Constitutia însasi impune prin art. 102 alin. (1) care normeaza un drept al Guvernului de conducere generala a administratiei publice, rezulta ca puterea centrala exercita un drept de tutela administrativa generala[1]asupra structurilor administrative din teritoriu.
Dreptul de tutela asupra structurilor teritoriale deconcentrate reprezinta un drept a carui natura presupune în principiu toate consecintele normative ce rezulta din subordonarea ierarhica a acestor autoritati fata de centru: dreptul de a modifica, suspenda sau revoca actele adoptate de catre acestea sau dreptul de sanctiona aceste structuri (posibilitatea constitutionala si legala de creare a acestor organisme de executie si organizare a executarii deciziilor normative centrale, permite prin paralelism si posibilitatea de revocare din functie sau chiar de dizolvare a acestora ca una dintre cele mai aspre sanctiuni).
Acest drept se exercita fie direct de catre ministere si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale fata de propriile structuri de specialitate din teritoriu sau de catre Guvern asupra reprezentantilor sai în teritoriu, prefectii, fie indirect de catre prefecti asupra serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale, pe care le conduce.[2]
Dreptul de tutela asupra autoritatilor locale autonome se exercita într-o modalitate indirecta, prin intermediul institutiei prefectului, si este circumstantiat de catre constituantul român în art. 123 alin. (5): "Prefectul poate ataca, în fata instantei de contencios administrativ, un act al consiliului judetean, al celui local sau al primarului, în cazul în care considera actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept". Fundamentul acestui drept de tutela rezida în fapt în respectul principiului constitutional al legalitatii impus prin art. 1 alin. (5) din Constitutie.
2.5. Consecintele juridice ale dreptului de tutela administrativa
Analiza art. 123 alin. (5) din Constitutie, care normeaza specificul dreptului de tutela administrativa exercitat de catre prefect, ca reprezentant al Guvernului, asupra autoritatilor locale alese, impune mai multe precizari prin prisma consecintelor normative pe care le creeaza.
- O prima precizare apare sub forma unei obligatii generale ce rezulta indirect din prevederile art. 123 alin. (5) din Constitutie, o obligatie care incumba prefectului de a
realiza un control real de legalitate asupra tuturor actelor administrative primite de la autoritatile locale alese.
- O a doua precizare ce se impune rezulta din utilizarea sintagmei "poate" de catre constituantul roman ["prefectulpoate ataca (...)"]. Folosirea acestui termen poate sugera o facultate din partea prefectului, faptul ca nu ar fi obligat sa sesizeze instanta de contencios administrativ, chiar si în ipoteza în care constata nelegalitatea actului controlat, si ca, în acelasi mod, acesta ar putea sa renunte la o actiune introdusa si dedusa judecatii.
- O a treia precizare vizeaza crearea unei obligatii pentru autoritatile locale enumerate în cuprinsul 123 alin. (5), consiliul judetean, consilul local, primarul, de transmitere catre prefect a actelor adoptate de catre acestea în vederea efectuarii controlului de legalitate si eventual a sesizarii instantei de contencios administrativ daca se impune.
- O a patra precizare vizeaza faptul ca normarea unei obligatii de transmitere a actelor adoptate de catre autoritatile locale catre prefect creeaza consecinte asupra momentului în care aceste acte produc efecte juridice si sunt deci obligatorii. Legea prevede într-o maniera generala ca acestea devin executorii sau obligatorii numai dupa ce sunt aduse la cunostinta publica.
- O a cincea precizare se refera la faptul ca transmiterea anumitor acte adoptate de catre autoritatile locale prefectului creeaza pentru acesta pe de o parte, o obligatie de control al legalitatii ce trebuie efectuat într-un termen rezonabil, în aceasta perioada aceste acte normative neproducând efecte juridice, iar pe de alta parte, în cazul constatarii prin control a unei stari de ilegalitate, o obligatie de informare a emitentului actului în scopul unei eventuale corectari numai de catre acesta din urma si a evitarii interventiei judecatorului de contencios administrativ, pe perioada derularii procesului actul fiind suspendat de drept.
Centralizarea si descentralizarea administrativa sunt influentate si de crearea unor servicii publice zonale (regionale) specializate in diverse domenii de activitate, a caror raza teritoriala poate cuprinde una sau mai multe unitati administrative-teritoriale ( mai multe commune si orase sau mai multe judete). Cu titlu de exemplu, amintim: serviciul regional al cailor ferate ( care cuprinde mai multe judete), ocoalele silvice ( care pot cuprinde mai multe localitati); rezervatia biosfera "Delta Dunarii", asociatii ale zonei montane si altele.[3]
Problema centralizării şi descentralizării în administraţia publică s-a pus şi se pune în orice stat, indiferent de structura sa, de forma de guvernământ şi de regimul politic. Orice stat, fiind o putere publică, organizată pe un teritoriu delimitat şi recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de a reprezenta poporul de pe acest teritoriu, ci şi de a-i rezolva interesele atât de diferite de la o persoană la alta sau de la un grup de indivizi la altul. Pentru a-şi îndeplini acest rol, statul îşi împarte teritoriul şi populaţia în anumite zone de interese, pe baza diferitelor criterii: geografice, religioase, culturale, etc. Aceste zone, mai mici sau mai mari, sunt unităţile administrativ-teritoriale care de-a lungul istoriei au purtat diverse denumiri: judeţ, ţinut, regiune, oraş, comună etc. În toate aceste unităţi administrativ-teritoriale statul a creat autorităţi publice, care să-l reprezinte şi să acţioneze în acestea pentru realizarea intereselor sale, dar şi ale locuitorilor respectivi. În
acelaşi scop, statul a creat autorităţi şi la nivel central, care să-l reprezinte şi să asigure realizarea intereselor care se pun la acest nivel şi care apar ca ceea ce este comun şi general tuturor zonelor de interese.
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.I, editia a 4-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 466469
Verginia Vedinas, Drept administrativ, editia a IlI-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 362.
Romulus Iulian Gheroghiu, Drept administrativ, Editura Economica, Bucuresti, 2005