1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Procesul de fundamentare a deciziilor in administraţia publica este complex si trebuie abordat, in opinia lui Rosenbloom, din trei perspective: managerială, politica si legislativa.

  1. Abordarea manageriala consta din proiectarea unui sistem care sa ofere posibilitatea alegerii din mai multe alternative decizionale pe cea considerata oportuna, in condiţiile in care funcţionarii publici sunt informaţi si cunosc criteriile de selectare a respectivei variante decizionale. Un asemenea tip de abordare se concretizează prin:
  • accentuarea pronunţata a posibilităţilor de raţionalizare a procesului decizional;
  • identificarea alternativelor decizionale cele mai eficiente din punct de vedere economic;
  • atragerea in procesul decizional a funcţionarilor publici care au capacitate manageriala;
  • formarea unei culturi organizaţionale in sistemul administraţiei publice;
  • autoritatea managerului in luarea deciziei oportune si derularea procesului decizional;
  • identificarea ierarhiei naţionale in administraţia publica in raport cu calităţile si competentele funcţionarilor publici;
  • posibilitatea formalizării procesului de fundamentare a deciziilor prin utilizarea formelor standardizate in solicitarea informaţiilor necesare si in prezentarea deciziilor;
  • alegerea unor decidenţi abili in selectarea alternativei decizionale;
  • accentuarea rolului managerului in procesul de fundamentare a deciziilor.

Un asemenea tip de abordare este uneori limitata de cultura instituţiei  publice respective, cultura care se formează in fiecare organizaţie din administraţia publica cu influente politice semnificative.

In literatura americana este prezentat un anume model de abordare manageriala  numit  "acordul  raţional-comprehensiv  de  fundamentare   a deciziilor", care are următoarele caracteristici mai relevante:

  • obiectivul principal ii constituie obţinerea eficientei maxime in procesul, decizional;
  • elaborarea unui program eficient si raţional;
  • specializarea permanenta a funcţionarilor publici;
  • identificarea costului real de aplicare a deciziei;
  • fundamentarea deciziilor in trei etape succesive, si anume:

-   etapa I - in cadrul căreia trebuie identificate si formulate cir claritate obiectivele politicii specifice managementului* administraţiei publice care trebuie cunoscute si consemnate;

-   etapa a II-a - când, pe baza modalităţilor de realizare a obiectivelor stabilite anterior, sunt formulate alternativele) decizionale in scopul anticipării consecinţelor aplicării fiecăreia, pentru ca in final sa se identifice modul de fundamentare a fiecărei decizii;

-   etapa a IlI-a - alegerea variantei decizionale oportune din cele posibile, in scopul maximizării eficientei procesului decizional.      

Acest model are anumite avantaje, dar si dezavantaje, astfel:

          Avantaje                                                Dezavantaje  

  • • este amplu si oferă posibilitatea • nu corespunde întotdeauna cu modalităţilor de realizare a    politica guvernamentala de obiectivelor;                   fundamentare a deciziilor;
  • • facilitează modalităţile de • necesita un timp mai mare de identificare a variantei oportune;                                                                     identificare a posibilităţilor de rea-
  • • este benefic pentru funcţionarul lizare a deciziilor cele mai efici- public, in sensul ca acesta poate sa-si                                                                      ente;     

folosească experienţa si  capacitatea             • presupune costaţi ridicate, ca si  manageriala.           specializarea funcţionarilor

                                                               publici   din   cadrul   respectivei

                                                               instituţii.

  1. Abordarea politica numita si modelul creşterii sau modelul dezvoltării, care ia in considerare influenta factorului politic asupra procesului decizional din administraţia publica. O asemenea abordare porneşte de la premisa ca obiectivele politicii in acest domeniu suni: generale si pot fi adesea determinante in obţinerea consensului in aplicarea programelor administrative la orice nivel. Acest tip de abordare se bazează de altfel, pe consensul politic in formarea si derularea unor pachete de programe in funcţie de costul pe care ii implica aplicarea acestora.

Un asemenea tip de abordare se desfăşoară in trei etape:  

  • etapa I - când sunt definite obiectivele in raport cu posibilităţile reale ale, instituţiei publice, ca si modalităţile de realizare ale acestor obiective in funcţie de obiectivul politicii din administraţia publica;
  • etapa a Il-a - considerata ca un test pentru ajungerea la un consens asupra politicii si modalităţilor de implementare a pachetelor de programe, ca si pentru identificarea variantei decizionale oportune. Rezulta ca, in acest tip de abordare, eficienta si raţionalitatea sunt înlocuite cu reprezentativitatea si responsabilitatea in alegerea variantei decizionale oportune, ca si a modului de realizare a acesteia;
  • etapa a III-a - in care are loc fundamentarea deciziei acceptata ca optimă.

Acest model are anumite limite, datorate următoarelor cauze:

  • pluralismul, care generează formarea unor grupuri de interese, fiecare dorind sa aibă influenta asupra unor instituţii publice, ceea ce îngreunează procesul de coordonare a acestei instituţii;
  • modificările in politica administrativa care pot duce la apariţia unor consecinţe grave si neprevăzute;
  • ciclicitatea procesului electoral si, implicit, a politicii de fundamentare a deciziilor in administraţia publica;
  • • ambiguitatea obiectivelor, care face ca funcţionarii publici sa repete anumite procese înainte de derularea celor noi.

Principalul avantaj al acestui model este dat de reprezentativitate,  responsabilitate si obţinerea consensului politic.

  1. Abordarea legislativa a procesului decizional, care implica fundamentarea deciziei prin adjudecare, adică prin elaborarea unor reguli si proceduri formalizate pentru identificarea situaţiilor, intereselor partidelor de la putere si din opoziţie si corelarea intereselor politice cu legislaţia in domeniu in scopul realizării interesului naţional.

Adjudecarea este de doua tipuri:         

  • prospectiva, care implica modificări in serviciile oferite de companii din domeniul transportului, radioului si televiziunii;
  • retrospectiva, in cazul apariţiei unor abateri de la regulile si legile după care se conduc organizaţiile administraţiei publice, dar mai ales in cazul in care se înregistrează plângeri sau reclamaţii împotriva acestor instituţii.

Acest tip de abordare a deciziilor administrative presupune:       

  • luarea in considerare a interesului public pe termen lung in scopul creării cadrului legislativ care sa permită cunoaşterea si satisfacerea  respectivului interes;
  • identificarea situaţiilor ce apar la un moment dat;
  • cunoaşterea intereselor partidelor de la putere si din opoziţie;
  • adoptarea continua a cadrului legislativ la nevoile sociale generale etc.

Principalele limite ale abordării legislative a procesului decizional sunt determinate de: consumul de timp, limitarea numărului de participanţi din afara sistemului etc.

Cele trei tipuri de abordări ale procesului decizional sunt specifice managementului public american, dar se regăsesc si in multe tari membre ale U.E.

Loading...