1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În conformitate cu Constituţia României republicată, „Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice”. Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii. În acelaşi timp, legea fundamentală consideră Consiliul Judeţean drept "autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean" (art. 122 alin.1).

În decursul ultimului deceniu, România a făcut paşi importanţi în planul descentralizării financiare, dar procesul de implementare a acestei politici a întâmpinat multe probleme din cauza inexistenţei unei strategii naţionale a descentralizării. În cadrul acestui proces au putut fi identificate trei cicluri[1]:

- În primul ciclu (1991-1994)[2] au fost iniţiate schimbări importante în structură şi finanţarea autorităţilor publice locale, care au inclus şi introducerea sistemului de taxe şi impozite locale.

-  În ciclul al doilea al politicii de reformă (1998-2000) s-au făcut noi paşi pentru realizarea descentralizării administrative şi financiare. În acest sens, pe baza noii legislaţii privind finanţele publice locale, a crescut nu numai partea din PIB destinată bugetelor locale, dar şi proporţia corespunzătoare a cheltuielilor locale din totalul cheltuielilor publice.

- În timpul celui de-al treilea ciclu (2001 – până în prezent), prin noile legi adoptate, s-au stabilit noi reguli pentru anumite funcţii ale autorităţilor publice locale, în special privind serviciile publice.

În intervalul 1991-2003 au existat tendinţe de centralizare şi de descentralizare. Astfel, câteva prevederi legale noi au întărit controlul autorităţilor centrale asupra funcţiilor autorităţilor publice locale, în timp ce altele au acţionat în direcţia descentralizarii. În iulie 2003, a fost adoptată o nouă lege privind finanţele publice locale, care conţine prevederi corelate cu cele ale Legii Finanţelor Publice nr. 500/2002 (armonizată cu prevederile Reglementărilor Consiliului Europei nr. 1605/2002). Procentul din impozitul pe venit aplicat individual (IPP) care se alocă autorităţilor publice locale a crescut[3].

Analizele efectuate au scos în evidenţă următoarele disfuncţionalităţi şi aspecte negative înregistrate în derularea procesului de descentralizare şi deconcentrare, precum şi în funcţionarea serviciilor publice descentralizate şi deconcentrate[4]:

- capacitate limitată a administraţiei publice locale de a organiza eficient oferta de servicii;

- posibilităţi limitate de planificare şi previziune financiară la nivel local din cauza persistenţei mecanismelor de control direct şi a deciziilor discreţionare, din partea autorităţilor centrale;

- preponderenţă alocărilor cu destinaţie precisă ce limitează libertatea de decizie a autorităţilor publice locale;

- lipsa clarităţii şi predictibilităţii în transferul plăţilor;

- incertitudinea aspectelor legate de formula alocării acestor transferuri;

- transferul unor competenţe fără a fi însoţite de un transfer echivalent de resurse financiare şi de autoritate de management adecvată la nivel local;

- capacitate limitată de generare a veniturilor la toate nivelurile;

- lipsa consensului între nivelurile administraţiei publice cu privire la chestiuni legate de finanţele publice şi obiectivele majore în general;

- mecanismele de echilibrare existente nu asigură echitatea sistemului;

- transferul incomplet de proprietate, care este un obstacol în gestionarea efectivă a patrimoniului colectivităţilor locale;

- insuficientă instruire specializată pentru autorităţile publice locale privind gestiunea financiară şi managementul serviciilor publice descentralizate.

În prezent, instituţia prefectului nu asigură pe deplin conducerea serviciilor deconcentrate. Pentru creşterea coerenţei reformei administraţiei publice, este necesar ca instituţia şi competenţele prefectului să fie redefinite. Trebuie să fie clar definit rolul prefecţilor în coordonarea serviciilor deconcentrate, în monitorizarea calităţii serviciilor oferite către cetăţeni, precum şi resursele şi mijloacele de care dispun. În acelaşi timp, este necesară o creştere a competenţelor profesionale ale prefecţilor, astfel încât, începând cu 2006, aceştia să devină înalţi funcţionari publici. Un program de pregătire specializată va asigura atingerea acestui obiectiv[5].

Cu toate progresele înregistrate, procesul de descentralizare şi deconcentrare nu a atins parametrii scontaţi, în principal datorită lipsei unei strategii integratoare, precum şi datorită dificultăţilor financiare întâmpinate de administraţia publică locală ca urmare a necorelarii între responsabilităţile transferate şi sursele de finanţare asigurate[6].

Procesul de apropiere a administraţiei publice de cetăţeni şi de sensibilizare a Guvernului faţă de nevoile locale se regăseşte în descentralizarea şi deconcentrarea serviciilor publice. La nivel strategic, se va avea în vedere redefinirea obiectivelor, ţinând seama de calitatea şi eficacitatea serviciilor furnizate.

 

[1] Corneliu Manda, Ştiinţa Administraţiei, Editia a-2a, Editura Lumina Lex, 2007,pag.138-142.

[2] Legea administratiei publice locale nr. 69/1991, Ordonanta Guvernului nr. 15/1992 privind impozitele locale, Legea nr.27/1994 privind impozitele locale.

[3] Corneliu Manda, Ştiinţa Administraţiei, Editia a-2a, Editura Lumina Lex, 2007,pag.143-144.

[4] Idem.

[5] Corneliu Manda, Ştiinţa Administraţiei, Editia a-2a, Editura Lumina Lex, 2007, pag.145-148.

[6] Idem.

Loading...