1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Administratia publică centrala exercită atribuţiile asupra întregului teritoriu al statului şi reprezintă interesul tuturor locuitorilor ţării.

Administratia Publică Locală exercită atribuţiile doar asupra unei părţi a teritoriului.

Conform criteriului funcţional, după funcţiile şi competenţele pe care le are autorităţile AP, se divizează în:

  1. Autorităţi cu competenţă generală – activează la nivel central şi la nivel local
  2. Autorităţi cu competenţă specială (de specialitate) - activează la nivel central şi la nivel local

Sistemul Administratiei Publice Centrale este format din:

  1. Autorităţi ale puterii executive cu competenţe generale – sînt competente în toate domeniile de realizare a atribuţiilor puterii executive. (Ex.Guvernul)
  2. Organe ale administraţiei publice centrale de specialitate – create pentru a realiza numai o latură a puterii executive (Ex.Ministere, agenţii, birouri,camere şi inspecţii ş.a)

Administraţia publică centrală este compusă atît din autorităţi publice cu competenţă generală, cît şi din autorităţi cu competenţe speciale şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale. Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate spre deosebire de cele cu competenţe generale sunt în putere să exercite atribuţii numai într-un anumit domeniu sau ramură de activitate. Din acestea fac parte ministerele, agenţiile, birourile, serviciile, alte organe centrale de specialitate, precum şi ramificaţiile teritoriale ale acestora. Ministerul este organul central al administraţiei de stat care conduce o ramură a activităţii statului şi care este condus de un ministru. Ministerele şi celelalte autorităţi centrale ale administraţiei publice constituie o categorie distinctă de organe în cadrul sistemului autorităţilor administraţiei publice, avînd rolul de organizare a executării şi de executare în concret a legilor, fiind astfel organe de specialitate, de resort. Rolul determinant în societate şi importanţa ministerelor şi celorlalte organe centrale îl constituie două elemente: competenţa materială şi competenţa teritorială. Aceste elemente definesc în principal locul lor în sistemul autorităţilor administraţiei publice ca o verigă importantă pe lîngă Guvern, ca fiind autoritatea centrală cu competenţă materială generală, care coordonează şi controlează întreaga activitate a ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice centrale.

   În conformitate cu art. 107 alin 1 al Constituţiei Republicii Moldova organele centrale de specialitate ale statului sunt ministerele. Înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi raporturile lor cu Guvernul se supun unor reguli constituţionale distincte. Ele traduc în viaţă politica Guvernului, hotărîrile şi dispoziţiile lui, condul în limitele competenţei lor domeniile încredinţate şi sunt responsabile de activitatea lor. Deşi legislaţia nu prevede în mod expres ecest lucru, ministerele pot fi organizate numai în subordonarea Guvernului şi numai în baza legii.[1]

Deşi numărul de minsitere poate fi diferit, la momentul actual în cadrul administraţiei publice în Republica Moldova activează 16 ministere, potrivit art. 24 al Legii 64-XII din 31.05.1990 cu privire la Guvern (cu modificările şi completările ulterioare.)

În raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, complexitatea şi responsabilitatea lor, ministerele pot fi grupate în trei categorii:

Ministere cu activitate economică:

  • Ministerul Economiei;
  • Ministerul Finanţelor;
  • Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare;
  • Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor;
  • Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor;
  • Ministerul Mediului.

Ministere cu activitate social – culturală:

  • Ministerul Educaţiei;
  • Ministerul Sănătăţii;
  • Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei;
  • Ministerul Culturii;
  • Ministerul Tineretului şi Sportului.

Ministere cu activitate politico-administrativă:

  • Ministerul Justiţiei;
  • Ministerul Afacerilor Interne,
  • Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene;
  • Ministerul Apărării;
  • Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor

Conducerea ministerului este atribuită ministrului, care răspunde de întreaga activitate a ministerului în faţa Guvernului. Ministrul în calitate de conducător ia măsuri operative în toate problemele domeniului pe care îl reprezintă. Ministrul are o funcţie dublă: în calitate de membru al Guvernului îndeplineşte o funcţie politică, iar în calitate de conducător al ministerului îndeplineşte o funcţie administrativă. Funcţia politică a ministrului constă în faptul că el participă la elaborarea politicii statului în general, şi în domeniul său de activitate, reprezintă ministerul în raporturile cu Guvernul, cu organele administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cu organisme similare din alte ţări.

Funcţia administrativă a ministrului ţine de activitatea lui în domeniul conducerii întregii activităţi a ministerului, adică coordonarea activităţii componentelor structurale ale ministerului, stabilirii structurii acestora, elaborarea şi adoptarea unor acte normative generale sau individuale prin care se crează cadrul juridic al desfăşurării activităţii ministerului.[2] Miniştrii sunt împuterniciţi cu puterea de a lua decizii pentru gestiunea servicilor din cadrul ministerelor. Ministrul realizează conducerea sprijinindu-se pe activitatea unui organ consultativ, colegiul, componenţa căria este propusă de ministru şi aprobată de Guvern. În caz de divergenţe între ministru şi membrii colegiului, decizia ministrului este hotărîtoare, aducînd la cunoştinţa Guvernului divergenţele apărute. Atribuţiile miniştrilor se conţin în regulamentul ministerului respectiv, aprobat prin hotărîre de Guvern. Potrivit legislaţiei miniştrii poartă răspundere politică pentru transpunere în viaţă a politicii Guvernului, precum şi pentru conducerea eficientă a domeniilor încredinţate, precum şi răspundere solidară pentru activitatea întregului Guvern. În virtutea răspunderii specifice a miniştrilor, aceştea sunt obligaţi să conlucreze cu parlamentul, organul care le asigură acoperirea politică. Astfel, miniştrii prezintă dări de seamă asupra activităţii lor Parlamentului, sunt oblibaţi să răspundă la întrebările şi interpelările formulate de deputaţi. La solicitare miniştrii participă la lucrările Parlamentului şi ale organelor lui de lucru, în cadrul cărora îţi pot expune opiniile pe marginea chestiunilor examinate.[3]  

Numirea în funcţie a miniştrilor se efectuează de Preşedintele Republicii Moldova în cadrul procedurii de investire a Guvernului pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Funcţia de ministru o poate deţine numai cetăţeanul Republicii Moldova, şi este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau pivată, cu excepţia activităţii ştiinţifice sau didactice. Calitatea de ministru încetează în caz de demisie, de demitere, de incompatibilitate, de expirare a mandatului sau de deces. Demisia intervine din propria iniţiativă a ministrului, ca rezultat al demisiei primului ministru sau decesului acestuia, precun şi în cazul exprimării votului de neîncredere acordat Guvernului de către Parlament. Demiterea este înlăturarea forţată a ministrului prin revocare, pentru omisiuni, incompetenţă, încălcare a legislaţiei sau incompatibilitate. Expirarea mandatului miniştrilor intervine în cazul alegerilor unui nou Parlament. În exercitarea conducerii ministerului, ministrul emite ordine, care sunt acte juridice administrative, prin care ministrul realizează rezolvarea unei probleme concrete din domeniul său de activitate, avînd de regulă un caracter individual; instrucţiuni, acte administrative cu caracter normativ prin care se stabilesc reguli generale de conduită pentru domeniul de competenţă al ministerului şi serviciilor desconcentrate subordonate; regulamentele, au drept obiect organizarea şi funcţionarea ministerului şi a serviciilor subordonate, fiind aprobate prin ordinul ministrului.  În practica administrativă mai pot fi întîlnite şi circularele, care sunt acte cu caracter explicativ şi de îndrumare referitor la modul în care trebuie să se desfăşoare anumite activităţi din cadrul ministerului, precum şi rezoluţiile, acte de soluţionare a unor probleme concrete.

Ca organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, ministerele îndeplinesc, fiecare în domeniul său de acivitate, programul de activitate al Guvernului. Atribuţiile principale ale ministerelor sunt următaorele:

  • organizarea aplicării legilor şi hotărîrilor de Guvern;
  • asigurarea aplicări politicii Guvernului;
  • iniţierea sau elaborarea, avizarea proiectelor de acte normative, legi şi hotărîri de Guvern;
  • conlucrarea cu organismele şi instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului.

Trăsăturile spacifice ale organelor administraţiei publice centrale:

  • autorităţile administraţiei publice centrale sunt organe de stat, ceea ce implică, pentru asigurarea realizării sarcinilor lor specifice, posibilitatea de a folosi forţa publică a statului;
  • autorităţile administraţiei publice centrale sunt înfiinţate prin lege sau în baza legii;
  • întreaga activitate a acestor organe se desfăşoară pe baza şi în vederea executării legii;
  • actele juridice adoptate sau emise de aceste organe sînt supuse unui control de legalitate prevăzut de lege;
  • activitatea acestor organe este realizată în practică de un personal de specialitate – funcţionari publici;
  • întreaga activitate a acestor organe se desfăşoară în interesul statului şi societăţii, precum şi particularilor (persoane fizice sau juridice).

 

Alte autorităţi ale administraţiei publice centrale

Art. 1 din Legea privind administraţia publică locală se dă următoarea definiţie a administraţiei publice centrale: „Totalitatea autorităţilor de specialitate ale administraţiei publice, constituite pentru satisfacerea, sub conducerea Guvernului, a intereselor generale ale societăţii la nivelul întregii ţări”. 

În conformitate cu art. 107 alin. 2 din Constituţia RM se permite de a se înfiinţa în condiţiile legii, şi alte autorităţi administrative în scopul conducerii, coordonării şi exercitării controlului în domeniul organizării economiei şi în alte domenii care nu intră nemilocit în atribuţiile ministerelor. În conformitate cu art. 24 din Legea nr. 64-XII din 31.05.1990 „Cu privire la Guvern”, autorităţile administrative centrale alte decît ministerele sunt: Biroul Naţional de Statistică,          Biroul Relaţii Interetnice, Centrul Naţional Anticorupţie, Agenţia Rezerve Materiale, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, Agenţia „Moldsilva”, Agenţia Turismului.

Autorităţile administrative centrale subordonate Guvernului se formează de Parlament la propunerea primului-ministru şi sunt conduse de directori generali, numiţi şi eliberaţi din funcţie de către Guvern.  Aceste autorităţi, în cea mai mare parte, au drept obiectiv de bază asigurarea legalităţii şi ordinii de drept în administraţia publică.

 

[1] T. Drăganu, op.cit., vol.II, p.323

[2] Aurel Sîmboteanu, „Administraţia publică centrală”, pag. 44

[3] Ion Creangă, Curs de drept administrativ, Administraţia publică locală, vol.II, Ed.Epigraf, Chişinău, 2005, pag.165

Loading...