii locale nu sunt alesi de electoratul local, ci numiti de la centru.

Ceea ce o apropie de descentralizare este faptul ca titularii puterii locale (desi numiti de centru) au competenta sa rezolve ei problemele (sau unele dintre probleme) locale, fara sa le mai inainteze in acest scop sefului lor ierarhic de la centru, dar ei sunt supusi controlului acestuia si obligati sa se conformeze actelor superiorului lor. Este vorba deci de un transfer al dreptului de decizie.

In cazul desconcentrarii, autoritatea publica locala ramane parte integranta in sistemul ierarhiei centrale. Deciziile date in competenta autoritatilor publice locale sunt luate de acestea sub puterea ierarhica a autoritatilor centrale. Autoritatea centrala poate sa dea celei locale ordine, instructiuni, cu privire la deciziile pe care le va lua autoritatea locala avand si dreptul de control asupra deciziilor luate de aceasta.

1. Fundamentul juridic al principiului deconcentrarii

Principiul deconcentrarii cunoaste în sistemul juridic român o dubla fundamentare: constitutionala si legala. Valoarea constitutionala conferita principiului deconcentrarii rezulta din cuprinsul dispozitiilor art. 120 alin. (1) din actul fundamental: "Administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se întemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor publice". De asemenea, acest principiu se regaseste normat si în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale ca unul dintre principiile fundamentale în baza caruia se organizeaza si functioneaza administratia publica locala: "Administratiapublica în unitatile administrativ-teritoriale se organizeaza si functioneaza în temeiul principiilor descentralizarii, autonomiei locale, deconcentrarii serviciilor publice (...)".

Principiul deconcentrarii, ca principiu fundamental de organizare si functionare a administratiei publice locale, dupa cum vom observa în continuare, priveste raporturile dintre puterea centrala si diferitele structuri repartizate ale acesteia în teritoriu. Mai trebuie precizat ca principiul deconcentrarii în sistemul administratiei publice dobândeste valoare constitutionala abia prin revizuirea din anul 2003. Constitutia României adoptata în anul 1991 prevedea în art. 119 alin. (1) faptul ca"Administratiapublica din unitatile administrativ-teritoriale se întemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii serviciilor publice ". Utilizarea de catre constituantul român a conceptului de "descentralizare" alaturi de cel de "servicii publice", mai ales prin prisma dispozitiilor art. 122 alin. (2) care dispunea ca prefectul "conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor", constituia o greseala care a condus la o "abandonare" a institutiei deconcentrarii în perioada imediat urmatoare la nivelul doctrinei juridice si a cadrului legislativ românesc. Descentralizarea presupune exercitarea unor competente delegate în conditii de autonomie de catre autoritati locale care sunt alese, fara existenta unor raporturi de subordonare ierarhica fata de esaloanele superioare ale administratiei publice.

2. Institutia juridica a deconcentrarii 2.2.1. Coordonatele generale ale institutiei

Deconcentrarea reprezinta în principal o forma a centralizaţii, o modalitate concreta de ameliorare a consecintelor negative rezultate din procesul de centralizare pura. Astfel, fundamentele deconcentrarii se regasesc în carentele sistemului centralizat si în necesitatea de a corecta într-o anumita masura aceste carente. Deconcentrarea reprezinta o modalitate de repartizare a competentelor sub semnul unei singure entitati juridice, statul, ce se produce de sus în jos, în profitul esaloanelor locale. Prin deconcentrare sunt atribuite competente reprezentantilor puterii centrale în teritoriu. Beneficiarii acestor delegari de competente sunt functionari sau organe care în continuare raman într-un raport de subordonare ierarhica fata de autoritatea centrala si care nu sunt supusi unui "control democratic al electorilor", fiind numiti.

Deconcentrarea se constituie într-o "atenuare a rigiditatii centralizarii" pure, având drept scop o mai buna coordonare a deciziei administrative, o decongestionare a centrului statal si o marire a eficacitatii sistemului administratiei de stat. Aparitia acestei tehnici este veche, ea fiind utilizata de-a lungul timpului de catre persi (satrapul), romani (guvernatorul), otomani (pasa) etc.[1]

2.2. Critica definitiei legale a deconcentrarii

Definitia legala a deconcentrarii ne este oferita de art. 2 lit. j) din Legea-cadru nr. 195/2006 a descentralizarii: "redistribuirea de competente administrative si financiare de catre ministere si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale catrepropriile structuri de specialitate din teritoriu". Aceasta definitie furnizata de catre legiutorul român apare la prima vedere în deplina concordanta cu prevederile constitutionale prin faptul ca transmiterea de competente de la nivel central are drept beneficiare structurile de specialitate din plan local ale anumitor autoritati centrale, constituantul utilizând în acest sens sintagma de "deconcentrarea serviciilor publice".

 

[1]

Dan Claudiu Danisor, Drept Constitutonal si Institutii Politice. Teoria Generala, vol.I, Ed. Sitech, Craiova, 2006, p. 118.

Loading...