Modernizarea serviciilor publice este o problemă a cărei actualitate nu poate fi contestată. Dar, pentru a nu reinventa de fiecare dată bicicleta, putem face uz de experienţa internaţională în domeniul modernizării serviciilor publice.
De exemplu, în Polonia[1], pentru autorităţile administraţiei publice de nivelul unu funcţiile obligatorii de bază se răsfrâng asupra următoarelor domenii: învăţământul preşcolar, servicii sociale, infrastructura comunală (aprovizionare cu apă, salubrizare etc), locuinţe, drumuri locale, transportul in comun, cultură, agrement, ordine publică, protecţia împotriva incendiilor, urbanismul si planificare fizică. Guvernul poate delega o parte din puterile si funcţiile sale prin legislaţie specifică sau cu acordul reciproc către municipii, cu condiţia asigurării în întregime a resurselor financiare necesare îndeplinirii acestora. Funcţiile delegate ţin de înregistrarea căsătoriilor, naşterilor, deceselor etc, eliberarea de cărţi de identitate si permise de conducere, protecţia civilă, protecţia mediului, controlul sanitar etc.
În Ungaria, asigurarea următoarelor servicii este obligatorie pentru toate municipalităţile: aprovizionarea cu apă potabilă, administrarea cimitirelor publice, întreţinerea drumurilor publice si a locurilor publice, salubrizarea teritoriului, învăţământul primar, asistenţa medicală de bază, servicii sociale de bază. Consiliul administrează domeniul public şi privat al comunităţii locale, gestionează serviciile publice.[2]
În Cehia, autorităţile comunale sunt responsabile de: elaborarea si aprobarea programelor de dezvoltare pe termen lung, inclusiv implementarea lor, gestionarea proprietăţii municipale, formarea bugetelor locale, stabilirea tipurilor si cuantumului taxelor locale, înfiinţarea întreprinderilor municipale si controlul asupra activităţii lor, întreţinerea drumurilor publice, a locurilor publice si cimitirelor publice, asistenţa medicală generală si furnizarea serviciilor sociale de bază (cu excepţia celor care de competenţa administraţiei de stat), învăţământul preşcolar, primar şi secundar (numai întreţinerea clădirilor şcolilor), creşe, salubrizarea teritoriului, transportul în comun, asigurarea cu apă potabilă, etc.[3]
[1] Popa Victor, Munteanu Igor, Mocanu Victor, De la centralism spre descentralizare. Chişinău: Cartier, 1998, p. 132
[2] Ibidem, p. 134
[3] Ibidem, p. 136