În instituțiile și autoritățile publice din România se regăsesc cel mai frecvent următoarele tipuri de structuri organizatorice:
- structura ierarhic funcțională;
- structura teritorială;
- structura mixtă.
Structura ierarhic funcțională constă în organizarea instituției sau autorității publice pe niveluri ierarhice și pe domenii, în funcție de tipurile de servicii publice oferite.
Trăsături ale structurii organizatorice ierarhic funcționale
- prezența în cadrul structurii organizatorice a unor compartimente funcționale și operaționale clar delimitate;
- conducătorii compartimentelor exercită toate atribuțiile manageriale și au în subordine toți funcționarii publici de execuție din cadrul compartimentelor pe care le conduc;
- funcționarii publici de execuție răspund atât față de șefii lor ierarhici, cât și față de conducătorii compartimentelor funcționale, înregistrându-se astfel multiple subordonări;
- existența unui număr mare de niveluri ierarhice.
Ministerele și alte instituții ale administrației publice centrale (agenții naționale, autorități naționale, oficii naționale) au structuri organizatorice ierarhic funcționale orientate după o machetă standard, stabilită prin hotărâre sau ordonanță de guvern, prin ordin al ministrului de resort etc. și publicată în Monitorul Oficial.
La nivel local, există instituții (direcții, administrații, inspectorate, agenții regionale etc.) care au structuri organizatorice elaborate și avizate de instituțiile și autoritățile publice în subordinea cărora funcționează. Prin urmare, orice modificare survenită în configurația structurii organizatorice a acestor instituții publice locale este efectuată de autoritățile ierarhice.
Structura teritorială rezidă în organizarea instituției sau autorității publice în raport cu unitatea administrativ-teritorială în care își exercită competența. Acest tip de structură organizatorică prezintă următoarele atribute principale:
- sfera de exercitare a autorității este determinată de unitatea administrativ-teritorială în cadrul căreia își desfășoară activitatea instituția sau autoritatea publică;
- numărul de compartimente este stabilit în funcție de nivelul nevoilor sociale identificate în unitatea administrativ- teritorială;
- existența unui număr redus de niveluri ierarhice (structura teritorială este aplatizată);
- ponderea mare a compartimentelor operaționale, în care se realizează și se furnizează servicii publice, în vederea satisfacerii nevoilor sociale generale și specifice manifestate în unitatea administrativ-teritorială;
- grad ridicat de flexibilitate, reflectat în adaptarea rapidă la schimbările survenite în mediul intra și extraorganizațional.
În România există două categorii de instituții care au structuri organizatorice teritoriale:
- instituții cu competență teritorială generală - dispun de structuri teritoriale caracterizate prin formalism și rigiditate (spre exemplu, prefecturile, care au competență generală în cadrul județelor);
- instituții cu competență teritorială limitată - își desfășoară activitatea în celelalte unități administrativ-teritoriale, cum ar fi municipiile, orașele și comunele (spre exemplu, primăriile, care sunt instituții publice reprezentative din sfera executivă).
Structura mixtă reunește caracteristici ale primelor două tipuri de structuri organizatorice și prezintă următoarele trăsături definitorii:
- asigură funcționarea instituției sau autorității publice în condiții de eficiență economică și socială;
- funcționarii publici de execuție răspund numai față de șefii lor ierarhici, respectându-se astfel principiul unității de decizie și acțiune;
- se regăsește cel mai frecvent în instituțiile și autoritățile publice din statele democratice.