Administrație publică

Sistemul de autorităţi ale administraţiei publice, centrală şi locală, are ca scop realizarea următoarelor funcţii sociale:

• perfecţionarea relaţiilor dintre structurile interne ale sistemului administraţiei publice, precum şi dintre acestea şi structurile politice şi civile ale sistemului social;
• reforma structurală şi instituţională a administraţiei publice prin reorganizarea sarcinilor, atribuţiilor şi răspunerii autorităţilor, instituţiilor şi serviciilor publice;
• reorganizarea relaţiilor dintre administraţia publică centrală şi administraţia locală, ca subsisteme ale sistemului social-global;
• modificarea, modernizarea şi implementarea teoriei în practica administraţiei publice prin amplificarea rolului administraţiei publice, a misiunilor sale şi a funcţiilor acesteia.

Activitatea autorităţilor, instituţiilor, serviciilor şi agenţilor din sistemul administraţiei publice se  caracterizează în principiu ca activitate organizatorică deoarece administraţia are o poziţie intermediară  între nivelul politic de conducere statală şi nivelul social la care se realizează deciziile politice.

Trebuie reţinut că activitatea de organizare socială realizată de autorităţile din sistemul administraţiei publice se desfăşoară la un nivel inferior conducerii politice pe care o implementează. În schimb, această activitate este superioară, sub aspectul importanţei politico-sociale, activităţii regiilor autonome, instituţiilor publice şi serviciilor care desfăşoară activităţi productive, comerciale, social-culturale, de învăţământ, cultură, turism, etc.

Funcţia socială a administraţiei se realizează prin următoarele activităţi:

• identificarea fenomenelor socio-politice care a apărut în cadrul colectivităţii şi care impune soluţionarea lui;
• stabilirea obiectivelor necesare pentru soluţionarea fenomenului social;
• elaborarea politicilor publice;
• evaluarea resurselor materiale, financiare, informaţionale si tehnice;
• alocarea fondurilor necesare realizării obiectivelor;
• alegerea metodelor, procedurilor şi formelor de intervenţie socială şi (re)organizare a sistemului de acţiune;
• formalizarea juridică; adoptarea sau emiterea, după caz, a actelor administrative necesare realizării sarcinilor;
• aplicarea, deciziilor şi controlul aplicarii funcţiilor, inclusiv luarea deciziilor de corecţie.

Piaţa din economiile contemporane nu a fost şi nu este nici în prezent o piaţă cu concurenţă perfectă. În economia reală, piaţa prezintă unele impefecţiuni, cum ar fi monoplurile, oligopolurile, externalităţile şi bunurile publice, la care se adaugă unele dezechilibre majore precum şomajul, inflaţia şi repartizarea  inechitabilă a veniturilor. Estomparea imperfecţiunilor pieţei libere şi ţinerea acestora între limite tolerabile nu se poate face decât îmbinând mecanismul pieţei (”mâna invizibilă a pieţei”) cu intervenţia limitată a statului (administraţiei publice) în economie (“mâna vizibilă a statului”).

                Guvernul mediază soluţionarea imperfecţiunilor pieţei, iar intervenţia sa în economie nu este nici continuă şi nici nu se desfăşoară cu aceeaşi intensitate, în toate perioadele. De regulă, măsurile economice ale guvernului urmează evoluţiile ciclului afacerilor (ciclul decenal); ele sporesc în perioadele de recesiune şi se diminuează în perioadele de expansiune economică. Intervenţia administraţia publică în viaţa economică se  realizează atât în mod direct, prin mărimea veniturilor pe care guvernul le redistribuie şi le utilizează pentru redresarea şi stabilizarea activităţii economice, cât mai ales în mod indirect, prin reglementările emise şi controlul legal asupra activităţii economice.

                Economia de piaţă contemporană este o economie mixtă, iar funcţiile economice pe care şi le asumă administraţia publică sunt următoarele:

1. a) stabilirea cadrului legal al desfăşurării activităţii economice, prin care se legiferează regulile pieţei (legile proprietăţii, cele ale contractelor, falimentului, obligaţiilor firmelor, lucrătorilor şi sindicatelor ş.a.).
2. b) alocarea resurselor pentru îmbunătăţirea eficienţei sociale a activităţii economice. Indivizii şi grupurile sociale sunt diferenţiate ca avere şi sarcini sociale; unele grupuri sunt câştigătoare, iar altele sunt perdante; anumite grupuri sociale sunt supuse unor discriminări, ori sunt defavorizate. Statul poate să intervină pentru a înlătura inechităţile şi discriminările de pe piaţa muncii, poate înlătura eşecurile concurenţei imperfecte prin politici antitrust şi de reglementare, poate diminua efectele externalităţilor negative (combaterea poluării, modernizarea drumurilor, investiţiile în cercetare, în educaţie ş.a.).
3. c) repartiţia venitului într-un mod cât mai echitabil, întrucât mecanismul pieţei libere dă naştere la o distribuire neproporţională a veniturilor şi a averii. În societăţile sărace, redistribuirea veniturilor de către stat are şanse foarte scăzute de izbândă, pentru că lipseşte obiectul redistribuirii; în societăţile bogate o parte a veniturilor, redistribuite prin intermediul statului, contribuie la furnizarea de servicii gratuite pentru cei săraci.

                Redistribuirea venitului naţional reprezintă o funcţie economică importantă a administraţiei publice; ea se realizează  prin redistribuirea directă sau prelevări obligatorii (impozite, taxe, cotizaţii sociale obligatorii) şi prin transferuri (ajutoare, subvenţii, prestaţii sociale etc.). Redistribuirea venitului naţional, în cea mai mare parte, are în vedere extremele scării veniturilor: veniturile mici şi veniturile mari; circulaţia redistribuirii are loc de la cei cu venituri mari şi foarte mari, la cei cu venituri mici şi foarte mici;

1. d) stabilizarea şi creşterea economică, o funcţie economică relativ nouă a administraţiei publice, prin care se doreşte atenuarea fluctuaţiilor ciclice ale economiei, cu scopul de a preveni creşterea necontrolată a şomajului, stagnarea economică şi inflaţia, precum şi încurajarea creşterii economice durabile. Realizarea acestei funcţii se face în mod predilect cu ajutorul politicilor monetare şi fiscale.

                Instrumentele care stau la dispoziţia guvernului pentru a influenţa activitatea economică sunt: impozitele şi taxele, cheltuielile administraţiei publice şi reglementările (măsurile de control asupra activităţii economice). Reglementările sunt reguli legiferate cu privire la comportamentul economic al persoanelor, firmelor, organizaţiilor şi instituţiilor, în procesele de producere, distribuţie şi circulaţie a bunurilor de la producător la consumator.