În prezent, birocrația este văzută ca un lucru negativ, pe care atât teoreticienii, cât și practicienii, dar și un segment larg al populației încearcă să-l evite pe cât posibil. Mai mult, este mai frecvent utilizat termenul de „debirocratizare” în detrimentul unor aspecte pozitive ale noțiunii de „birocrație”.
Totuși, la origini, modelul birocratic și-a dovedit eficiența. Astfel, Max Weber, părintele birocrației, a definit-o ca fiind o formă rațională și legală de organizare, care promovează raționalizarea sarcinilor și obiectivelor organizaționale.
Analizând această definiție se poate remarca interesul sociologului german pentru caracterul rațional, atât a formei de organizare, cât și a sarcinilor ce trebuie îndeplinite pentru atingerea obiectivelor, care la rândul lor trebuie să fie raționale.
Un alt element important al birocrației este legalitatea formei de organizare, aceasta având limite legale, idenitificabile, un cadru juridic pe baza căruia funcționează și obiective specifice de îndeplinit.
Și nu în ultimul rând, setul de caracteristici menționate în definiția birocrației poate ajuta organizațiile în crearea unui tipar pe baza căruia să se întemeieze și să funcționeze pentru a-și asigura supraviețuirea pe termen lung, dar și pentru a-și îndeplini obiectivele și misiunea.