- O prima consecinta juridica ce se impune este aceea ca se creeaza o obligatie negativa de limitare a interventiilor de natura decizionala directe ale statului, mai exact ale centrului etatic, în planul relatiilor sociale locale în materie administrativa. Aceasta obligatie juridica generala trebuie corelata fara îndoiala cu un alt principiu constitutional, al subordonarii ierarhice a tuturor structurilor administrative fata de Guvern, care exercita conducerea generala a administratiei publice. Cele doua principii constitutionale, principii cu aceeasi valoare juridica, trebuie întelese într-o maniera aparte care sa le permita o existenta comuna la nivelul dreptului fara aparitia unor contradictii prin prisma consecintelor juridice rezultate din esenta fiecaruia.
- O a doua consecinta juridica rezultata din principiul constitutional al deconcentrarii se prezinta din nou sub forma unei obligatii ce are drept debitor puterea publica, si anume obligatia de a asigura mijloacele concrete prin care sa se realizeze deconcentrarea, adica de creare a unor structuri administrative cu capacitate decizionala reala, nu doar instituita la nivel formal. Constituantul însusi, în considerarea unei astfel de obligatii a statului, a procedat la o trasare preliminara a unor astfel de structuri administrative, precum prefectul, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor în teritoriu sau alte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale.
- De asemenea, o alta consecinta juridica ce se creaza prin normarea deconcentrarii la nivelul actului fundamental consta într-o obligatie pozitiva de trasmitere a unor competente de natura administrativa reale autoritatilor publice numite de catre puterea centrala în teritoriu. Aceste structuri teritoriale deconcentrate trebuie sa aiba o reala capacitate decizionala în materie administrativa la nivel. Deconcentrarea presupune posibilitatea exercitarii si exprimarii unei vointe distincte a acestor autoritati deconcentrate fata de vointa centrului. Suntem practice în prezenta unui mandat de drept public ce presupune doua tipuri de vointa, vointa puterii centrale si vointa autoritatilor deconcentrate, cea din urma trebuind sa fie conforma primeia într-o maniera originara. Aceste autoritati deconcentrate trebuie sa poata sa adapteze prin deciziile lor coordonatele generale ale politicii puterii centrale la specificul colectivitatilor locale.[1]
[1] Dan Claudiu Danisor, Drept Constitutonal si Institutii Politice. Teoria Generala, vol.I, Ed. Sitech, Craiova, 2006, p. 105-112.