Administrație publică

Presiunile care au stat la baza reformei sistemului administrativ românesc.

             În momentul de faţă putem afirma că schimbările din sistemul administraţiei au fost determinate în mare parte de factori externi, datorate în special presiunilor Uniunii Europene de a ne alinia la standardele stabilite.

Viziunea strategică în ceea ce priveşte reforma administraţiei publice în România.

Trebuie să reunoaştem că în prezent se impune ca administraţia să fie angajată într-un proces de schimbare, având ca domenii principale:

• redefinirea rolulului statului (delimitarea acestui rol de cel al organizaţiilor private).
• diminuarea densităţii legislative şi crearea posibilităţi sporite de acţiune pentru autorităţile executive.
• orientarea spre simplificarea procedurilor delegării execuţiei sarcinilor publice către organisme care nu fac parte din administraţie.
• schimbarea culturii în sensul schimbării valorilor şi a modurilor de acţiune a aleşilor politici, a funcţionarilor şi a cetăţenilor.

Numai prin realizarea acestei reforme putem ajunge la servicii publice care să îndepinească valorile spaţiului administrativ european: transparenţa, eficacitatea, responsabilitatea adaptabilitatea şi predictibilitatea. Succesul reformei în administraţia publică este posibilă doar prin stabilirea unei relaţii bazată pe responsabilitate, intre individ şi stat.

În vederea realizării acestor obiective trebuie vizate urmatoarele aspecte:

• analiza situaţiei actuale;
• stabilirea obiectivelor pe termen mediu;
• managententul reformei.

Noile condiţii de reuşită ale procesului de reformă în administraţia publică din România trebuie să aibă ca punct de plecare[1]:

- formularea unor obiective concrete şi cuantificabile;

- creşterea capacităţii strategice a administraţiei publice de a opta pentru diferite proiecte şi de a-şi defini singură priorităţile;

- articularea, într-o viziune integratoare pe termen mediu şi lung, a transformărilor din administraţia publică;

- necesitatea unei mai bune reprezentări a intereselor cetăţenilor în procesele de luare a deciziilor;

- asigurarea managementului prin obiective;

- consolidarea infrastructurii organizatorice pentru managementul strategic al proceselor din domeniul economic şi social;

- nevoia creşterii funcţiei de consultanţă şi monitorizare în administraţie.

Necesitatea reformei administrative în România este impusă din următoarele motive de ordin economic, tehnologic, sociologic şi instituţional.

Aceste schimbări imediate sunt justificate de creşterea economică redusă prin care sunt diminuate resursele bugetare alocate administraţiei publice; nevoia sectorului privat de a avea o administraţie modernă şi deschisă parteneriatului public-privat, introducerea tehnologiei informaţiilor şi a comunicaţiilor în administraţia publică, respectarea cerinţelor cetăţenilor, ca beneficiari ai serviciilor publice şi nu în ultimul rând, integrarea României în structurile Uniunii Europene care implică un alt mod de administrare a serviciilor, bazat pe structuri descentralizate.

De asemenea, pentru funcţionarea eficientă a administraţiei publice este esenţial să fie îmbunatăţite standardele privind managementul. În scopul obţinerii unui consens asupra funcţiilor, sarcinilor şi responsabilităţilor părţilor implicate în reforma administraţiei publice[2], reforma administraţiei publice trebuie înţeleasă în ansamblul ei.

In acord cu Comisia Europeană, Guvernul a identificat trei domenii în care trebuie să se facă progrese semnificative în perioada imediat următoare în vederea implementării unei noi strategii de reformă bazată atât pe resurse financiare de la bugetul naţional, cât şi pe fonduri europene. Acestea sunt:    -      reforma funcţiei publice:

• reforma administraţiei publice locale;
• imbunatăţirea procesului de formulare a politicilor publice;

Pe de altă parte, strategia mai urmăreşte şi transferul de putere de la nivel central la nivel local, ca o componentă a procesului democratic.

Rolul factorului politic din România în promovarea reformei administrative.

Administraţia publică îşi realizează funcţiile în baza legalităţii proceselor de conducere a activităţii administrative a statului şi a colectivităţilor locale, iar aceste reguli trebuie să facă abstracţie de caracterul puterii politice, de culoarea politică a partidului de guvernământ, bazându-se pe cuceririle ştiinţifice din diferite domenii ale cunoaşterii.

Relaţiile dintre administraţia publică şi sistemul politic includ însă. pe lângă relaţia partid-administraţie publică şi relaţiile dintre aceasta şi puterea legislativă[3].

Organul reprezentativ suprem şi unica autoritate legiuitoare a ţării este Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat[4], astfel că, din punct de vedere funcţional, administraţia publică se subordonează autorităţii legiuitoare. Acţiunea legislativului asupra administraţiei se poate exprima în diverse forme, cum ar fi: stabilirea unor reglementări directe, forma unor interdicţii, recomandări etc, iar întărirea puterii legislative constituie o condiţie esenţială a realizării unei administrări eficiente a treburilor statului şi societăţii.

Totuţi, în realitate, în ceea ce priveşte relaţiile din instituţiile politice şi cele administrative, putem observa că subordonarea faţă de politic este înţeleasă în sensul că toate partidele politice aflate la putere, la un moment dat, şi-au apropriat comportamente de organe de putere politica statală, subrogându-se în atribuţiile şi competenţele organelor statale de putere, astfel cum acestea apar în Constituţie.

Obstacole principale în calea reformei administrative din România.

Discutam mai sus despre strategia de reformă a administraţiei pubice actualizate, astfel se impune să continui prin aducerea în disuţie a câtorva dintre factorii esenţiali care duc la blocaje în încercarea de implementare a acestei strategii. Cei mai importanţi sunt factorii de ordin strategic, datoraţi complexităţii decizionale, factorii structurali (birocraţia specifică oricărui sistem, mijloace umane şi financiare limitate, dimensiunea şi complexitatea), factori legaţi de cultura organizaţiei (teama de risc, tradiţia „continuităţii", schimbarea mentalităţii) şi nu în ultimul rând factorii comportamentali (absenţa stimulentelor individuale, neînţelegerea obiectivelor finale, demotivare şi frustrări, comportamentele de aşteptare)[5].

Ca o concluzie se poate afirma că pentru reuşita reformei administraţiei publice este nevoie de obţinerea unui consens politic, dar şi de folosirea unui management performant care să îi determină pe toţi funcţionarii publici să împărtăşească aceleaşi mecanisme şi moduri de gestionare a proiectelor necesare pentru reformarea sistemului administrativ românesc.

Pentru ca reforma administraţiei publice sa aibă succes este necesar ca un număr mare de grupuri ţintă (inclusiv persoane cheie de la nivele de conducere şi decizie) să-şi exprime sprijinul şi angajamentul în recunoaşterea necesităţii schimbărilor şi în implementarea acestor schimbări[6].

De asemenea, cadrul legislativ din ţara noastră privind administratia publica locală, încă mai are minusuri semnificative, de aceea trebuie dezvoltat în direţia reglementării unor domenii ca finanţele publice locale, patrimoniul public şi privat al unităţilor administrativ – teritoriale, statutul funcţionarului public.

Sensul reformarii administraţiei publice în România.

Pentru susţinerea procesului de transformare a administraţiei publice, în acord cu standardele Uniunii Europene este nevoie de un ansamblu de măsuri ce trebuie întreprinse într-o perioada bine delimitată, în domeniul funcţiei publice, care urmăreşte crearea unui corp profesionist de funcţionari publici, stabil şi neutru din punct de vedere politic, în domeniul administraţiei publice locale prin continuarea procesului de descentralizare/deconcentrare a serviciilor publice şi cel al administraţiei publice centrale prin îmbunătăţirea procesului de formulare a politicilor publice[7].

Accelerarea procesului de descentralizare se impune în special la nivelul unor servicii publice cum sunt învăţământul, sănătatea, cultura, poliţia, ş.a.

Principalele domenii/aspecte care trebuie reformate în administraţia publică din România.

În ţările democratice dezvoltate, domeniile în care se iau cel mai des măsuri sunt cele legate de:

- reforme financiare şi de management

- descentralizare

- delegare şi deconcentrare

Însă, aplicarea acestora depinde de calitatea şi capacitatea administraţiei publice de a fi performantă şi de măsura în care se poate adapta la schimbările ce intervin în sistemul social.

În cadrul noului management public, se consideră că reforma sectorului public este acompaniată de o schimbare fundamentală a valorilor care se referă la eficacitatea şi eficienţa serviciului public. Tentativa generală este debirocratizarea sectorului public prin intermediul descentralizării şi transformarea culturii funcţionarilor ( în ideea unui nou regim de motivare, a unor condiţii de muncă mai bune, a unor recompense şi sancţiuni concordante).

Cu toate acestea trebuie menţinut echilibrul între puterea centrală şi administraţia locală, prin utilizarea capacităţi de comunicare, dezvoltarea organizaţională, managementul resurselor umane, proiectare financiară şi managementul proiectelor, ca o responsabilitate în promovarea reformei administrative în România.

Voinţa politica de reformare a administraţiei publice din România după 1989.

După schimbarea regimului politic odată cu Revoluţia din decembrie 1989 a început şi reforma administraţiei publice. Intenţia autorităţilor publice constituite a fost să înlăture abuzurile săvârşite de regimul comunist pe planul organizarii administrative a teritoriului ţării, astfel a fost dat Decretul-lege 38/1990 ( s-a repus în vigoare Legea 20/1968, abrogată în 1989) privind organizarea administrativă.

 Aceasta reformă s-a concretizat într-o primă etapă prin adoptarea unor acte normative cu caracter constituţional, şi apoi prin adoptarea Constituţiei la 21 noiembrie 1991.   

Aceasta se poate spune că a fost prima etapă în cadrul căreia, înlălurându-se structurile de putere ale totalitarismului s-au pus bazele statului de drept: separaţia puterilor, pluralism politic, descentralizarea serviciilor publice, autonomie pentru administraţia publică locală, au devenit principii de bază ale administraţiei publice în România. Aşadar, reforma începuse, însă din păcate - doar la nivel teoretic - se constituise un cadru instituţional ce părea a răspunde nevoilor administraţiei din acea perioadă.

În momentul de faţă administraţia publică din România trebuie reformată (deşi acest proces durează de mai bine de 20 de ani) dar partidele politice, cel puţin până acum, au ignorat dezordinea şi ineficienţa administraţiei, eşecul descentralizării, lipsa de dezvoltare a autonomiei locale.

Principalele efecte ale integrarii europene asupra administraţiei publice din România.

Sub presiunea Uniunii Europene se încearcă efectuarea unui pas important în ceea ce priveşte o reformă reală la capitolul descentralizare, prin adoptarea unui pachet de legi referitor la acest aspect care este deosebit de benefic pentru efectuarea unei reale reforme, însă este de subliniat faptul că reforma administraţiei în România este necesară, numai în condiţiile în care ea va fi realizată conştiincios şi va avea efectele scontate.

Astfel, în ţara noastră, reforma administraţiei publice continuă să reprezinte una dintre principalele provocări în vederea eficientizării acestui proces de integrare europeană, tocmai de aceea la Guvenul României se află în lucru Proiectul – “Strategie Post-Aderare 2007-2013” care probabil va veni cu noi soluţii de rezolvare a acestei vechi problem. De asemenea, în acelaşi context, Institutul pentru Politici Publice realizează annual un studio cu privire la standardele oferite de administraţia publică la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ, cu scopul de a face un bilanţ actual al serviciilor publice din România.

Şi realizarea acestor studii şi strategii este deosebit de important, însă punerea în practică a acestora cu mijloace care ne stau la dispoziţie în momentul actual, este esenţială, în special pentru faptul că avem sprijinul financiar al Uniunii Europene în ceea ce priveşte atingerea obictivelor propuse, atât în administraţia publică cât şi în alte domenii de interes naţional şi/sau local.

Bibliografie

1. Enache Marian, Constantinescu Mihai, Renaşterea parlamentarismului în România, Editura Polirom, 2001 ;
2. Reforma administraţiei publice în contextul integrării europene” (Raport intermediar), Autori: Marius Profiroiu – coordonator, Tudorel Andrei, Dragos Dinca, Radu Carp Bucuresti, septembrie 2005 ;
3. Marius Profiroiu – Politici publice. Teorie, analiza, practica, Editura: Economica, 2006 ;
4. Comisia Europeană, „Raportul privind progresul României pe calea aderării”, 2001 ;
5. Introducere în Administraţia Publică - Asistenţă Managerială - Administraţie Publică -Suport de Curs - Lect. Univ. Dr. Simona Mina ;
6. Wilson, W., “The Study of Administration, in Classics of Public Administration”, 1998 ;
7. http://www.gov.ro/strategii-politici-programe__c13l1p1.html ;
8. http://www.ipp.ro ;
9. rtsa.ro.

[1] Strategia Guvernului Privind Informatizarea Administratiei Publice

[2] Reforma administraţiei publice în contextul integrării europene- Institutul European din România- Studii de Impact III

[3] Marian Enache. Mihai Comtantinescu, "Renaşterea parlamentarismului în România'", editura Polirom. 2001, pag.102.

[4] Constituţia României

[5] Reforma administraţiei publice în contextul integrării europene- Institutul European din România- Studii de Impact III

[6] Riscurile şi condiţiile preliminare pentru implementarea reformei-www.gov.ro/upload/articles/…/reforma-admin-public.pdf

[7] În acest sens, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a lansat în septembrie 2007 proiectul intitulat “Dezvoltarea Capacităţii administrative”, urmare a faptului că şi în Rapoartele de ţară ale UE pentru Romania, au fost sesizate minusuri privind capacităţile instituţionale şi de administraţie, ca un impact negativ important asupra proceselor de reformă.