1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Atunci când vorbim despre descentralizare în general, trebuie să avem în vedere că aceasta reprezintă, mai înainte de toate, repunerea completă a principiilor democraţiei la baza doctrinei filosofice şi a structurilor statului, ceea ce considerăm că este valabil şi în cazul statului român, odată cu intrarea în vigoare a Constituţiei României din 1991, revizuită în anul 2003.

În acest context, descentralizarea semnifică acea organizare administrativă care admite colectivităţilor umane (sau serviciilor publice) să se administreze ele însele, sub controlul statului, care le atribuie personalitate juridică, le permite constituirea unor autorităţi proprii şi le dotează cu resursele necesare.

Priviţă sub acest aspect, descentralizarea este acel sistem potrivit căruia administrarea intereselor locale (comunale, orăşeneşti sau judeţene) se realizează de către autorităţi liber alese de către şi dintre cetăţenii colectivităţilor respective, care au la dispoziţie, conform normelor constituţionale, mijloace financiare proprii şi putere autonomă de decizie motive pentru care se consideră că acest sistem răspunde ideii de libertate[1].

Descentralizarea apare, astfel, ca un regim administrativ opus centralizării, care tinde să creeze centre de administraţiune publică, cu drept de auto-legiferare asupra materiilor ce interesează localitatea şi în care rezolvarea problemelor locale nu se face de către autorităţi (sau funcţionari) numite de la centru, ci prin organe pluripersonale alese de corpul electoral din acea localitate. În acest regim juridic, autorităţile locale nu mai sunt subordonate ierarhic celor centrale, ci au o anumită autonomie, iar actele lor nu vor mai putea fi anulate de autorităţile centrale, în cadrul sistemului administrativ, ci de către alte autorităţi din sfera altei puteri, autorităţii judecătoreşti, de pildă, sau în cadrul unui sistem jurisdicţional special constituit, aşa cum este organizat în Franţa sau, altfel spus, statul îşi rezervă un drept de control asupra activităţii acestor autorităţi[2].

În această formă de organizare administrativă, statul poate conferi, unor autorităţi publice locale şi dreptul de a exercita competenţe în unele probleme legate de ordinea publică sau de stabilirea impozitelor ori a celor de învăţământ, sănătate şi altele.  Acest regim administrativ se fundamentează pe un patrimoniu propriu al unităţilor administrativ-teritoriale, distinct de cel al statului, care asigură mijloacele materiale şi financiare necesare satisfacerii intereselor şi nevoilor locale[3].

Descentralizarea administrativă reprezintă, în esenţă, recunoaşterea personalităţii juridice unităţilor administrativ-teritoriale şi a colectivităţilor locale respective precum şi a existenţei autorităţilor locale, alese, care le reprezintă şi care nu fac parte din sistemul autorităţilor statale dar supuse unei forme de control stabilite de lege[4].

Deci, alegerile constituie criteriul descentralizării care se fundamentează pe liberul exerciţiu al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor la nivel local. Cu alte cuvinte, descentralizarea se asigură de către cetăţeni prin participarea lor la rezolvarea problemelor locale, care îi face astfel activi şi responsabili, prin alegerea reprezentanţilor lor ce vor constitui autorităţile administraţiei publice locale, ceea ce susţine afirmaţia că descentralizarea este "democraţia aplicată la administraţie". Ea este mai amplă şi mai profundă, exprimând o filosofie democratică şi liberală[5].

Descentralizarea constituie culuarul indispensabil al democraţiei, ea corespunde, pentru organizarea administrativă, la ceea ce este democraţia reprezentativă pentru organizarea oonstituţională. Descentralizarea administrativă apare, astfel, drept consecinţă logică a regimului parlamentar care stă la temelia însăşi a statului democrat. Ea apare ca un proces politic, caracteristic societăţilor democratice, în care, între autorităţile centrale şi cele locale trebuie să se constituie relaţii de parteneriat, evitându-se contrapunerea şi conflictul[6].

Descentralizarea administraţia constă în lărgirea sferei de atribuţii a servicilor şi agenţilor autorităţii centrale (executive) de la nivel local, adică transferarea puterii de decizie a puterii centrale către reprezentanţii săi locali menţinându-se totodată strânsa dependenţa şi subordonare a acesteia din urmă, sau mai concis, transmiterea către agenţii locali ai statului a unei puteri de decizie mai mult sau mai puţin întinse[7].

Noţiunea descentralizării are o accepţiune largă şi una restrânsă. În sens larg, prin descentralizare se înţelege orice transfer de atribuţii din plan central în plan local. În sens restrâns, descentralizarea este legată de procedeul de realizare a acesteia, respectiv descentralizatea teritorială – prin transferul de atribuţii către unităţile administrativ-teritoriale, şi descentralizarea pe servicii – prin desprinderea unor servicii publice din competenţa centrală sau locală,dându-se lor o organizare autonomă[8].

Noua Lege cadru a descentralizării nr. 195 din 22 mai 2006, defineşte descentralizarea astfel: transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat.

Atunci când vorbim despre descentralizare trebuie să avem în vedere că aceasta reprezintă, mai înainte de toate,repunerea completă a principiilor democraţiei la baza doctrinei filosofice şi a structurilor statului ceea ce considerăm că este valabil şi în cazul statului român, odată cu intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991. În acest context, descentralizarea semnifică acea organizare administrativă care admite colectivităţilor umane să se administreze ele însele sub controlul statului, ce le atribuie personalitate juridică, şi le permite constituirea unor autorităţii proprii dotându-le cu resursele necesare. Privită sub acest aspect, descentralizarea este acel sistem potrivit căruia administrarea intereselor locale se realizează de către autorităţi liber alese de către cetăţenii colectivităţilor respective, care au la dispoziţie, conform normelor constituţionale, mijloace financiare proprii şi putere autonomă de decizie motive       pentru care se consideră că acest sistem răspunde ideii de libertate[9].

Descentralizarea este fenomenul opus centralizării în care autoritatiile locale nu mai sunt subordonate ierarhic celor locale ci au o anumită autonomie şi putere de legiferare, liberă exprimare a electoratului bazat pe liberul exerciţiu al drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului la nivel local.

Aşadar, descentralizarea în administraţia publică este un regim juridic în care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de funcţionari numiţi de la centru ci de către cei aleşi de corpul electoral. În acest regim administrativ, statul conferă unor autorităţi publice şi dreptul de exercitare a puterii publice în unele probleme. Chiar dacă legislaţia actuală a României nu mai prevede, în mod expres, instituţia tutelei administrative aceasta există şi funcţionează, având unele trăsături specifice care se abat de la modelul clasic al acestei instituţii[10].

În ce priveşte tutela administrativă, care există şi funcţionează şi în sistemul administrativ din România, sunt de reţinut, în legătură cu gradul de descentralizare administrativă, următoarele aspecte: întrucât controlul de tutelă exercitat de prefect priveşte numai legalitatea actelor administrative rezultă că este vorba de o descentralizare mare[11].

Tot cu acelaşi grad poate fi cotată descentralizarea în România şi ca urmare a faptului că organul de tutelă (prefectul) nu poate anula actele ilegale ale autorităţilor autonome descentralizate, aceasta făcându-se numai de instanţa de contencios administrativ.

În decursul ultimului deceniu, România a făcut paşi importanţi în planul descentralizării administrative şi financiare, prin crearea şi implementarea cadrului legislativ şi instituţional. Începând cu anul 2004, au fost adoptate o serie de acte normative care au ca principal obiectiv consolidarea procesului de descentralizare / deconcentrare în România[12]:

􀂾 HG nr. 699/2004 pentru aprobarea Strategiei actualizate a Guvernului României privind accelerarea reformei în administraţia publică 2004-2006

􀂾 Legea cadru nr. 339/2004 privind descentralizarea;

􀂾 Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului;

􀂾 HG nr. 2201/2004 privind funcţionarea şi atribuţiile Comitetului Tehnic Interministerial şi a grupurilor de lucru organizate în conformitate cu dispoziţiile Legii cadru privind descentralizarea nr. 339/2004.

Aceste acte normative statuează principiile şi regulile de bază care guvernează reforma administraţiei publice şi continuarea procesului de descentralizare / deconcentrare în România şi reglementează cadrul instituţional necesar derulării corespunzătoare a acestui proces[13]:

􀂾 Comitetul tehnic inter-ministerial;

􀂾 Grupurile de lucru ministeriale implicate în procesul de descentralizare constituite la nivelul Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerul Educaţiei, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor;

􀂾 Comitete tehnice judeţene pentru descentralizare.

 

[1] Ristea, L., Iacob, L., Trandafir, A., Finanţe publice-prezent şi perspective, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2006, p.170.

[2] Idem.

[3] Ristea, L., Iacob, L., Trandafir, A., op.cit, p.171.

[4] Idem.

[5] Idem.

[6] Idem.

[7] Nicola, I., Managementul serviciilor publice locale, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pp.44-45.

[8] Nicola, I., Managementul serviciilor publice locale, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pp.46-47.

[9] Irina Bilouseac,Descentralizarea şi deconcentrarea – Principiile de organizare şi funcţionare ale administraţiei publice locale, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava, 2005, pp. 111-112.

[10] Irina Bilouseac,Descentralizarea şi deconcentrarea – Principiile de organizare şi funcţionare ale administraţiei publice locale, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava, 2005, pp. 113-115.

[11] Idem.

[12] Strategia de descentralizare pentru alimentarea cu apă, Proiect pilot: municipiul Suceava, versiunea 5, p.5.

[13] Idem;

Loading...