Pin It

Instituțiile publice produc bunuri publice și prestează servicii care sunt oferite fie gratuit, fie la prețuri situate sub nivelul costurilor. Altfel spus, aceste bunuri și servicii, care satisfac nevoile sociale ale contribuabililor, ar necesita costuri mai ridicate în situația în care ar fi realizate în unități ce aparțin sectorului privat.

Instituțiile publice din România activează în cinci domenii importante: social-cultural, apărare națională, ordine publică, autoritate publică și economic.

Domeniul social-cultural cuprinde patru sfere de activitate: învățământ, sănătate, asistență socială, sport și tineret. Din categoria instituțiilor publice de învățământ fac parte unitățile de învățământ preșcolar, primar și gimnazial, complementar, profesional, liceal, postliceal, casele de copii, universitățile, academiile, casele de cultură, bibliotecile etc. Instituțiile publice de sănătate sunt dispensarele, policlinicile, spitalele, sanatoriile, leagănele de copii, centrele de recoltare a sângelui, stațiile de salvare etc. Dintre instituțiile de asistență socială, amintim căminele de bătrâni și pensionari, căminele-spital pentru invalizi și bolnavi cronici, căminele pentru copii infirmi, cantinele de ajutor social, centrele de primire a minorilor, instituțiile de plasament familial etc.

Instituțiile publice din domeniul apărării naționale cuprind unitățile militare și unitățile de învățământ specializate.

Instituțiile publice care activează în domeniul ordinii publice includ unitățile de poliție, de pompieri și de jandarmi, precum și Serviciul Român de Informații.

Dintre instituțiile publice care își desfășoară activitatea în sfera autorității publice amintim Președinția, Parlamentul (Senatul și Camera Deputaților), Guvernul, ministerele, alte organe ale administrației publice centrale, consiliile locale, primăriile, prefecturile, autoritățile judecătorești, Curtea de Conturi, Curtea Constituțională, Consiliul Concurenței etc.

Instituțiile publice din domeniul economic cuprind instituțiile specializate în activitatea de cercetare științifică, instituțiile de protecție a mediului, de gospodărire a apelor etc.

Conducătorii instituțiilor publice sunt ordonatori de credite. În funcție de subordonarea instituțiilor publice, managerii acestora pot fi ordonatori principali, secundari și terțiari de credite. În cazul instituțiilor publice finanțate de la bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat și de la bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de credite sunt conducătorii autorităților publice, miniștrii și conducătorii celorlalte organe ale administrației publice centrale.

Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare care au fost aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale instituțiilor situate pe niveluri ierarhice inferioare. De asemenea, ordonatorii principali de credite aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetul propriu, în conformitate cu dispozițiile legale. La nivel local, ordonatorii principali de credite sunt primarii și președinții consiliilor județene.

Ordonatorii secundari de credite sunt conducătorii instituțiilor publice care se află în subordinea ordonatorilor principali de credite, iar ordonatorii terțiari de credite sunt cei care conduc instituțiile publice aflate într-o relație de subordonare față de ordonatorii secundari de credite. Ordonatorii secundari aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii și a celor din bugetele fondurilor speciale, cu respectarea normelor legale și repartizează creditele bugetare ce au fost aprobate instituțiilor ierarhic inferioare.

Ordonatorii principali, secundari și terțiari de credite au o serie de obligații, legate în principal de:

  • utilizarea creditelor bugetare;
  • realizarea veniturilor;
  • folosirea eficientă a sumelor de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetele locale etc.;
  • integritatea bunurilor ce aparțin instituțiilor pe care le conduc;
  • înregistrarea și evidențierea valorică a resurselor financiare din cadrul instituțiilor publice;
  • prezentarea la termene a dărilor de seamă contabile cu privire la execuția bugetară.